ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 235/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 noiembrie 2003, reclamanta SC D.R. SRL a chemat în judecată A.R.R. și A.R.R., agenția Constanța, solicitând anularea deciziei nr. 4105 din 4 septembrie 2003, prin care s-a dispus anularea licențelor de execuție traseu - transport rutier de persoane, prin servicii regulate pentru traseul de autobuze Constanța - Mamaia - Năvodari, începând cu 6 septembrie 2003. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că măsura este abuzivă, în condițiile în care și-a desfășurat activitatea, în conformitate și cu respectarea dispozițiilor legale și în baza unei documentații complete. A mai susținut că din punct de vedere formal, decizia emisă de A.R.R.

este nulă, întrucât nu este motivată în drept și fapt, nu este semnată de persoana care angajează autoritatea și nu indică termenul și căile de contestare. Prin sentința nr. 42 din 1 martie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea, reținând că procedural, decizia respectă întocmai dispozițiile legale, în sensul că este datată și semnată de persoana în drept, că este motivată prin simpla trimitere la Raportul Corpului de Control, în temeiul căruia, de altfel, a și fost emisă. Pe fond, instanța reține că măsura dispusă se justifică, date fiind numeroasele încălcări ale dispozițiilor art. 44 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001. Apreciind această hotărâre, ca fiind nelegală și netemeinică, reclamanta SC D.R.

SRL a declarat recurs. Prin motivele de casare, recurenta a reiterat nulitatea deciziei emisă de A.R.R., pentru absența motivării în drept și fapt; neindicarea textelor legale încălcate și numărului și datei licențelor de execuție; pentru nesemnarea de către reprezentantul legal al agenției din teritoriu și pentru neindicarea termenului de contestație și a organului competent să soluționeze contestația, toate acestea fiind, în opinia sa, condițiile generale și specifice fără de care actul nu este producător de efecte juridice. Pe fondul cauzei, recurenta a criticat soluția instanței de fond, pentru considerarea ca fiind în culpă, întrucât nu a perfectat actele accesorii licențelor de execuție, ca urmare a înstrăinării autovehiculelor proprietate, deși singura obligație ce revenea societății, era aceea de a fi încunoștințat A.R.R.

despre această operațiune, fapt realizat de altfel. Greșit, a mai susținut recurenta, nu s-a reținut că raportul A.R.R. nu a fost adus la cunoștința sa, împrejurare care a pus-o în evidenta imposibilitate de a-și formula apărările, precum și nejustificat s-au apreciat ca relevante, sancțiunile contravenționale ce i-au fost aplicate, fără a se avea în vedere că toate au fost contestate. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică. Prin decizia nr. 1405 din 4 septembrie 2003, s-a dispus de către șeful agenției A.R.R. Constanța, pe baza concluziilor Raportului de Control al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 640 din 28 august 2003, anularea licențelor de execuție pentru traseu aferente traseului Constanța - Mamaia - Năvodari.

Din modul de întocmire al deciziei, rezultă cu evidență că aceasta îndeplinește condițiile de formă, fiind datată și semnată de persoana autorizată să reprezinte autoritatea. Măsura dispusă prin această decizie este motivată prin concluziile Raportului de Control nr. 640 din 28 august 2003, aprobat de conducerea M.T.C.T., raport comunicat atât A.R.R., cât și recurentei care, deși susține contrariul, prin contestația adresată A.R.R., combate constatările acestuia. În ce privește termenul de contestare al acestei decizii, cât și organul competent căruia urma să-i fie adresată contestația, spre soluționare, s-a reținut corect de către instanța fondului, că reclamanta a avut cunoștință, dovadă fiind înregistrarea contestației la A.R.R., în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

În ce privește lipsa mențiunii exprese privind data și numărul licenței de execuție pentru traseu, din decizia contestată, cum aceasta a fost eliberată aceluiași operator de transport, respectiv reclamantei, pentru perioada 12 aprilie 2003 - 31 martie 2004, este evident că nu putea exista nici un dubiu cu privire la care anume licență s-a referit măsura dispusă de A.R.R. Pe fondul litigiului, urmează a se reține că măsura anulării licenței de execuție pentru transport s-a dispus în temeiul Raportului întocmit de Corpul de control al M.T.T.C. care a constatat că reclamanta nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acestei licențe în conformitate cu dispozițiile art. 44 lit. c) din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001.

Astfel, s-a reținut că a înstrăinat autovehiculele proprietate și a utilizat pe traseu autovehicule închiriate, inferioare din punct de vedere al punctajului, că nu a prezentat documentele pentru eliberarea noilor licențe, că a refuzat să se mai subordoneze A.R.R., în sensul că nu a mai plătit taxele și nu a mai permis controlul acesteia. De altfel, pentru modul defectuos de desfășurare a activității și pentru încălcarea legislației în materie, a și fost sancționată contravențional (11 procese-verbale), sancțiuni menținute de instanță, ca urmare a respingerii plângerilor.

Astfel fiind și având în vedere că prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, art. 34 alin. (4), autovehiculul cu care s-a obținut licența de execuție pentru traseu, poate fi înlocuit numai cu un autovehicul care întrunește un număr egal de puncte cu cel pe care îl înlocuiește, cum diferența de punctaj între autovehiculele deținute în proprietate, față de cele deținute în regim de închiriere, de către reclamanta, s-a dovedit a fi de 7 puncte în minus, cum pentru aceste din urmă autovehicule, reclamanta nu a mai prezentat documentele necesare pentru eliberarea unei noi licențe de execuție vehicul, inclusiv a noilor certificate de clasificare, conform dispozițiilor art. 24 din același ordin, legal și temeinic s-a apreciat ca fiind aplicabilă, măsura anulării licenței, simpla informare a A.R.R.

despre operațiunea înstrăinării autovehiculelor nefiind suficientă. În raport cu aceste considerente, urmează a se reține ca legală și temeinică, hotărârea Curții de Apel Constanța și în consecință, a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC D.R. SRL. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.R. SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 42/CA din 1 martie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2006.