ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 noiembrie 2004, reclamanta SC C.T. SRL Tulcea a chemat în judecată A.R.R., solicitând anularea actelor administrative prin care s-a dispus anularea licenței de transport rutier public. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că măsura dispusă este neîntemeiată, întrucât societatea nu a încălcat prevederile legale pentru executarea de transporturi rutiere de persoane în trafic intern și internațional. Pe de altă parte, a susținut reclamanta, normele aplicabile în materie, O.G. nr. 44/1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000, prevăd posibilitatea, și nu obligația de a aplica măsura anulării licenței, existând și sancțiunea alternativă a suspendării actului.

Prin sentința civilă nr. 113 din 4 martie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâtă și a admis acțiunea, dispunând anularea măsurii anulării licențelor de transport public și de execuție, comunicate prin adresa nr. 3423 din 27 august 2004. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, deși societatea a comis abateri de la reglementările specifice privind transporturile rutiere, acestea nu întrunesc condițiile de gravitate care să impună anularea licențelor de transport public și de execuție deținute de reclamantă. De asemenea, instanța a constatat că măsura nu a fost dispusă de organul competent prevăzut de lege, respectiv A.R.R., la propunerea agențiilor teritoriale subordonate, ci direct de A.R.R.

Tulcea, încălcându-se prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1842/2001 și art. 4 lit. u) din Regulamentul de organizare și funcționare a A.R.R. Prin sentința civilă nr. 143 din 28 martie 2005, aceeași instanță a respins, ca nefondată, cererea de completare a hotărârii pronunțate la 4 martie 2005, cererea de suspendare a actului administrativ fiind lipsită de interes, în condițiile în care s-a judecat odată cu acțiunea principală. Împotriva sentinței nr. 113 din 4 martie 2005 a declarat recurs, pârâta A.R.R., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. Astfel, pârâta a arătat că instanța nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii, notele de constatare și control din 25 iunie 2004 și respectiv, 19 iulie 2004, acte în care se menționează abaterile grave săvârșite de societate, care justifică măsura dispusă.

S-a mai învederat că decizia de anulare a licenței de transport rutier public a fost luată de autoritatea centrală care, ulterior, a comunicat agenției A.R.R. Tulcea, să procedeze la executarea acestei decizii. În cauză, a declarat recurs și reclamanta SC C.T. SRL Tulcea, dar împotriva sentinței civile nr. 143 din 28 martie 2005, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de suspendare a actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat. Au fost depuse ca acte noi în recurs, adresa nr. 1734 din 11 aprilie 2005, a agenției A.R.R. Tulcea și dovada reacordării licențelor de transport public și de execuție, măsură luată în baza dispoziției A.R.R., de punere în aplicare a dispozitivului sentinței nr. 113 din 4 martie 2005. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Astfel, rezultă din probe că reclamanta a comis mai multe abateri în perioada 2003 - 2004, prin încălcarea prevederilor legale în materia transportului public de persoane în trafic intern și internațional, pentru care a fost de mai multe ori amendată contravențional, însă gravitatea faptelor comise nu justifică aplicarea sancțiunii extreme a anulării licențelor de transport. De altfel, după pronunțarea sentinței, pârâta a decis prin adresa nr. 17117 din 11 aprilie 2005, punerea în aplicare a dispozitivului hotărârii, deși o atacase cu recurs, reactivând, atât licența de transport rutier public, cât și cea de execuție pentru traseu, pentru toate vehiculele societății reclamante.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă. Cât privește recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 143 din 28 martie 2005, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, acesta apare vădit lipsit de interes, în raport cu situația nou creată, a reacordării licențelor de transport. Prin urmare și recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de SC C.T. SRL Tulcea și de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 143 din 28 martie 2005, a Curții de Apel Constanța, secția maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal, și sentinței civile nr. 113/CA din 4 martie 2005, a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2005.