ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5390/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 144/CA din

29 martie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis

în parte acțiunea SC E. SA Măcin, formulată în contradictoriu cu A.R.R.,

agenția Tulcea, în sensul anulării măsurii de a nu i se mai considera vechime

pe traseu, perioadele în care a deținut licențe de execuție, măsură comunicată

prin adresa nr. 27099 din 21 septembrie 2004 și respingerii capătului de cerere

privind plata daunelor cominatorii.

În motivare, instanța a reținut, în

esență, că reclamanta s-a constituit ca persoană juridică în sectorul de

transporturi auto, în temeiul art. 1 din H.G. nr. 1264/1990, prin reorganizarea

I.T.A. Tulcea, preluând mijloacele fixe și circulante, precum și programele de

circulație ale curselor interurbane și preorășenești executate înainte de 1989,

de secția Măcin.

Că licențele de execuție deținute de

reclamantă până la 1 aprilie 2004, urmau să fie reînnoite de autoritatea pârâtă,

dar aceasta nu a mai organizat licitația pentru acordarea lor, iar ulterior,

când s-a cerut reînnoirea licențelor, la criteriul vechimii traseului sau

grupei de trasee, prevăzut de art. 3 lit. a) din Anexa nr. 11-b la Ordinul

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001,

aceeași autoritate nu i-a recunoscut vechimea reală, defavorizând-o în

competiția de atribuire a licențelor de execuție, sub pretextul că a întrerupt

executarea curselor pe traseele solicitate, ceea ce este nelegal.

Împotriva sentinței, A.R.R. a

declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și

susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

reținând ceea ce nu s-a contestat, respectiv că reclamanta este succesoarea

fostei I.T.A. Tulcea, în loc să constate că nu îndeplinea condiția vechimii

neîntrerupte prevăzută de art. 3 din Anexa nr. 11 a) a Ordinului Ministerului

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, cu modificările

și completările ulterioare.

Totodată, recurenta arată că

neîndeplinirea condiției de vechime neîntreruptă rezultă din însăși sentința

atacată, instanța reținând în considerente că la 31 martie 2004, licențele nu

au fost reînnoite, reclamanta-intimată începând corespondența cu A.R.R.,

agenția Tulcea, pe această problemă, în luna august 2004.

Examinând sentința, în raport cu

criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în

cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și

legală, iar recursul nefondat, pentru motivele ce vor fi prezentate în

continuare.

Din petitul cererii de chemare în

judecată, rezultă că reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ,

pentru anularea, ca nelegală, a măsurii dispuse de autoritatea publică pârâtă,

de a nu i se recunoaște punctajul (17), corespunzător vechimii de peste 5 ani

de deținere a licențelor de execuție, conform Criteriilor de evaluare și

punctaje care se acordă în cazul atribuirii curselor interjudețene și a traseelor

de trafic județean, cuprinse în Anexa nr. 11 a) la Normele metodologice

aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului nr. 1842/2001 și obligarea aceleiași autorități să-i recunoască acel

punctaj.

Natura litigiului și obiectul

cererii de chemare în judecată au fost corect reținute de instanța de fond,

analiza probelor privind constituirea ca societate comercială pe acțiuni a

reclamantei, urmare a reorganizării fostei I.T.A. Tulcea (H.G. nr. 1268/1990),

fiind făcută tocmai pentru a se constata dacă, în raport cu vechimea licențelor

de execuție, reclamanta este îndreptățită sau nu să i se recunoască punctajul

solicitat și, pe cale de consecință, dacă măsura dispusă de autoritatea rutieră

este legală.

Probele administrate au fost

judicios examinate, concluzia instanței, potrivit căreia societatea reclamantă,

succesoare a fostei I.T.A. Tulcea, trebuia considerată ca deținând licențe de

transport pe aceleași grupe de trasee din anul 1982, luna mai, și pe care a

continuat să opereze până la 31 martie 2004, este corectă.

Potrivit art. 3 lit. c) din

Metodologia de punctare cuprinsă în Anexa nr. 11-b la Ordinul nr. 1842/2001 al

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, „la acordarea

punctelor pentru vechimea pe traseu sau grupa de trasee se vor lua în

considerare luna și anul când operatorul de transport rutier a deținut licența

de execuție pentru traseul sau grupa de trasee respectivă. Aceeași modalitate

de stabilire a vechimii pe traseu sau grupă de trasee se aplică și în cazul în

care operatorul de transport rutier a făcut parte dintr-o asociație de

operatori de transport rutier care a deținut licență de execuție pentru traseul

sau grupa de trasee în cauză”.

În continuare, Metodologia de

punctare prevede la pct. 3 lit. b) că „În cazul asociațiilor de operatori de

transport rutier, cu sau fără personalitate juridică, fiecărui membru asociat i

se acordă punctajul pe care îl obține operatorul de transport rutier, membru al

asociației, cu vechimea cea mai mare pe traseul sau grupa de trasee

respectivă”.

Or, în cauză, este dovedit că

reclamanta a preluat mijloacele circulante și fixe ale fostei I.T.A. Tulcea,

din orașul Măcin, precum și traseele pentru efectuarea curselor de transport

rutier și persoane, conform Programelor de circulație ale curselor interurbane

și preorășenești, efectuate de I.T.A. Tulcea, anterior anului 1989, așa încât

dispozițiile mai sus citate îi sunt pe deplin aplicabile, cum în mod corect a

stabilit și instanța de fond.

Susținerea recurentei, în sensul că

intimata nu îndeplinește condiția vechimii neîntrerupte, este nefondată,

întrucât societatea reclamantă, succesoare a I.T.A. Tulcea, a deținut licență

din luna mai 1982, până la 31 martie 2004, dată la care autoritatea rutieră nu

a mai reînnoit-o, ceea ce nu afectează, însă, perioada în care reclamanta și

întreprinderea din care s-a constituit, au deținut licența în discuție.

Așa fiind, recursul se privește ca

nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.R.R.

împotriva sentinței civile nr. 144/CA din 29 martie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2005.