ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5390/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 144/CA din 29 martie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea SC E. SA Măcin, formulată în contradictoriu cu A.R.R., agenția Tulcea, în sensul anulării măsurii de a nu i se mai considera vechime pe traseu, perioadele în care a deținut licențe de execuție, măsură comunicată prin adresa nr. 27099 din 21 septembrie 2004 și respingerii capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii. În motivare, instanța a reținut, în esență, că reclamanta s-a constituit ca persoană juridică în sectorul de transporturi auto, în temeiul art. 1 din H.G.

nr. 1264/1990, prin reorganizarea I.T.A. Tulcea, preluând mijloacele fixe și circulante, precum și programele de circulație ale curselor interurbane și preorășenești executate înainte de 1989, de secția Măcin. Că licențele de execuție deținute de reclamantă până la 1 aprilie 2004, urmau să fie reînnoite de autoritatea pârâtă, dar aceasta nu a mai organizat licitația pentru acordarea lor, iar ulterior, când s-a cerut reînnoirea licențelor, la criteriul vechimii traseului sau grupei de trasee, prevăzut de art. 3 lit. a) din Anexa nr. 11-b la Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, aceeași autoritate nu i-a recunoscut vechimea reală, defavorizând-o în competiția de atribuire a licențelor de execuție, sub pretextul că a întrerupt executarea curselor pe traseele solicitate, ceea ce este nelegal.

Împotriva sentinței, A.R.R. a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, reținând ceea ce nu s-a contestat, respectiv că reclamanta este succesoarea fostei I.T.A. Tulcea, în loc să constate că nu îndeplinea condiția vechimii neîntrerupte prevăzută de art. 3 din Anexa nr. 11 a) a Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, recurenta arată că neîndeplinirea condiției de vechime neîntreruptă rezultă din însăși sentința atacată, instanța reținând în considerente că la 31 martie 2004, licențele nu au fost reînnoite, reclamanta-intimată începând corespondența cu A.R.R., agenția Tulcea, pe această problemă, în luna august 2004. Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este temeinică și legală, iar recursul nefondat, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Din petitul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ, pentru anularea, ca nelegală, a măsurii dispuse de autoritatea publică pârâtă, de a nu i se recunoaște punctajul (17), corespunzător vechimii de peste 5 ani de deținere a licențelor de execuție, conform Criteriilor de evaluare și punctaje care se acordă în cazul atribuirii curselor interjudețene și a traseelor de trafic județean, cuprinse în Anexa nr. 11 a) la Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1842/2001 și obligarea aceleiași autorități să-i recunoască acel punctaj. Natura litigiului și obiectul cererii de chemare în judecată au fost corect reținute de instanța de fond, analiza probelor privind constituirea ca societate comercială pe acțiuni a reclamantei, urmare a reorganizării fostei I.T.A.

Tulcea (H.G. nr. 1268/1990), fiind făcută tocmai pentru a se constata dacă, în raport cu vechimea licențelor de execuție, reclamanta este îndreptățită sau nu să i se recunoască punctajul solicitat și, pe cale de consecință, dacă măsura dispusă de autoritatea rutieră este legală. Probele administrate au fost judicios examinate, concluzia instanței, potrivit căreia societatea reclamantă, succesoare a fostei I.T.A. Tulcea, trebuia considerată ca deținând licențe de transport pe aceleași grupe de trasee din anul 1982, luna mai, și pe care a continuat să opereze până la 31 martie 2004, este corectă.

Potrivit art. 3 lit. c) din Metodologia de punctare cuprinsă în Anexa nr. 11-b la Ordinul nr. 1842/2001 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, „la acordarea punctelor pentru vechimea pe traseu sau grupa de trasee se vor lua în considerare luna și anul când operatorul de transport rutier a deținut licența de execuție pentru traseul sau grupa de trasee respectivă. Aceeași modalitate de stabilire a vechimii pe traseu sau grupă de trasee se aplică și în cazul în care operatorul de transport rutier a făcut parte dintr-o asociație de operatori de transport rutier care a deținut licență de execuție pentru traseul sau grupa de trasee în cauză”.

În continuare, Metodologia de punctare prevede la pct. 3 lit. b) că „În cazul asociațiilor de operatori de transport rutier, cu sau fără personalitate juridică, fiecărui membru asociat i se acordă punctajul pe care îl obține operatorul de transport rutier, membru al asociației, cu vechimea cea mai mare pe traseul sau grupa de trasee respectivă”. Or, în cauză, este dovedit că reclamanta a preluat mijloacele circulante și fixe ale fostei I.T.A. Tulcea, din orașul Măcin, precum și traseele pentru efectuarea curselor de transport rutier și persoane, conform Programelor de circulație ale curselor interurbane și preorășenești, efectuate de I.T.A. Tulcea, anterior anului 1989, așa încât dispozițiile mai sus citate îi sunt pe deplin aplicabile, cum în mod corect a stabilit și instanța de fond.

Susținerea recurentei, în sensul că intimata nu îndeplinește condiția vechimii neîntrerupte, este nefondată, întrucât societatea reclamantă, succesoare a I.T.A. Tulcea, a deținut licență din luna mai 1982, până la 31 martie 2004, dată la care autoritatea rutieră nu a mai reînnoit-o, ceea ce nu afectează, însă, perioada în care reclamanta și întreprinderea din care s-a constituit, au deținut licența în discuție. Așa fiind, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.R.R. împotriva sentinței civile nr. 144/CA din 29 martie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2005.