ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe

rolul Tribunalului Brăila sub nr. 6367/2002, C.E. a solicitat anularea

dispoziției nr. 4536/2002 emisă de Primarul municipiului Brăila prin care i s-a

respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 120,77 mp

situat în Brăila, cu motivarea că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestației s-a arătat

că mama sa T.M. a cumpărat de la numitul U.E., prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8370 din 14 octombrie 1971, imobilul

compus din terenul în suprafață de 235 mp și construcția având 3 camere, 3

antreuri, bucătărie, magazie, de la adresa sus-menționată.

La data de 4 noiembrie 1976, mama sa

a vândut soților C.C. și T. o parte din imobil, respectiv 2 camere și 2 antreuri,

suprafața de 120,77 mp trecând în proprietatea statului, ca efect al Legii nr.

58/1974.

În anul 1983, soții C. au vândut

construcția cumpărată către soții D.R. și D.A., fără terenul de 120,77 mp care

fusese scos din circuitul civil în baza Legii nr. 58/1974.

În anul 1993 soții D. au obținut

titlu de proprietate pentru acest teren prin Ordinul Prefectului județului

Brăila nr. 266 din 11 martie 1993, ordin care însă a fost parțial anulat de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 612 din 23

septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins ca nefondată

contestația.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că terenul în suprafață de 120,77 mp a trecut în proprietatea

statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cumpărătorilor

transmițându-li-se numai dreptul de folosință.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

18/1991, prin Ordinul Prefectului județului Brăila nr. 266 din 11 martie 1993

s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul în cauză în favoarea

actualilor deținători ai construcției, soții D.

Prin decizia nr. 614 din 7 iunie

1998 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, ordinul

sus-menționat a fost anulat parțial, fiind menținut în limita suprafeței de 100

mp.

Față de această nouă situație,

Prefectul județului Brăila a emis Ordinul nr. 108 din 10 martie 2005 prin care

i se recunoaște numitei C.E. dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață

de 20,17 mp, indiviz din 120,77 mp, ordin care nu a fost desființat.

Contestatoarea a declarat apel

împotriva sentinței pronunțată în cauză, invocând nulitatea absolută a acesteia

întrucât nu este motivată în drept. S-a mai susținut că se impunea admiterea

contestației și restituirea în natură a terenului, atât timp cât a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 120,77 mp.

Prin decizia civilă nr. 861/A din 13

decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins ca nefondat

apelul.

În motivarea deciziei s-a reținut că

instanța de fond a reținut corect situația de fapt existentă, pe baza

interpretării judicioase a probelor legal administrate și a motivat amplu și

convingător, cu trimitere la textele de lege aplicabile.

S-a mai reținut că deși reclamantul

a făcut dovada calității de moștenitoare a defunctei Toma Maria, restituirea

suprafeței de 120,77 mp nu este posibilă, deoarece Ordinul prin care li s-a

reconstituit soților D. dreptul de proprietate pentru suprafața de 100 mp nu a

fost desființat, astfel că este justificată numai restituirea suprafeței de

20,17 mp.

Contestatoarea a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea a fost motivată

lapidar, ceea ce echivalează cu lipsa motivării și că a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs

recurenta susține că motivarea în sine a deciziei recurate cuprinde doar o

frază, fără a se explica de ce nu se aplică dispozițiile art. 48 din Legea nr.

10/2001 și de ce ordinul nr. 266/1993 este opozabil instanței, în condițiile în

care la data emiterii sale Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare.

Se mai susține că hotărârea se

bazează pe o interpretare greșită a Legii nr. 10/201, deoarece terenul în

litigiu a fost confiscat ca urmare a Legii nr. 58/1974, fără despăgubire, iar

toată argumentația juridică este fundamentată pe existența Ordinului nr.

108/2005 care nu a fost atacat de recurentă, motivare contrară însă art. 48 din

Legea nr. 10/2001.

Intimatul pârât a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și prevederilor legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce

succed.

În cauză nu sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate de recurentă, neregăsindu-se

cele două ipoteze consacrate de text, deoarece decizia pronunțată în apel este

motivată și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Chiar dacă motivarea deciziei

recurate este succintă, se antamează problemele esențiale ale speței, știut

fiind că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de

cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea

acestor capete de cerere.

Nu este întemeiată nici critica

vizând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că nu sunt

îndeplinite cerințele ipotezelor indicate de text, întrucât decizia recurată nu

este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Astfel, considerentele deciziei

criticate relevă elementele de fapt care justifică aplicarea legii în cauză,

iar legea aplicabilă nu a fost încălcată în litera și specificul ei, nu a fost

interpretată eronat și nici aplicată greșit.

Situația terenului în litigiu, în

suprafață de 120,77 mp, a fost rezolvată prin emiterea Ordinului nr. 266/1993

și nr. 108/2005, în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1991, republicată,

împrejurare față de care devin incidente prevederile art. 8 din Legea nr.

10/2001.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 48 (actualmente 47) din Legea nr. 10/2001, cum susține

recurenta.

Acest text de lege acordă

posibilitatea solicitării de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent,

în condițiile legii, persoanelor îndreptățite și celor vătămate într-un drept

al lor, cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, li s-au respins,

prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiuni având ca obiect

bunuri preluate în mod abuziv, situație care însă nu se regăsește în speță.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

C.E. împotriva deciziei nr. 861/A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 ianuarie

2007.