ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3408/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3408/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 5118 din 6 iulie 2004 contestatoarea B.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 6842 din 8 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Iași prin care s-a dispus restituirea în natură către G.R., C.M.R., V.G., F.D., I.O.C., A.I.G. a unui număr de 11 apartamente situate în imobilul din Iași. În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că a luat cunoștință de emiterea dispoziției sus-menționate la data de 23 iunie 2004 cu ocazia judecării dosarului nr. 2267/2004 al Tribunalului Iași, care are ca obiect plângerea pe care a formulat-o împotriva deciziei nr. 3550 din 4 martie 2004 prin care i s-a respins notificarea formulată pentru restituirea acelorași imobile.
Contestatoarea a mai susținut că dispoziția nr. 6842/2004 a fost emisă cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 10/2001, ea având vocație succesorală la succesiunea titularului dreptului de proprietate C.G.G. în calitate de nepoată de soră a celei de-a doua soții a autorului. Prin sentința civilă nr. 314 din 16 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților invocată de contestatoare; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și s-a respins plângerea formulată de aceasta pentru lipsa calității procesuale active. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: susținerile contestatoarei privind lipsa calității procesuale pasive a intimaților generată de adopția cu efecte restrânse a fiicei E.C.
de către C.G.C. sunt nefondate, deoarece, deși nu s-a făcut vreo dovadă că înfierea E.E.B.J. s-ar fi făcut cu efecte restrânse, intimații au oricum calitatea de succesori ai proprietarilor imobilelor în litigiu. Pe de altă parte, se reține în motivare, din certificatul de moștenitor nr. 571 din 5 aprilie 1994 rezultă că după defuncta C.E., decedată la 12 octombrie 1947, coproprietară a imobilelor din Aleea G.G. nr. 2, a rămas ca succesor soțul C.G.C.(C.) care a fost moștenit de către descendenții privilegiați G.D. și F.E., în calitate de nepoți de fiică și G.G., căsătorită A. și G.O.C., căsătorită I., în calitate de strănepoate de fiică. Contestatoarea și autoarea acesteia nu au fost înscrise în acest certificat, fiind străină de succesiunea celor doi defuncți proprietari ai imobilului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea care a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active și că s-a încălcat principiul constituțional al liberului acces la justiție. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că certificatul de moștenitor nu conferă pârâților calitatea de unici succesori în sensul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului în natură. Apelanta invocă vocația la succesiunea titularului dreptului de proprietate care a încheiat a doua căsătorie cu E.I., care este mătușa sa, succesoare a soțului predecedat și ca atare se încadrează în dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 6 din 11 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a admis apelul și s-a desființat în parte sentința, în sensul că s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei invocată de intimați.
A fost menținută sentința în ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților. În motivarea acestei decizii se face o prezentare detaliată a succesiunii foștilor proprietari ai imobilului, de o parte descendenții fiicei adoptate iar de altă parte colateralii, descendenți ai celei de a doua soție a autorului comun C.G.C.(C.), prin corelarea dreptului comun în materie cu Legea specială nr. 10/2001, concluzionându-se că apelanta și-a dovedit calitatea procesuală activă. Intimații au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că această hotărâre a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii de către un colateral în concurs cu descendenții.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că a doua soție a fostului proprietar, C.E. a decedat în anul 1986, vocație la succesiunea acesteia având numitul I.M., în calitate de frate, care însă nu a acceptat succesiunea. După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 acesta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru un teren provenit de la C.G.C., însă cererea a fost respinsă prin ordinul nr. 846/1994 cu motivarea că acesta, în calitate de colateral al soției supraviețuitoare, a fost înlăturat de la succesiune de către descendenții lui C.G.C. Se mai arată că, prin sentința civilă nr. 231/1995 rămasă irevocabilă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că I.M. nu-l moștenește pe C.G.C., situație față de care în mod greșit instanța de apel a apreciat că I.M.
a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii. Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale aplicabile Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed. Obiectul prezentului dosar îl constituie plângerea formulată de reclamanta B.M. împotriva dispoziției nr. 6842/2004. Prin această dispoziție însă a fost soluționată notificarea adresată de pârâții din prezenta cauză pentru restituirea imobilelor situate în Iași. Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după republicare în urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, decizia sau, dup caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită.
Or, persoana îndreptățită este cea care a formulat notificarea rezolvată într-un fel sau altul prin dispoziția respectivă. Ca atare, în raport cu dispoziția nr. 6842/2004 reclamanta este un terț, nicidecum persoană îndreptățită. O asemenea calitate a avut-o reclamanta în raport cu dispoziția nr. 3550/2004 prin care a fost soluționată în sensul respingerii, notificarea formulată de acesta pentru restituirea acelorași imobile. Respectiva dispoziție a fost atacată în instanță de B.M., formând obiectul dosarului nr. 2267/2004, aceasta fiind calea prin care își valorifică pretinsul drept de persoană îndreptățită la restituire, prin lămurirea și dovedirea calității de moștenitor al fostului proprietar al imobilului solicitat.
Față de obiectul procesului din prezenta cauză reclamanta este terț și ca atare, orice susținere vizând eventuala calitate de moștenitoare a fostului proprietar este irelevantă. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că reclamanta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, însă pentru motivele expuse anterior. Ca atare, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va păstra sentința pronunțată la fond, care a reținut lipsa calității procesuale pasive a reclamantei, dar cu substituirea motivării în sensul celor precizate în considerentele prezentei decizii în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de pârâții G.R., C.M.R., V.G., F.D., I.O.C., A.I.G. împotriva deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia atacată și păstrează sentința civilă nr. 314 din 16 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.