Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2007
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2007

HOTĂRÂRE
24.01.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții R.A., R.I., M.V.V., D.G., N.I. și N.M. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, V.E. și B.V.L.R.I., solicitând Tribunalului București, secția a III-a civilă, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 2783/2004, să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 786/2003 emisă în baza Legii nr. 10/2001 prin care a fost restituit în natură pârâtelor persoane fizice imobilul situat în București. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1115 din 14 decembrie 2004, a respins acțiunea, apreciind că reclamanții-cumpărători în condițiile Legii nr. 112/1995 ai apartamentelor nr. 13, 26, 20 și 10 din imobil, nu justifică un interes legitim în formularea cererii de chemare în judecată, întrucât prin dispoziția nr. 786/2003 apartamentele cumpărate de aceștia nu au fost restituite în natură pârâtelor V.E.

și B.V.L. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 32 din 2 februarie 2006, admițând apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea în baza excepției lipsei calității procesuale active, invocată de instanță din oficiu. Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut că reclamanții au interes să conteste decizia în litigiu, însă nu au calitate procesuală activă, neputând contesta o dispoziție de restituire în natură emisă în baza Legii nr. 10/2001, deoarece dispozițiile acestei legi [art. 24 alin. (3 1 ) din Legea nr. 10/2001 republicată] nu permit acest lucru. Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții reclamanți R.A., R.I., M.V.V., D.G., N.I.

și N.M. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, susținând, în esență, că au solicitat constatarea nulității dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, considerând-o ca fiind un act juridic civil ce reprezintă titlu de proprietate pentru intimate și că, oricine are interes, poate solicita constatarea nulității unui act juridic civil. În raport cu critica invocată de recurenți, la termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuția părților, din oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță.

În interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispozițiilor deciziilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24 din legea specială de reparație. Această interpretare este cu atât mai mult justificată în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin. (3¹) (introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziția de respingere a notificării, la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare.

Reclamanții, care își justifică în prezenta cauză interesul prin invocarea unor drepturi proprii asupra imobilului restituit pârâtelor persoane fizice, nu au calea procedurii speciale prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001. În același timp, acestora nu li se poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate cu „ forța probantă a unui înscris autentic”. În acest context, indiferent de modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cerea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță, astfel cum se arată și în cuprinsul motivelor de recurs, cererea reprezentând o acțiune în constatarea nulității unui act juridic – titlu de proprietate.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”. Textul instituie regula jurisprudenței de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă. Normele de competență fiind de strictă interpretare rezultă că, în măsura în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altor instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri, competența revine judecătoriei. În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc.

civ., nici prevederile Legii nr. 10/2001 nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor formulate de terțe persoane împotriva dispoziției de restituire în natură, ce reprezintă conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 C. proc. civ., competența soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei, în speță Judecătoriei sectorului 2 București. Pentru considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în limita motivului de ordine publică invocat din oficiu conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să caseze hotărârile judecătorești pronunțate în etapele procesuale anterioare și să trimită cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 2 București.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.A., R.I., M.V.V., D.G., N.I., N.M. împotriva deciziei civile nr. 32 din 2 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 1115 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6813/2007
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 931 din 3 iulie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a recl
ÎCCJ 2008-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6462/2008
restituit imobilul în litigiu. În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 948 și urm. C. civ. și Legea nr. 112/1995. Prin sentința civilă nr. 9
ÎCCJ 2007-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., înregistrată la data de 25 februarie 2005 la Tribunalu
ÎCCJ 2010-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6114/2010
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de pârâții S.G.V., S.F.C. și T.S.G., este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul S.T. a solicitat anularea di
ÎCCJ 2007-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4883/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 137 din 16 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea, precizată, formulată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă