ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții R.A., R.I., M.V.V.,

D.G., N.I. și N.M. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, V.E.

și B.V.L.R.I., solicitând Tribunalului București, secția a III-a civilă,

instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 2783/2004, să

constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 786/2003 emisă în baza Legii nr.

10/2001 prin care a fost restituit în natură pârâtelor persoane fizice imobilul

situat în București.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

1115 din 14 decembrie 2004, a respins acțiunea, apreciind că

reclamanții-cumpărători în condițiile Legii nr. 112/1995 ai apartamentelor nr.

13, 26, 20 și 10 din imobil, nu justifică un interes legitim în formularea

cererii de chemare în judecată, întrucât prin dispoziția nr. 786/2003 apartamentele

cumpărate de aceștia nu au fost restituite în natură pârâtelor V.E. și B.V.L.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 32 din 2 februarie 2006, admițând apelul

declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins

acțiunea în baza excepției lipsei calității procesuale active, invocată de

instanță din oficiu.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de apel a reținut că reclamanții au interes să conteste decizia în

litigiu, însă nu au calitate procesuală activă, neputând contesta o dispoziție

de restituire în natură emisă în baza Legii nr. 10/2001, deoarece dispozițiile

acestei legi [art. 24 alin. (3

1

) din Legea nr. 10/2001 republicată]

nu permit acest lucru.

Împotriva deciziei au declarat recurs

apelanții reclamanți R.A., R.I., M.V.V., D.G., N.I. și N.M.

În motivarea cererii de recurs,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au

criticat soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active,

susținând, în esență, că au solicitat constatarea nulității dispoziției emise

în baza Legii nr. 10/2001, considerând-o ca fiind un act juridic civil ce

reprezintă titlu de proprietate pentru intimate și că, oricine are interes,

poate solicita constatarea nulității unui act juridic civil.

În raport cu critica invocată de

recurenți, la termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuția părților, din

oficiu, calificarea juridică a cererii de chemare în judecată și competența

materială de soluționare a cauzei în primă instanță.

În interpretarea sistematică a Legii

nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluția potrivit căreia terțele

persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispozițiilor deciziilor

de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24

din legea specială de reparație.

Această interpretare este cu atât

mai mult justificată în raport cu actuala reglementare a art. 24 alin.

(3¹) (introdus prin Legea nr. 247/2005), conform căruia numai persoana

care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face

obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziția de

respingere a notificării, la secția civilă a tribunalului în a cărui rază

teritorială se află sediul unității deținătoare.

Reclamanții, care își justifică în

prezenta cauză interesul prin invocarea unor drepturi proprii asupra imobilului

restituit pârâtelor persoane fizice, nu au calea procedurii speciale prevăzută

de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În același timp, acestora nu li se

poate îngrădi accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție,

prin negarea dreptului de a ataca în justiție dispoziția de restituire în

natură care, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie

titlu de proprietate cu „ forța probantă a unui înscris autentic”.

În acest context, indiferent de

modul cum este intitulată, potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ.,

instanțele de judecată au obligația să interpreteze adecvat cerea de chemare în

judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în speță, astfel

cum se arată și în cuprinsul motivelor de recurs, cererea reprezentând o

acțiune în constatarea nulității unui act juridic – titlu de proprietate.

Conform dispozițiilor art. 1 alin.

(1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile

și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.

Textul instituie regula

jurisprudenței de drept comun în favoarea judecătoriilor, ceea ce conduce la

concluzia că restrângerea competenței de atribuțiune a judecătoriilor trebuie

să fie expresă și limitativă.

Normele de competență fiind de

strictă interpretare rezultă că, în măsura în care Codul de procedură civilă

sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența materială a altor

instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite cereri,

competența revine judecătoriei.

În prezenta cauză, nici dispozițiile

art. 2 C. proc. civ., nici prevederile Legii nr. 10/2001 nu reglementează

competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor formulate de terțe persoane

împotriva dispoziției de restituire în natură, ce reprezintă conform art. 23

din Legea nr. 10/2001 titlu de proprietate, împrejurare în raport cu care

Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art. 1 C. proc. civ., competența

soluționării cauzei în primă instanță revine judecătoriei, în speță

Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru considerentele prezentate, în

temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul în

limita motivului de ordine publică invocat din oficiu conform dispozițiilor

art. 306 alin. (2) C. proc. civ., să caseze hotărârile judecătorești pronunțate

în etapele procesuale anterioare și să trimită cauza spre competentă

soluționare în primă instanță la Judecătoria sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții R.A., R.I., M.V.V., D.G., N.I., N.M. împotriva deciziei civile nr.

32 din 2 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia, precum și sentința

civilă nr. 1115 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului

2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 ianuarie 2007.