ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6813/2007

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 931 din 3 iulie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea formulată de reclamanții L.F., L.A., R.T., B.A. și B.V., în contradictoriu cu pârâții M.R., M.M. și B.L.G. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat prin acțiune repunerea în termenul de contestare a dispoziției nr. 1174/2003 emisă de Primăria municipiului București și anularea acestei dispoziții prin care pârâților le-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 84,95 mp, situat în București, susținând că terenul restituit pârâților nu este liber, fiind ocupat de căminul de apă, contor al blocului în care locuiesc și că prin punerea în posesie a pârâților s-ar aduce atingere distanței legale în materie de construcții.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamanților. La termenul din 15 mai 2006, reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată și a pârâtei Primăria municipiului București, iar această pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și, în subsidiar, excepția tardivității formulării contestației. A reținut tribunalul, că excepția lipsei calității procesuale se analizează cu prioritate și este întemeiată, deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare ori a entității investite cu soluționarea notificării.

Din coroborarea acestor dispoziții cu cele înscrise în art. 3 și art. 4 din lege, rezultă că reclamanții nu pot fi incluși în categoriile de persoane îndreptățite și prin urmare nu au deschisă calea contestației împotriva deciziei de restituire. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți, a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei de către Tribunalul București, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre soluționare instanței competente, Judecătoria sectorului 1 București.

Instanța de apel a reținut că, în interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, terțele persoane nu au calea contestației împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat, interpretarea fiind justificată în raport de actuala reglementare a art. 24 alin. (3 1 ) din lege, text introdus prin Legea nr. 247/2005, iar reclamanții, care își justifică calitatea procesuală prin invocarea unor drepturi locative asupra imobilului, nu au calea procedurii speciale în justiție, prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, însă nu le poate fi îngrădit accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, prin negarea dreptului de a ataca dispoziția de restituire.

În acest context, potrivit art. 84 C. proc. civ., instanțele au obligația să interpreteze adecvat cererea de chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, iar, în speță, s-a formulat o acțiune de drept comun. Or, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Textul instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea judecătoriilor, iar normele de competență sunt de strictă interpretare. În prezenta cauză, nici dispozițiile art. 2 C. proc. civ. și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează competența tribunalului pentru soluționarea acțiunilor formulate de terțele persoane.

De altfel, reclamanții în termenul procedural și-au precizat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a dispoziției. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M.R., M.M. și B.L.G. care, invocând art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., au susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Au arătat recurenții că, prin acțiune, reclamanții au solicitat instanței de fond repunerea în termenul de 30 de zile pentru a contesta dispoziția și au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, acțiunea astfel formulată fiind scutită de plata taxei de timbru. În apel, contrar realității, reclamanții au susținut că ar fi formulat acțiune în constatarea nulității absolute, întemeiată pe dreptul comun, iar, față de conținutul acțiunii, în fața instanței de apel a fost formulată o nouă cerere de chemare în judecată, deși, potrivit art. 294 alin.(1) C. proc.

civ., în apel nu se pot face cereri noi. La prima instanță reclamanții nu au precizat că „ar solicita judecarea cauzei întemeiată pe dreptul comun”, așa cum greșit reține instanța de apel, sau că renunță la cererea de repunere în termen. Au mai susținut recurenții, că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că, în raport de conținutul acțiunii, sentința primei instanțe este legală și temeinică, iar instanța de apel trebuia să cenzureze legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de prima instanță și nu să suplinească cererile reclamanților, pronunțându-se strict cu privire la calitatea procesuală activă a apelanților.

Instanța de apel s-a pronunțat cu privire la o cerere care nu există, pentru că în precizarea de la fila 28 din dosarul tribunalului nu se fac referiri la judecarea cauzei potrivit dispozițiilor dreptului comun, iar accesul liber la justiție este realizat, pentru că „nimic nu îi împiedică pe reclamanți să formuleze cerere la Judecătoria sectorului 1”. S-a invocat și faptul că instanța de apel, deși a reținut că cererea trebuia judecată potrivit dispozițiilor dreptului comun, constată că este scutită de plata taxei de timbru. Deoarece sunt scutite de plata taxelor de timbru numai acțiunile legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, reclamanții trebuiau să fie obligați la plata taxei de timbru.

Analizând recursul, în limita criticilor formulate, se constată că nu este fondat. În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., așa cum susțin recurenții, deoarece motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situația în care instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești, intrând în atribuțiile autorității legislative sau executive și nu cazurile de aplicare greșită sau încălcare a unor dispoziții legale, cum invocă recurenții. În prezenta cauză, prevederile art. 294 C. proc. civ. nu au fost încălcate, deoarece apelanții nu au formulat în apel o cerere nouă. Aceștia au susținut că au investit tribunalul cu o acțiune în constatarea nulității absolute a deciziei, că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes și că, potrivit art. 84 C. proc.

civ., cererea trebuia calificată ca reprezentând o acțiune de drept comun. Calitatea procesuală activă a intimaților-reclamanți este determinată de modul în care este calificată acțiunea formulată de aceștia, deoarece, în aplicarea art. 26 din Legea nr. 10/2001, raportul juridic se naște între titularul notificării și unitatea care a emis dispoziția, iar terțele persoane care nu sunt părți în acest raport juridic nu pot ataca dispoziția printr-o acțiune întemeiată pe art. 26 din lege.

Acestea pot însă formula acțiune în constatarea nulității actului după procedura de drept comun, iar în prezenta cauză, din conținutul acțiunii înregistrată la instanță la data de 20 martie 2006, în care s-a formulat cerere de repunere în termenul de a contesta dispoziția, rezultă că s-a formulat contestație, însă, din conținutul cererii aflată la fila 28 din dosarul tribunalului, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise depuse de reclamanți, rezultă că aceștia au investit instanța cu acțiune de drept comun, în constatarea nulității absolute a dispoziției. Susținerile recurenților că tribunalul nu a fost investit cu acțiune în constatarea nulității și că nu s-au invocat dispozițiile dreptului comun nu sunt întemeiate, deoarece în cererea de la fila 28 din dosarul tribunalului există precizarea „am înțeles să ne judecăm pentru constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 1177 din 16 iulie 2003”.

În răspunsul la întâmpinare se indică același obiect al cererii și se susține că „față de acest obiect acțiunea este imprescriptibilă”, iar în concluziile scrise s-au invocat dispozițiile Codului civil care completează Legea nr. 10/2001 și s-a susținut că acțiunea în constatarea nulității unui act poate fi formulată de orice persoană și este imprescriptibilă. Față de aceste precizări, calificarea dată cererii reclamanților de instanța de apel, ca fiind de drept comun și nu contestație întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este corectă. Neîntemeiată este și critica privitoare la obligația de plată a taxelor de timbru. Art. 55 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că sunt scutite de la plata taxelor de timbru toate cererile sau acțiunile în justiție „legate de aplicarea prevederilor prezentei legi”.

Din sintagma „legate de aplicarea prevederilor prezentei legi” rezultă că sunt scutite de plata taxelor de timbru toate cererile și acțiunile, inclusiv cele de drept comun, legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și nu doar contestațiile formulate în baza art. 26 alin. (3) din lege. Or, acțiunea în constatarea nulității dispoziției emise în baza art. 25 din Legea nr. 10/2001 este legată de aplicarea legii speciale, chiar dacă se formulează pe calea dreptului comun. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâții M.R., M.M. și B.L.G. împotriva deciziei nr. 22 A din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2007.