ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6813/2007

Deliberând asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 931 din 3 iulie

2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea formulată de

reclamanții L.F., L.A., R.T., B.A. și B.V., în contradictoriu cu pârâții M.R.,

M.M. și B.L.G.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat prin acțiune repunerea în

termenul de contestare a dispoziției nr. 1174/2003 emisă de Primăria

municipiului București și anularea acestei dispoziții prin care pârâților le-a

fost restituit în natură terenul în suprafață de 84,95 mp, situat în București,

susținând că terenul restituit pârâților nu este liber, fiind ocupat de căminul

de apă, contor al blocului în care locuiesc și că prin punerea în posesie a

pârâților s-ar aduce atingere distanței legale în materie de construcții.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar pârâții au invocat excepția lipsei

calității procesuale a reclamanților.

La termenul din 15 mai 2006,

reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată și a pârâtei Primăria

municipiului București, iar această pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și, în

subsidiar, excepția tardivității formulării contestației.

A reținut tribunalul, că excepția

lipsei calității procesuale se analizează cu prioritate și este întemeiată,

deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

decizia sau dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire

în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare ori a entității investite cu soluționarea notificării.

Din coroborarea acestor dispoziții

cu cele înscrise în art. 3 și art. 4 din lege, rezultă că reclamanții nu pot fi

incluși în categoriile de persoane îndreptățite și prin urmare nu au deschisă

calea contestației împotriva deciziei de restituire.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat

de reclamanți, a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei

de către Tribunalul București, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre

soluționare instanței competente, Judecătoria sectorului 1 București.

Instanța de apel a reținut că, în

interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, terțele persoane nu au calea

contestației împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a

imobilului preluat abuziv de stat, interpretarea fiind justificată în raport de

actuala reglementare a art. 24 alin. (3

1

) din lege, text introdus

prin Legea nr. 247/2005, iar reclamanții, care își justifică calitatea

procesuală prin invocarea unor drepturi locative asupra imobilului, nu au calea

procedurii speciale în justiție, prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001,

însă nu le poate fi îngrădit accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din

Constituție, prin negarea dreptului de a ataca dispoziția de restituire.

În acest context, potrivit art. 84

C. proc. civ., instanțele au obligația să interpreteze adecvat cererea de

chemare în judecată, potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acțiunii, iar,

în speță, s-a formulat o acțiune de drept comun.

Or, conform dispozițiilor art. 1

alin. (1) C. proc. civ., judecătoriile soluționează în primă instanță toate

cererile și procesele, în afară de cele date prin lege în competența altor

instanțe.

Textul instituie regula jurisdicției

de drept comun în favoarea judecătoriilor, iar normele de competență sunt de

strictă interpretare.

În prezenta cauză, nici dispozițiile

art. 2 C. proc. civ. și nici dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu reglementează

competența tribunalului pentru soluționarea acțiunilor formulate de terțele

persoane.

De altfel, reclamanții în termenul

procedural și-au precizat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a

dispoziției.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții M.R., M.M. și B.L.G. care, invocând art. 304 pct. 4 și

9 C. proc. civ., au susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ.

Au arătat recurenții că, prin

acțiune, reclamanții au solicitat instanței de fond repunerea în termenul de 30

de zile pentru a contesta dispoziția și au invocat dispozițiile Legii nr.

10/2001, acțiunea astfel formulată fiind scutită de plata taxei de timbru.

În apel, contrar realității,

reclamanții au susținut că ar fi formulat acțiune în constatarea nulității

absolute, întemeiată pe dreptul comun, iar, față de conținutul acțiunii, în

fața instanței de apel a fost formulată o nouă cerere de chemare în judecată,

deși, potrivit art. 294 alin.(1) C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi.

La prima instanță reclamanții nu au

precizat că „ar solicita judecarea cauzei întemeiată pe dreptul comun”, așa cum

greșit reține instanța de apel, sau că renunță la cererea de repunere în

termen.

Au mai susținut recurenții, că au

fost încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că, în raport

de conținutul acțiunii, sentința primei instanțe este legală și temeinică, iar

instanța de apel trebuia să cenzureze legalitatea și temeinicia soluției

pronunțate de prima instanță și nu să suplinească cererile reclamanților,

pronunțându-se strict cu privire la calitatea procesuală activă a apelanților.

Instanța de apel s-a pronunțat cu

privire la o cerere care nu există, pentru că în precizarea de la fila 28 din

dosarul tribunalului nu se fac referiri la judecarea cauzei potrivit

dispozițiilor dreptului comun, iar accesul liber la justiție este realizat,

pentru că „nimic nu îi împiedică pe reclamanți să formuleze cerere la

Judecătoria sectorului 1”.

S-a invocat și faptul că instanța de

apel, deși a reținut că cererea trebuia judecată potrivit dispozițiilor

dreptului comun, constată că este scutită de plata taxei de timbru. Deoarece

sunt scutite de plata taxelor de timbru numai acțiunile legate de aplicarea

prevederilor Legii nr. 10/2001, reclamanții trebuiau să fie obligați la plata

taxei de timbru.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate, se constată că nu este fondat.

În cauză nu sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., așa cum susțin recurenții, deoarece

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. are în vedere

situația în care instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești,

intrând în atribuțiile autorității legislative sau executive și nu cazurile de

aplicare greșită sau încălcare a unor dispoziții legale, cum invocă recurenții.

În prezenta cauză, prevederile art.

294 C. proc. civ. nu au fost încălcate, deoarece apelanții nu au formulat în

apel o cerere nouă. Aceștia au susținut că au investit tribunalul cu o acțiune

în constatarea nulității absolute a deciziei, că nulitatea absolută poate fi

invocată de oricine are interes și că, potrivit art. 84 C. proc. civ., cererea

trebuia calificată ca reprezentând o acțiune de drept comun.

Calitatea procesuală activă a

intimaților-reclamanți este determinată de modul în care este calificată

acțiunea formulată de aceștia, deoarece, în aplicarea art. 26 din Legea nr.

10/2001, raportul juridic se naște între titularul notificării și unitatea care

a emis dispoziția, iar terțele persoane care nu sunt părți în acest raport

juridic nu pot ataca dispoziția printr-o acțiune întemeiată pe art. 26 din

lege.

Acestea pot însă formula acțiune în

constatarea nulității actului după procedura de drept comun, iar în prezenta

cauză, din conținutul acțiunii înregistrată la instanță la data de 20 martie

2006, în care s-a formulat cerere de repunere în termenul de a contesta

dispoziția, rezultă că s-a formulat contestație, însă, din conținutul cererii

aflată la fila 28 din dosarul tribunalului, răspunsul la întâmpinare și concluziile

scrise depuse de reclamanți, rezultă că aceștia au investit instanța cu acțiune

de drept comun, în constatarea nulității absolute a dispoziției.

Susținerile recurenților că

tribunalul nu a fost investit cu acțiune în constatarea nulității și că nu s-au

invocat dispozițiile dreptului comun nu sunt întemeiate, deoarece în cererea de

la fila 28 din dosarul tribunalului există precizarea „am înțeles să ne judecăm

pentru constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 1177 din 16 iulie

2003”. În răspunsul la întâmpinare se indică același obiect al cererii și se

susține că „față de acest obiect acțiunea este imprescriptibilă”, iar în

concluziile scrise s-au invocat dispozițiile Codului civil care completează

Legea nr. 10/2001 și s-a susținut că acțiunea în constatarea nulității unui act

poate fi formulată de orice persoană și este imprescriptibilă.

Față de aceste precizări,

calificarea dată cererii reclamanților de instanța de apel, ca fiind de drept

comun și nu contestație întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 este corectă.

Neîntemeiată este și critica

privitoare la obligația de plată a taxelor de timbru.

Art. 55 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 prevede că sunt scutite de la plata taxelor de timbru toate cererile

sau acțiunile în justiție „legate de aplicarea prevederilor prezentei legi”.

Din sintagma „legate de aplicarea

prevederilor prezentei legi” rezultă că sunt scutite de plata taxelor de timbru

toate cererile și acțiunile, inclusiv cele de drept comun, legate de aplicarea

prevederilor Legii nr. 10/2001 și nu doar contestațiile formulate în baza art.

26 alin. (3) din lege. Or, acțiunea în constatarea nulității dispoziției emise

în baza art. 25 din Legea nr. 10/2001 este legată de aplicarea legii speciale,

chiar dacă se formulează pe calea dreptului comun.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâții M.R., M.M. și B.L.G. împotriva deciziei nr. 22 A din 15 ianuarie 2007 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2007.