ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., înregistrată la

data de 25 februarie 2005 la Tribunalul București reclamanta N.E. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, T.F.R. și C.D.V.

să se dispună anularea dispoziției nr. 3350 din10 septembrie 2004 emisă de

Primarul General prin care s-a dispus restituirea în natură către pârâții T.F.R.

și C.D.V. a apartamentului nr. 3 situat în București, pe care reclamanta îl deține

în calitate de chiriașă.

În motivare reclamanta a arătat că a

dobândit calitatea de chiriaș al acestui apartament în anul 1995.

În anul 1999 a depus actele în

vederea cumpărării apartamentului în baza Legii nr. 112/1995, a achitat avansul

în sumă de 12.041.031 lei dar contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat.

Prin dispoziția nr. 3350 din 10

septembrie 2004 emisă urmare a notificării nr. 389/2001 Primarul General a

dispus restituirea în natură către pârâții T.F.R. și C.D.V. a apartamentului

respectiv, deși prin sentințele civile nr. 6087 din 17 aprilie 1997 și nr. 1872

din 6 februarie 1998 ale Judecătoriei sectorului 1 s-a respins acțiunea

acestora privind revendicarea acestui imobil.

Prin sentința civilă nr. 434 din 25

aprilie 2005 Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată din oficiu și a

respins acțiunea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate

procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire

conform Legii nr. 10/2001 și ca atare nu poate contesta în instanță decizia de

restituire.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a formulat apel susținând că în mod greșit instanța de fond a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. (3) și (4) din Legea 10/2001 în speță

fiind aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) și art. 46 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001.

Mai este criticată hotărârea pentru

că a stabilit că dreptul de a contesta dispoziția de restituire revine doar

persoanei îndreptățite, când în realitate intimații cărora le-a fost aprobată

restituirea în natură a apartamentului nu ar avea nici un interes pentru a uza

de această cale de atac. Au fost încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din

C.E.D.O.

Prin decizia civilă nr. 4A din 12

ianuarie 2006 Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a respins apelul ca nefondat și a obligat

apelanta la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată în favoarea

intimaților în esență în baza acelorași considerente ca cele ale primei

instanțe.

Astfel, instanța de control judiciar

a reținut că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, situație în care

nu poate reclama încălcarea liberului său acces la justiție din perspectiva

dispozițiilor art. 6 C.E.D.O.

Câtă vreme excepția procesuală de

fond a fost reținută ca întemeiată, acest impediment a ținut instanța de a

cerceta fondul.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă reia criticile

formulate în apel arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c)

[fost art. 18 lit. d)] din Legea 10/2001 care exclud de la restituirea în

natură a imobilului dacă acesta a fost înstrăinat chiriașilor cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Se mai susține că intimații nu și-au dovedit

calitatea de persoane îndreptățite la restituire și că i-a fost încălcat

accesul la justiție.

Recursul va fi admis pentru excepția

de ordine publică a soluționării cauzei în primă instanță.

Acțiunea introductivă de instanță

este întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ.

Ambele instanțe însă au soluționat

greșit cererea, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deși

reclamanta fiind chiriașa apartamentului nr. 3 în litigiu, și având calitatea

de terț în raportul juridic născut în temeiul acestei legi între pârâții

Primăria municipiului București și T.F.R. și C.D.V. nu putea contesta dispoziția

nr. 3350 din 10 septembrie 2004.

Așa fiind, acțiunea se va soluționa

potrivit dispozițiilor dreptului comun iar valoarea imobilului fiind sub 5

miliarde lei, competența de primă instanță revine judecătoriei.

Față de cele ce preced, devine

inutilă analiza criticilor invocate în prezentul recurs, ele urmând a fi avute

în vedere ca apărări de fond în rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.E. împotriva deciziei 4 A din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel

București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Casează decizia recurată și sentința

civilă nr. 434 din 25 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a III a

civilă.

Trimite cauza Judecătoriei sector 1

București, competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2007.