ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4458/2009

Deliberând asupra recursului

civil de față, reține următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 1689/2001 reclamantul C.G.B., prin mandatara C.V. a solicitat Municipiului

București restituirea în natură a imobilului-apartament nr. 13 situat în

București, sector 5, preluat abuziv de către statul român prin Decretul nr. 92/1950.

Prin dispoziția nr. 3770 emisă de

Primarul General al municipiului București la data de 2 februarie 2005 s-a

respins solicitarea de restituire în natură a apartamentului, cu motivarea că

nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a titularului notificării.

La data de 20 aprilie 2005

reclamantul C.G.B. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București

solicitând anularea acestei dispoziții și obligarea pârâtului la restituirea în

natură a apartament nr. 13 situat în București, sector 5.

În motivarea cererii a arătat că

imobilul a aparținut autorului S.E. și că a depus în dovedire toate actele ce

probează calitatea de persoană îndreptățită.

La data de 2 septembrie 2005 B.A.

a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul București,

arătând că are calitatea de chiriașă în apartamentul în litigiu și că a

formulat cerere de cumpărare a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, cerere

care nu a fost soluționată datorită prezentului litigiu.

Tribunalul București, secția a V

a civilă, prin sentința civilă nr. 896 din 2 septembrie 2005 a respins cererea

reclamantului, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a

acestuia și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de B.A.

S-a reținut că notificarea nr.

1689 din 17 iulie 2001 a fost întocmită de C.V. în nume propriu, chiar dacă

prin aceasta a solicitat restituirea imobilului care aparține fiului său G.B.C.,

context în care nu are relevanță faptul că acesta i-a dat ulterior notificării

mandat de reprezentare.

Curtea de Apel București, secția

civilă, prin decizia nr. 129 din 6 aprilie 2006 a admis apelul reclamantului

împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, pe care a desființat-o și a

trimis cauza la tribunal pentru rejudecare pe fond, considerând că C.V. a avut

un mandat legal de reprezentare a lui G.B.C. și reținând că nu s-a contestat

calitatea de persoană îndreptățită a acestuia din urmă.

Recursul formulat de

intervenienta accesorie B.A., împotriva deciziei date în apel, a fost respins

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr. 8592 din 7 noiembrie 2006, ca lipsit de interes, în condițiile

în care pârâtul, în favoarea căruia a intervenit recurenta nu a formulat o

astfel de cale de atac.

Rejudecând cauza, Tribunalul

București, secția a III a civilă, prin sentința nr. 307 din 13 februarie 2008 a

admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3770 din 2 februarie 2005 emisă de

Primarul General al Municipiul București și l-a obligat pe acesta la restituirea

în natură a imobilului în litigiu.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a reținut, ca situație de fapt, că apartamentul a cărui restituire a

solicitat-o reclamantul a aparținut autorului acestuia S.E., a fost dobândit

prin cumpărare prin act autentic și a fost naționalizat ulterior în baza

decretului nr. 92/1950, figurând în lista anexă la poziția 7246.

Prin testamentul încheiat la 21

mai 1972 la Tel Aviv-Israel, S.E. a lăsat pentru cauză de moarte întreaga avere

soției sale S.E., iar în cazul în care aceasta nu ar mai fi fost în viață la

acel moment, întreaga avere i-ar fi revenit fiicei soției sale C.V.

După decesul lui S.E. la data de

15 februarie 1979 averea succesorală a revenit soției sale E., în baza

testamentului susmenționat.

În raport de testamentul soției S.E.,

din 23 septembrie 1982, redactat la Tel Aviv Israel, întreaga avere imobiliară

a revenit la data decesului său, respectiv 9 decembrie 1998, nepotului ei de

fiică C.G.B., iar averea sa mobiliară a revenit fiicei sale C.V.

Tribunalul a constatat dovedită

calitatea de persoană îndreptățită și a apreciat că sunt incidente dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Sentința a fost apelată de către

intimatul Municipiul București și intervenienții B.V. și B.A., care au formulat

critici identice aduse sentinței, referitoare la lipsa calității procesuale

active a reclamantului C.G.B., decurgând din faptul că nu a formulat notificare

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv că mandatul acordat mamei

sale C.V. nu era valabil la data formulării notificării.

Curtea de Apel București, secția

a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr.

343 A din 12 mai 2008 a respins ca nefondate apelurile formulate în cauză.

Pentru a pronunța această soluție

Curtea a reținut că într-un prim ciclu procesual s-a dezlegat cu autoritate de

lucru judecat chestiunea calității procesuale active a reclamantului și a

îndreptățirii acestuia la rezolvarea cererii formulate în baza Legii nr.

10/2001, pe aspectul criticat.

Împotriva deciziei date în apel a

formulat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, întemeiat

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul Municipiul București prin

Primarul General a criticat decizia în primul rând cu privire la reținerea

eronată de către instanța de apel a autorității de lucru judecat pe aspectul

lipsei calității procesuale active a reclamantului și în al doilea rând pe

aspectul greșitei aprecieri a probelor care au determinat convingerea instanței

că reclamantul este persoană îndreptățită.

În ceea ce privește critica care

vizează aprecierea probatoriilor administrate în cauză și stabilirea situației

de fapt de către instanța de apel, acestea nu vor fi analizate, deoarece

actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu mai permite

valorificarea acestora prin motivele de recurs.

Astfel, cazul de casare prevăzut

de dispoz. art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea cenzurarea în recurs a

greșelilor de fapt, consecință a greșitei aprecieri a probelor a fost abrogat

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Analizând doar critica care se

circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte, constată că nu pot fi primită pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9

C. proc. civ. se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când a

fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În cauza dedusă judecății,

pârâtul a susținut că se impune casarea hotărârii atacate, întrucât instanța a

reținut greșit că reclamantul are calitate procesuală activă, și prin urmare

considerând că acesta este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului

solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001.

În exercitarea controlului

judiciar asupra criticilor de nelegalitate, Înalta Curte va avea ca premisă

situația de fapt stabilită în cauză prin decizia atacată de către Curtea de

Apel.

Astfel, în calificarea de

persoană îndreptățită se au în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr.

10/2001, republicată, potrivit cărora sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei

legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin

echivalent pct. a) „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării abuzive a acestora

„ și b) „persoanele fizice, asociați ai persoanei

juridice care deținea imobilele și alte active în

proprietate la data preluării

acestora în mod abuziv", precum și,

în condițiile art. 4 alin. (2) „moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite" iar potrivit alin. (3) succesibilii care

nu au acceptat moștenirea după data de 6 martie 1945 dar au formulat cerere de

restituire în condițiile prezentei legi.

Față de întregul material

probator administrat în cauză, Curtea de Apel a apreciat ca fiind dovedit

dreptul reclamantului, de a ataca, în prezentul cadru procesual, în condițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispoziția nr. 3770 emisă de Primarul

General al municipiului București la data de 2 februarie 2005.

Or, atât timp cât chestiunea referitoare

la faptul că la data notificării formulate de C.V., în numele și pentru fiul

său C.G.B., aceasta a acționat în baza unui mandat valabil, a fost tranșată

într-un prim ciclu procesual prin decizia nr. 129 din 6 aprilie 2006 de către

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, iar pârâtul nu a contestat

această soluție printr-o cale de atac ea nu mai poate face obiect al analizei

în prezentul recurs.

Aceasta cu atât mai mult cu cât

această critică a primit o dezlegare juridică irevocabilă prin decizia nr. 8592

din 7 noiembrie 200,6 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

În condițiile art. 1200 pct. 4 și

art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția absolută de

adevăr a celor judecate, aspectele soluționate prin aceasta nemaiputând fi puse

în discuție într-un proces ulterior.

Față de aceste considerente, se

constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și, va fi

respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General împotriva deciziei nr.343A din 12 mai 2008 2008 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.