ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4458/2009

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 1689/2001 reclamantul C.G.B., prin mandatara C.V. a solicitat Municipiului București restituirea în natură a imobilului-apartament nr. 13 situat în București, sector 5, preluat abuziv de către statul român prin Decretul nr. 92/1950. Prin dispoziția nr. 3770 emisă de Primarul General al municipiului București la data de 2 februarie 2005 s-a respins solicitarea de restituire în natură a apartamentului, cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a titularului notificării. La data de 20 aprilie 2005 reclamantul C.G.B. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București solicitând anularea acestei dispoziții și obligarea pârâtului la restituirea în natură a apartament nr. 13 situat în București, sector 5. În motivarea cererii a arătat că imobilul a aparținut autorului S.E.

și că a depus în dovedire toate actele ce probează calitatea de persoană îndreptățită. La data de 2 septembrie 2005 B.A. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul București, arătând că are calitatea de chiriașă în apartamentul în litigiu și că a formulat cerere de cumpărare a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, cerere care nu a fost soluționată datorită prezentului litigiu. Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr. 896 din 2 septembrie 2005 a respins cererea reclamantului, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a acestuia și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de B.A. S-a reținut că notificarea nr. 1689 din 17 iulie 2001 a fost întocmită de C.V.

în nume propriu, chiar dacă prin aceasta a solicitat restituirea imobilului care aparține fiului său G.B.C., context în care nu are relevanță faptul că acesta i-a dat ulterior notificării mandat de reprezentare. Curtea de Apel București, secția civilă, prin decizia nr. 129 din 6 aprilie 2006 a admis apelul reclamantului împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, pe care a desființat-o și a trimis cauza la tribunal pentru rejudecare pe fond, considerând că C.V. a avut un mandat legal de reprezentare a lui G.B.C. și reținând că nu s-a contestat calitatea de persoană îndreptățită a acestuia din urmă. Recursul formulat de intervenienta accesorie B.A., împotriva deciziei date în apel, a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8592 din 7 noiembrie 2006, ca lipsit de interes, în condițiile în care pârâtul, în favoarea căruia a intervenit recurenta nu a formulat o astfel de cale de atac.

Rejudecând cauza, Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința nr. 307 din 13 februarie 2008 a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 3770 din 2 februarie 2005 emisă de Primarul General al Municipiul București și l-a obligat pe acesta la restituirea în natură a imobilului în litigiu. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, ca situație de fapt, că apartamentul a cărui restituire a solicitat-o reclamantul a aparținut autorului acestuia S.E., a fost dobândit prin cumpărare prin act autentic și a fost naționalizat ulterior în baza decretului nr. 92/1950, figurând în lista anexă la poziția 7246. Prin testamentul încheiat la 21 mai 1972 la Tel Aviv-Israel, S.E. a lăsat pentru cauză de moarte întreaga avere soției sale S.E., iar în cazul în care aceasta nu ar mai fi fost în viață la acel moment, întreaga avere i-ar fi revenit fiicei soției sale C.V.

După decesul lui S.E. la data de 15 februarie 1979 averea succesorală a revenit soției sale E., în baza testamentului susmenționat. În raport de testamentul soției S.E., din 23 septembrie 1982, redactat la Tel Aviv Israel, întreaga avere imobiliară a revenit la data decesului său, respectiv 9 decembrie 1998, nepotului ei de fiică C.G.B., iar averea sa mobiliară a revenit fiicei sale C.V. Tribunalul a constatat dovedită calitatea de persoană îndreptățită și a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001. Sentința a fost apelată de către intimatul Municipiul București și intervenienții B.V. și B.A., care au formulat critici identice aduse sentinței, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului C.G.B., decurgând din faptul că nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv că mandatul acordat mamei sale C.V.

nu era valabil la data formulării notificării. Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 343 A din 12 mai 2008 a respins ca nefondate apelurile formulate în cauză. Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că într-un prim ciclu procesual s-a dezlegat cu autoritate de lucru judecat chestiunea calității procesuale active a reclamantului și a îndreptățirii acestuia la rezolvarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, pe aspectul criticat. Împotriva deciziei date în apel a formulat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul Municipiul București prin Primarul General a criticat decizia în primul rând cu privire la reținerea eronată de către instanța de apel a autorității de lucru judecat pe aspectul lipsei calității procesuale active a reclamantului și în al doilea rând pe aspectul greșitei aprecieri a probelor care au determinat convingerea instanței că reclamantul este persoană îndreptățită. În ceea ce privește critica care vizează aprecierea probatoriilor administrate în cauză și stabilirea situației de fapt de către instanța de apel, acestea nu vor fi analizate, deoarece actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu mai permite valorificarea acestora prin motivele de recurs. Astfel, cazul de casare prevăzut de dispoz.

art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor de fapt, consecință a greșitei aprecieri a probelor a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Analizând doar critica care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu pot fi primită pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În cauza dedusă judecății, pârâtul a susținut că se impune casarea hotărârii atacate, întrucât instanța a reținut greșit că reclamantul are calitate procesuală activă, și prin urmare considerând că acesta este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001.

În exercitarea controlului judiciar asupra criticilor de nelegalitate, Înalta Curte va avea ca premisă situația de fapt stabilită în cauză prin decizia atacată de către Curtea de Apel. Astfel, în calificarea de persoană îndreptățită se au în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent pct. a) „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora „ și b) „persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv", precum și, în condițiile art. 4 alin. (2) „moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite" iar potrivit alin. (3) succesibilii care nu au acceptat moștenirea după data de 6 martie 1945 dar au formulat cerere de restituire în condițiile prezentei legi.

Față de întregul material probator administrat în cauză, Curtea de Apel a apreciat ca fiind dovedit dreptul reclamantului, de a ataca, în prezentul cadru procesual, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispoziția nr. 3770 emisă de Primarul General al municipiului București la data de 2 februarie 2005. Or, atât timp cât chestiunea referitoare la faptul că la data notificării formulate de C.V., în numele și pentru fiul său C.G.B., aceasta a acționat în baza unui mandat valabil, a fost tranșată într-un prim ciclu procesual prin decizia nr. 129 din 6 aprilie 2006 de către Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, iar pârâtul nu a contestat această soluție printr-o cale de atac ea nu mai poate face obiect al analizei în prezentul recurs.

Aceasta cu atât mai mult cu cât această critică a primit o dezlegare juridică irevocabilă prin decizia nr. 8592 din 7 noiembrie 200,6 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, secția civilă și de proprietate intelectuală. În condițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția absolută de adevăr a celor judecate, aspectele soluționate prin aceasta nemaiputând fi puse în discuție într-un proces ulterior. Față de aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și, va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr.343A din 12 mai 2008 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.