ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1

București

la data de 03 septembrie 2008, reclamanții S.G., S.M. și S.A.A., au solicitat

ca în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general,

Consiliul General al Municipiului București - A.F.I. și M.A.O. să se constate nulitatea

absolută a procesului-verbal de predare - primire din 30 martie 2006 emis de

C.G.M.B - A.F.I. și nulitatea absolută a Dispoziției nr. 4727 din 17 octombrie 2005,

pentru fraudă la lege, cauza ilicită, lipsa dreptului la restituire prevăzut de

Legea nr. 10/2001.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că Dispoziția nr. 4727/2005 prin care s-au

restituit pârâtului M.A.O. imobilele situate în București, mai puțin

apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost emisă cu

încălcarea dreptului de preemțiune la cumpărarea apartamentelor în care

locuiesc în calitate de chiriași.

Au mai

susținut reclamanții că pârâtul nu a făcut dovada calității de moștenitor a

fostului proprietar și nu este persoană îndreptățită la restituire în

accepțiunea legii.

Prin sentința

civilă nr. 12670 din 15 octombrie 2008 Judecătoria sectorului 1 București a

admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea

reciamanțîlor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală

activă.

Apelul

declarat de reclamanți a fost admis prin Decizia civilă 113/A din 28 ianuarie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, hotărârea fiind

anulată cu reținerea cauzei în vederea soluționării la Tribunalul București, ca

instanță de fond.

Prin sentința

civilă nr. 167 din 02 februarie 2011, Tribunalul București, secția a lll-a

civilă, a respins acțiunea, ca

neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Reclamanții au

invocat nulitatea absolută a Dispoziției de restituire în natură pentru fraudă

la lege și cauza ilicită. Cauzele de nulitate, respectiv frauda la lege și

cauza ilicită sunt cauze de ordine publică și pot fi invocate de orice persoană

care justifică un interes legitim,

Reclamanții,

deși au avut vocație la cumpărarea apartamentului, anterior restituirii lui

către pârât nu au probat, prin cerere adresată I.C.R.A.L. Cotroceni, că au

solicitat cumpărarea apartamentului în temeiul Legii nr. 112/1995, anterior

restituirii imobilului; pe de altă parte, nici ulterior emiterii dispoziției,

reclamanții nu au făcut dovada intenției de a cumpăra, după cum nu există nici

o dovadă că pârâtul a pus în vânzare apartamentul, astfel încât reclamanții să

poată uza de dreptul de preemțiune în conformitate cu dispozițiile art. 18 din O.U.G.

nr. 40/1999 aprobată prin Legea nr. 241/2001. În lisa acestor dovezi

reclamanții au numai vocație la cumpărarea apartamentului cu condiția ca

actualul proprietar să își manifeste dorința de înstrăinare.

S-a

apreciat de prima instanță că în lipsa oricărei probe din care să rezulte

manifestarea de voință în sensul arătat, nu conferă reclamanților un interes

legitim în constatarea nulității unui titlu de proprietate față de care au

calitatea de terți.

Împotriva

acestei sentințe au

formulat apel reclamanții, iar prin Decizia civilă nr. 199/A din 30 iunie 2011

a Curții de Apei București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, s-a admis apelul, sentința apelată a fost anulată,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide

în acest sens, instanța de apel a apreciat fondat primul moiiv de apel prin

care apelanții au susținut că mstanța nu s-a pronunțat pe fondul, cauzei.

S-a apreciat a

fi fondat și cel de-al doilea motiv de apel prin care s-a invocat că instanța

s-a pronunțat de două ori și în mod contradictoriu asupra excepției lipsei de

interes, o dată la termenul din 30 iunie 2010 prin încheiere atacabilă cu apel

odată cu fondul și, a doua oară, prin sentința apelată.

Astfel,

prin încheierea de ședință de la data de 02 iulie 2010, prima instanță a

respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, dar în

motivarea soluției a avut în vedere faptul eă în cauză se justifică un interes

procesual al reclamanților în promovarea prezentei acțiuni.

Cu alte

cuvinte, prima instanță a reținut că, în cazul acestei acțiuni - în declararea

nulității absolute a unui act juridic - calitatea procesuală activă, ca și

condiție de admisibilitate a unei acțiuni civile, se confundă cu interesul,

acesta din urmă aparținând oricărei persoane care justifică un folos practic,

direct și personal pentru situația în care acțiunea ar fi admisă și s-ar

declara nulitatea absolută a actului juridic atacat.

Drept urmare,

curtea de apei a apreciat că prin sentința atacată, prima instanță nu mai putea

repune în discuție problema interesului procesual, întrucât asupra acestei

excepții exista deja o încheiere interlocutorie care lega instanța și asupra

căreia nu se mai putea reveni.

Cât timp prin

încheierea de ședință de la data de 02 iulie 2010 a fost respinsă această

excepție, considerându-se că reclamanții justifică un interes legitim,

încheiere ce nu a fost atacată de către pârât (singurul apel în cauză fiind cel

declarat de către reclamanți), rezultă că cele reținute de prima instanță pe acest

aspect au intrat în puterea de lucru judecat.

S-a apreciat

că este întemeiat și motivul de apel prin care s-a invocat că tribunalul nu a

pus în discuția părților, în ședința publică din 27 ianuarie 2011 excepția

lipsei de interes, însă, s-a pronunțat direct prin hotărâre la 02 februarie 2011,

încălcând astfel regulile oralității și contradictorialității procesului civil,

principii fundamentale ale activității de judecată.

instanța

de apel a înlăturat însă, ca nefondat, ultimul motiv de apei, prin care s-a

susținut nemotivarea hotărârii atacate, deoarece s-a reținut că nu se poate

pune semnul egalității între lipsa completă a unei motivări și existența unei

motivări, dar care este criticabilă din considerente de fond, nu de formă.

În

termen legal, împotriva acestei decizii au formulat recurs ambii pârâți,

Municipiul București și M.A.O.

Prin Decizia civilă

nr. 5650 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a constatat nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin

primarul general împotriva Deciziei nr. 199/A din 30 iunie 2011 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, și a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.O.,

împotriva aceleiași decizii.

Pentru a

decide astfel, Înalta Curte a admis excepția nulității recursului formulată de

pârâtul Municipiul București, în temeiul dispozițiilor art. 306 C. proc. civ.,

întrucât recurentul pârât la promovarea recursului era ținut să formuleze

critici de nelegalitate împotriva deciziei pe care a atacat-o, dintre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în raport de

soluția pe care o conținea și argumentele arătate de instanța de apel în

motivarea deciziei.Cele formulate de pârât cu titlu de motive de recurs sunt

străine de soluția curții de apel, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 306

alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat nulitatea recursului său.

Cu privire la

recursul pârâtului M.A.O. s-a reținut că este nefondat, întrucât prin criticile

sale, susține argumente străine de soluția decizia recurată.

Astfel,

contrar celor ce reies din conținutul sentinței tribunalului, recurentul

pretinde că instanța de apel în mod eronat a stabilit că prima instanță s-a

pronunțai pe fond, iar nu pe excepție; or, așa cum a reținut curtea de apel,

soluția reflectată în dispozitivul sentinței dădea aparența soluționării cauzei

pe fond (ceea ce ar fi presupus analizarea motivelor de nulitate a dispoziției

emise în favoarea sa, pentru cauză ilicită și fraudă la lege, invocate de

reclamanți prin acțiune), în timp ce considerentele demonstrau excepția lipsei

de interes a reclamanților în formularea cererii; tocmai din cauza acestei

neconcordanțe, precum și a nesocotirii puterii de lucru judecat asupra

excepției lipsei de interes (respinsă anterior, printr-o încheiere

interlocutorie privind lipsa calității procesuale active) instanța de apel a

apreciat că sentința este lovită de nulitate, tăcând aplicarea dispozițiilor art.

297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Totodată,

același recurent susține că în ce privește excepția lipsei calității procesuale

active (în realitate, instanța de apel referindu-se la excepția lipsei de

interes), s-a stabilit în mod greșit că aceasta este intrată în puterea lucrului

judecat.

S-a

înlăturat, ca nefondată, această critică a recurentului, întrucât instanța de

apel a statuat în mod legal asupra acestui aspect.

Chiar dacă

este vorba de o excepție de ordine publică, iar regimul său juridic de invocare

presupune că poate fi ridicată oricând în cursul judecății, de orice parte în

proces și de instanță din oficiu (excepția lipsei calității procesuale active

și cea a lipsei de interes, excepții procesuale de fond, absolute, intrând în

această categorie), aceasta nu înseamnă că odată invocată la prima instanță,

partea o poate reitera în căile de atac, în absența criticării soluționării

respectivei excepții de instanța în fața căreia a invocat-o, prin intermediul

exercitării căiior de atac.

Potrivit art. 282

alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face

apel decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt

cursul judecății.

De

asemenea, nu poate îl reținut nici argumentul că partea care a câștigat la

prima instanță nu ar putea ataca o încheiere premergătoare (întrucât nu ar avea

interes), pentru că, în raport de criticîie formulate de partea care a pierdut

procesul și a formuiat apel (critici de care ia cunoștință prin comunicarea

motivelor de apel), se poate edifica dacă este în interesul său a tinde la

schimbarea soluției pe caiea excepției ce i-a fost respinsă de prima instanță,

promovând apel incident în condițiile art. 293 C. proc. civ., cale de atac pe

care o poate exercita dincoio de termenul de apel, chiar până la prima zi de

înfățișare în fața instanței de apel, astfel cum prevede art. 293 alin. (1) C.

proc. civ.

Cum

recurentul pârât nu a procedat astfel, neformuiând apel incident împotriva

încheierii de ședință din 2 iulie 2010 prin care excepția lipsei calității procesuale

active a fost respinsă de prima instanță, reevaluarea acesteia de instanța de

apel nu putea opera în absența unor critici cu un atare conținut, titularul

excepției neavând dreptul de a reitera o excepție absolută doar ca mijloc de

apărare în fiecare etapă procesuală, ci doar să provoace controlul asupra

soluționării ei, prin exercitarea căii de atac, odată ee a fost soluționată de

instanța în fața căreia a invocat-o.

În

consecință, curtea de apel în mod legal a statuat că respingerea excepției lipsei

calității procesuale active (în acțiunea în nulitatea unui act juridic, aceasta

suprapunându-se celei pnvind lipsa de interes) este intrată în puterea lucrului

judecat, astfel că, instanța de fond nu o putea relua și Ia momentul

pronunțării sentinței, și, mai mult decât atât, să se pronunțe în sens

diametral opus; ca atare, în rejudecare, tribunalul va pomi de Ia această

premisa a soluționării excepției lipsei calității procesuale active (ce a

presupus și evaluarea interesului reclamanților în acțiunea în nulitate

promovată), potrivit mențiunilor încheierii din 2 iulie 20)0.

Celelalte

critici ale recurentului pârât privind calificarea actului juridic dedus

judecății și inapHcabilitatea dispozițiilor art. 948 C. civ., sunt aspecte

asupra cărora instanța de recurs nu poate statua omisso medio, astfel că,

acestea vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

Prin

sentința civila nr. 861 din 12 iunie 2014, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, rejudecând cauza în fond, după anulare, a respins acțiunea formulată de

reclamanți, având în vedere că reclamanții nu justifică un interes în

Ibrmularea acțiunii, întrucât deși susțin că au dreptul la cumpărarea locuinței

închiriate aceștia nu au formulat cerere de cumpărare a apartamentului. Deși au

avut vocație la cumpărarea apartamentului anterior restituirii lui către pârât

nu au probat prin cerere scrisă adresată I.C.R.A.L. Cotroceni că solicită

încheierea unui contract de vânzare-cumpârare, în baza Leeii nr. 112/1995.

Nici

ulterior emiterii dispoziției contestate reclamanții nu au făcut dovada

manifestării voinței de a cumpăra apartamentul de la pârât în condițiile art. 18

din O.U.G. nr. 40/1999.

Reciamanții

nu justifică un interes născut și actual la data formulării acțiunii, interesul

lor ipotetic nefiind suficient pentru declanșarea acțiunii civile de față. In

lipsa dovezilor din care să rezulte manifestarea de voință exprimată neechivoc

în sensul arătat, nu conferă reclamanților un interes legitim în formularea

acțiunii în constatarea nulității unui titlu de proprietate față de care au

calitate de terți.

Pentru

considerentele reținute, în temeiul art. 1169 C. civ., Tribunalul a respins

acțiunea ca neîntemeiata.

Cât

privește fondul cauzei, tribunalul a

constatat că la dosarul administrativ s-au depus toate înscrisurile doveditoare

ale dreptului pretins; verificarea legalității dispoziției de restituire se

poate face numai în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu respectarea

termenului legal de 30 de zile.

Formularea

unei acțiuni în anularea titlului de proprietate aparținând unui terț. după mai

mulți ani 3 de la data emiterii lui reprezintă un abuz de drept ce poate fi

sancționat în condițiile art. 723 C. proc. civ.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel reclamanții S.G., S.M. și S.A.A.

Prin Decizia

civilă nr. 554/A din data de 10 decembrie 2014, Cartea de Apei București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis apelul declarat de apelanții

reclamanți S.G., S.M. și S.A.A., împotriva sentinței civile nr. 861 din 12 iunie

2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă; a anulat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

La

adoptarea soluției instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Rejudecând

cauza, urmare a deciziilor Curții de Apel și a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Tribunalul era obligat în temeiul art. 315 C. proc. civ. să respecte

dezlegările de drept și indicațiile instanței de control judiciar.

Potrivit

acestor dispoziții, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din această

perspectivă, hotărârea apelată a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ.,

întrucât a soluționat cauza în temeiul aceleiași excepții a lipsei calității

procesuale active determinată de lipsa interesului.

Pe de altă

parte, hotărârea este și contradictorie în ceea ce privește considerentele și

mențiunile cuprinse în dispozitivul său.

Pe de o pane,

deși indicațiile de casare obligau tribunalul să reia judecata, plecând de la

încheierea pronunțată în 2 iulie 2010, adică reținând că excepția lipsei

calității procesuale active a fost respinsă, iar această dezlegare a intrat în

puterea lucrului judecat, întrucât nu a mai fost apelată de niciuna dintre

părți a repus în discuție și a reanaiizat. aceeași excepție, reținând că

reclamanții nu justifică un interes, iar, pe de altă parte, a respins acțiunea reținând.,

referitor îa tbndul cauzei, că verificarea legalității unei dispoziții de

restituire se poate face numai în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu

respectarea termenului legal de 30 de zile.

Această

modalitate de soluționare a cauzei atrage nulitatea sentinței pentru

nerespectarea indicațiilor obligatorii din deciziile de casare, producând

astfel apelanților o vătămare care nu poate fi înlăturata altfel decât prin

anularea sentinței.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.A.O. prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii ca

temeinică și legală a hotărârii instanței de fond șî susținând următoarele

critici de nelegalitate:

În mod greșit,

instanța de apel a considerat sentința ca fiind nulă pe motiv ca nu s-au

respectat indicațiile obligatorii din decizia de casare, de fapiu! că a intrat

în puterea lucrului judecat și că intimații au calitate procesuală activă,

Art. 315 C.

proc. civ. nu prevede nulitatea sentinței, cî numai faptul că instanța de

rejudecare este obligată să țină seama de recomandările instanței de casare.

Calificarea

instanței de apel ca fiind o acțiune de drept comun este nelegală, întrucât

Legea nr. 10/2001 nu este o convenție, cî este un act administrativ emis de

primărie, astfel că dispoziția emisă de primar nu se subordonează actelor de

formă și fond, ci doar legii speciaie în baza căruia a fost emis.

Pe

fondul cauzei, subliniază că Legea nr. 10/2001 este strictă și prevede ca

dispoziția are caracter special nu numai în ce privește procedura, forma și conținutul,

dar șî termenul în care poate fi contestată și de către cine.

Acțiunea

promovată de chiriașii statului într-un imobil naționalizat are scopul să arate

că beneficiarul dispoziției de restituire a imobilului este o persoană

îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001și că nu are nicio legătură de rudenie

cu proprietarii de drept ai imobilului, vizând o problema specifică Legii nr. 10/2001

și nu una de drept comun.

Cu privire Ia

dreptul de preemțiune, acesta nu este prevăzut de Legea nr. 10/2001 ci doar de

normele de aplicare a legii.

Soluția

instanței de apel este nelegală și confuză atâta vreme cât trimite cauza spre

rejudecare, pe dreptul comun dar, după regulile impuse de Legea nr. 10/2001, cu

privire la persoana îndreptățită.

Dacă

s-ar admite o astfel de procedură s-ar încălca Legea nr. 10/2001, lege de

reparație a abuzurilor făcute proprietarilor deposedați abuziv, ajungându-se în

situația ca litigiile să fie judecate pe dreptul comun iar cele de drept comun

să fie judecate pe legea specială, fiind inadmisibil.

Instanța

de apel nu a respectat dispozițiile art. 261 și următoarele C. proc. civ.,

decizia fiind lovită de nulitate.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a temeiurilor de

drept incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța

de control judiciar constata că aspectele sesizate prin motivele de recurs

vizează, pe de o parte, faptul că hotărârea recuratâ nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, ipoteză ce se circumscrie sferei de incidență a motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât și aplicarea

greșită a dispozițiilor legale incidente în speța, de față, critică ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

drept, motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie sa cuprindă hotărârea judecătorească

și anume pe considerentele de fapt și de drept. reținute în justificarea

soiuției pronunțate.

De

asemenea, conform art, 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat, de

reclamant prin motivele de recurs, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

În speța

supusă analizei, se constată că instanța de apel a analizat, într-o manieră

convingătoare, clară și concisă, toate mijloacele de apărare invocate de

părțile litigante și a expus atât considerentele de fapt, cât și considerentele

de drept care au stat la baza soluției pronunțate cu privire la apelul declarat

de reclamanții Săvuiescu, netlind incident motivul de recurs prevăzut de ari.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul

pârât susține că instanța de apel în ultimul alineat ar fi reținut că trimite

cauza spre rejudecare având în vedere "această situație de fapt și

motivație contradictorie ", fără a preciza la ce situație de fapt se

referă și la ce motivare contradictorie.

Situația de

fapt avută în vedere de către instanța de apel nu poate fi decât acea

prezentată anterior acestei concluzii, referitoare la dezlegările obligatorii

și la indicațiile instanței de control judiciar anterioară, iar motivarea

contradictorie din sentință este reflectată de reținerea pe de o parte a lipsei

interesului, iar pe de altă parte a respingerii pe fond a cererii pe

considerente de inadmisibilitate a verificării legalității deciziei emise în

temeiul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce

privește criticile de recurs încadrabile în pct. 9 al art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte constată următoarele:

Așa cum

corect a reținut instanța de apei, prin acțiunea introductivă de instanță,

reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 4727

din 17 octombrie 2005 emisă de Primarul general al municipiului București,

pentru fraudă la lege, cauză ilicită și lipsa dreptului la restituire prevăzut

de Legea nr. 10/2001, solicitând, totodată și constatarea nulității absolute a

procesului verbal de predare-primire din 30 martie 2006 emis de C.G.M.B. - A.F.l.

Sentința

civilă nr. 12670 din 15 octombrie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 București,

prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active, și s-a respins

acțiunea pentru acest motiv, a fost atacată cu apel de către reclamanți, iar

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 113 din 28 ianuarie

2010, a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a reținui cauza în

vederea soluționării la Tribunalul București, ca instanță de fond.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București ca instanță de fond. care prin

încheierea din 2 iulie 2010, a soluționat excepțiile lipsei calității

procesuale active și madmisibilității,

Astfel,

tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale

active, în considerente reținând că reclamanții au interes în promovarea acțiunii,

față de dispozițiile O.U.G. nr. 8/2004, iar excepția madmisibilității a fost

apreciată o apărare de fond.

Tribunalul

București, secția a-lll-a civilă, prin sentința nr. 167 din 2 februarie 2011 a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților, cu reținerea In considerente

a taptului că deși au vocație la cumpărarea apartamentului ce face obiectul

dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții nu au făcut dovada

intenției de a cumpăra, astfel încât nu au interes legitim în constatarea nulității

unui titlu de proprietate, față de care au calitate de terți.

Reclamanții au

formulat apel, iar Curtea de Apei București, secția a IX-a civilă, prin Decizia

civilă nr. 199 din 30 iunie 2011 a admis apelul, a anulat sentința apelată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că tribunalul nu

a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a formulării acțiunii,

încălcându-se principiul oralității și al contradictorialității. Instanța de

apel a reținut și nemotivarea hotărârii atacate.

Hotărârea

Curții de Apel București a fost menținută prin Decizia civilă nr. 5650 din 21

septembrie 2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

care s-a constatat nulitatea recursului declarat de Municipiul București prin

primarul generai și s-a respins recursul formulat de pârâtul M.A.O.

Cu

privire la recursul pârâtului M.A.O., instanța supremă a reținut ca în mod

legal Curtea de Apel a statuat asupra faptului că respingerea excepției lipsei

calității procesuale active este intrată în puterea lucrului judecat, astfel că

instanța de fond nu o putea relua și la momentul pronunțării sentinței și, mai

mult decât atât, să se pronunțe în sens diametral opus,

A dat

îndrumări ca în rejudecare, tribunalul să pornească de la această premisă a

soluționării excepției lipsei calității procesuale active, ce a presupus și

evaluarea interesului reclamanților în acțiunea în nulitate promovată, potrivit

mențiunilor încheierii din 2 iulie 2010.

Cu toate

acestea, deși statuările instanțelor de casare erau clare și obligatorii, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 861 din 12 iunie 2014,

rejudecând în fond, după anulare, a respins acțiunea formulată de reclamanți,

soluționând cauza în temeiul aceleiași excepții a lipsei calității procesuale

active determinată de lipsa interesului, excepție care era intrată în puterea

lucrului judecat, conform deciziei de casare anterioare.

Tribunalul era

ținut să pornească în analiza cauzei de la soluția dată excepției lipsei calității

procesuale active, intrată în puterea lucrului judecat, însă instanța, în mod

greșit, a repus în discuție și a reanalizat aceeași excepție, constatând, în

final, că reclamanții nu justifică un interes.

Înalta Curte

constată că în mod judicios, Instanța de apel a admis apelul reclamanților, a

anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât

au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd ca

în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Regula

stabilită de art. 315 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la obligativitatea

problemelor de drept dezlegate decurge din chiar natura controlului judiciar și

a principiului ierarhizării instanțelor.

Deși

recurentul a susținut că "practica de ultimă oră" a Curții

Constituționale ar fi în sensul că instanțele nu ar mai fi obligate să respecte

deciziile de casare și că ar trebui să analizeze cauza în ansamblu, acesta nu a

indicat concret vreo decizie prin care să se fi constatat

neconstituționaliiatea art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele

de recurs prin care s-au formulat critici ce vizează fondul cererii de chemare

în judecată nu pot fi analizate în această fază procesuală raportat la limitele

date de soluția atacată, prin care nu s-a analizat fondul cauzei.

Motivul de

recurs privind nepronunțarea instanței de apel asupra calificării cauzei

cererii de chemare în judecată, și anume daca este o cerere întemeiată pe

dreptul comun, art. 948 pct. 4 C. civ., sau legea specială, Legea nr. 10/2001,

nu poate fi primit.

Recurentul

pârât a susținut această problemă de drept și în codrul recursului soluționat

prin Decizia nr. 5650/2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

prin această decizie reținându-se ca aceste critici privind calificarea actului

juridic dedus judecății și inaplicabiiitatea dispozițiilor art. 948 C. civ.

reprezintă aspecte cu privire la care instanța de recurs nu poate statua omisso

medio, astfel că acestea urmează a fi avute în vedere de către instanța de

rejudecare.

Astfel,

prin această decizie de casare anterioară instanța de recurs a considerat că

aceste probleme de drept nu pot influența analizarea recursului din perspectiva

calității procesuale active, dedusă din existența interesului de a ataca

dispoziția emisa în favoarea reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând

a fi analizate ca probleme legate de soluționarea fondului cauzei.

Date

fiind aceste dezlegări, nu se poate reține neiegalitatea deciziei instanței de

apel, în cadrul căreia nu s-a analizat fondul cauzei, din perspectiva

neanafizărh în mod expres a problemei cauzei cererii de chemare în judecată, și

anume a faptului dacă în cadrul cererii de constatarea a nulității dispoziției

emise în temeiul Legii nr. 10/2001, sunt aplicabile prevederile art. 948 C.

civ.

Pentru

considerentele expuse, criticile formulate prin prezentul recurs la adresa

hotărârii instanței de ape], care vizează faptul că în mod greșit a fost

anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare, sunt nefondate.

Față de

toate cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.O. împotriva Deciziei nr. 554/A din

data de 10 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 mai 2015.