ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 997/2007

Asupra cererilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24

iulie 2006 reclamanta SC C. SRL Brașov a solicitat anularea Deciziei nr. 453

din 18 iulie 2006 emisă de C.N.A. prin care s-a aplicat sancțiunea cu amendă în

sumă de 2.500 RON postului M. pentru încălcarea prevederilor art. 75 din Decizia

nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu

modificările și completările de rigoare.

Totodată,

reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 452 din 18 iulie

2006 până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile.

În motivarea

acțiunii sale reclamanta a arătat, pe de o parte, că cifrele menționate în

decizia de sancționare referitoare la participarea reprezentanților puterii și

cei ai opoziției la emisiunile arătate în raportul întocmit de direcția monitorizare

a C.N.A. sunt eronate.

Astfel, arată

reclamanta, din analiza „raportului întocmit de direcția de monitorizare a C.N.A.

a constatat că emisiunile monitorizate sunt următoarele: A.I., C.C., C., D.D., F.B.,

M., P.C., R.R. și S.S. Dintre acestea, emisiunile C.C., P.C. și S.S. sunt

programe retransmise de la postul de radio B.B.C., care răspunde în totalitate

de integritatea editorială și respectarea reglementărilor C.N.A. în vigoare,

motiv pentru care cifrele menționate în decizia de sancționare sunt eronate.

Pe de altă

parte, emisiunile C. și R.R. sunt două emisiuni de tip dezbatere. Acestea aduc

în studioul M. protagoniștii principalelor evenimente economice, sociale și

politice ale zilei, permițând totodată ascultătorilor să intervină cu telefoane

în direct prin care să își exprime punctele de vedere și să adreseze întrebări

invitaților. Considerăm că astfel de emisiuni nu pot fi supuse unor reguli

stricte din punct de vedere al invitaților aleși, atâta timp cât ele asigură

conectarea ascultătorilor la principalele evenimente ale zilei, care nu pot fi

programate și nu pot fi aplicate anumite reguli matematice. Mai arată

reclamanta că perioada monitorizată a fost marcată de conflicte în interiorul

coaliției la putere și de puține evenimente sau acțiuni legate de opoziție și

M. a prezentat de fiecare dată toate acțiunile opoziției, atât în emisiunile de

știri, cât și în cele de dezbateri și comentarii, neîngrădind niciodată

libertatea de exprimare a vreunei formațiuni politice.

Din raportul

C.N.A. reiese faptul că la toate radiourile prezența opoziției în emisiunile de

dezbateri și comentarii, în perioada monitorizată este mai redusă decât cea a

puterii, fapt ce se datorează exclusiv activității restrânse pe care aceasta a

avut-o în perioada monitorizată.

A mai arătat

reclamanta că postul de radio M. este un radio de știri, dezbateri și

comentarii, singurul din peisajul audiovizual românesc și că ponderea știrilor

și a emisiunilor informative în programele sale este dominantă și de aceea

consideră că o astfel de decizie este menită să îngrădească politica sa

editorială și să încurajeze transformarea postului de radio într-unui muzical.

În drept,

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 3 din Legea nr.

29/1990 și art. 95

2

din Legea nr. 504/2002.

Pârâta

C.N.A., prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 august 2006, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov precum și excepția

netimbrării acțiunii. Totodată, a solicitat respingerea cererii de suspendare a

executării actului administrativ ca neîntemeiată.

Prin

întâmpinarea înregistrată la 28 august 2006 pârâta a reiterat excepțiile

invocate, iar pe fond a arătat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Cu privire la cererea

de suspendare pârâta a precizat că pe rolul aceleiași Instanțe există un alt

dosar prin care urmează să se soluționeze cererea de suspendare a aceleiași

decizii.

Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 22 august 2006, a respins atât excepțiile invocate de pârâtă cât și cererea de suspendare a executării Deciziei

nr. 452 din 18 iulie 2006.

Prin sentința

nr. 202/ F din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei SC C. SRL Brașov ca

neîntemeiată și a menținut Decizia nr. 482 din 18 iulie 2006 emisă de C.N.A.

Pentru a se

pronunța în sensul arătat, Instanța de Fond a reținut, pe de o parte, că față

de motivele invocate de reclamantă prin acțiune, dar nedovedite efectiv cu

probe și față de dispozițiile legale aplicabile în cauză, rezultă fără dubii că

legiuitorul a lăsat radiodifuzorilor posibilitatea respectării principiilor

condițiilor egale de exprimare și a avut în vedere participarea numerică a invitaților

reprezentanții puterii și ai opoziției, așa încât la sfârșitul fiecărei luni

această participare să fie egală.

Pe de altă

parte, Instanța de Fond a reținut că din actele dosarului rezultă că reclamanta

a încălcat efectiv principiul audiovizualului al participării în condiții egale

de exprimare la emisiunile sale deși anterior emiterii deciziei contestate

aceasta a fost somată de două ori pentru a intra în legalitate pentru

încălcarea acelorași dispoziții.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C. SRL

Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor sale de recurs, SC C. SRL susține că Instanța de Fond a dat o greșită

interpretare și a aplicat greșit dispozițiile art. 95 alin. (2) din Legea nr.

504/2002 coroborat cu art. 75 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de

reglementare a conținutului audiovizualului.

Totodată, se susține ca Instanța

de Fond trebuia să constate că în raportul de monitorizare în mod greșit au

fost incluse și emisiunile interactive de dezbateri realizate în direct cu

referire la evenimente din viata comunității locale și care vizează îndeosebi

autoritatea executivă în cadrul căreia reprezentanții puterii ocupă locul

predominant. Aceeași abordare trebuia să fie aplicată, în opinia recurentei - reclamante

și emisiunilor de știri bazate pe evenimente locale, acestea fiind greșit

incluse în raportul de monitorizare căreia Instanța de Fond i-a dat eficiență

deplină deși SC C. SRL l-a contestat.

Tot în cadrul

motivelor de recurs, recurenta - reclamantă invocă și excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 75 din Decizia nr. 187/2006 în raport

cu dispozițiile art. 30 și art. 31 din Constituția României.

Printr-un ultim motiv de recurs

se invocă inaplicabilitatea art. 75 din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. în raport

cu dispozițiile art. 10 din C.E.D.O., contrar celor reținute de Instanța de Fond.

Examinând

excepția invocată, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în

raport cu dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituția României și a

prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea

Constituțională hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind

legile și ordonanțele, iar Decizia nr. 187/2006 nu se încadrează în aceste

categorii de acte normative, fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992 referitoare la inadmisibilitatea sesizării.

Mai mult, Înalta

Curte constată că pentru recurenta - reclamantă, motivele de recurs în cadrul

cărora s-a invocat excepția de neconstituționalitate au fost redactate de

avocat neputându-se deci reține nici eventuala intenție a părții de a invoca

excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 187/20906 a C.N.A. în baza

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Examinând

cauza în raport cu toate criticile formulate soluției Instanței de Fond, cu

probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la pretinsa încălcare

a dispozițiilor art. 10 din C.E.D.O., Înalta Curte constată că nici această

susținere nu este întemeiată.

Este cunoscut că potrivit

dispozițiilor art. 10 paragraf 1 din Convenție „orice persoană are dreptul la

libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și

libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul

autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu

împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie

sau de televiziune unui regim de autorizare", iar conform paragrafului 2

al aceluiași articol „exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și

responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau

sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau

siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția

sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru

a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

De asemenea,

conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Constituția României „dispozițiile

constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte",

iar potrivit alin. (1) al aceluiași articol „ dacă există neconcordanțe între

pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care

România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările

internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne

conțin dispoziții mai favorabile".

Numai că în

cauză, Înalta Curte constată, fără a minimaliza rolul indispensabil de „câine

de pază" care revine presei într-o societate democratică recunoscut și în

jurisprudența C.E.D.O., că autoritatea națională a dispus, prin decizia

examinată, într-o manieră proporțională cu scopurile urmărite de legiuitor, izvorâte

din nevoi sociale imperioase, ingerința încriminată de recurenta - reclamantă

corespunzând necesității într-o societate democratică, limitarea impusă

conciliindu-se cu libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 (a se vedea

printre multe altele, P. împotriva Italiei [GC], Cererea nr. 48898/1999

paragraful 39, CEDO 2003 - V; A.E. împotriva Franței, Cererea nr. 39288/1998

paragraful 56, CEDO 2001 - VIII, C. și M. împotriva României, Cererea nr.

33348/1996, Hotărârea din 17 decembrie 2004 publicată în M. Of. al

României nr. 501 din 14 iunie 2005).

În plus, Înalta

Curte constată că, în mod corect, Instanța de Fond a avut în vedere, în lumina

circumstanțelor cauzei, că C.N.A. nu a limitat nejustificat exercitarea

dreptului la libertatea de exprimare a recurentei - reclamante.

De altfel,

prevederile art. 6 alin. (4) din Legea audiovizualului exprimă tocmai lipsa

caracterului de ingerință în conținutul programelor audiovizuale a actelor

normative ale C.N.A. date în aplicarea legii, acestea reprezentând o modalitate

de asigurare a unui just echilibru între dreptul la informare și condițiile

egale de exprimare prevăzut de lege, necesar într-o societate democratică.

Contrar celor

susținute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că în mod corect Instanța

de Fond a reținut, pe de o parte, aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr.

187/2006, iar, pe de altă parte, încălcarea dispozițiilor acesteia, astfel cum

rezultă din probele administrate în cauză, care confirmă mențiunile raportului

de monitorizare.

În plus, argumentele

recurentei - reclamante nu pot forma o altă convingere decât cea exprimată de Instanța

de Fond în condițiile în care aceasta a mai încălcat dispozițiile art. 75 din

Codul audiovizualului.

Prin urmare, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar

criticile aduse acesteia sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în

cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

coroborat cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 202/ F din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 75 din

Decizia C.N.A. nr. 187/2006, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2007.