ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 3 martie 2006, reclamantul L.D.L. a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice, anularea Hotărârii nr. VIII

d/8170 din 15 februarie 2006 emisă de pârât, și obligarea acestuia să emită o

hotărâre prin care să-i permită schimbarea specialitățile medicale.

Curtea de Apel București, secția

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1394 din 13

iunie 2006, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a

obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să-i permită reclamantului

schimbarea specialității medicale, fără concurs, cu respectarea dispozițiilor art.

10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut că față de cererile din 14 februarie 2006 și din 2

martie 2006, excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât prin

întâmpinare este neîntemeiată și pe cale de consecință, a respins-o.

Instanța a reținut de

asemenea că pentru aprobarea solicitării reclamantului de schimbare a

specialității medicale nu este necesară existența prealabilă a unui ordin prin

care să se stabilească anumite proceduri și condiții, în speță fiind aplicabile

dispozițiile art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 potrivit cărora schimbarea

specialității în care a fost admis rezidentul este posibilă, în cazuri bine

justificate, numai prin ordin al Ministrului Sănătății dacă solicitantul

îndeplinește condițiile minime la specializarea cerută.

Cu privire la condiția

cazului justificat, cerută de lege, instanța a apreciat că actele medicale

depuse de reclamant la dosarul cauzei, fac dovada îndeplinirii ei.

Apărările pârâtei, privind

incidența în cauză a dispozițiilor Ordinului M.S. nr. 1042/2005, ca urmare a

aprobării Ordinului nr. 190/2005, nu au fost reținute de instanță,

apreciindu-se că abrogarea acestuia din urmă nu împiedica pârâtul să analizeze

cererea reclamantului, iar nepublicarea în M. Of. a noului ordin înlătură

valabilitatea acestuia.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs Ministerul Sănătății Publice care a invocat prevederile art. 304

pct. 9 din C. proc. civ. și a susținut că hotărârea instanței de fond a fost

dată cu încălcarea legii, reclamantul nefăcând dovada că îndeplinește ambele

cerințe ale H.G. nr. 899/2002, adică existența unui caz justificat și

îndeplinirea condițiilor minime la specializarea cerută.

De asemenea recurentul a mai

susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond că nepublicarea Ordinului nr.

1042/2005 ar fi sancționată cu inexistența acestui act administrativ.

Intimatul-reclamant a depus

întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului și

menținerea hotărârii instanței de fond.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a admis

acțiunea reclamantului și a obligat ministerul pârât ca în condițiile art. 10 alin.

(2) din H.G. nr. 899/2002 să emită o hotărâre prin care să-i permită acestuia

schimbarea specialității medicale. Potrivit art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002

privind organizarea învățământului postuniversitar medical și farmaceutic uman,

schimbarea specialității în care a fost admis rezidentul este posibilă

printr-un nou concurs de rezidențiat, dar în cazuri justificate schimbarea se

poate face prin ordin al ministrului, dacă solicitantul îndeplinește condițiile

minime la specializarea cerută.

În fața instanței de fond,

cât și prin cererea de recurs, ministerul recurent a susținut că Ordinul nr. 191

din 10 martie 2005 emis de Ministrul Sănătății, care stabilea condițiile de

schimbare a specialităților pentru motive medicale, a fost anulat prin Ordinul nr.

1042 din 5 octombrie 2005 emis de ministrul sănătății.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că Ordinul nr. 1042 din 5 octombrie 2005 nu a fost publicat în M.

Of. al României ceea ce atrage inexistența și nulitatea acestuia, fiind

incidente prevederile art. 35 din H.G. nr. 50/2005, republicată, potrivit

cărora toate ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ ale miniștrilor se

publică în M. Of. al României, Partea I, prin grija acestora.

Pe fondul cauzei, Curtea de

apel a reținut în mod judicios că, în raport cu actele medicale depuse,

reclamantul îndeplinește condiția cazului justificat care îi permite acestuia

să formuleze o cerere de schimbare a specialității în care a fost admis, iar

refuzul „de plano” al ministrului are ca efect vătămarea dreptului legal al

reclamantului.

În cererea de recurs,

ministerul pârât a susținut că instanța de fond nu a constatat că reclamantul

nu îndeplinea cea de-a doua cerință a art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002,

a condiției minime la specializarea solicitată, dar o astfel de apărare nu

fusese formulată, astfel că, în mod legal, instanța de fond s-a limitat la

apărările invocate: existența cazului justificat și anularea Ordinului nr. 1042/2005.

Oricum, instanța de fond a

obligat ministerul pârât să emită actul administrativ în legătură cu schimbarea

specialității medicale, fără concurs, cu respectarea prevederilor art. 10 alin.

(2) din H.G. nr. 899/2002, ceea ce înseamnă că va trebui să verifice și

îndeplinirea condiției respective.

În concluzie, recursul

formulat este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății Publice, împotriva sentinței civile nr. 1394 din 13

iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2007