Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3089/2008

HOTĂRÂRE
25.09.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3089/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iulie 2007, reclamanții V.I., B.I.M., D.G.M.A., G.I.N., I.E.L., L.M., P.C.M., P.A.C., P.N., P.D.C., T.C.L., V.A.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S.P., anularea adresei din 15 iunie 2007 emisă de pârât, recunoașterea dreptului lor de a fi încadrați la cerere, în rezidențiat medicină de familie, cu respectarea O.U.G. nr. 58/2001, cu modificările ulterioare, obligarea pârâtului să emită ordine de confirmare în rezidențiat a reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au participat la examenul de rezidențiat sesiunea noiembrie 2005 și că au avut punctaj de promovare, însă prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1000/2005 s-a restricționat încadrarea la cerere în rezidențiatul medicină de familie, doar pentru licențiații anului 2005. Prin sentința civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă s-a anulat Ordinul ministrului sănătății nr. 1000/2005, în ceea ce privește prima parte a prevederilor pct. 22.1. capitolul VII și anume, pentru absolvenții facultății de medicină promoția 2005 și a fost obligat pârâtul să emită ordinul de confirmare în rezidențiat a reclamanților din acea cauză.

Apreciind că intenția lor este similară cu cea conținută în hotărârea judecătorească de mai sus, reclamanții au solicitat să li se emită ordinele de confirmare, întrucât prin adresa contestată, din 15 iunie 2007, pârâtul a refuzat soluționarea cererii lor. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, deoarece confirmarea în rezidențiatul medicină de familie ar fi trebuit să fie cerută în termen de 30 de zile de la afișarea rezultatului examenului, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că nu s-ar fi parcurs procedura administrativă prealabilă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2324 din 1 octombrie 2007, a respins excepția tardivității și excepția inadmisibilității, a admis acțiunea, a anulat adresa din 15 iunie 2007 emisă de pârât, a recunoscut dreptul reclamanților de a fi încadrați, la cerere, în rezidențiat medicină de familie, cu respectarea O.U.G. nr. 58/2001, a obligat pârâtul să emită ordine de confirmare în rezidențiat a reclamanților și să plătească acestora suma de 4.804 lei cheltuieli de judecată. Cu privire la excepțiile invocate de pârât, instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că, în raport cu obiectul acțiunii, care constă în refuzul nejustificat al autorității pârâte de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, refuz exprimat prin adresa contestată, nu se impunea parcurgerea unei proceduri administrative prealabile.

De asemenea, s-a reținut că susținerea pârâtului cu privire la obligația respectării unui termen de 30 de zile de la data afișării rezultatelor examenului pentru formularea cererii de recunoaștere a dreptului pretins, nu are suport legal, iar memoriul depus de reclamanți în luna iunie 2007 nu are semnificația unei plângeri prealabile pentru a-i fi aplicabil termenul de 30 de zile menționat în întâmpinare. Pentru a pronunța soluția pe fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că, prin sentința civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a fost anulat Ordinul ministrului sănătății nr. 1000/2005, în ceea ce privește referirea la promoția 2005, iar situația reclamanților este similară cu cea a reclamanților din acea cauză.

S-a mai apreciat că reclamanții nu trebuiau să solicite anularea parțială a Ordinului nr. 1000/2005 în cauza de față, dreptul lor decurgând din lege, respectiv din art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2007, modificată și completată prin Legea nr. 463/2004, care prevede că, începând cu promoția 2005 de absolvenți licențiați ai facultăților de medicină, candidații care la concursul de rezidențiat obțin punctajul la promovare, dar nu se clasifică în limita de locuri publicate la grupa specialității la care au participat, sunt confirmați la cerere ca rezidenți medicină de familie. Refuzul pârâtului a fost considerat de instanța de fond ca fiind nejustificat. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M.S.P., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a formulării plângerii prealabile. În opinia recurentului, dreptul intimaților - reclamanți de a solicita, pe calea plângerii prealabile, recunoașterea unui drept și emiterea ordinului de confirmare în rezidențiat, se putea face în termen de 30 de zile de la data afișării răspunsurilor la rezidențiat. Pe fondul cauzei, recurentul consideră că nepublicarea hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial duce la nelegalitatea luării ca punct de plecare pentru formularea acțiunii, data pronunțării sentinței civile nr. 1027/2006. S-a mai arătat că instanța de fond nu a analizat toate argumentele invocate de recurent prin întâmpinare și anume cele referitoare la obligația instanței de a se pronunța asupra legalității Ordinului nr. 1000/2005, chiar dacă o altă instanță s-a pronunțat într-o cauză similară.

Recursul este nefondat. Instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a formulării plângerii prealabile prin sentința atacată. Astfel, obiectul acțiunii îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtului de a rezolva cererea reclamanților, conform art. 7 lit. h) din Legea nr. 554/2004, nemodificată, în vigoare la data formulării acțiunii [în prezent refuzul nejustificat se regăsește la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007]. Este greșită aprecierea recurentului, în sensul că termenul pentru promovarea acțiunii trebuia calculat de la data afișării rezultatelor concursului. La acea dată erau în vigoare prevederile pct. 22.1 ale capitolului VII din O.M.S.

nr. 1000/2005, ce nu permiteau reclamanților să formuleze o asemenea cerere. Sentința civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă, s-a pronunțat asupra prevederilor sus menționate în sensul anulării acestora. Anularea operează pentru toate persoanele aflate în aceeași situație cu reclamanții din acel proces, deoarece actul administrativ atacat este normativ. Orice persoană interesată se poate prevala de dispozițiile hotărârii judecătorești. Nu are relevanță în speță că sentința nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, deoarece publicarea are efect de opozabilitate față de terți, iar recurentul nu este un terț, ci este partea în contradictoriu cu care s-a pronunțat această hotărâre.

Recurentul nu poate invoca nepublicarea hotărârii drept apărare în prezentul dosar. În cauza de față nu mai este necesară pronunțarea asupra anulării aceluiași ordin, deoarece, cum s-a mai afirmat, actul atacat este normativ, iar anularea este opozabilă erga omnes. Reclamanții au dreptul să se folosească în cauza lor de efectele hotărârii judecătorești, fără a mai solicita anularea aceluiași act. Analizând situația de fapt, se ajunge la concluzia că o soluție contrară ar fi discriminatorie față de persoanele aflate în aceeași situație cu reclamanții din dosarul nr. 927/2/2006 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Mai mult, prevederile O.U.G. nr. 58/2007, act normativ superior Ordinului nr. 1000/2005, permiteau ca toți participanții la rezidențiat, care au obținut punctajul de promovare, să poată fi confirmați ca rezidenți în specialitatea medicina de familie.

Față de acestea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin .(1) teza a doua C. proc. civ., urmează să se respingă recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.S.P. împotriva sentinței civile nr. 2324 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 364/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 aprilie 2007 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății Publi
ÎCCJ 2009-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 909/2009
-se în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, acela de „recunoaștere a dreptului reclamantului de a fi încadrat în rezidențiat – medicină de familie în condițiile O.U.G. nr. 58/2001 modificată și completată, în condițiile sentinței
ÎCCJ 2008-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1859/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta S.F.M. a chemat în judecată pe pârât
ÎCCJ 2007-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4570/2007
numai absolvenții promoției 2005 pot opta pentru confirmarea în rezidențiat specialitatea medicină de familie. Pe de altă parte, prevederile punctului 22.1 al Cap. VII și anume „pentru absolvenții facultății de medicină promoția 2005 (absol
ÎCCJ 2008-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3973/2008
restrâns, în mod nelegal, categoria candidaților care au obținut un punctaj de promovare dar nu s-au clasificat in limita locurilor si care vor fi confirmați, la cerere, ca medici de familie, numai la candidații absolvenți ai facultății in
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă