ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 358/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 654 din 28 februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F., a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu conform O.U.G. nr. 36/2003 aprobată și modificată prin Legea nr. 595/2003 și a obligat pârâtul să emită reclamantului adeverința tip necesară stabilirii pensiei de serviciu. În motivarea sentinței se reține că adeverința atestă împrejurarea că reclamantul a fost salariat la SC I. SA în perioada 1 aprilie 1969 - 1 martie 1991, iar în perioada 15 februarie 1971 – 12 octombrie 1979 a fost trimis în misiune permanentă ca reprezentant comercial la A.E.R.

la Köln. Astfel, acesta a desfășurat activitate profesională în comerțul exterior și îndeplinește condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, deoarece vechimea totală în comerțul exterior este de 27 de ani și 5 luni, din 1963 până în 1991, iar misiunea permanentă în străinătate este de 8 ani și 8 luni, în calitate de delegat permanent la A.E.R. la Köln. În drept au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 36/2003, precum și prevederile Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare din anul 1963 (ratificată prin Decretul nr. 481/1971) și ale art. 53 din Legea nr. 1/1971 referitoare la atribuțiile principale ale reprezentanților în străinătate ale instituțiilor specializate de comerț exterior.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M.E.F., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul arată că Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, eliminând una din condițiile expres prevăzute de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003 pentru acordarea pensiei de serviciu, respectiv condiția gradului diplomatic sau consular; în speță, Instanța de Fond a recunoscut dreptul reclamantului la pensia de serviciu, chiar dacă acesta nu a dovedit gradul diplomatic sau consular deținut.

În ceea ce privește temeiul legal al hotărârii, recurentul arată că art. 1 lit. d) al Convenției de la Viena definește funcționarul consular ca fiind „orice persoană, inclusiv șeful de post consular, însărcinat în această calitate, cu exercitarea funcțiilor consulare”, dar în speță intimatul - reclamant nu a făcut dovada investirii într-o funcție consulară, fiind doar delegat - permanent, reprezentant comercial al României la Köln. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, în sensul că anterior anului 1990, personalul din comerțul exterior, trimis în misiune permanentă în străinătate, se afla sub incidența Legii nr. 1/1971 privind activitatea de comerț exterior, desfășurând activități specifice funcționarilor consulari, aplicabilă fiind și Convenția de la Viena din 1963 privind relațiile consulare. În mod greșit recurentul consideră că definiția din legislația actuală (Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic și consular) a gradului diplomatic sau consular se aplică și pentru trecut. De altfel, în sensul acestei interpretări, modificarea recentă a O.G. nr. 36/2003 publicată în M. Of.

nr. 445/29 iunie 2007 a exclus necesitatea gradului diplomatic sau consular, acordat ca atare, menținând celelalte condiții, respectiv vârsta de 60 de ani, gradul complet de cotizare și o vechime în muncă în structurile M.A.E. de cel puțin 18 ani. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea Instanței de Fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 654 din 28 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.