ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1959/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 9 noiembrie 2006 reclamantul D.V. a chemat în judecată Ministerul Economiei

și Comerțului, solicitând obligarea acestuia la eliberarea unei adeverințe

pentru a putea beneficia de pensie de serviciu și să se constate că

îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 36/2003 pentru a beneficia de o

astfel de pensie.

În motivarea acțiunii arată

că este pensionar pentru limită de vârstă, că și-a desfășurat activitatea

profesională în domeniul comerțului exterior în perioada 1966 – 1992 și că

îndeplinește condițiile legale pentru a putea beneficia de pensia de serviciu,

dar că pârâtul a refuzat să-i elibereze adeverința tip necesară pentru

stabilirea pensiei de serviciu.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3421 din

6 decembrie 2006 a admis acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul să elibereze

reclamantului adeverința tip prevăzută de pct. 14 din Normele metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003.

Instanța reține că

reclamantul a dovedit că a desfășurat activitate de comerț exterior în misiuni

permanente în străinătate, la A.E.N.Y. și A.E.A., în calitate de reprezentant comercial

II peste 4 ani și că, lucrând în activitatea de comerț exterior, perioadele în

care a desfășurato astfel de activitate este asimilată activității

funcționarilor consulari, conform Convenției de la Viena din 24 aprilie 1963, încadrându-se între categoriile de persoane prevăzute de art. 4 alin.

(1) din O.U.G. nr. 36/2003 care pot beneficia de pensie de serviciu.

Pârâtul a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7 și 9 și a art.

304

1

C. proc. civ.

Susține că instanța a

nesocotit dispozițiile legale și a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a

legii, considerând eronat că activitatea desfășurată de reclamant poate fi

asimilată activității funcționarilor consulari.

Menționează că instanța a

depășit atribuțiile puterii judecătorești prin recunoașterea activității

desfășurate de reclamant ca o activitate consulară, cu toate că numai

Ministerul Afacerilor Externe este autoritatea competentă să stabilească și să

acorde grade diplomatice și consulare (cu excepția gradului de ambasador),

precum și funcții diplomatice și funcții consulare.

Arată că prin invocarea

incidenței Convenției de la Viena privind relațiile consulare, instanța a

invocat motive străine și chiar contradictorii față de natura pricinii,

deoarece la data desfășurării activității de către reclamant O.U.G. nr. 36/2003

și Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic și consular nu erau

în vigoare, iar noțiunea de grad diplomatic și consular nu este definită de

prevederile Convenției de la Viena din anul 1963.

Mai arată că reclamantului i

se recunoaște vechimea în grad diplomatic de secretar economic II timp de 3

ani, 6 luni și 23 de zile, nefiind îndeplinită condiția gradului diplomatic sau

consular de minimum 4 ani prevăzută de art. 4 din Ordonanță, menționată mai

sus.

Intimatul – reclamant a

formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca

nefondat, susținând că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, a acordat ceia ce s-a cerut și a pronunțat hotărârea cu

aplicarea corectă a legii și cu o motivare corespunzătoare.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurentă, în raport de materialul probator administrat și de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor

personalului diplomatic și consular, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

595/2003 de aprobare a acestei ordonanțe, beneficiază de pensie de serviciu

membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care au desfășurat

activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, dacă au

vârsta și stagiul complet de cotizare și au vechime în activitatea de comerț

exterior și cooperare economică internațională de cel puțin 20 de ani bărbații

și 15 ani femeile, din care cel puțin 4 ani în misiune permanentă la

ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României în străinătate, cu

grade diplomatice sau consulare.

Din carnetul de muncă al

intimatului și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că acesta și-a

desfășurat activitatea în domeniul comerțului exterior timp de peste 35 de ani,

din care în perioada 1 martie 1975 – 15 noiembrie 1981 a avut calitatea de reprezentant comercial III la Agenția economică a țării noastre din Turcia,

iar în perioada 12 decembrie 1988 – 5 iulie 1992 a îndeplinit funcția de secretar economic II la A.E.N.Y.

Recurentul consideră că

intimatul nu poate dobândi pensia de serviciu pentru că nu îndeplinește condiția

de a fi avut grad diplomatic sau consular cel puțin 4 ani, recunoscându-i

această calitate numai pentru 3 ani, 6 luni și 23 de zile.

Ca atare, susține că nu

poate elibera intimatului adeverința tip prevăzută de Normele de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 pentru ca acesta să poată beneficia de pensie

de serviciu.

Corect a reținut instanța de

fond că activitatea intimatului – reclamant s-a desfășurat, anterior anului

1990, sub incidența Convenției de la Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relațiile

consulare, convenție ratificată de România prin Decretul nr. 481/1971, astfel

că și activitatea acestuia se încadrează în funcții consulare conform

prevederilor art. 5 lit. b) din Convenție și anume a desfășurat activitate de

favorizare a dezvoltării relațiilor comerciale și economice ale României cu

alte state.

Intimatul a desfășurat activitate

de comerț exterior în cadrul agențiilor economice ale României de la Ankara și New-York o perioadă mai mare de 4 ani, care îi dă dreptul la obținerea pensiei de

serviciu.

Instanța de fond nu a

depășit atribuțiile puterii judecătorești prin asimilarea unei părți din

activitatea desfășurată de intimat ca fiind o activitate consulară, așa cum

greșit susține recurentul, ci a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

incidente.

Nici susținerea recurentului

că instanța a avut în vedere motive străine sau contradictorii față de natura pricinii,

deoarece O.U.G. nr. 36/2003 și Legea nr. 269/2003 nu erau în vigoare atunci

când intimatul a desfășurat activitatea la agențiile economice ale României de la Ankara și New York, iar Convenția de la Viena din anul 1963 nu definește noțiunile de grad

diplomatic și grad consular, nu poate fi reținută.

Convenția de la Viena permitea părților contractante să fixeze denumirea funcționarilor consulari care nu

sunt șefi de post consular (art. 9), iar Legea nr. 269/2003 privind Statutul

corpului diplomatic și consular include în categoria membrilor corpului

diplomatic și consular și persoanele trimise în misiuni în străinătate cu grade

diplomatice sau consulare, care provin de la instituții având activitate de

comerț exterior.

Specificul activității

desfășurate de intimat în străinătate se încadrează între funcțiile consulare

prevăzute de art. 5 lit. b) din Convenția de la Viena, deoarece el a contribuit la favorizarea dezvoltării relațiilor comerciale și economice

ale României cu Turcia și S.U.A.

Este irelevant pentru

soluționarea pricinii faptul că atunci când intimatul lucra la agențiile

economice menționate nu erau adoptate O.U.G. nr. 36/2003 și Legea nr. 269/2003,

deoarece tocmai în aceste acte normative s-a prevăzut posibilitatea acordării

pensiei de serviciu pentru persoanele prevăzute de acestea.

Cum se constată că hotărârea

pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul este

nefondat, urmează ca, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se respingă recursul ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, împotriva sentinței civile nr. 3421

din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2007.