ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2602/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23 mai 2006,

reclamantul G.F. a solicitat obligarea M.E.C. la eliberarea adeverinței tip

prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003,

întrucât îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de pensie de

serviciu.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamantul a desfășurat activitate profesională în comerț exterior

timp de 23 ani până în decembrie 1989, din care în misiune permanentă în

străinătate o perioadă de 9 ani și 3 luni la secția economică a Ambasadei

României la Kõln, iar vechimea realizată în comerț exterior este de peste 23 de

ani cuprinzând perioada 9 decembrie 1966 – 31 decembrie 1989.

Prin sentința civilă nr. 3118/2006

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea a fost admisă.

Instanța a reținut că sunt

întrunite cerințele art. 4 din O.U.G. nr. 36/2003, că activitatea sa intră sub

incidența Convenției de la Viena fiind asimilat ca funcționar consular.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen pârâtul M.E.C.

În motivarea recursului s-a

arătat în esență: că reclamantul nu a avut grad diplomatic sau consular, astfel

cum prevede expres art. 4 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 36/2003; că

adeverința din 4 martie 1983 nu prevede îndeplinirea unei funcții consulare în

cadrul unei misiuni permanente, reclamantul fiind economist principal prestând

o muncă permanentă în cadrul secției economice a Ambasadei României la Kõln; că Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât stabilirea, actualizarea și

plata pensiilor de serviciu se efectuează de C.N.P.A.D.A.S., conform art. 33

din Ordinul comun nr. 225758/2004 emis de M.M.S.S.F., M.A.E. și M.E.C. și nu de

către Instanță; că activitatea reclamantului nu intră sub incidența Convenției

de la Viena deoarece nu a prezentat înscrisuri în sensul însărcinării cu exercitarea

unei funcții consulare; că O.U.G. nr. 36/2003 se adresează în primul rând

membrilor personalului diplomatic sau consular și numai cu titlu de excepție

pentru celelalte persoane și pentru cei trimiși în misiune permanentă în

străinătate.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Din probele administrate în

cauză rezultă că reclamantul are o vechime în activitatea de comerț exterior de

peste 23 ani, respectiv perioada 9 decembrie 1966 – 31 decembrie 1989, din care

trimis în delegație permanentă în cadrul secției economice a Ambasadei României

la Kõln o perioadă de 9 ani 3 luni și 7 zile, în perioada 1 decembrie 1973 – 8

martie 1983.

Conform dispozițiilor art. 4

alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003 aprobată prin Legea nr. 595/2003, beneficiază

de pensie de serviciu membrii personalului diplomatic și consular și celelalte

persoane care au desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare

economică internațională, încadrați în administrațiile centrale din D.C.E., M.C.E.C.E.I.,

M.C.T., M.I.C., D.C.E.P.E. din M.A.E. și din unități cu specific de comerț

exterior și cooperare economică internațională, precum și ca trimiși în misiuni

permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele și

alte reprezentanțe ale României în străinătate.

Acordarea pensiei de serviciu

este condiționată de o vechime de cel puțin 20 ani pentru bărbați și 15 ani

pentru femei, în activitatea de comerț exterior și cooperare economică

internațională, din care cel puțin 4 ani în misiuni permanente la ambasade,

consulate și alte reprezentanțe ale României în străinătate, cu grade

diplomatice sau consulare.

Față de actele prezentate de

reclamant, rezultă că acesta întrunește condițiile legale sus - citate, astfel

încât beneficiază de pensie de serviciu, deoarece este asimilat personalului

diplomatic și consular avându-se în vedere natura funcției exercitate și

regimului juridic prevăzut de legislația în vigoare în perioada în care și-a

desfășurat activitatea.

Astfel, se constată că

reclamantul a lucrat în calitate de reprezentant comercial la Agenția economică a Ambasadei României la Kõln, neavând în mod direct grad diplomatic sau

consular, deoarece nu aparținea de M.A.E. Legea însă acordă, prin asimilare,

pensie de serviciu și persoanelor enumerate la art. 4 din O.U.G. nr. 36/2003,

întrucât au fost trimise ca reprezentanți comerciali ai României în străinătate

și au îndeplinit funcții consulare în sensul dispozițiilor art. 5,9 și 19 din

Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, din 24 aprilie 1963,

ratificată de România prin Decretul nr. 481/1971.

Reclamantul, prin

atribuțiile îndeplinite, a exercitat o funcție consulară, calitatea sa de

funcționar consular decurgând din sarcinile și atribuțiile încredințate,

prevăzute de dispozițiile art. 50 - 53 din Legea nr. 1/1971 cu privire la

activitatea de comerț exterior, de cooperare economică și tehnico - științifică

a României.

De altfel, prin art. 1 alin.

(2) din O.U.G. nr. 36/2003 funcția exercitată de reclamant, sub aspectul dreptului

la pensia de serviciu, a fost asimilată funcției diplomatice, deoarece textul

legal a prevăzut că reprezintă vechime în diplomație, vechime în munca

diplomatică desfășurată de membrii personalului diplomatic și consular în

administrația centrală a M.A.E., la misiunile diplomatice, oficiile consulare și

alte reprezentanțe din străinătate ale României.

Față de cele mai sus

analizate, se constată că Instanța de Fond a apreciat corect că reclamantul

beneficiază de pensie de serviciu, nu a acordat mai mult decât s-a solicitat și

în mod legal a obligat pe recurent să elibereze adeverința solicitată de

intimat.

Pe cale de consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine

publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 3118 din 23 noiembrie 2006, a Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 mai 2007.