ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 februarie 2007, reclamantul V.V.D. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând obligarea acestuia să–i elibereze adeverința tip prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular și să se constate că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de pensia de serviciu. Reclamantul a susținut că a lucrat în comerț exterior timp de 23 de ani din care 5 ani și 10 luni a funcționat ca delegat permanent al României, la Agenția Economică din RSR Pakistan – Karachi. Deși a solicitat eliberarea adeverinței tip pentru a beneficia de pensia de serviciu a fost refuzat pe considerentul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din O.U.G.

nr. 36/2004. Prin sentința civilă nr. 871 din 22 martie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea; a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de pensia de serviciu prevăzută de O.G. nr. 36/2003 și a obligat pârâtul să-i elibereze adeverința tip prevăzută de pct. 14 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003. Totodată, pârâtul a fost obligat la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul face parte din categoria persoanelor menționate de art.4 alin.1 O.U.G. nr. 36/2003 și că are stagiul complet de cotizare fiind pensionat în sistemul public de pensie. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (fost Ministerul Economiei și Comerțului) întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. Astfel, recurentul a susținut că deși prin întâmpinarea depusă a susținut excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în ce privește capătul de cerere referitor la constatarea calității reclamantului, de beneficiar al pensiei de serviciu prevăzut de O.U.G. nr. 36/2003, instanța fondului nu s-a pronunțat asupra ei și nu a pus-o în discuția părților, din considerentele sentinței a rezultat că instanța s-a pronunțat asupra unui aspect care nu a fost cerut de reclamant și care ar fi vizat legalitatea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003; hotărârea instanței de fond nu este motivată în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu rezultă care au fost considerentele pe care le-a avut în vedere când a stabilit că reclamantul îndeplinește cerințele art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 36/2003 și respectiv art. 14 din Normele de aplicare. Recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, este considerată vechime în diplomație, vechimea în munca diplomatică desfășurată de membrii personalului diplomatic și consular în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice, oficiile consulare și alte reprezentanțe din străinătate ale României.

Conform art. 4 alin. (1) din același act normativ, membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care desfășoară sau au desfășurat activități de comerț exterior și cooperare economică internațională, încadrate în administrațiile centrale și din unități cu specific de comerț exterior, precum și cei trimiși în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate, beneficiază de pensia de serviciu, dacă au o vechime de cel puțin 20 de ani bărbații și 15 ani femeile în activitatea de comerț exterior din care cel puțin 4 ani, în misiuni permanente la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României în străinătate; au grade consulare sau diplomatice.

Or, în cauză, în mod necontestat s-a dovedit că reclamantul-intimat V.V.D. a desfășurat activitate în comerț exterior peste 20 de ani din care 5 ani și 10 luni a fost delegat permanent la Agenția Economică din RSR Pakistan – Karachi. Susținerea recurentei în sensul că reclamantul nu poate beneficia de pensia de serviciu prevăzută de O.U.G. nr. 36/2003 întrucât nu îndeplinește cerințele art. 4 alin. (1) lit. b, în sensul că nu a avut grad diplomatic sau consular, este nefondată și urmează a fi înlăturată, întrucât reclamantul nu numai că nu era angajat al Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se acorda un astfel de grad, dar cum activitatea sa s-a desfășurat sub incidența Convenție de la Viena cu privire la relațiile consulare, ratificate de România prin Decretul nr. 481/1971, el este asimilat funcționarului consular, specificul activității sale încadrându-se în sfera atribuțiilor prevăzute pentru funcțiile consulare în scopul dezvoltării relațiilor economice.

Pe de altă parte aceeași Convenție la art. 9 nu limitează dreptul oricăreia din părțile contractante de a se denumi funcționari, consulari, mai puțin cei ce sunt șefi de post consular- situație în care prin Legea nr. 269/2005, privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României, s-a prevăzut că sunt membri ai acestui corp și persoanele provenind de la Departamentul de Comerț Exterior și de la alte ministere și instituții pe perioada trimiterii lor în străinătate. Reținând aceste aspecte legal și temeinic instanța fondului a apreciat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003 și beneficiază de pensia de serviciu. Referitor la critica vizând omisiunea de pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel, privind capătul de cerere prin care reclamantul solicită să se constate că este beneficiar al dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 36/2003, se reține că această excepție deși invocată prin întâmpinare, nu a mai fost susținută de pârât cu prilejul dezbaterii în fond, astfel încât nu se poate susține omisiunea de pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale împotriva sentinței civile nr. 871 din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2007.