ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4046/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20 februarie

2007, reclamantul V.V.D. a chemat în judecată Ministerul Economiei și

Comerțului, solicitând obligarea acestuia să–i elibereze adeverința tip

prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul

de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular și să se constate

că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de pensia de serviciu.

Reclamantul a susținut că a lucrat în

comerț exterior timp de 23 de ani din care 5 ani și 10 luni a funcționat ca

delegat permanent al României, la Agenția Economică din RSR Pakistan – Karachi.

Deși a solicitat eliberarea adeverinței

tip pentru a beneficia de pensia de serviciu a fost refuzat pe considerentul că

nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2004.

Prin sentința civilă nr. 871 din 22

martie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea; a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale

pentru a beneficia de pensia de serviciu prevăzută de O.G. nr. 36/2003 și a

obligat pârâtul să-i elibereze adeverința tip prevăzută de pct. 14 din Normele

de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003. Totodată, pârâtul a fost obligat la 500 RON

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamantul face parte din categoria persoanelor menționate de art.4

alin.1 O.U.G. nr. 36/2003 și că are stagiul complet de cotizare fiind pensionat

în sistemul public de pensie.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și

Profesii Liberale (fost Ministerul Economiei și Comerțului) întemeiat în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul a susținut că deși

prin întâmpinarea depusă a susținut excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel în ce privește capătul de cerere referitor la constatarea calității

reclamantului, de beneficiar al pensiei de serviciu prevăzut de O.U.G. nr. 36/2003,

instanța fondului nu s-a pronunțat asupra ei și nu a pus-o în discuția părților,

din considerentele sentinței a rezultat că instanța s-a pronunțat asupra unui

aspect care nu a fost cerut de reclamant și care ar fi vizat legalitatea normelor

de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003; hotărârea instanței de fond nu este motivată

în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu rezultă

care au fost considerentele pe care le-a avut în vedere când a stabilit că

reclamantul îndeplinește cerințele art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003 și

respectiv art. 14 din Normele de aplicare.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2)

din O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului

diplomatic și consular, este considerată vechime în diplomație, vechimea în

munca diplomatică desfășurată de membrii personalului diplomatic și consular în

administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile

diplomatice, oficiile consulare și alte reprezentanțe din străinătate ale

României.

Conform art. 4 alin. (1) din același act

normativ, membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane

care desfășoară sau au desfășurat activități de comerț exterior și cooperare

economică internațională, încadrate în administrațiile centrale și din unități

cu specific de comerț exterior, precum și cei trimiși în misiuni permanente, cu

grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele și alte

reprezentanțe ale României din străinătate, beneficiază de pensia de serviciu,

dacă au o vechime de cel puțin 20 de ani bărbații și 15 ani femeile în

activitatea de comerț exterior din care cel puțin 4 ani, în misiuni permanente

la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României în străinătate;

au grade consulare sau diplomatice.

Or, în cauză, în mod necontestat s-a

dovedit că reclamantul-intimat V.V.D. a desfășurat activitate în comerț

exterior peste 20 de ani din care 5 ani și 10 luni a fost delegat permanent la

Agenția Economică din RSR Pakistan – Karachi.

Susținerea recurentei în sensul că

reclamantul nu poate beneficia de pensia de serviciu prevăzută de O.U.G. nr. 36/2003

întrucât nu îndeplinește cerințele art. 4 alin. (1) lit. b, în sensul că nu a

avut grad diplomatic sau consular, este nefondată și urmează a fi înlăturată,

întrucât reclamantul nu numai că nu era angajat al Ministerului Afacerilor

Externe, pentru a i se acorda un astfel de grad, dar cum activitatea sa s-a

desfășurat sub incidența Convenție de la Viena cu privire la relațiile consulare, ratificate de România prin Decretul nr. 481/1971, el este asimilat funcționarului

consular, specificul activității sale încadrându-se în sfera atribuțiilor

prevăzute pentru funcțiile consulare în scopul dezvoltării relațiilor

economice.

Pe de altă parte aceeași Convenție la

art. 9 nu limitează dreptul oricăreia din părțile contractante de a se denumi

funcționari, consulari, mai puțin cei ce sunt șefi de post consular- situație

în care prin Legea nr. 269/2005, privind Statutul Corpului Diplomatic și

Consular al României, s-a prevăzut că sunt membri ai acestui corp și persoanele

provenind de la Departamentul de Comerț Exterior și de la alte ministere și

instituții pe perioada trimiterii lor în străinătate.

Reținând aceste aspecte legal și temeinic

instanța fondului a apreciat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 4

alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003 și beneficiază de pensia de serviciu.

Referitor la critica vizând omisiunea de

pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel, privind

capătul de cerere prin care reclamantul solicită să se constate că este

beneficiar al dispozițiilor art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, se reține

că această excepție deși invocată prin întâmpinare, nu a mai fost susținută de

pârât cu prilejul dezbaterii în fond, astfel încât nu se poate susține

omisiunea de pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale

împotriva sentinței civile nr. 871 din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

octombrie 2007.