ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2152/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2152/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanții A.I., A.A., B.I., C.I.,
D.O., H.I., H.L., I.V., L.G., M.N., N.I.V., N.G., N.C., P.S., P.D., R.N., S.G.,
S.I., I.S., Ș.G., S.M., T.I., T.C., V.E., V.P. și V.M. au formulat la data de 6
septembrie 2004, acțiunea înregistrată sub nr. 3177/2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și au solicitat ca în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului. să se pronunțe o
hotărâre prin care pârâtul să fi obligat să le elibereze adeverința tip
prevăzută de pct. 14 din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul
de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată prin
Legea nr. 595/2003, și să se constate că îndeplinesc condițiile cerute de O.U.G.
nr. 36/2003, pentru a beneficia de pensie de serviciu.
În motivarea acțiunii, reclamanții
au susținut că sunt pensionari pentru limită de vârstă, că au desfășurat
activitate profesională în comerțul exterior, peste 20 de ani, bărbații și
peste 15 ani, femeile, din care cel puțin 4 ani în misiune permanentă în exterior,
ca reprezentanți economici și comerciali în cadrul Ambasadelor României. Au
menționat că acțiunea au formulat-o, deoarece pârâtul a refuzat, la
solicitările făcute de reclamanți, să elibereze adeverințele tip necesare
stabilirii pensiei de serviciu, deși are această obligație, rezultată din actele
normative amintite, motivând lipsa unor documente sau o interpretare eronată a
legii, că prin acest refuz sunt vătămați în dreptul legal de a primi pensiile
de serviciu.
Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ, prin sentința nr. 2218 din 19 octombrie 2004, a admis
acțiunea reclamanților, a constatat că reclamanții îndeplinesc condițiile
legale pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform O.U.G. nr. 36/2003,
aprobată prin Legea nr. 545/2003 și a obligat pârâtul să elibereze pentru
fiecare reclamant, adeverința tip necesară stabilirii pensiei de serviciu.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut că activitatea reclamanților a intrat sub incidența
Convenției de la Viena, cu privire la relațiile consulare din anul 1963,
Convenție ratificată de România, în 1971, cât și a Legii nr. 1/1971, care
reglementa activitatea de comerț exterior și cooperare economică
internațională. De asemenea, a reținut instanța, că nu se poate interpreta art.
14 alin. (2) din Normele de aplicare, în sensul că în cei 4 ani de misiune în
străinătate trebuie să fie recunoscută, numai pentru persoanele cu grade
diplomatice și consulare cu grad de ministru, consilier, consilier economic sau
secretar economic, această dispoziție fiind o adăugare la lege, ceea ce nu e
posibil de aplicat în sistemul respectării principiului ierarhiei actelor
normative.
Împotriva acestei sentințe, cu nr. 2218/2004,
a declarat recurs, Ministerul Economiei și Comerțului, susținând că această
hotărâre pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea
greșită a legii, că are în considerente motivări contradictorii sau străine
cauzei.
A susținut recurenta, că instanța a
nesocotit prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 36/2003, aprobată
prin Legea nr. 545/2003, în ceea ce privește asimilarea vechimii celor 4 ani
prevăzuți de acest text, cu funcții care nu au statut diplomatic, că a fost
analizat numai dreptul de a se elibera adeverințele tip, fără a analiza și dacă
sunt îndeplinite condițiile, depășind atribuțiile puterii judecătorești, prin
cenzurarea O.U.G. nr. 36/2003, neavând această competență prin care să adauge,
să completeze legea.
De asemenea, a mai invocat recurenta,
prevederile art. 46 C. proc. civ., în sensul că se impunea introducerea în
cauză a celorlalți inițiatori ai actului normativ, iar ca temei pentru casarea
sentinței fiind precizate prevederile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat, pentru
considerentele ce se expun în continuare.
Este necontestat în cauză că
reclamanții-intimați au desfășurat activitate profesională în comerțul exterior,
peste 20 de ani, având misiune permanentă pentru desfășurarea acestei
activități în străinătate, peste 4 ani, fiind trimiși, ca reprezentanți
economici și comerciali, de către Întreprinderi de Comerț Extern.
Prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr.
36/2003 se definește vechimea în diplomație, iar în alin. (3) lit. a) se
precizează că, de asemenea, în sensul actului normativ citat, aprobat prin
Legea nr. 545/2003, constituie vechime în diplomație sau după caz în
activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, și
perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic și consular, precum și de
persoanele menționate în art. 4 alin. (1), la Administrația Prezidențială, Parlament și Guvern, ca angajați de specialitate.
În art. 4.1 se reglementează astfel
categoriile de persoane care intră sub incidența actelor normative, O.U.G. nr. 36/2003,
aprobată prin Legea nr. 545/2003, ce stabilește sistemul de pensionare în
discuție.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (1):
„membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care au
desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională,
încadrați în administrațiile centrale și din unități cu specific de comerț
exterior, precum și ca trimiși în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau
consulare la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe, beneficiază de
pensie de serviciu, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții (...)”.
În conformitate cu aceste prevederi
se constată că instanța de fond, cu aplicarea corectă a prevederilor legale, a
stabilit că reclamanții-intimați fac parte din categoria de persoane ce
beneficiază de pensie de serviciu, îndeplinind cumulativ condițiile legale
cerute de actele normative incidente cauzei, în sensul că reclamanții au
desfășurat activitate de comerț exterior, ca persoane încadrate în unități cu
specific de comerț exterior, trimiși în misiune permanentă, peste 4 ani, la
ambasade, consulate sau alte reprezentanțe, au vârsta și stagiul complet de
cotizare și peste 20 de ani în comerț exterior.
Instanța de fond nu a depășit
competența materială și nu a cenzurat O.U.G. nr. 36/2003, ci a constatat în
conformitate cu prevederile acestui act normativ, că nejustificat, pârâtul refuză
eliberarea adeverinței tip, motivând refuzul, nu pe dispozițiile legii, ci în
baza unor norme care nu au puterea O.U.G. nr. 36/2004 și Legii nr. 545/2003.
De asemenea, nu este fondată nici
critica referitoare la neintroducerea în cauză, conform art. 46 C. proc. civ.,
a Ministerului Afacerilor Externe, temeiul invocat de recurentă fiind eronat; art.
46 C. proc. civ. a fost abrogat prin Decretul nr. 38/1959, iar pe de altă parte,
obligația legală a eliberării adeverințelor tip revine pârâtului, nu altor
instituții.
Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că instanța de fond, în respectarea actelor normative incidente speței,
a pronunțat o soluție legală, soluție judicios motivată, astfel că pe cale de
consecință recursul se privește a fi nefondat și respins ca atare.
PENTRU AC ESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Ministerul Economiei și Comerțului împotriva sentinței civile nr. 2218 din 19
octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,
ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 31 martie 2005.