ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2152/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții A.I., A.A., B.I., C.I., D.O., H.I., H.L., I.V., L.G., M.N., N.I.V., N.G., N.C., P.S., P.D., R.N., S.G., S.I., I.S., Ș.G., S.M., T.I., T.C., V.E., V.P. și V.M. au formulat la data de 6 septembrie 2004, acțiunea înregistrată sub nr. 3177/2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului. să se pronunțe o hotărâre prin care pârâtul să fi obligat să le elibereze adeverința tip prevăzută de pct. 14 din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată prin Legea nr. 595/2003, și să se constate că îndeplinesc condițiile cerute de O.U.G.

nr. 36/2003, pentru a beneficia de pensie de serviciu. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt pensionari pentru limită de vârstă, că au desfășurat activitate profesională în comerțul exterior, peste 20 de ani, bărbații și peste 15 ani, femeile, din care cel puțin 4 ani în misiune permanentă în exterior, ca reprezentanți economici și comerciali în cadrul Ambasadelor României. Au menționat că acțiunea au formulat-o, deoarece pârâtul a refuzat, la solicitările făcute de reclamanți, să elibereze adeverințele tip necesare stabilirii pensiei de serviciu, deși are această obligație, rezultată din actele normative amintite, motivând lipsa unor documente sau o interpretare eronată a legii, că prin acest refuz sunt vătămați în dreptul legal de a primi pensiile de serviciu.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 2218 din 19 octombrie 2004, a admis acțiunea reclamanților, a constatat că reclamanții îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform O.U.G. nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003 și a obligat pârâtul să elibereze pentru fiecare reclamant, adeverința tip necesară stabilirii pensiei de serviciu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că activitatea reclamanților a intrat sub incidența Convenției de la Viena, cu privire la relațiile consulare din anul 1963, Convenție ratificată de România, în 1971, cât și a Legii nr. 1/1971, care reglementa activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională.

De asemenea, a reținut instanța, că nu se poate interpreta art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare, în sensul că în cei 4 ani de misiune în străinătate trebuie să fie recunoscută, numai pentru persoanele cu grade diplomatice și consulare cu grad de ministru, consilier, consilier economic sau secretar economic, această dispoziție fiind o adăugare la lege, ceea ce nu e posibil de aplicat în sistemul respectării principiului ierarhiei actelor normative. Împotriva acestei sentințe, cu nr. 2218/2004, a declarat recurs, Ministerul Economiei și Comerțului, susținând că această hotărâre pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, că are în considerente motivări contradictorii sau străine cauzei.

A susținut recurenta, că instanța a nesocotit prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003, în ceea ce privește asimilarea vechimii celor 4 ani prevăzuți de acest text, cu funcții care nu au statut diplomatic, că a fost analizat numai dreptul de a se elibera adeverințele tip, fără a analiza și dacă sunt îndeplinite condițiile, depășind atribuțiile puterii judecătorești, prin cenzurarea O.U.G. nr. 36/2003, neavând această competență prin care să adauge, să completeze legea. De asemenea, a mai invocat recurenta, prevederile art. 46 C. proc. civ., în sensul că se impunea introducerea în cauză a celorlalți inițiatori ai actului normativ, iar ca temei pentru casarea sentinței fiind precizate prevederile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc.

civ. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se expun în continuare. Este necontestat în cauză că reclamanții-intimați au desfășurat activitate profesională în comerțul exterior, peste 20 de ani, având misiune permanentă pentru desfășurarea acestei activități în străinătate, peste 4 ani, fiind trimiși, ca reprezentanți economici și comerciali, de către Întreprinderi de Comerț Extern. Prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 36/2003 se definește vechimea în diplomație, iar în alin. (3) lit. a) se precizează că, de asemenea, în sensul actului normativ citat, aprobat prin Legea nr. 545/2003, constituie vechime în diplomație sau după caz în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, și perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic și consular, precum și de persoanele menționate în art. 4 alin. (1), la Administrația Prezidențială, Parlament și Guvern, ca angajați de specialitate.

În art. 4.1 se reglementează astfel categoriile de persoane care intră sub incidența actelor normative, O.U.G. nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003, ce stabilește sistemul de pensionare în discuție. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1): „membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care au desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, încadrați în administrațiile centrale și din unități cu specific de comerț exterior, precum și ca trimiși în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe, beneficiază de pensie de serviciu, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții (...)”.

În conformitate cu aceste prevederi se constată că instanța de fond, cu aplicarea corectă a prevederilor legale, a stabilit că reclamanții-intimați fac parte din categoria de persoane ce beneficiază de pensie de serviciu, îndeplinind cumulativ condițiile legale cerute de actele normative incidente cauzei, în sensul că reclamanții au desfășurat activitate de comerț exterior, ca persoane încadrate în unități cu specific de comerț exterior, trimiși în misiune permanentă, peste 4 ani, la ambasade, consulate sau alte reprezentanțe, au vârsta și stagiul complet de cotizare și peste 20 de ani în comerț exterior. Instanța de fond nu a depășit competența materială și nu a cenzurat O.U.G. nr. 36/2003, ci a constatat în conformitate cu prevederile acestui act normativ, că nejustificat, pârâtul refuză eliberarea adeverinței tip, motivând refuzul, nu pe dispozițiile legii, ci în baza unor norme care nu au puterea O.U.G.

nr. 36/2004 și Legii nr. 545/2003. De asemenea, nu este fondată nici critica referitoare la neintroducerea în cauză, conform art. 46 C. proc. civ., a Ministerului Afacerilor Externe, temeiul invocat de recurentă fiind eronat; art. 46 C. proc. civ. a fost abrogat prin Decretul nr. 38/1959, iar pe de altă parte, obligația legală a eliberării adeverințelor tip revine pârâtului, nu altor instituții. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond, în respectarea actelor normative incidente speței, a pronunțat o soluție legală, soluție judicios motivată, astfel că pe cale de consecință recursul se privește a fi nefondat și respins ca atare.

PENTRU AC ESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Comerțului împotriva sentinței civile nr. 2218 din 19 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.