ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra plângerii pendinte,

Pe baza lucrărilor și materialului aflate în

dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate,

a constatat următoarele:

I.

Prin ordonanța procurorului nr. 119/P/2010 din data de 02 noiembrie 2010,

adoptată în

dosar nr. 119/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, Secția de

Combatere a Corupției, menținută la

controlul

administrativ ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen. prin Rezoluția nr.

675/II/2

din 23 noiembrie 2010 a

procurorului șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul

organului

judiciar sus-menționat - în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) raportat la

art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42-45 raportat

la art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 28

1

pct. l lit.

d) C. proc. pen., s-au dispus rezolvările juridice arătate în continuare:

a)

neînceperea

urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 13

2

C.

pen. raportat la art. 246 C. pen. față de magistrații D.M. B.M., T.M., B.M. (Tribunalul

Sibiu), P.A.,

L.A., V.N., C.V., C.O. (Curtea

de Apel Alba Iulia),

M.M.

(Tribunalul București), M.L., R.C., G.D.

(Curtea de Apel București), A.M.,

Z.L., B.G. (Înalta Curte de Casație și Justiție), P.N., N.D., M.T., S.A.

(Parchetul de pe lângă Tribunalul București), O.I., T.M. (Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sector 2 București), T.V., L.V. (Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia), faptele nefiind de natură penală;

b)

neînceperea urmăririi penale față de B.M.,

procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sector 4, sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 11 din Legea

nr.

78/2000 raportat la art. 246 C. pen. și art. 248

1

C. pen. (fapta nu

este prevăzută de legea penală), precum și sub aspectul infracțiunii prevăzută

de art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 (întrucât fapta nu există);

c) d

isjungerea și declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe

avocații

S.C., Z.A., O.R., M.M.C., L.L. și B.B.B., din cadrul Baroului București în

favoarea

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București (competentă după locul săvârșirii

pretinselor

fapte penale) pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 288, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292 C. pen.

Pentru a

dispune această soluție, procurorul de caz a stabilit următoarele:

În data de 03

februarie 2010, petiționara D.C.D. a formulat plângere penală împotriva mai

multor magistrați judecători și procurori, solicitând efectuarea de

cercetări față de aceștia sub aspectul mai multor

infracțiuni prev. de Legea nr. 78/2000,

respectiv art. 257 C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

art. 264 C. pen., art. 323 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248

C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.

De asemenea,

la data de 01 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a dispus declinarea în favoarea D.N.A.

a competenței de soluționare a cauzei

având

ca obiect plângerea penală formulată de petiționară împotriva magistratului M.B.

- față de care s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul in

fracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen.,

art. 291 C. pen., art. 292 C. pen., pe considerentul că există indicii privind

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța din 01 iulie 2010, aceeași unitate

de parchet a dispus declinarea în favoarea D.N.A. a competenței de soluționare

a cauzei având ca obiect o plângere

formulată de numita D.C.D. împotriva

avocatului S.B.C. din cadrul Baroului București pentru infracțiunea prevăzută

de art. 240 C. pen., art. 257 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art.

290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen., art. 293 C. pen., art. 246 C.

pen., art. 247 C. pen., art. 258 C. pen., precum și în contra SC S.S.

SRL, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în susținerea aspectelor menționate la

punctul 1, numita D.C.D.

a arătat că în luna aprilie 2007 a izbucnit un

conflict între aceasta și angajatorul K.Q.I.S. din București, fapt care a fost

de natură să genereze atât litigii civile cât și penale.

În atare

condiții, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a înregistrat dosarul

1719/2007, având ca obiect plângerea penală formulată de sus-numita împotriva

reprezentanților angajatorului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C.

pen. D.C. a precizat că făptuitorii nu au fost audiați și nu s-a administrat

nicio

probă. în cauză s-a emis la 31 iulie 2007

o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale de

către procurorul de caz,

iar plângerea împotriva soluției a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului

de pe lângă Tribunalul București. în aceste condiții, petenta a formulat

plângere la instanță, aceasta fiind admisă la 29 iulie 2008 de Tribunalul

București și menținută de Curtea de Apel București care, prin decizia nr. 1216

din

07 octombrie 2008, a apreciat că se

impune începerea urmăririi penale în cauză.

Prin ordonanța

emisă în dosarul nr. 1719/P/2007, procurorul M.T. a

dispus neînceperea urmăririi penale și declinarea competenței de

soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sector 2 București. întrucât împotriva soluției a formulat plângere petenta,

aceasta nefiind soluționată în termenul de 20 de

zile, respectiva s-a adresat Tribunalului București. La solicitarea

instanței de trimitere a

tuturor actelor dosarului, Parchetul de pe

lângă Tribunalul București a răspuns prin adresa din 10 iunie 2009 că nu mai

deține alte documente, pe considerentul că dosarul

fusese declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2

București.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

București cauza a fost înregistrată

sub nr. 1770/P/2009. Dosarul a fost

trimis de Secția 6 Poliție către Parchet cu propunere de conexare la nr. 7483/P/2007,

soluționat la 19 martie 2009, având același obiect.

La data de 31 august 2009 procurorul O.E.I. a emis

soluție de neîncepere a

urmăririi penale în dosar nr. 1770/P/2009.

Petenta susține că soluția nu i-a fost

comunicată

decât la 9 septembrie 2009. Prim-procurorul a soluționat plângerea împotriva

soluției

la 19 octombrie 2009, după

expirarea termenului de 20 de zile. Pentru acest motiv, petenta a formulat la

data de 12 octombrie 2009 plângere la Judecătoria Sector 2, iar cu ocazia

trimiterii

dosarului de către

prim-procurorul T.M. la instanță, a constatat că dosarul

nr. 1719/P/2007

a fost desființat, prin distrugerea sigiliului, tăierea sforii, distrugerea

coperților, a file cu ștampila Parchetului Tribunalului București și cu numărul

de file, înscrisurile originale ale dosarului fiind prinse în coperta altui

dosar, respectiv nr. 1770/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector

La data de 12 iunie 2007 petenta formulase o

plângere la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sector 2, fiind

înregistrat dosar nr. 7483/P/2007, la data de 4 iunie 2008

procurorul C.R. a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, sub aspectul infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C.

pen., parchet care prin ordonanța nr. 1784/P/2008 din

4 septembrie 2009 își declină competența în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sector

2 (procuror M.T.). În final, cauza este

soluționată prin neînceperea urmăririi penale, emisă de procuror C.R..

împotriva soluției petenta a formulat o plângere, transmisă electronic către

parchet, care nu a fost considerată ca atare de

procuror. Pentru acest motiv, petenta s-a adresat instanței, conform

art. 278

1

C. proc. pen. Cu toate că instanței i-a comunicat că

petenta nu a formulat plângere împotriva soluției,

prim-procurorul T.M.

a dispus, prin rezoluția nr. 2989/II-2/2009 „respingerea plângerii".

Î

n paralel, cursul plângerilor formulate de petenta

la instanțele de judecată a fost

apreciat,

în unele situații, ca fiind în afara limitelor legale, considerându-se că

judecătorii

au săvârșit o serie de fapte penale. Astfel:

În dosarul nr. 19881/300/2009, judecătorul C.F. a

respins plângerea

formulată de

petenta împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

În dosarul nr. 11607/3/2007, judecătorul M.A. a

stabilit și consemnat că

dosarul nr.

1719/P/2007 al Parchetului Tribunalului București se află la dosarul cauzei,

sentința fiind lovită de nulitate absolută,

nemotivată, neputându-se verifica de către

judecător actele dosarului de

urmărire penală.

În recursul împotriva sentinței, completul Curții

de Apel București, format din

M.L., R.C.

și G.D. au încălcat dispozițiile procedurale

privind efectuarea apelului în cauză, respingând plângerea sus-numitei.

Petenta mai face vorbire în plângerea formulată și

de un alt dosar penal,

înregistrat

sub nr. 218/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În această cauză, procurorul T.V., fără a o audia

pe petenta și fără a

administra

probe, a dispus la 28.01.2009 scoaterea de sub urmărire penală a

inculpaților, deși în cauză se administrase o

expertiză ale cărei concluzii erau în sensul

că semnătura petentei pe o

serie de înscrisuri fusese falsificată.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia a respins la data de 9 februarie 2009 plângerea

formulată de petenta împotriva soluției. în consecință, petenta a formulat

plângere la Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 278

1

C. proc.

pen., unde judecătorul C.O. a pronunțat o soluție de respingere a plângerii

formulată de

sus-numita.

În recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție,

complet format din magistrații A.M.

,

Z.L., B.G., a pronunțat decizia din 13 noiembrie 2009, prin

care a respins ca nefondat recursul declarat de

sus-numita, fără a se pronunța asupra

cererilor de probațiune formulate

de recurentă.

La data de 10 mai 2010, numita D.C.D. a revenit cu

o completare

a plângerii penale

formulată la 3 februarie 2010, făcând referire la dosar nr. 2227/85/2007 al

Tribunalului Sibiu, având ca obiect litigiul de

muncă dintre petenta și angajator K.

cauză

în judecarea căreia magistrații D.M., B.M. și T.M. nu au

dorit să observe aspectele de nelegalitate

învederate de petenta cu privire la semnătura

sa pe anumite înscrisuri, iar, pe de altă parte, nu au sesizat că

avocatul intimaților nu avea mandat pentru a pune concluzii pe fondul cauzei.

De asemenea, la un termen

ulterior,

instanța a încălcat dispozițiile referitoare la citarea și comunicarea actelor

de

procedură.

În recursul formulat la Curtea de Apel Alba,

completul de judecată compus din

magistrații

V.N., L.A. și C.

V.

a consemnat, conform petentei, în

încheierea de ședință din 24 ianuarie 2008,

mențiuni nereale, cum ar fi "declararea recursului de către reclamanta D.C.D.",

semnătura de pe cererea de recurs nefiind

a sa. Instanța nu a dispus niciodată înfățișarea părților în persoană

pentru lămurirea

acestui aspect.

Prin decizia nr. 358/2008 din 3 aprilie 2008, instanța a respins recursul, în

opinia petentei decizia fiind pronunțată și

motivată pe baza unui înscris care nu i-a fost

prezentat niciodată

(convenția de încetare).

Pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu

prevăzută de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000, raportat la art. 246 și la art. 248

1

C. pen.,

este necesară, pe de o parte,

neîndeplinirea

unui act sau îndeplinirea defectuoasă a unui act de către funcționarul

public, cauzarea unei vătămări intereselor legale

ale unei persoane, iar pe de altă parte,

obținerea de către funcționarul

public pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau

nepatrimonial.

Referitor la soluționarea de către magistrații

judecători și procurori a plângerilor

formulate

de petiționară, se constată că aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de

serviciu ce le reveneau în soluționarea

plângerilor cu care au fost sesizați,

respectând

dispozițiile legale care guvernează soluționarea unor astfel de

cauze,

respectiv art. 275-278 C. proc. pen. și art. 278

1

C. proc. pen.

În orice cauză în care există părți cu interese

contrare, soluția dată de instanță în favoarea uneia din părți, cu respectarea

dispozițiilor de drept substanțial și procesual,

constituie, după caz, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (în

funcție de natura

cauzei) pentru

partea respectivă, însă acesta este unul legal și trebuie privit ca fiind

motivul și scopul procesului, respectiv împărțirea

dreptății, tranșarea unui litigiu

între

părți, rațiunea pentru care părțile însele aleg să se adreseze instanței

de judecată.

De asemenea, simpla pierdere a unui proces, în condițiile mai sus-

arătate, nu poate fi interpretată ca o vătămare a

intereselor legale ale părții respective,

ci tocmai ca o confirmare de către instituțiile abilitate, că interesul

supus judecății nu

este unul legal, legitim.

Hotărârile instanțelor judecătorești, indiferent

de caracterul just/injust în opinia petentei, al soluțiilor pronunțate, nu pot

fi cenzurate decât de instanțele superioare în

cadrul căilor de atac. Chiar prezumând existența unor greșeli în

efectuarea urmăririi penale ori a judecării cauzei, acestea nu se transformă

automat în fapte cu caracter penal, atâta vreme cât nu rezultă niciun indiciu

privind obținerea de către magistrați,

pentru

ei înșiși ori pentru alții, a unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu

excepția situației analizate în paragraful anterior.

Pentru considerentele de mai sus, procurorul de

caz a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute

de art. 13

2

C. pen. raportat la art. 246

C. pen. feță de magistrații D.M. B.M., T.M., B.M.

(Tribunalul Sibiu), P.A., L.A., V.N., C.V.

, C.O. (Curtea de Apel Alba lulia), M.M.

(Tribunalul București),

M.L., R.C., G.D.

(Curtea de Apel București), A.M.

, Z.L.,

B.G. (Înalta Curte de Casație și Justiție), P.N..

, N.D., M.T., S.A. (Parchetul de pe lângă

Tribunalul București), O.I., T.M. (Parchetul de

pe lângă Judecătoria

Sector 2

București), T.V., L.V. (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia),

întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la fapta menționată la punctul 2 al

prezentei ordonanțe, procurorul de caz a constatat că prin rezoluția din 29

august 2007, emisă în dosarul nr. 3487/P/2006,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 a dispus neînceperea

urmăririi penale față

de R.A., ș.a.

La 24 noiembrie 2008 (după un an și trei luni de

la emiterea soluției) petenta a formulat

plângere la Judecătoria Sector 2, arătând că nu a primit nicio soluție

de la parchet în

dosarul nr. 3487/P/2006.

Făcând aplicarea art. 278

1

pct. 13 C.

proc. pen., conform căruia "plângerea greșit

îndreptată se trimite organului judiciar

competent, instanța, prin sentința penală nr.

303 din 13 februarie 2009, a trimis plângerea către parchet, întrucât

petenta se adresase direct

instanței,

iară ca în prealabil să se adreseze primului-procuror al Parchetului Sector

4,cu

toate că solicitarea din

plângere se referea la dispunerea comunicării soluției pronunțate

în dosarul de urmărire penală. împotriva acestei

sentințe petenta a declarat recurs,

solicitând

începerea urmăririi penale. Prin decizia nr. 840/R/2009, Tribunalul București a

respins recursul formulat, ca nefondat.

În aceste

condiții, petenta a formulat plângere penală împotriva prim-

procurorului B.M. de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sector 4, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 264, art. 271,

art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen., cauza fiind, așa cum am arătat,

declinată în favoarea D.N.A., pentru cercetări sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 13

2

și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În esență, s-a

menționat că magistratul, comunicând instanțelor de judecată informații

necorespunzătoare adevărului, prin adresele nr. 3613/II-2/2009 și

3977/11-2/2009, i-a îngrădit petentei accesul la justiție și a zădărnicit

judecata, asigurând avantaje patrimoniale și nepatrimoniale persoanelor

cercetate. Prin procedeul

menționat,

persoana vătămată a fost pusă în imposibilitatea să atace în cunoștință de

cauză,

motivat, soluțiile date în faza de urmărire penală.

Din verificarea copiilor atașate dosarului cauzei,

a rezultat că plângerea formulată

la 3 martie 2009 de petentă se referă

la soluția de neurmărire penală emisă de procurorul de caz, iar nu la rezoluția

primului-procuror, așa cum petenta afirmă în susținerea falsului. Numărul

823/II-2/2009, indicat de prim-procuror în adresa către instanță face referire

la numărul de înregistrare, iar nu la faptul că a și fost soluționată.

Plângerea în fața instanței de judecată trebuie să

fie formulată în 20 de zile de la

data

expirării termenului de 20 de zile în care prim-procurorul trebuia să răspundă

la

plângere.

Astfel,

îndeplinirea necorespunzătoare de către procurorul B.M. a atribuției de

serviciu de a comunica răspunsul la plângere nu a vătămat în vreun fel

interesul legal al petiționarei, aceasta nefiind împiedicată să formuleze

plângere la instanță în termen legal. Prin această activitate nu s-a obținut de

către B.M. vreun avantaj de orice natură, pentru sine sau pentru altul,

repetăm, deoarece

îndeplinirea inadecvată a

unei atribuții de serviciu, dincolo de faptul că nu există nicio

sancțiune pentru nerespectarea termenului de

răspuns de 20 de zile, nu a influențat în

niciun fel cursul procesului, nici la parchet, nici la instanța de

judecată, instanța având

posibilitatea de a studia dosarul și de a

dispune în consecință.

Pentru

considerentele de mai sus, procurorul de caz a dispus față de B.M.

, prim-procuror, neînceperea urmăririi penale sub

aspectul infracțiunii prevăzute de

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

raportat la art. 246 și la art. 248

1

C. pen., fapta nefiind de

natură penală, precum și sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000, întrucât mențiunile

asupra cărora petenta a apreciat că ar fi false sunt, în fapt, corespunzătoare

adevărului, astfel că fapta nu există.

Cu privire la faptele de la punctul 3 al

Ordonanței, procurorul de caz a constatat

următoarele:

Petenta a

arătat că, în cadrul dosarului nr. 2227/85/2007 aflat pe rolul Tribunalului

Sibiu, având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului de

muncă, avocatul S.B.C. din cadrul Baroului București, a desfășurat activități

specifice formulării apărării pentru intimatul K., fără a avea mandat oficial

și legal din partea angajatorului, atât la fond, cât și în recurs. Ulterior, la

23 iunie 2010, petenta și-a extins

plângerea penală și asupra avocaților S.C.,

Z.A., O.R., M.M.C., L.L. și B.B.B.

, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul unor infracțiuni de

fals, arătând că aceștia fie au semnat și ștampilat în fals numeroase

împuterniciri avocațiale

folosite în cauzele aflate pe rolul

instanțelor, fie au folosit antetul și ștampila SC STALFORT ȘI SOMEȘAN în

condiții nelegale.

Rațiunea pentru care s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.N.A. a fost aceea că

magistrații de la instanțele care au judecat cauze în

care sus-numiții au fost apărători ai intimatei ar

fi săvârșit infracțiunea prevăzută de

art.

13

2

din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecință, infracțiunile

de fals comise de

avocații respectivi

s-ar încadra în dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fiind

săvârșite

în realizarea scopului faptei de la art. 13

2

C. pen.

Întrucât la punctul 1 al prezentei ordonanțe s-a

analizat infracțiunea prevăzută

de

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.,

stabilindu-se că magistrații nu

au

comis fapte cu caracter penal, procurorul de caz a dispus disjungerea și

declinarea

competenței de

soluționare a cauzei privind pe avocații S.C., Z.A.

, O.R., M.M.C., L.L. și B.B.B.

, din cadrul Baroului București în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru continuarea

cercetărilor sub aspectul infracțiunii prevăzute de

art. 288, art. 289, art.

290, art. 291, art. 292 C. pen.

II.

Prin adresa nr. 46/C din 15 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție -

D.N.A. - Cabinet procuror șef reanalizându-se memoriul formulat la

data de 26 noiembrie 2010 de către D.C.D. s-a

apreciat că acest demers

judiciar

suplimentar în cadrul Ministeriului Public constituie în realitate plângere în

baza

art. 278

1

C. proc.

pen., pentru a cărei soluționare a fost sesizată Înalta Curte de Casație și

Justiție

conform art. 278

1

alin. (13)

C.

proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a învestit

cu soluționarea plângerii în baza

art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen. formulată de petentă în condițiile

procesuale anterior arătate și

consecutiv

procedând la examinarea în fond a demersului judiciar sus-menționat

constată

următoarele:

Plângerea petentei în baza art. 278

1

C.

proc. pen. conține un număr de 192 de pagini,

din care instanța va extrage criticile esențiale formulate împotriva

soluției procurorului

de netrimitere în judecată arătate în continuare:

- „nulitatea absolută a actelor efectuate de

procuror Roșu" pe considerentul că

procurorul de caz „...are legătură cu calitatea unuia dintre intimații

menționați în

plângerea penală și

anume T.V., ambii procurori Direcția Națională Anticorupție,

având funcția prevăzută de art. 20, pct. b lit. c)

din Regulamentul de ordine interioară al

Direcției Naționale Anticorupție";

în acest sens, petenta susține că „competența de

efectuare a urmăririi penale pe numele unui

procuror ce are calitatea de procuror

Direcția

Națională Anticorupție revine, de drept, conform legii, Direcției Naționale

Anticorupție, unei funcții superioare funcției

persoanei pe numele căreia există o

plângere

(o funcție din cele prevăzute în art.20 din Regulamentul de ordine interioară

al

D.N.A. - procuror șef birou),

întrucât D.N.A. este o structură independentă în raport cu

toate

celelalte parchete";

- față de această situație, petiționara apreciază

că, în temeiul art. 197 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., se impune a fi

constatată nulitatea ordonanței nr. 119/P/2010; pe de altă parte,

petiționara nu este de acord cu faptul că, în

desfășurarea actelor premergătoare, la

finalizarea

lor, procurorul de caz a stabilit că în cauză nu este vorba de „infracțiuni de

corupție"; referitor la presupusa faptă

comisă de către prim-procurorul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sector 4, M.B., petiționara critică faptul că

procurorul de caz, în baza unor probe indubitabile a susținut că ,fapta nu

există";

- de asemenea, se mai reproșează procurorului de

caz că „a omis să se pronunțe

cu

privire la magistrații-judecători care s-au pronunțat în dosarele menționate

mai sus:

12591/4/2009 și 12760/4/2009";

se reține că, în ceea ce-i privește

pe avocatul S.B.C. și SC S.S. SRL, procurorul de caz „deși nu a

efectuat

absolut nici un act specific urmăririi penale cu privire la acest dosar cu

nr. 2227/85/2007,a exonerat judecătorii de orice

responsabilitate, în condițiile în care,

procurorul N. în baza audierilor, a probelor administrate ...în cadrul

D.U.P. nr. 1723/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

stabilit că magistrații

se fac

vinovați de infracțiuni de corupție și/sau asimilate corupției, competența

D.N.A.";

petiționara a mai

alegat faptul că ordonanța nr. 119/P/2010 nu este motivată nici în fapt

și nici în drept, mai precis procurorul de caz „...nu

a prezentat nici o analiză a

probelor/faptelor/înscrisurilor

la dosarul cauzei și nu a prezentat nici un motiv pentru

care anumite fapte ale anumitor intimați nu se

constituie în infracțiuni";

în

plus, se

reține că procurorul de caz

„nu a contrazis absolut nicio susținere a subsemnatei, nici o susținere /

ordonanță a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

sau D.N.A. nici motivat nici nemotivat, dar nici

nu a consemnat în ordonanță toate

susținerile

subsemnatei sau ale procurorilor, nici măcar cele prezentate pe scurt în

conținutul plângerilor penale sau în

ordonanțe";

pe cale de

consecință, petiționara

concluzionează că: „Atâta vreme cât procurorul R.,

în ordonanța

119/P/2010 din 04 noiembrie

2010 nu a putut invoca nici o probă/ înscris și nici un temei de drept

pentru a putea contrazice măcar una din

susținerile subsemnatei sau ale procurorului

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și D.N.A. atunci

ordonanța nu este

motivată și/ sau procurorul R. nu a contestat

nimic";

- ulterior, în cuprinsul celorlalte 178 de pagini

ale plângerii în contra soluției,

petiționara

reia, în esență, aceleași considerente pentru care critică ordonanța

procurorului

de caz, nr. 119/P/2010.

Examinând

plângerea în contra soluției procurorului, prin prisma dosarului de

fond, se constată că aceasta este netemeinică,

urmând a fi respinsă motivat de

următoarele considerente:

1.

Procurorul de caz C.R. este competentă, potrivit

legilor în vigoare și

Regulamentului

de ordine interioară al D.N.A., făcând parte din Direcția Națională

Anticorupție - structura centrală, să cerceteze

presupuse fapte de corupție sesizate de

petiționari în contra unui

procuror al D.N.A. - servicii teritoriale.

2.

Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul este obligat să indice, în

concret, organului de urmărire penală care sunt mijloacele de probă de

natură confirme

acuzele formulate.

Or, este de

netăgăduit că în această cauză petiționara a înșiruit o serie de

documente, înscrisuri, emise de instanțele de

judecată ori de procurorii din cadrul unor

parchete, din care a tras concluzia de natură subiectivă, că faptele

alegate se

circumscriu în mod clar unor infracțiuni de corupție.

Procurorul de caz,

în evaluarea judiciară a probelor administrate în faza

investigativ-preliminară a constatat că cele

sesizate de petiționara D.C.D.

se

bazează pe supoziții și presupuneri care nu au legătură cu realitatea

probatorie,

astfel că, în mod just,

nu se putea justifica emiterea unui act de acuzare în cauză.

Înalta Curte, apreciază

că, procurorul de caz, în exercitarea rolului său activ, a

admis toate probele necesare și suficiente,

astfel încât soluția sa este legală și

temeinică.

Așa fiind, în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. se

va respinge ca

nefondată plângerea

formulată de petenta D.C.D. împotriva ordonanței

din 02 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, dispusă în dosarul nr. 119/P/2010.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta la plata sumei de 200 lei

cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă

R Ă Ș T E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu privire la dispozițiile

art. 278

1

alin. (10), art. 278 alin. (3) și (3)

1

și art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen.

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta D.C.D.

împotriva ordonanței din 02 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,

dispusă în dosarul nr. 119/P/2010.

Obligă petenta să

plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 04 octombrie 2011.