ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra plângerii pendinte, Pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate, a constatat următoarele: I. Prin ordonanța procurorului nr. 119/P/2010 din data de 02 noiembrie 2010, adoptată în dosar nr. 119/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, menținută la controlul administrativ ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen. prin Rezoluția nr. 675/II/2 din 23 noiembrie 2010 a procurorului șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul organului judiciar sus-menționat - în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) și b) C. proc.

pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42-45 raportat la art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 28 1 pct. l lit. d) C. proc. pen., s-au dispus rezolvările juridice arătate în continuare: a) neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 13 2 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. față de magistrații D.M. B.M., T.M., B.M. (Tribunalul Sibiu), P.A., L.A., V.N., C.V., C.O. (Curtea de Apel Alba Iulia), M.M. (Tribunalul București), M.L., R.C., G.D. (Curtea de Apel București), A.M., Z.L., B.G. (Înalta Curte de Casație și Justiție), P.N., N.D., M.T., S.A. (Parchetul de pe lângă Tribunalul București), O.I., T.M. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București), T.V., L.V.

(Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), faptele nefiind de natură penală; b) neînceperea urmăririi penale față de B.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. și art. 248 1 C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), precum și sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (întrucât fapta nu există); c) d isjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe avocații S.C., Z.A., O.R., M.M.C., L.L. și B.B.B., din cadrul Baroului București în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (competentă după locul săvârșirii pretinselor fapte penale) pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292 C. pen.

Pentru a dispune această soluție, procurorul de caz a stabilit următoarele: În data de 03 februarie 2010, petiționara D.C.D. a formulat plângere penală împotriva mai multor magistrați judecători și procurori, solicitând efectuarea de cercetări față de aceștia sub aspectul mai multor infracțiuni prev. de Legea nr. 78/2000, respectiv art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, art. 264 C. pen., art. 323 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. De asemenea, la data de 01 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus declinarea în favoarea D.N.A. a competenței de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea penală formulată de petiționară împotriva magistratului M.B.

- față de care s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul in fracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen., pe considerentul că există indicii privind comiterea infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Prin ordonanța din 01 iulie 2010, aceeași unitate de parchet a dispus declinarea în favoarea D.N.A. a competenței de soluționare a cauzei având ca obiect o plângere formulată de numita D.C.D. împotriva avocatului S.B.C. din cadrul Baroului București pentru infracțiunea prevăzută de art. 240 C. pen., art. 257 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 292 C. pen., art. 293 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 258 C. pen., precum și în contra SC S.S.

SRL, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Astfel, în susținerea aspectelor menționate la punctul 1, numita D.C.D. a arătat că în luna aprilie 2007 a izbucnit un conflict între aceasta și angajatorul K.Q.I.S. din București, fapt care a fost de natură să genereze atât litigii civile cât și penale. În atare condiții, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a înregistrat dosarul 1719/2007, având ca obiect plângerea penală formulată de sus-numita împotriva reprezentanților angajatorului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. D.C. a precizat că făptuitorii nu au fost audiați și nu s-a administrat nicio probă. în cauză s-a emis la 31 iulie 2007 o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale de către procurorul de caz, iar plângerea împotriva soluției a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

în aceste condiții, petenta a formulat plângere la instanță, aceasta fiind admisă la 29 iulie 2008 de Tribunalul București și menținută de Curtea de Apel București care, prin decizia nr. 1216 din 07 octombrie 2008, a apreciat că se impune începerea urmăririi penale în cauză. Prin ordonanța emisă în dosarul nr. 1719/P/2007, procurorul M.T. a dispus neînceperea urmăririi penale și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București. întrucât împotriva soluției a formulat plângere petenta, aceasta nefiind soluționată în termenul de 20 de zile, respectiva s-a adresat Tribunalului București. La solicitarea instanței de trimitere a tuturor actelor dosarului, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a răspuns prin adresa din 10 iunie 2009 că nu mai deține alte documente, pe considerentul că dosarul fusese declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București cauza a fost înregistrată sub nr. 1770/P/2009. Dosarul a fost trimis de Secția 6 Poliție către Parchet cu propunere de conexare la nr. 7483/P/2007, soluționat la 19 martie 2009, având același obiect. La data de 31 august 2009 procurorul O.E.I. a emis soluție de neîncepere a urmăririi penale în dosar nr. 1770/P/2009. Petenta susține că soluția nu i-a fost comunicată decât la 9 septembrie 2009. Prim-procurorul a soluționat plângerea împotriva soluției la 19 octombrie 2009, după expirarea termenului de 20 de zile. Pentru acest motiv, petenta a formulat la data de 12 octombrie 2009 plângere la Judecătoria Sector 2, iar cu ocazia trimiterii dosarului de către prim-procurorul T.M.

la instanță, a constatat că dosarul nr. 1719/P/2007 a fost desființat, prin distrugerea sigiliului, tăierea sforii, distrugerea coperților, a file cu ștampila Parchetului Tribunalului București și cu numărul de file, înscrisurile originale ale dosarului fiind prinse în coperta altui dosar, respectiv nr. 1770/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2. Petenta a mai sesizat că din dosarul inițial lipsesc mai multe file. La data de 12 iunie 2007 petenta formulase o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, fiind înregistrat dosar nr. 7483/P/2007, la data de 4 iunie 2008 procurorul C.R. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., parchet care prin ordonanța nr. 1784/P/2008 din 4 septembrie 2009 își declină competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 (procuror M.T.).

În final, cauza este soluționată prin neînceperea urmăririi penale, emisă de procuror C.R.. împotriva soluției petenta a formulat o plângere, transmisă electronic către parchet, care nu a fost considerată ca atare de procuror. Pentru acest motiv, petenta s-a adresat instanței, conform art. 278 1 C. proc. pen. Cu toate că instanței i-a comunicat că petenta nu a formulat plângere împotriva soluției, prim-procurorul T.M. a dispus, prin rezoluția nr. 2989/II-2/2009 „respingerea plângerii". Î n paralel, cursul plângerilor formulate de petenta la instanțele de judecată a fost apreciat, în unele situații, ca fiind în afara limitelor legale, considerându-se că judecătorii au săvârșit o serie de fapte penale.

Astfel: În dosarul nr. 19881/300/2009, judecătorul C.F. a respins plângerea formulată de petenta împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2. În dosarul nr. 11607/3/2007, judecătorul M.A. a stabilit și consemnat că dosarul nr. 1719/P/2007 al Parchetului Tribunalului București se află la dosarul cauzei, sentința fiind lovită de nulitate absolută, nemotivată, neputându-se verifica de către judecător actele dosarului de urmărire penală. În recursul împotriva sentinței, completul Curții de Apel București, format din M.L., R.C. și G.D. au încălcat dispozițiile procedurale privind efectuarea apelului în cauză, respingând plângerea sus-numitei. Petenta mai face vorbire în plângerea formulată și de un alt dosar penal, înregistrat sub nr. 218/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În această cauză, procurorul T.V., fără a o audia pe petenta și fără a administra probe, a dispus la 28.01.2009 scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților, deși în cauză se administrase o expertiză ale cărei concluzii erau în sensul că semnătura petentei pe o serie de înscrisuri fusese falsificată. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins la data de 9 februarie 2009 plângerea formulată de petenta împotriva soluției. în consecință, petenta a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 278 1 C. proc. pen., unde judecătorul C.O. a pronunțat o soluție de respingere a plângerii formulată de sus-numita. În recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, complet format din magistrații A.M.

, Z.L., B.G., a pronunțat decizia din 13 noiembrie 2009, prin care a respins ca nefondat recursul declarat de sus-numita, fără a se pronunța asupra cererilor de probațiune formulate de recurentă. La data de 10 mai 2010, numita D.C.D. a revenit cu o completare a plângerii penale formulată la 3 februarie 2010, făcând referire la dosar nr. 2227/85/2007 al Tribunalului Sibiu, având ca obiect litigiul de muncă dintre petenta și angajator K. cauză în judecarea căreia magistrații D.M., B.M. și T.M. nu au dorit să observe aspectele de nelegalitate învederate de petenta cu privire la semnătura sa pe anumite înscrisuri, iar, pe de altă parte, nu au sesizat că avocatul intimaților nu avea mandat pentru a pune concluzii pe fondul cauzei.

De asemenea, la un termen ulterior, instanța a încălcat dispozițiile referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură. În recursul formulat la Curtea de Apel Alba, completul de judecată compus din magistrații V.N., L.A. și C. V. a consemnat, conform petentei, în încheierea de ședință din 24 ianuarie 2008, mențiuni nereale, cum ar fi "declararea recursului de către reclamanta D.C.D.", semnătura de pe cererea de recurs nefiind a sa. Instanța nu a dispus niciodată înfățișarea părților în persoană pentru lămurirea acestui aspect. Prin decizia nr. 358/2008 din 3 aprilie 2008, instanța a respins recursul, în opinia petentei decizia fiind pronunțată și motivată pe baza unui înscris care nu i-a fost prezentat niciodată (convenția de încetare).

Pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și la art. 248 1 C. pen., este necesară, pe de o parte, neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a unui act de către funcționarul public, cauzarea unei vătămări intereselor legale ale unei persoane, iar pe de altă parte, obținerea de către funcționarul public pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Referitor la soluționarea de către magistrații judecători și procurori a plângerilor formulate de petiționară, se constată că aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu ce le reveneau în soluționarea plângerilor cu care au fost sesizați, respectând dispozițiile legale care guvernează soluționarea unor astfel de cauze, respectiv art. 275-278 C. proc.

pen. și art. 278 1 C. proc. pen. În orice cauză în care există părți cu interese contrare, soluția dată de instanță în favoarea uneia din părți, cu respectarea dispozițiilor de drept substanțial și procesual, constituie, după caz, un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (în funcție de natura cauzei) pentru partea respectivă, însă acesta este unul legal și trebuie privit ca fiind motivul și scopul procesului, respectiv împărțirea dreptății, tranșarea unui litigiu între părți, rațiunea pentru care părțile însele aleg să se adreseze instanței de judecată. De asemenea, simpla pierdere a unui proces, în condițiile mai sus- arătate, nu poate fi interpretată ca o vătămare a intereselor legale ale părții respective, ci tocmai ca o confirmare de către instituțiile abilitate, că interesul supus judecății nu este unul legal, legitim.

Hotărârile instanțelor judecătorești, indiferent de caracterul just/injust în opinia petentei, al soluțiilor pronunțate, nu pot fi cenzurate decât de instanțele superioare în cadrul căilor de atac. Chiar prezumând existența unor greșeli în efectuarea urmăririi penale ori a judecării cauzei, acestea nu se transformă automat în fapte cu caracter penal, atâta vreme cât nu rezultă niciun indiciu privind obținerea de către magistrați, pentru ei înșiși ori pentru alții, a unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu excepția situației analizate în paragraful anterior. Pentru considerentele de mai sus, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 13 2 C. pen.

raportat la art. 246 C. pen. feță de magistrații D.M. B.M., T.M., B.M. (Tribunalul Sibiu), P.A., L.A., V.N., C.V. , C.O. (Curtea de Apel Alba lulia), M.M. (Tribunalul București), M.L., R.C., G.D. (Curtea de Apel București), A.M. , Z.L., B.G. (Înalta Curte de Casație și Justiție), P.N.. , N.D., M.T., S.A. (Parchetul de pe lângă Tribunalul București), O.I., T.M. (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București), T.V., L.V. (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Referitor la fapta menționată la punctul 2 al prezentei ordonanțe, procurorul de caz a constatat că prin rezoluția din 29 august 2007, emisă în dosarul nr. 3487/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.A., ș.a.

La 24 noiembrie 2008 (după un an și trei luni de la emiterea soluției) petenta a formulat plângere la Judecătoria Sector 2, arătând că nu a primit nicio soluție de la parchet în dosarul nr. 3487/P/2006. Făcând aplicarea art. 278 1 pct. 13 C. proc. pen., conform căruia "plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent, instanța, prin sentința penală nr. 303 din 13 februarie 2009, a trimis plângerea către parchet, întrucât petenta se adresase direct instanței, iară ca în prealabil să se adreseze primului-procuror al Parchetului Sector 4,cu toate că solicitarea din plângere se referea la dispunerea comunicării soluției pronunțate în dosarul de urmărire penală. împotriva acestei sentințe petenta a declarat recurs, solicitând începerea urmăririi penale.

Prin decizia nr. 840/R/2009, Tribunalul București a respins recursul formulat, ca nefondat. În aceste condiții, petenta a formulat plângere penală împotriva prim- procurorului B.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, pentru infracțiunea prevăzută de art. 264, art. 271, art. 289, art. 291 și art. 292 C. pen., cauza fiind, așa cum am arătat, declinată în favoarea D.N.A., pentru cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 13 2 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. În esență, s-a menționat că magistratul, comunicând instanțelor de judecată informații necorespunzătoare adevărului, prin adresele nr. 3613/II-2/2009 și 3977/11-2/2009, i-a îngrădit petentei accesul la justiție și a zădărnicit judecata, asigurând avantaje patrimoniale și nepatrimoniale persoanelor cercetate.

Prin procedeul menționat, persoana vătămată a fost pusă în imposibilitatea să atace în cunoștință de cauză, motivat, soluțiile date în faza de urmărire penală. Din verificarea copiilor atașate dosarului cauzei, a rezultat că plângerea formulată la 3 martie 2009 de petentă se referă la soluția de neurmărire penală emisă de procurorul de caz, iar nu la rezoluția primului-procuror, așa cum petenta afirmă în susținerea falsului. Numărul 823/II-2/2009, indicat de prim-procuror în adresa către instanță face referire la numărul de înregistrare, iar nu la faptul că a și fost soluționată. Plângerea în fața instanței de judecată trebuie să fie formulată în 20 de zile de la data expirării termenului de 20 de zile în care prim-procurorul trebuia să răspundă la plângere.

Astfel, îndeplinirea necorespunzătoare de către procurorul B.M. a atribuției de serviciu de a comunica răspunsul la plângere nu a vătămat în vreun fel interesul legal al petiționarei, aceasta nefiind împiedicată să formuleze plângere la instanță în termen legal. Prin această activitate nu s-a obținut de către B.M. vreun avantaj de orice natură, pentru sine sau pentru altul, repetăm, deoarece îndeplinirea inadecvată a unei atribuții de serviciu, dincolo de faptul că nu există nicio sancțiune pentru nerespectarea termenului de răspuns de 20 de zile, nu a influențat în niciun fel cursul procesului, nici la parchet, nici la instanța de judecată, instanța având posibilitatea de a studia dosarul și de a dispune în consecință.

Pentru considerentele de mai sus, procurorul de caz a dispus față de B.M. , prim-procuror, neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 și la art. 248 1 C. pen., fapta nefiind de natură penală, precum și sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât mențiunile asupra cărora petenta a apreciat că ar fi false sunt, în fapt, corespunzătoare adevărului, astfel că fapta nu există. Cu privire la faptele de la punctul 3 al Ordonanței, procurorul de caz a constatat următoarele: Petenta a arătat că, în cadrul dosarului nr. 2227/85/2007 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului de muncă, avocatul S.B.C.

din cadrul Baroului București, a desfășurat activități specifice formulării apărării pentru intimatul K., fără a avea mandat oficial și legal din partea angajatorului, atât la fond, cât și în recurs. Ulterior, la 23 iunie 2010, petenta și-a extins plângerea penală și asupra avocaților S.C., Z.A., O.R., M.M.C., L.L. și B.B.B. , solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul unor infracțiuni de fals, arătând că aceștia fie au semnat și ștampilat în fals numeroase împuterniciri avocațiale folosite în cauzele aflate pe rolul instanțelor, fie au folosit antetul și ștampila SC STALFORT ȘI SOMEȘAN în condiții nelegale. Rațiunea pentru care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.N.A.

a fost aceea că magistrații de la instanțele care au judecat cauze în care sus-numiții au fost apărători ai intimatei ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecință, infracțiunile de fals comise de avocații respectivi s-ar încadra în dispozițiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, fiind săvârșite în realizarea scopului faptei de la art. 13 2 C. pen. Întrucât la punctul 1 al prezentei ordonanțe s-a analizat infracțiunea prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., stabilindu-se că magistrații nu au comis fapte cu caracter penal, procurorul de caz a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe avocații S.C., Z.A.

, O.R., M.M.C., L.L. și B.B.B. , din cadrul Baroului București în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 288, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292 C. pen. II. Prin adresa nr. 46/C din 15 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Cabinet procuror șef reanalizându-se memoriul formulat la data de 26 noiembrie 2010 de către D.C.D. s-a apreciat că acest demers judiciar suplimentar în cadrul Ministeriului Public constituie în realitate plângere în baza art. 278 1 C. proc. pen., pentru a cărei soluționare a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție conform art. 278 1 alin. (13) C. proc.

pen. Înalta Curte de Casație și Justiție s-a învestit cu soluționarea plângerii în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. formulată de petentă în condițiile procesuale anterior arătate și consecutiv procedând la examinarea în fond a demersului judiciar sus-menționat constată următoarele: Plângerea petentei în baza art. 278 1 C. proc. pen.

conține un număr de 192 de pagini, din care instanța va extrage criticile esențiale formulate împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată arătate în continuare: - „nulitatea absolută a actelor efectuate de procuror Roșu" pe considerentul că procurorul de caz „...are legătură cu calitatea unuia dintre intimații menționați în plângerea penală și anume T.V., ambii procurori Direcția Națională Anticorupție, având funcția prevăzută de art. 20, pct. b lit. c) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție"; în acest sens, petenta susține că „competența de efectuare a urmăririi penale pe numele unui procuror ce are calitatea de procuror Direcția Națională Anticorupție revine, de drept, conform legii, Direcției Naționale Anticorupție, unei funcții superioare funcției persoanei pe numele căreia există o plângere (o funcție din cele prevăzute în art.20 din Regulamentul de ordine interioară al D.N.A.

- procuror șef birou), întrucât D.N.A. este o structură independentă în raport cu toate celelalte parchete"; - față de această situație, petiționara apreciază că, în temeiul art. 197 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., se impune a fi constatată nulitatea ordonanței nr. 119/P/2010; pe de altă parte, petiționara nu este de acord cu faptul că, în desfășurarea actelor premergătoare, la finalizarea lor, procurorul de caz a stabilit că în cauză nu este vorba de „infracțiuni de corupție"; referitor la presupusa faptă comisă de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, M.B., petiționara critică faptul că procurorul de caz, în baza unor probe indubitabile a susținut că ,fapta nu există"; - de asemenea, se mai reproșează procurorului de caz că „a omis să se pronunțe cu privire la magistrații-judecători care s-au pronunțat în dosarele menționate mai sus: 12591/4/2009 și 12760/4/2009"; se reține că, în ceea ce-i privește pe avocatul S.B.C.

și SC S.S. SRL, procurorul de caz „deși nu a efectuat absolut nici un act specific urmăririi penale cu privire la acest dosar cu nr. 2227/85/2007,a exonerat judecătorii de orice responsabilitate, în condițiile în care, procurorul N. în baza audierilor, a probelor administrate ...în cadrul D.U.P.

nr. 1723/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a stabilit că magistrații se fac vinovați de infracțiuni de corupție și/sau asimilate corupției, competența D.N.A."; petiționara a mai alegat faptul că ordonanța nr. 119/P/2010 nu este motivată nici în fapt și nici în drept, mai precis procurorul de caz „...nu a prezentat nici o analiză a probelor/faptelor/înscrisurilor la dosarul cauzei și nu a prezentat nici un motiv pentru care anumite fapte ale anumitor intimați nu se constituie în infracțiuni"; în plus, se reține că procurorul de caz „nu a contrazis absolut nicio susținere a subsemnatei, nici o susținere / ordonanță a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București sau D.N.A.

nici motivat nici nemotivat, dar nici nu a consemnat în ordonanță toate susținerile subsemnatei sau ale procurorilor, nici măcar cele prezentate pe scurt în conținutul plângerilor penale sau în ordonanțe"; pe cale de consecință, petiționara concluzionează că: „Atâta vreme cât procurorul R., în ordonanța 119/P/2010 din 04 noiembrie 2010 nu a putut invoca nici o probă/ înscris și nici un temei de drept pentru a putea contrazice măcar una din susținerile subsemnatei sau ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și D.N.A. atunci ordonanța nu este motivată și/ sau procurorul R. nu a contestat nimic"; - ulterior, în cuprinsul celorlalte 178 de pagini ale plângerii în contra soluției, petiționara reia, în esență, aceleași considerente pentru care critică ordonanța procurorului de caz, nr. 119/P/2010.

Examinând plângerea în contra soluției procurorului, prin prisma dosarului de fond, se constată că aceasta este netemeinică, urmând a fi respinsă motivat de următoarele considerente: 1. Procurorul de caz C.R. este competentă, potrivit legilor în vigoare și Regulamentului de ordine interioară al D.N.A., făcând parte din Direcția Națională Anticorupție - structura centrală, să cerceteze presupuse fapte de corupție sesizate de petiționari în contra unui procuror al D.N.A. - servicii teritoriale. 2. Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul este obligat să indice, în concret, organului de urmărire penală care sunt mijloacele de probă de natură confirme acuzele formulate.

Or, este de netăgăduit că în această cauză petiționara a înșiruit o serie de documente, înscrisuri, emise de instanțele de judecată ori de procurorii din cadrul unor parchete, din care a tras concluzia de natură subiectivă, că faptele alegate se circumscriu în mod clar unor infracțiuni de corupție. Procurorul de caz, în evaluarea judiciară a probelor administrate în faza investigativ-preliminară a constatat că cele sesizate de petiționara D.C.D. se bazează pe supoziții și presupuneri care nu au legătură cu realitatea probatorie, astfel că, în mod just, nu se putea justifica emiterea unui act de acuzare în cauză. Înalta Curte, apreciază că, procurorul de caz, în exercitarea rolului său activ, a admis toate probele necesare și suficiente, astfel încât soluția sa este legală și temeinică.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva ordonanței din 02 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, dispusă în dosarul nr. 119/P/2010. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 278 1 alin. (10), art. 278 alin. (3) și (3) 1 și art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva ordonanței din 02 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, dispusă în dosarul nr. 119/P/2010. Obligă petenta să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 octombrie 2011.