ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

A. 1. Prin ordonanța din

24 noiembrie 2009 dată de procuror în Dosarul nr. 120/P/2009 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

- Serviciul Teritorial Alba Iulia s-a dispus:

a). Scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului G.M. pentru infracțiunile prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. (două fapte) și art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte), totul cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și aplicarea sancțiunii cu caracter

administrativ a amenzii învinuitului G.M. în cuantum de 1000 RON. A fost

obligat învinuitul la cheltuieli judiciare în sumă de 1000 RON;

b). Neînceperea

urmăririi penale față de G.M. pentru infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (faptă din 21 iunie 2009);

c). Disjungerea și

declinarea cauzei privind pe N.D., cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.,

N.D., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 alin.

(1) C. pen., Ș.V. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.

13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și art. 17 lit.

a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) C. pen. și L.E. cercetată

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr.

78/2000 rap. la art. 246 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sibiu.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 29

septembrie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale față de G.M., pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 rap.

la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. proc. pen. și art. 17

lit. a) din Legea 78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea

art. 33 lit. a) din C. proc. pen.

Din probatoriul

administrat în cauză au rezultat următoarele:

În anul 2006 sau

2007, numitul P.A.R. - asociat și administrator la SC A.E. SRL Cisnădie - s-a

prezentat la sediul Poliției Oraș Cisnădie unde s-a întâlnit cu învinuitul G.M.

- organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul Compartimentului

Investigații Criminale cu atribuții în cercetarea infracțiunilor de furt,

căruia i-a sesizat verbal că îl bănuiește pe martorul N.D. de furtul unei plăci

video de o stație de lucru computerizată situată în incinta internetului cafe

din orașul C., str. M.

Cei doi s-au deplasat

la domiciliul persoanei suspecte din str. L., oraș C., ocazie cu care l-au

găsit împreună cu mama sa, N.D. Martorul N.D. a recunoscut că placa video

sustrasă este în posesia sa, iar acesta i-a predat-o în prezența învinuitului

G.M., fără a se întocmi vreun document în acest sens. În acest context,

martorul P.A.R., i-a explicat învinuitului că nu mai are pretenții materiale,

că nu dorește "să-i facă rău" autorului faptei de furt și că nu vrea

să dea declarații sau să depună plângere. De altfel, nici ulterior nu a sesizat

în scris organele judiciare despre comiterea infracțiunii.

Martorul P.A.R. a

menționat că nu își mai aduce aminte dacă învinuitul a mai fost însoțit și de

un alt polițist. De asemenea, acesta mai declară că învinuitul nu i-a solicitat

vreo sumă de bani pentru că I-a ajutat să-și recupereze bunul și nici mama lui

N.D. nu i-a dat vreo sumă de bani pentru a-l ierta pe fiul său.

În declarația sa,

martorul S.I. confirmă aspectele menționate de martorul P.A.R. sub aspectul

sesizării verbale a furtului, a deplasării la locuința autorului faptei N.D.

împreună cu învinuitul, a recunoașterii faptei în prezența mamei sale, N.D., a

sa, a învinuitului și a numitului P.A.R., a recuperării și predării către

ultima persoană a două-trei componente de computer (probabil și o placă rețea,

martorul precizează că nu are cunoștințe în domeniu).

Martorul S.I. nu își

amintește data exactă a efectuării activităților și nici să se fi întocmit

vreun act cu ocazia desfășurării acestora, dar menționează că învinuitul l-a

invitat pe numitul P.A.R. la poliție pentru a sesiza în scris fapta, însă

acesta a refuzat. Martorul mai declară că nu au fost răsplătiți de numitul

P.A.R., pentru că l-au ajutat să-și recupereze bunurile și nici de familia lui

N.D. pentru a nu-l cerceta.

Martorul S.I.

menționează că este posibil ca învinuitul să fi consemnat un denunț oral în

acest caz, dar nu a văzut personal un astfel de document, iar de atunci nu a

avut spre cercetare și soluționare această faptă.

Din declarația

martorului M.M.G. rezultă faptul că, în perioada 2006 - 2007, a fost încadrat

la Poliția orașului Cisnădie - Compartimentul ordine publică și de câte ori

lucra în biroul învinuitului, care avea mai multe mese, își amintește că

învinuitul (fără să poată preciza data exactă) a purtat o discuție (telefonică

sau directă) cu numitul P.A.R., în cursul căreia învinuitul încerca să-l

convingă pe cel din urmă să se deplaseze la poliție pentru a depune o plângere

sau să dea o declarație, însă nu poate preciza obiectul acesteia, și dacă, în

aceste condiții, sus-numitul a depus plângere sau declarație și nici dacă

învinuitul a întocmit un document care să cuprindă cele constatate.

Fiind ascultată

numita N.D., în calitate de martor, aceasta declară că este mama numitului N.D.

și învinuitul nu l-a cercetat pe fiul său în legătură cu un furt dintr-un

internet-cafe din orașul C. De asemenea, aceasta susține că învinuitul nu a

venit la domiciliul său pentru recuperarea bunurilor furate și nici nu a dat

vreo sumă de bani patronului acestui internet pentru retragerea plângerii față

de fiul său. Martora a declarat că nu îl cunoaște pe numitul P.A.R.

Dispozițiile art. 2

din Ordinul comun nr. 10/124/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și M.A.I., modificat prin Ordinul comun nr. 286/C/1165/2006

privind unele măsuri de eficientizare a activității de cercetare penală prevăd

faptul că "după ce au fost sesizate într-unul din modurile arătate în art.

221 alin. (1) din C. proc. pen., organele de poliție vor încunoștința de

îndată, în scris parchetele care le supraveghează activitatea, despre

infracțiunile de care au luat cunoștință".

Procedura privind

activitatea polițiștilor cu atribuții pentru organizarea și desfășurarea

sarcinilor specifice de descoperire și cercetare a infracțiunilor de furt

PRO-PS/ICX 10, intrată în vigoare la nivelul Poliției Române la data de 06

martie 2009, are printre referințele normative care stau la baza procedurii

următoarele acte normative și documente: C. proc. pen., Instrucțiunile M.l. nr.

S/420 din 01 aprilie 2003 privind efectuarea cercetării la fața locului de

către unitățile de poliție, Legea 364/2004 privind organizarea și funcționarea

poliției judiciare și fișa postului personalului desemnat cu atribuții

respective.

În cuprinsul

Procedurii se prevede că sesizarea săvârșirii unei infracțiuni de furt prin

modurile prevăzute de art. 221 alin. (1) C. proc. pen., va fi raportată de

îndată comandatului, adjunctului său ori polițistului ce asigură continuitatea

la comanda unității de poliție.

La data de 30

septembrie 2009, prin Ordinul M.A.I. nr. S/235/30 septembrie 2009, au fost

abrogate Instrucțiunile M.l. nr. S/420 din 01 aprilie 2003 privind efectuarea

cercetării la fața locului de către unitățile de poliție.

La data de 01

septembrie 2009, a intrat în vigoare Ordinul comun nr. 182 din 14 august 2008

al M.A.I. și 1754/C/05 august 2009 al procurorului general al României privind

procedura cercetării la fața locului, care nu diferă prea mult de dispozițiile

cuprinse în Instrucțiunile menționate mai sus. Dispozițiile art. 11 alin. (2)

din Ordinul comun amintit prevăd obligativitatea polițistului care întocmește

procesul-verbal de consemnare a sesizării să îl înainteze de îndată șefului

unității.

Din adresa nr.

6051l/CD din 14 septembrie 2009 reiese că în Registrele de lucrări penale cu

autori cunoscuți/necunoscuți aflate la Poliția Orașului Cisnădie nu sunt

înregistrate plângeri aparținând numitului P.A.R. în perioada 2006 - 2007, prin

care se reclama furtul unor componente de calculator din incinta internetului

cafe din strada M., oraș C.

Din adresa nr.

62900/MRU din 02 noiembrie 2009, emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul Resurse

Umane rezultă că, în perioada 01 ianuarie 2006 - 30 iunie 2007, în cadrul

Compartimentului investigații criminale din Poliția Orașului Cisnădie și-au

desfășurat activitatea învinuitul împreună cu martorul S.I.

Din extrasul din fișa

postului cu atribuțiile de serviciu ale învinuitului pentru perioada 2006 -

2007, anexă la adresa nr. 62493/MRU din 16 septembrie 2009 pus la dispoziție de

către I.P.J. Sibiu - Serviciul Management Resurse Umane, rezultă următoarele:

- învinuitul are

gradul de subcomisar de poliție și a fost încadrat la Poliția Orașului Cisnădie

- Compartimentul investigații criminale;

- din definirea

sumară a atribuțiilor postului reiese că "desfășoară activități de

combatere a faptelor penale de natură juridică, soluționează lucrări penale și

cauze cu A.N. și A.C., sprijină și coordonează activitatea lucrătorului care

desfășoară activitatea în cadrul compartimentului".

La capitolul

"descrierea sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților

postului" se menționează: "participă la C.F.L. în cazul

infracțiunilor de natură juridică pe raza de competență", "desfășoară

activități de combatere a faptelor penale pe linie juridică", "execută

activități de descoperire a autorilor infracțiunilor comise pe raza de

competență".

În primăvara anului

2007, după sărbătorile pascale, partea vătămată Z.M.P. a fost anunțat telefonic

de vecinul său D.P.P. despre faptul că cineva ar fi pătruns în locuința sa din

orașul Cisnădie. Partea vătămată a luat legătura telefonie cu fiul său Z.C.C.,

acesta comunicându-i că din interiorul locuinței lipsește unitatea centrală de

la computer.

Partea vătămată s-a

prezentat la sediul Poliției Orașului Cisnădie, unde după ce a discutat cu

ofițerul de serviciu, a fost îndrumat de acesta către învinuitul G.M. - organ

de cercetare a poliției judiciare în cadrul Compartimentului investigații

criminale cu atribuții în cercetarea infracțiunilor de furt, căruia i-a sesizat

verbal cele întâmplate.

Cei doi, împreună cu

tehnicianul-criminalist agent șef Ș.V. din cadrul aceleiași unități de poliție

s-au deplasat la locuința părții vătămate unde au efectuat cercetarea locului

faptei (inclusiv activități pentru ridicarea unor urme papilare ale autorului

faptei). La momentul sosirii poliției, se aflau fiul părții vătămate și vecinul

D.P.P., pe ultimul învinuitul întrebându-l ce cunoaște în legătură cu fapta

comisă.

De asemenea,

învinuitul i-a solicitat fiului părții vătămate să precizeze prietenii cu care

a venit în ultimul timp în locuință și după ce a fost amintit numitul N.D.,

învinuitul a menționat că îl are în atenție, deoarece a comis și alte fapte

antisociale. La insistențele învinuitului, partea vătămată s-a deplasat cu

acesta la domiciliul numitului N.D. Aici învinuitul s-a întâlnit cu acesta și

mama sa, N.D. Cu acordul acesteia, numitul N.D. i-a însoțit pe cei doi la

sediul Poliției Orașului Cisnădie.

Pe drum, partea

vătămată a aflat de la învinuit că sus-numitul a mai furat componente de

calculator dintr-un internet-cafe, el a soluționat cazul, iar mama acestuia i-a

dat patronului suma de 3.000 euro pentru a-și retrage plângerea.

La sediul poliției,

tehnicianul criminalist Ș.V. a constatat că urmele papilare ridicate de la fața

locului sunt ale numitului N.D.

Partea vătămată a

întocmit sesizarea și i-a predat-o învinuitului, fără să primească număr de

înregistrare, iar tehnicianul criminalist i-a luat amprentele, deoarece i-a

spus că trebuie să le excludă de cele ale autorului faptei.

A doua zi, partea

vătămată a dat o declarație cu valoarea prejudiciului cauzat în fața

învinuitului, căruia i-a predat-o la final. În acest moment, învinuitul G.M.

i-a explicat că cei care nu au furat din locuința sa fac parte din anumite

clanuri, că poliția nu îi poate acorda protecție și că ar trebui să își retragă

plângerea, fapt cu care partea vătămată nu a fost de acord.

A treia zi, partea

vătămată s-a prezentat la poliție cu actele de proveniență ale unității

centrale sustrasă de la computer pentru a le depune la dosar, însă învinuitul

nu i Ie-a primit.

La câteva zile după

furt, partea vătămată și fiul său au fost opriți pe strada L. de către numita

N.D. Aceasta a rugat partea vătămată să-l ierte pe fiul său.

Numitul Z.M.P.

apreciază valoarea bunului furat la suma de 1.000 RON și se constituie parte

vătămată în procesul penal, rezervându-și dreptul de a se constitui în viitor

parte civilă.

Martorul D.S.I.

susține că a observat lucrători de poliție care au efectuat cercetarea la fața

locului, dar nu poate indica identitatea acestora.

Martorul M.A.M.

declară că a auzit de furtul din locuință de la partea vătămată și fiul său,

iar martorul F.M. susține că a auzit de la vecini despre această infracțiune.

Martorul S.I.,

colegul învinuitului, declară că nu își amintește să fi participat la

cercetarea la fața locului faptei în cazul furtului din locuința părții

vătămate, în cursul anului 2007, susținând că numai acesta și învinuitul avea

atribuții în acest sens.

Martorul D.P.P.,

vecinul părții vătămate, susține că nu l-a înștiințat telefonic pe acesta

despre posibilitatea ca cineva să-i fi intrat în locuință și nici nu a fost

investigat de învinuit cu ocazia cercetării la fața locului. Cu toate acestea,

susține că a auzit de la vecinii din curte faptul că din locuința părții

vătămate a fost furat un computer.

Martora N.D. declară

că nu cunoaște partea vătămată, nu s-a întâlnit cu aceasta nu își amintește să

fi venit în anul 2007 la domiciliul său împreună cu învinuitul pentru ca cel

din urmă să-l cerceteze pe fiul său N.D. pentru un presupus furt din locuință.

Din adresa nr.

62900/MRU din 02 noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu Serviciul Resurse Umane

rezultă că, în perioada 01 ianuarie 2006 - 03 iunie 2007, în cadrul

Compartimentului criminalistic - a funcționat și ag. șef de poliție Ș.V.

Fiind audiat Ș.V.,

acesta menționează că nu cunoaște partea vătămată, nu dorește să fie confruntat

cu aceasta și nu a participat la o cercetare criminalistică la locuința părții

vătămate. Acesta face referire la atribuțiile sale în cazul cercetării la fața

locului și ulterior acestei activități, specificând faptul că de la începutul

anului 2007 folosește același aparat digital cu card de memorie pentru

fotografiile judiciare.

În timpul ascultării

sus-numitului, acesta a precizat faptul că persoanele suspecte de comiterea

diferitelor infracțiuni pe raza de competență a Poliției Oraș Cisnădie sunt

fotografiate personal, la dispoziția polițistului de caz și transmise ulterior

la I.P.J. Sibiu - Serviciul de Criminalistică pentru a fi implementate în

aplicația informatică "I.". De asemenea, în stația de lucru

computerizată amplasată în biroul său din cadrul poliției a introdus toate

fotografiile suspecților începând cu anul 2007, iar dacă l-a fotografiat pe

numitul N.D. din orașul Cisnădie, atunci fotografia celui în cauză se regăsește

în situația sa de lucru.

Din adresa nr.

66007/C din 29 octombrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul de

Criminalistică rezultă că N.D. a fost amprentat și fotografiat de agent șef de

poliție Ș.V. la data de 27 aprilie 2007 într-un alt caz de furt (însă în

imediata apropiere a datei cercetării furtului în dauna părții vătămate,

respectiv 13 aprilie 2007).

Fiind audiat

învinuitul, acesta declară că nu își amintește să fi participat în anul 2007 la

cercetarea furtului din locuința părții vătămate ori să fi fost sesizat acesta

cu privire la infracțiunea de furt din locuință și nu dorește să fie confruntat

cu partea vătămată.

Atât partea vătămată,

cât și martorul Z.C.C. declară că agentul șef de poliție Ș.V. a tratat locul

faptei pentru a ridica urme papilare, iar cu ocazia cercetării la fața locului

efectuată la data de 11 septembrie 2009 s-au observat urme de praf negru pe

fereastra din termopan și a ridicat amprentele părții vătămate pentru

excludere.

Din registrul de

evidență a deplasărilor la fața locului, aflat în gestiunea agentului șef de

poliție Ș.V., nu a fost identificată vreo mențiune cu privire la cercetarea

efectuată împreună cu învinuitul, la data de 13 aprilie 2007, la locuința

părții vătămate.

Din verificările

efectuate în evidențele dosarelor penale existente la Poliția Orașului Cisnădie

pe anul 2007, nu au fost identificate sesizări care să aibă ca obiect furtul

din locuința părții vătămate.

Un alt aspect al

sesizării părții vătămate se referă la întocmirea abuzivă a procesului-verbal

de contravenție din 21 iunie 2009 de către agent șef L.E. din cadrul Poliției

Oraș Cisnădie.

Din verificările

efectuate la sediul unității de poliție și din declarația sus-numitului rezultă

că partea vătămată a sesizat la număr unic de urgență "112" faptul că

vecinii i-au distrus bunurile aflate în proprietatea sa. Polițistul s-a

deplasat la fața locului (însoțit de învinuit și o persoană suspectă pe care o

conduceau la sediul poliției) și după verificările efectuate, când a constatat

că de fapt sunt distruse trei flori, a decis să sancționeze partea vătămată

pentru că a apelat în mod neîntemeiat la număr unic de urgență "112",

fără însă să fie instigat de învinuit.

Procedând la

verificarea site-ului oficial al Sistemului Național Unic pentru Apeluri de

Urgență "112" (www. 112.ro) s-a constatat că pe link-ul x se

specifică ce este o situație de urgență, iar în exemplele menționate nu se

identifică situația părții vătămate ca fiind o situație de urgență.

Din cele menționate

mai sus și actele existente la dosar, s-a considerat că în sarcina polițistului

nominalizat nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, partea vătămată

având dreptul legal să conteste procesul-verbal întocmit de acesta.

Având în vedere

persoana învinuitului, modul și împrejurările comiterii faptelor, scopul

urmărit, procurorul a apreciat că faptele în conținutul lor concret nu prezintă

gradul de pericol social al unor infracțiuni și că aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ este suficientă pentru a conduce la atingerea scopului

educativ și preventiv al pedepsei.

Având în vedere

faptul că numitul N.D. nu a fost cercetat pentru comiterea celor două

infracțiuni de furt, s-a disjuns și declinat cauza în favoarea Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sibiu.

De asemenea s-a

disjuns și declinat cauza privind pe N.D. în vederea efectuării cercetărilor

penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de

art. 260 alin. (1) din C. pen., deoarece aceasta a făcut afirmații mincinoase

și nu a spus tot ce știa privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a

fost întrebată cu ocazia audierii în calitate de martor.

Totodată, având în

vedere atribuțiile de serviciu ale agentului de poliție Ș.V., faptele acestuia

de neluare a măsurilor legale ca urmare a cercetării la fața locului la

locuința persoanei vătămate Z.M.P. și de favorizare a numitului N.D., s-a

dispus disjungerea și declinarea cauzei privind pe Ș.V. cercetat sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 rap.

la art. 247 C. pen. și art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264

alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

În baza art. 10 lit.

d) din C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.M.

pentru infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la

art. 246 C. pen. în legătură cu sancționarea contravențională a persoanei

vătămate Z.M.P., deoarece nu a rezultat că învinuitul G.M. are vreo contribuție

la sancționarea contravențională a persoanei vătămate, aceasta fiind de fapt

sancționată contravențional de către agentul șef de poliție L.E., dispunându-se

și disjungerea și declinarea cauzei privind pe L.E. în favoarea Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sibiu pentru efectuarea cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

246 C. pen.

ordonanței procurorului a formulat plângere petentul, în temeiul art. 278 C.

proc. pen., plângerea fiind soluționată de procurorul șef serviciu al Direcției

Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, care prin ordonanța

din 05 ianuarie 2010 dispusă în Dosarul nr. 437/II/2/2009, a respins plângerea

formulată de petentul G.M.

criticat soluția adoptată de procuror la instanța de judecată, pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie, arătând că soluția de scoatere de sub urmărire

penală și aplicarea sancțiunii amenzii administrative în sumă de 1000 RON este

nelegală, opinând că în cauză s-ar fi impus o soluție de scoatere de sub urmărire

penală întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.

Petentul a criticat

sub aspectul nelegalității și netemeiniciei soluția de disjungere și declinare

a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sibiu, arătând că în mod corect procurorul trebuia să soluționeze cauza și cu

privire la faptele pentru care a emis o soluție de disjungere și declinare a

competenței.

Prin Sentința penală

nr. 27 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a admis în parte

plângerea formulată de petentul G.M. împotriva ordonanței procurorului din 24

noiembrie 2009 dată în Dosarul nr. 120/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Alba Iulia. S-a desființat ordonanța atacată cu privire la temeiul

scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului G.M. pentru infracțiunea de

favorizare a infractorului prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

78/2000 modificată, raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

33 alin. (1) lit. a) C. pen., reținându-se ca temei al scoaterii de sub

urmărire penală art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și s-a redus cuantumul

amenzii la 500 RON și cheltuielile judiciare la 500 RON, menținându-se

celelalte dispoziții din ordonanța atacată.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut că examinând actele și lucrările dosarului

prin prisma criticilor formulate de petent și a regulilor de bază ale unui

proces penal, respectiv principiul oficialității și al legalității procesului

penal, s-a constatat că procurorul a reținut că învinuitul G.M., în calitate de

ofițer de poliție judiciară în grad de subcomisar la Poliția Orașului Cisnădie,

cu intenție, în scopul protejării făptuitorului N.D. - autor al unei fapte de

furt în dauna părților vătămate Z.M. și P.V., cu încălcarea atribuțiilor sale

legale de serviciu, nu a dispus efectuarea măsurilor legale de înregistrare sub

număr penal a sesizărilor primite în calitatea sa de ofițer de poliție cu

privire la faptele penale de furt în dauna părților vătămate.

Față de această stare

de fapt, văzând întreg ansamblul probator administrat în cauză, declarații de

martori, procese-verbale întocmite de ofițerii de poliție judiciară anume

desemnați în cauză, s-a apreciat că soluția adoptată de procuror în cauză este

legală și temeinică, motiv pentru care plângerea petentului G.M. sub acest

aspect a fost respinsă.

În ceea ce privește

critica adusă de petent prin plângerea împotriva ordonanței 120/P/2009 prin

care s-a dispus o soluție de disjungere și declinare a competenței de

soluționare a cauzei, aceasta nu a putut fi primită întrucât, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere doar soluțiile de netrimitere în

judecată, în ceea ce privește declinarea competenței de soluționare a cauzei și

disjungerea acesteia nu echivalează cu o soluționare a cauzei, iar competența

de soluționare a cauzei după materie, teritoriu și calitatea persoanelor

aparțin fără echivoc Judecătoriei Sibiu, motiv pentru care sub acest aspect

plângerea a fost apreciată ca inadmisibilă și a fost respinsă.

Verificând rezoluția

atacată, instanța a admis în parte plângerea și a schimbat temeiul scoaterii de

sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 78/2000, din următoarele considerente:

Fapta învinuitului

G.M., care în calitate de ofițer de poliție judiciară, având gradul de

subcomisar la Poliția Orașului Cisnădie, nu a încunoștințat de îndată în scris

parchetul care supraveghează activitatea despre infracțiunile de furt săvârșite

în dauna părților vătămate P.V. și Z.M., despre care a luat cunoștință,

întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

Potrivit art. 13

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine

sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu

închisoare de la 3 la 15 ani.

Prin neînregistrarea

celor două infracțiuni de furt în dauna părților vătămate P.V. și Z.M.

învinuitul a obținut pentru N.D., persoana suspectă de săvârșirea faptelor, un

avantaj care nu poate fi evaluat în bani în acest stadiu procesual, dar care

l-a protejat pe suspect de cercetarea și urmărirea penală.

Abuzul în serviciu

contra intereselor persoanelor constă în fapta învinuitului care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, nu și-a îndeplinit obligația de a înregistra

sesizările persoanelor vătămate, a cauzat o vătămare intereselor legale ale

persoanei vătămate Z. și statului, care este titular al acțiunii penale.

În legătură cu

dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, instanța de fond

a reținut că nu este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de

favorizare a persoanelor care au comis o infracțiune prevăzută în secțiunea a

2-a și a 3-a din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de furt de care este acuzat

N.D. neîncadrându-se în secțiunile menționate mai sus, iar învinuitul nu se

poate favoriza pe el însuși.

Având în vedere

considerentele de mai sus și dispozițiile Deciziei nr. 44 din 13 octombrie 2008

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cărora, în

cazul unei instrumentări complete, instanța, în cazul plângerii formulate în

baza art. 278

1

C. proc. pen. de persoana față de care s-a dispus

netrimiterea în judecată, poate dispune schimbarea temeiului de drept al

soluției dispuse prin ordonanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen., instanța de fond a admis plângerea petentului, a desființat

în parte ordonanța procurorului privind temeiul scoaterii de sub urmărire

penală pentru infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 17

alin. (1) lit. a) raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33

alin. (1) lit. a) C. pen., reținând ca temei al scoaterii de sub urmărire

penală art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, a

redus cuantumul amenzii cu caracter administrativ aplicate învinuitului G.M. la

500 RON și cheltuielile judiciare la 500 RON, menținând celelalte dispoziții

din ordonanța atacată.

B. Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat recurs Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Alba Iulia și petiționarul G.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a criticat

hotărârea instanței de fond întrucât aceasta a redus cuantumul amenzii

administrative fără vreun argument de fapt sau vreun temei legal care să

justifice această soluție care, pe de altă parte, nu face parte dintre cele

limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. Totodată,

parchetul a criticat reducerea cheltuielilor judiciare în condițiile

sus-menționate.

Recurentul-petiționar

G.M. a criticat hotărârea primei instanțe instanței, arătând în esență că

D.N.A. nu era competentă să efectueze urmărirea penală în cauză, întrucât

dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 și 264

C. pen. nu erau incidente. D.N.A. a plecat de la prezumția obținerii unui

avantaj patrimonial pentru făptuitorul N.D., prezumție care este însă

răsturnată de soluția dispusă față de acesta de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sibiu (NUP), sesizat prin disjungerea dispusă prin ordonanța

criticată.

Însăși această

disjungere, ca și cea dispusă față de agentul de poliție S.V. - care ar fi

participat la cercetarea la fața locului în cazul furtului comis de la locuința

părții vătămate Z.M.P. - este criticată de către recurent, întrucât prin jocul

acestor disjungeri s-a ajuns la stabilirea unor situații de fapt

contradictorii, respectiv a fost favorizată o persoana care nu a comis o faptă

penală sau s-a asigurat acesteia un avantaj patrimonial sau nepatrimonial

dobândit prin săvârșirea unei fapte de care, așa cum s-a dovedit ulterior, nu

s-a făcut vinovată persoana favorizată.

Recurentul-petiționar

a mai criticat modul de efectuare a urmăririi penale, prin refuzul nejustificat

al procurorului de a administra probe în apărare, precum și prin reținerea unei

situații de fapt care nu este susținută decât de declarația părții vătămate

Z.M.P., aflat într-o evidentă relație de dușmănie cu petiționarul.

Examinând recursurile

declarate în cauză sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate pentru

motivele ce urmează a fi expuse:

Organul de urmărire

penală - Direcția Națională Anticorupție - nu era competent să efectueze

urmărirea penală în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 13

2

din Legea 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și art. 17 lit. a) din Legea nr.

78/2000 rap. la art. 264 alin. (1) din C. pen, pentru care învinuitul G.M. a

fost cercetat. Aceasta întrucât, pe de o parte, din însăși plângerea numitului

Z.M.P. - făcută la circa 2 ani de la data săvârșirii presupusului furt de la

locuința sa, însă la doar 4 zile după ce fusese sancționat contravențional de

către un lucrător de poliție care fusese însoțit de învinuit -, nu rezultă nici

un element al vreunei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, chiar

reclamantul susținând că "nu știu dacă este corupție", dar "nu

mai am încredere în polițiști".

Practic, ceea ce se

reclamă este neînregistrarea de către învinuit a unei plângeri penale

referitoare la săvârșirea unui furt din locuința părții vătămate, cel bănuit

fiind cercetat într-o primă fază, dar apoi cercetările au fost tergiversate sub

diverse motivații, însă nici un moment, nici măcar în declarațiile ulterioare,

nu se face referire la vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial pe care l-ar

fi obținut învinuitul pentru sine sau pentru altul. Or, în aceste condiții,

fapta putea constitui, la o primă evaluare, favorizarea infractorului sau abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 și 264 C. pen.,

de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, determinat de

gradul de subcomisar de poliție judiciară deținut de învinuit încă din anul

2005.

Mai mult, înainte de

a începe urmărirea penală în cauză, procurorul ar fi putut să observe că nu

este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 17 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât acțiunea de favorizare trebuia să

privească persoane care au comis o infracțiune prevăzută în secțiunea a 2-a și

a 3-a din Legea nr. 78/2000; or, infracțiunea de furt de care era acuzat N.D. -

furt - nu era prevăzută în nici una din secțiunile menționate mai sus.

Pe de altă parte,

nici infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la

art. 246 C. pen. nu era conturată în cauză, în plângere și declarațiile

ulterioare neexistând nici un indiciu că învinuitul ar fi obținut pentru sine

sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. De altfel, în conținutul

ordonanței atacate, procurorul nu face nici o referire la acest element

constitutiv al infracțiunii, rezumându-se să preia parte din conținutul

referatului întocmit de lucrătorul D.G.A. care a fost delegat să efectueze

activități de urmărire penală. A susține că prin neînregistrarea celor două

infracțiuni de furt în dauna părților vătămate P.V. și Z.M. învinuitul a

obținut pentru N.D., persoana suspectă de săvârșirea faptelor, un avantaj care

nu poate fi evaluat în bani în acest stadiu procesual, dar care l-a protejat pe

suspect de cercetarea și urmărirea penală - așa cum încearcă judecătorul

fondului a suplini lipsa oricărei motivări a procurorului sub acest aspect -,

este contrar practicii unităților de parchet din subordinea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care instrumentează plângerile

împotriva polițiștilor, procurorilor și judecătorilor reclamați că prin

exercitarea atribuțiilor lor de serviciu favorizează interesele judiciare ale

părților cu interes contrar celui avut de petenți - atunci când nu există

indicii de corupție -, precum și jurisprudenței instanțelor naționale.

În plus, prin această

atribuire nelegală de competență, dublată de o serie de disjungeri, inclusiv în

cazul de indivizibilitate în care se afla agentul de poliție S.V. - care ar fi

participat împreună cu învinuitul la cercetarea la fața locului în cazul

furtului comis de la locuința părții vătămate Z.M.P. - s-a ajuns la stabilirea

unor situații de fapt contradictorii de către organele de urmărire penală

învestite în acest mod. Astfel, avantajul care nu poate fi evaluat în bani în

acest stadiu procesual, dar care constă în protejarea suspectului N.D. de

cercetarea și urmărirea penală, despre care se susține de către judecătorul

fondului, în suplinirea motivației procurorului, că ar fi fost obținut de

învinuit pentru N.D., nu există, întrucât prin Rezoluția nr. 1862/P/2010 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de acesta, reținându-se că nu pot fi reținuse în sarcina sa

infracțiunile prev. de art. 208 - 209 C. pen. sau 221 C. pen.

În concluzie, cum în

cauză urmărirea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent,

văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursurile declarate de petiționarul G.M. și de

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia - fiind o

chestiune de legalitate -, va casa sentința penală recurată și va desființa

ordonanța nr. 120/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a Direcției Naționale

Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, trimițând cauza pentru

refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

având în vedere calitatea de ofițer de poliție judiciară (cu gradul de

subcomisar) a recurentului - petiționar.

Cu ocazia efectuării

urmăririi penale, la stabilirea situației de fapt se vor avea în vedere și

obligațiile concrete care reveneau recurentului - petiționar, ce efectuase

cercetarea la fața locului, în vederea înregistrării în registrul de lucrări

penale, dacă există o procedură de supunere spre aprobare de către șeful

unității a procesului-verbal de consemnare a sesizării, precum și incidența

actelor normative (ordine, regulamente M.A.I.) în vigoare la data săvârșirii

presupuselor fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Totodată, se vor administra și probele solicitate în apărare de recurent, în

sensul audierii numitului P.A.R. cu privire la refuzul acestuia de a formula o

sesizare scrisă, a agentului de poliție S.V. despre împrejurarea întocmirii de

către recurent a procesului-verbal de consemnare a denunțului oral și sesizare

din oficiu și depunerea acestuia în mapa comandantului, precum și audierea

șefului Poliției orașului Cisnădie din anul 2007 referitor la împrejurarea dacă

a fost încunoștințat în vreun mod despre săvârșirea faptelor reclamate și felul

în care a dispus cu privire la continuarea cercetărilor. Se vor administra

orice alte probe necesare stabilirii adevărului.

În baza art. 192

alin. (3) din același cod cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân

în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de

voturi:

Admite recursurile

declarate de P.I.C.C.J. - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Alba Iulia și petiționarul G.M. împotriva Sentinței penale nr. 27

din 18 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează sentința

recurată, desființează ordonanța nr. 120/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a

P.I.C.C.J. Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și

trimite cauza pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 septembrie 2010.

Cu opinia separată a

doamnei magistrat judecător R.C. în sensul admiterii recursului declarat de

P.I.C.C.J. - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia

împotriva Sentinței penale nr. 27 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală, casarea în parte a acesteia numai în ceea ce privește

dispoziția de reducerea cuantumului amenzii administrative de 500 RON aplicată

învinuitului G.M. și cheltuieli judiciare de 500 RON - dispoziție pe care o

înlătură -, cu menținerea celelalte dispoziții ale sentinței recurate, precum

și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiționarul G.M.

Considerentele

adoptării acestei soluții sunt următoarele:

Rezultă din probele

administrate că prin Sentința penală nr. 27 din 18 martie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a dispus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea în parte a plângerii formulate de

petiționarul G.M. împotriva ordonanței procurorului din 24 noiembrie 2009 dată

în Dosarul nr. 120/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție-Serviciul

Teritorial Alba Iulia.

A desființat

ordonanța atacată privind temeiul scoaterii de sub urmărire penală a

învinuitului G.M. pentru infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de

art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1)

C. pen.

S-a reținut, ca temei

al scoaterii de sub urmărire penală pentru această infracțiune, dispozițiile

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru infracțiunea

prev. de art. 13

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246

C. pen. s-a dispus reducerea cuantumului amenzii administrative de la 1000 la

500 RON și a cheltuielilor judiciare de la 1000 RON la 500 RON.

Au fost menținute

celelalte dispoziții din ordonanța atacată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin rezoluția din 29

septembrie 2009, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de

învinuitul G.M. - organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul

Compartimentului Investigații Criminale - pentru săvârșirea infracțiunilor

prev.de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen. și art. 17 lit. a) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

proc. pen.

A. Procurorul a reținut, urmare probelor

administrate, că în cursul anului 2006 sau 2007, persoana vătămată P.A.R. -

asociat și administrator la SC A.E. SRL Cisnădie - s-a prezentat la sediul

Poliției orașului Cisnădie unde s-a întâlnit cu învinuitul G.M., ofițer de

poliție judiciară cu atribuții în cercetarea infracțiunilor de furt, căruia i-a

sesizat verbal faptul că îl bănuiește pe numitul N.D. despre sustragerea unei

plăci video de la o stație de lucru computerizată situată în incinta

internetului cafe din orașul Cisnădie, str. M.

Învinuitul G.M. și

persoana vătămată P.A.R. s-au deplasat la domiciliul persoanei suspecte N.D.

care a recunoscut sustragerea plăcii video, aceasta fiind predată numitului

P.A.R. în prezența învinuitului G.M., fără a se întocmi vreun act în acest

sens. În aceste condiții persoana vătămată P.A. i-a spus învinuitului G.M. că

nu mai are pretenții de la autorul furtului, că nu vrea să dea declarații și

nici să depună plângere.

Martorul S.I.

confirmă împrejurările susținute de persoana vătămată P.A.R. sub aspectul

sesizării verbale a infracțiunii de furt, la deplasarea învinuitului la

domiciliul autorului faptei precum și recunoașterea - în prezența mamei sale -

a sustragerii bunului dar și recuperarea acestuia.

De asemenea, martorul

arată că nu își amintește întocmirea vreunui act dar că învinuitul G.M. I-a

invitat pe martorul P.A. la poliție pentru a sesiza în scris fapta, însă acesta

a refuzat. Arată că nici el și nici învinuitul G.M. nu au fost răsplătiți de

P.A. pentru că l-au ajutat să-și recupereze bunurile dar nici de familia

autorului faptei pentru ca acesta să nu fie cercetat.

Martora N.D. a arătat

că învinuitul G.M. nu I-a cercetat pe fiul său în legătură cu sustragerea de

bunuri și că nu a dat bani patronului internetului pentru retragerea plângerii.

Reține procurorul că,

potrivit art. 2 din Ordinul comun nr. 10/124/2004 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și M.A.I., modificat prin Ordinul comun nr.

286/C/1165/2006 privind unele măsuri de eficientizare a activității de

cercetare penală "după ce au fost sesizate într-unul din modurile arătate

în art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organele de poliție vor încunoștiința de

îndată, în scris parchetele care le supraveghează activitatea, despre

infracțiunile de care au luat cunoștință".

Potrivit procedurii

privind activitatea polițiștilor cu atribuții pentru organizarea și

desfășurarea sarcinilor specifice de descoperire și cercetare a infracțiunilor

de furt - astfel cum este reglementată prin normele C. proc. pen., prin Legea

nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și fișei

postului personalului desemnat cu atribuțiile respective dar și Instrucțiunile

M.A.I. nr. S/420 din 1 aprilie 2003 - săvârșirii unei infracțiuni de furt

trebuie raportată, de îndată, condamnatului, adjunctului său ori polițistului

care asigură continuitatea la comanda unității de poliție.

În ceea ce privește

cercetarea la fața locului, potrivit Ordinului nr. 182 din 14 august 2008 al

M.A.I. și 1754/C/5 august 2009 al Procurorului General al României, polițistul

este obligat să întocmească proces-verbal de consemnare pe care trebuie să-l

înainteze, de îndată, șefului unității.

Din adresa din 14

septembrie 2009 reiese că în registrele de lucrări penale cu autori

cunoscuți/necunoscuți aflate la Poliția orașului Cisnădie, nu sunt înregistrate

plângeri aparținând numitului P.A.R. în perioada 2006 - 2007, prin care să

reclame furtul unor componente de calculator din incinta SC A.E. SRL Cisnădie.

De asemenea, din

adresa din 2 noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul Resurse Umane

-rezultă că, în perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2007, în cadrul

Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Cisnădie

și-au desfășurat activitatea învinuitul G.M. și martorul S.I.

Din fișa postului

rezultă că învinuitul G.M. avea gradul de subcomisar de poliție, fiind încadrat

la Poliția orașului Cisnădie - Compartimentul Investigații Criminale; acesta

desfășura activități de combatere a faptelor penale, soluționarea lucrărilor

penale și cauze cu A.N. și A.C., sprijinea și coordona activitatea lucrătorului

care desfășura activitatea în cadrul compartimentului; participă la CFL în

cazul infracțiunilor săvârșite pe raza sa de competență; execută activități de

descoperire a autorilor infracțiunilor comise pe raza de competență.

B. Cu privire la cea de-a

doua faptă se reține că în primăvara anului 2007, după Sărbătorile Pascale,

partea vătămată Z.M.P. a fost anunțat telefonic de martorul D.P.P. că persoane

necunoscute au pătruns în locuința sa din orașul Cisnădie, fiindu-i sustrasă

unitatea centrală de calculator.

Partea vătămată s-a

prezentat la sediul Poliției orașului Cisnădie, unde ofițerul de serviciu l-a

îndrumat către învinuitul G.M. căruia i-a sesizat verbal cele întâmplate.

Cei doi, împreună cu

tehnicianul criminalist Ș.V. din cadrul aceleiași unități de poliție s-au

deplasat la locuința părții vătămate unde au efectuat cercetarea la fața

locului, inclusiv activități pentru ridicarea urmelor papilare. La fața locului

se afla fiul părții vătămate dar și martorul D.P.P.

În aceleași

împrejurări învinuitul i-a cerut fiului părții vătămate să indice persoanele

care au venit în ultimul timp în locuință, fiind amintit și N.D. cu privire la

care învinuitul a afirmat că îl are în atenție deoarece a comis și alte fapte

antisociale.

La întoarcere, partea

vătămată a aflat de la învinuit că N.D. a mai sustras și alte componente de

calculator dintr-un internet cafe, soluționând dosarul, în condițiile în care

mama acestuia i-a dat patronului suma de 3000 euro pentru a-și retrage

plângerea.

La sediul poliției, tehnicianul

criminalist Ș.V. a constatat că urmele papilare ridicate de la fața locului

sunt ale numitului N.D.

Partea vătămată a

întocmit sesizarea și i-a predat-o învinuitului, fără să primească număr de

înregistrare iar tehnicianul criminalist i-a luat amprentele, deoarece i-a spus

că trebuie să le excludă de cele al autorului faptei.

În zilele următoare,

partea vătămată a dat o declarație relativ la prejudiciul cauzat, prezentând

totodată și actele de proveniență ale unității centrale sustrasă de la calculator.

Deși martorul Ș.V. a

arătat că nu a participat la cercetarea la fața locului prin adresa din 2

noiembrie 2009 emisă de I.P.J. Sibiu - Serviciul Resurse Umane - rezultă că în

perioada 1 ianuarie 2006 - 3 iunie 2007, acesta și-a desfășurat activitatea în

cadrul Compartimentului criminalistic exercitând funcția de agent șef de

poliție.

De asemenea din

adresa din 29 octombrie 2009 dată de I.P.J. Sibiu rezultă că numitul N.D. a

fost amprentat și fotografiat de agentul șef de poliție Ș.V. la data de 27 aprilie

2007 într-un alt caz de furt.

Din registrul de

evidență a deplasărilor la fața locului, aflat în gestiunea agentului șef de

poliție Ș.V., nu a fost identificată vreo mențiune cu privire la cercetarea

efectuată împreună cu învinuitul G.M. la data de 13 aprilie 2007, la locuința

părții vătămate.

De asemenea, din

verificarea dosarelor înregistrate la Poliția orașului Cisnădie în anul 2007 nu

au fost identificate sesizări care să aibă ca obiect furtul din locuința părții

vătămate Z.M.

Față de actele premergătoare

efectuate în cauză procurorul reține că faptele învinuitului G.M. realizează

elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

proc. pen. (2 fapte) și art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art.

264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte).

Raportat însă la

persoana învinuitului, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, scopul

urmărit, procurorul a apreciat că faptele acestuia nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni astfel că, în temeiul disp. art. 249 C. pen.

raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 181 C. pen., a

dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ în cuantum de 1000 RON.

A obligat, totodată,

învinuitul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1000 RON.

Prin aceeași

ordonanță, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) C. proc. pen., art. 10 lit. d),

art. 30 C. proc. pen., art. 38 C. pen. și art. 45 C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de G.M. pentru infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (fapte din 21 iunie 2009)

respectiv disjungerea și declinarea cauzei privind pe N.D. cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. i)

C. pen., N.D., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 260 alin.

(1) C. pen., Ș.V. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și art. 17 din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 264 alin. (1) C. pen. și L.E. cercetat pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

246 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Prin ordonanța nr.

437/II/2/2009 din 5 ianuarie 2010 dată de procurorul șef serviciu de la

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia s-a dispus

respingerea plângerii petentului G.M. împotriva ordonanței nr. 120/P din 24

noiembrie 2009 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Alba Iulia.

Împotriva ordonanței

procurorului, în temeiul disp. art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul

a formulat plângere la instanța competentă, respectiv la Curtea de Apel Alba

Iulia.

A criticat, pe de o

parte, soluția de scoatere de sub urmărire penală, apreciind că se impune

schimbarea temeiului de drept, în sensul reținerii dispozițiilor art. 10 lit.

a) sau d) în loc de art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

De asemenea, a criticat

și soluția de disjungere, respectiv declinare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Instanța de fond,

verificând rezoluția atacată a admis în parte plângerea, a schimbat temeiul

scoaterii de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 17 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, apreciind că fapta învinuitului G.M., care

în calitate de ofițer de poliție judiciară, având gradul de subcomisar la

Poliția Orașului Cisnădie, nu a încunoștințat de îndată, în scris, parchetul

care supraveghează activitatea despre infracțiunile de furt săvârșite în dauna

părților vătămate P.V. și Z.M., despre care a luat cunoștință, întrunește

conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

Potrivit art. 13

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul pub