ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1764/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 154 din 8 decembrie

2009, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.C.,

împotriva Ordonanței nr. 20/P/2009 din 11 februarie 2009 a Direcției Naționale

Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, menținută prin Ordonanța nr.

91/II/2/2009 din 30 martie 2009 a procurorului șef serviciu al Direcției

Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, privind pe intimatul

R.T.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanța a reținut, în esență, că în motivarea plângerii adresată

instanței, petiționarul a susținut că, deși procurorul a constatat că fapta nu

există în materialitatea sa și a dispus neînceperea urmăririi penale în temei

art. 10 lit. a) C. proc. pen., a motivat nelegal soluția, reținând că nu

rezultă că fapta s-a comis în scopul de a obține pentru sine bani, bunuri sau

alte foloase necuvenite.

S-a mai reținut că

petiționarul a formulat plângere penală împotriva numitului R.T., apreciind că

se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. b) din

Legea nr. 78/2000, art. 196 alin. (1) și art. 246 C. pen., deoarece acesta, în

calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Sibiu, ar fi divulgat

aspecte ale cercetărilor penale pe care le-a efectuat, informații care ulterior

au fost publicate în presă și totodată nu s-a abținut de la efectuarea

cercetărilor penale în dosarul în care petentul era cercetat, deși făptuitorul

este doctorandul uneia dintre persoanele aparținând grupului de cadre

universitare care au fost sancționate de Universitatea "L.B." din

Sibiu, persoane care denigrează petentul prin mesaje defăimătoare și articole

calomnioase.

Prin Ordonanța nr.

20/P/2009 din 11 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba

Iulia, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38

C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.T. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași

ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea, în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cauzei privind pe făptuitorul R.T. cercetat

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) C. pen. și

art. 246 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din același cod.

Prin Ordonanța nr.

91/II/2/2009 din 30 martie 2009 procurorul șef serviciu al Direcției Naționale

Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în temeiul art. 275 și art. 278

alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea plângerii formulate de

petiționarul O.C. împotriva Ordonanței nr. 20/P din 11 februarie 2009 emisă de

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

S-a mai reținut de

instanța de fond că actele premergătoare efectuate nu confirmă existența

infracțiunii menționate în sarcina intimatului, soluția de neîncepere a

urmăririi penale fiind justă.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea

acestuia, casarea sentinței penale atacate, desființarea rezoluțiilor și

trimiterea cauzei la procuror pentru începerea acțiunii penale împotriva

intimatului, arătând că acesta s-a folosit de actele din dosarul pe care îl

instrumenta pentru a-și ușura parcursul perioadei de doctorat, furnizându-i

acte din dosar conducătorului său de doctorat.

A mai arătat că în

acest fel au avut loc scurgeri de informații din dosarul de urmărire penală.

Totodată, în motivele

scrise aflate la dosarul cauzei a reiterat susținerile din plângerea inițială

adresată parchetului și ulterior instanței de judecată, în sensul că intimatul

R.T. ar fi divulgat aspecte ale cercetărilor penale pe care le-a efectuat,

informații care apoi au fost publicate în presa locală.

De asemenea, intimatul

nu s-a abținut de la efectuarea cercetărilor penale în dosarul în care el,

respectiv petentul, era cercetat, deși făptuitorul este doctorandul uneia

dintre persoanele aparținând grupului de cadre universitare care au fost

sancționate de Universitatea "L.B." din Sibiu, persoane care îl

denigrează prin mesaje defăimătoare și articole calomnioase.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică.

De asemenea, se

constată că motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost

deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce

elemente noi, pe baza cărora să poate fi luată în discuție nelegalitatea și

netemeinicia sentinței atacate.

Mai mult decât atât,

susținerile petiționarului au fost temeinic verificate odată cu pronunțarea

Sentinței penale nr. 154 din 8 decembrie  2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

În acest sens, fără a

reitera motivarea instanței de fond, Curtea constată că în mod corect s-a

reținut că nu există probe, nici măcar indirecte, din care să rezulte că cel

care a comunicat presei informații referitoare la dosar a fost intimatul R.T.,

fiind vorba despre simple supoziții ale petentului, având ca temei faptul că

intimatul era doctorandul unuia dintre profesorii semnatari ai plângerii și

care fusese sancționat de Universitatea "L.B.".

Sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 196 alin. (1) C. pen. și art. 246

C. pen., reclamate de petiționar în plângerea sa, se constată că acestea au

fost disjunse, nefiind adoptată o soluție, cercetările sub acest aspect urmând

a fi continuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Simpla nemulțumire a

petiționarului față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost

implicat, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează

împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia fără a

se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petiționarul le-a indicat

în plângere.

De altfel,

petiționarul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care

le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac

prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate

toate drepturile procesuale.

Posibilitatea

formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

reprezintă un drept procesual al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu

exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor

pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea acestora.

Față de cele arătate,

cum din examinarea în ansamblu a sentinței recurate nu se constată ca aceasta

să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu,

urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de petiționar,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul O.C., împotriva Sentinței penale

nr. 154 din 8 decembrie 1009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă

recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 mai 2010.