ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1764/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 154 din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.C., împotriva Ordonanței nr. 20/P/2009 din 11 februarie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, menținută prin Ordonanța nr. 91/II/2/2009 din 30 martie 2009 a procurorului șef serviciu al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, privind pe intimatul R.T. Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut, în esență, că în motivarea plângerii adresată instanței, petiționarul a susținut că, deși procurorul a constatat că fapta nu există în materialitatea sa și a dispus neînceperea urmăririi penale în temei art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a motivat nelegal soluția, reținând că nu rezultă că fapta s-a comis în scopul de a obține pentru sine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. S-a mai reținut că petiționarul a formulat plângere penală împotriva numitului R.T., apreciind că se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, art. 196 alin. (1) și art. 246 C. pen., deoarece acesta, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Sibiu, ar fi divulgat aspecte ale cercetărilor penale pe care le-a efectuat, informații care ulterior au fost publicate în presă și totodată nu s-a abținut de la efectuarea cercetărilor penale în dosarul în care petentul era cercetat, deși făptuitorul este doctorandul uneia dintre persoanele aparținând grupului de cadre universitare care au fost sancționate de Universitatea "L.B." din Sibiu, persoane care denigrează petentul prin mesaje defăimătoare și articole calomnioase.

Prin Ordonanța nr. 20/P/2009 din 11 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a cauzei privind pe făptuitorul R.T. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) C. pen. și art. 246 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din același cod. Prin Ordonanța nr. 91/II/2/2009 din 30 martie 2009 procurorul șef serviciu al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în temeiul art. 275 și art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a dispus respingerea plângerii formulate de petiționarul O.C. împotriva Ordonanței nr. 20/P din 11 februarie 2009 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia. S-a mai reținut de instanța de fond că actele premergătoare efectuate nu confirmă existența infracțiunii menționate în sarcina intimatului, soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind justă. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea acțiunii penale împotriva intimatului, arătând că acesta s-a folosit de actele din dosarul pe care îl instrumenta pentru a-și ușura parcursul perioadei de doctorat, furnizându-i acte din dosar conducătorului său de doctorat.

A mai arătat că în acest fel au avut loc scurgeri de informații din dosarul de urmărire penală. Totodată, în motivele scrise aflate la dosarul cauzei a reiterat susținerile din plângerea inițială adresată parchetului și ulterior instanței de judecată, în sensul că intimatul R.T. ar fi divulgat aspecte ale cercetărilor penale pe care le-a efectuat, informații care apoi au fost publicate în presa locală. De asemenea, intimatul nu s-a abținut de la efectuarea cercetărilor penale în dosarul în care el, respectiv petentul, era cercetat, deși făptuitorul este doctorandul uneia dintre persoanele aparținând grupului de cadre universitare care au fost sancționate de Universitatea "L.B." din Sibiu, persoane care îl denigrează prin mesaje defăimătoare și articole calomnioase.

Recursul este nefondat. Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că soluția pronunțată este legală și temeinică. De asemenea, se constată că motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poate fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. Mai mult decât atât, susținerile petiționarului au fost temeinic verificate odată cu pronunțarea Sentinței penale nr. 154 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

În acest sens, fără a reitera motivarea instanței de fond, Curtea constată că în mod corect s-a reținut că nu există probe, nici măcar indirecte, din care să rezulte că cel care a comunicat presei informații referitoare la dosar a fost intimatul R.T., fiind vorba despre simple supoziții ale petentului, având ca temei faptul că intimatul era doctorandul unuia dintre profesorii semnatari ai plângerii și care fusese sancționat de Universitatea "L.B.". Sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 196 alin. (1) C. pen. și art. 246 C. pen., reclamate de petiționar în plângerea sa, se constată că acestea au fost disjunse, nefiind adoptată o soluție, cercetările sub acest aspect urmând a fi continuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Simpla nemulțumire a petiționarului față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicat, faptul că nu este de acord cu soluțiile adoptate și reinterpretează împrejurările cunoscute, în funcție de propriile interese, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a intimatului, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale și fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care petiționarul le-a indicat în plângere. De altfel, petiționarul a avut posibilitatea formulării cererilor și apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fața instanțelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a și uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.

Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., reprezintă un drept procesual al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate și nici nu poate conduce la reformarea acestora. Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu a sentinței recurate nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.C., împotriva Sentinței penale nr. 154 din 8 decembrie 1009 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2010.