ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2567/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul Ș.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere organelor de urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări față de magistratul F.N., judecător la Judecătoria Sibiu, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 289 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat faptul că magistratul a inserat în Sentința penală nr. 1247/2003 fapte ce nu corespund realității. Prin rezoluția nr. 284/P/2006, din 31 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorul F.N.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 și art. 289 C. pen., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Plângerea formulată de petiționarul Ș.C. împotriva soluției procurorului a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluția nr. 969/II/2/2008 din 12 decembrie 2006. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 94/57/2007.

Ulterior, petiționarul s-a adresat cu o nouă plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând infirmarea rezoluției nr. 284/P/2006, din 31 august 2006. Prin rezoluția nr. 755/II/2/2010, din 8 septembrie 2010, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea petiționarului, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției nr. 284/P/2006 din 31 august 2006, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu o plângere Curții de Apel Alba Iulia, solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Prin Sentința penală nr. 134/2010 din 18 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1459/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă plângerea formulată de petiționar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul Ș.C., criticând-o pentru netemeinicie. Înalta Curte, examinând motivele de recurs, dar și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. Potrivit art. 224 C. proc. pen.

actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale și pot realiza următoarele obiective: - completează informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; - verifică informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluție de neîncepere a urmăririi penale. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi și limitate de către organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenta acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală față de făptuitorul F.N., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 289 C. pen. În atare condiții, Înalta Curte constată că prima instanță, în mod justificat, a respins plângerea petiționarului, pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică. În consecință, pentru considerentele care preced, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.C. împotriva Sentinței penale nr. 134/2010 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2011.