ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2567/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Petiționarul Ș.C., în calitate de persoană

vătămată, a adresat o plângere organelor de urmărire penală solicitând

efectuarea de cercetări față de magistratul F.N., judecător la Judecătoria

Sibiu, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 289 C. pen.

În susținerea plângerii,

petiționarul a învederat faptul că magistratul a inserat în Sentința penală nr.

1247/2003 fapte ce nu corespund realității.

Prin rezoluția nr.

284/P/2006, din 31 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorul F.N. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 288 și art. 289 C. pen., constatându-se că în

cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Plângerea formulată

de petiționarul Ș.C. împotriva soluției procurorului a fost respinsă, ca

neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, prin rezoluția nr. 969/II/2/2008 din 12 decembrie 2006. Soluția de

neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin hotărârile pronunțate de

Curtea de Apel Alba Iulia și Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul

nr. 94/57/2007.

Ulterior,

petiționarul s-a adresat cu o nouă plângere procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând infirmarea rezoluției nr.

284/P/2006, din 31 august 2006.

Prin rezoluția nr.

755/II/2/2010, din 8 septembrie 2010, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia a respins plângerea petiționarului, constatând că nu se

impune infirmarea rezoluției nr. 284/P/2006 din 31 august 2006, a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu o plângere Curții de Apel Alba

Iulia, solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Prin Sentința penală

nr. 134/2010 din 18 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1459/57/2010 al

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă plângerea formulată

de petiționar.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul Ș.C., criticând-o pentru netemeinicie.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, dar și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă

din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie din

actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut

la lit. b

1

). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din

actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul

începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi

penale.

Potrivit art. 224 C.

proc. pen. actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi

penale și pot realiza următoarele obiective:

- completează

informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări

care să determine începerea urmăririi penale;

- verifică

informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu

realitățile faptice ale cauzei;

- fundamentează

convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire

penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.

În prezenta cauză,

Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele

premergătoare efectuate a rezultat soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Actele premergătoare

fiind facultative, ele pot fi și limitate de către organul de urmărire penală,

la îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenta acelui minim de date

în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, Înalta Curte

constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală

față de făptuitorul F.N., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 289 C. pen.

În atare condiții,

Înalta Curte constată că prima instanță, în mod justificat, a respins plângerea

petiționarului, pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică.

În consecință, pentru

considerentele care preced, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționar.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.C. împotriva Sentinței penale nr.

134/2010 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iunie 2011.