ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2568/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția din 13 decembrie 2010 dată

în dosarul nr. 516/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

a dispus neînceperea urmăririi penale față

de numiții T.I. și D.S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246

C. pen., art. 247 C. pen. și art. 248

1

C. pen. Pentru a dispune

astfel a reținut că petentul I.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia împotriva magistraților T.I. și D.S.A. pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,

prevăzută de art. 247 C. pen. și abuz în serviciu în forma calificată,

prevăzută de art. 248/1 C. pen. în considerarea faptului că la soluționarea

dosarului nr. 1602/272/2009, prin dosarul nr. 909/272/2010, arătând că nu s-a

ținut cont de plângerea în care reclama caracterul fals al unor contracte,

solicitate de petent a fi depuse în cauză, de împrejurarea că a solicitat

asistență juridică din oficiu, respectiv de îngrădirea dreptului la apărare

prin neacordarea posibilității de a studia dosarul. A considerat că

soluționarea dosarului său la primul termen de judecată a avut drept consecințe

îngrădirea dreptului său la apărare deoarece magistrații nu au desemnat un

apărător din oficiu iar pârâtele împotriva cărora a formulat plângere nu au

fost prezente sau nu au fost citate. De asemenea, deși inițial cauza a fost

repartizată unui judecător, a fost soluționată de alt magistrat decât cel

căruia îi fusese repartizată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 828/57/2010 și, prin sentința penală nr. 76

din 14 septembrie 2010, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a

plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

raportat la prevederile art. 222 alin. (7) C. proc. pen.

Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, a

dispus prin rezoluția din 13 decembrie 2010 în dosarul nr. 516/P/2010

neînceperea urmăririi penale față de T.I. și D.S.A. cu privire la infracțiunile

pentru care s-a formulat plângere penală motivat de faptul că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale vreunei infracțiuni și constatându-se că nu există

vreo încălcare a atribuțiilor de serviciu de către persoanele anterior

menționate. Parchetul a relevat în motivarea soluției împrejurarea că

hotărârile dispuse în cauză sunt supuse căilor de atac iar pronunțarea în

legătură cu administrarea unor mijloace legale de probă ori interpretarea lor

este atributul exclusiv al organelor de anchetă, ale căror soluții sunt, de asemenea,

supuse căilor de atac.

Parchetul a reținut în motivare și

împrejurarea pronunțării unei soluții similare față de judecătorul T.I. ca

efect al unei plângeri penale formulată de aceeași persoană dar cu privire la

mai multe infracțiuni.

Împotriva rezoluției anterior

menționate petentul a formulat plângere, care a fost soluționată de procurorul

general al PCA Alba Iulia în sensul respingerii pentru considerentul că în

cauză nu există și nu se pot procura dovezi care să demonstreze că magistrații

la care se referă petentul au manifestat rea - credință la derularea

procedurilor judiciare, acestea neputându-se pune la dispoziția organelor de

urmărire penală nici de către petent.

Procurorul ierarhic superior celui

care s-a pronunțat pe plângerea inițială a constatat că rezoluția atacată este

legală și temeinică.

Soluția a fost atacată la Curtea de

Apel Alba Iulia invocându-se în principiu aceleași împrejurări arătate în

plângerea inițială, respectiv împrejurarea că judecătorul trebuia să se abțină

deoarece împotriva sa sunt formulate plângeri penale iar procurorul s-ar fi

antepronunțat dar a și reprezentat Parchetul în instanță, că Parchetul Curții

de Apel Alba Iulia ar fi refuzat efectuarea urmăririi penale în cauza sa.

Pentru primul termen de judecată,

petentul a solicitat Curții să i se asigure asistență juridică gratuită, să-i

fie comunicat numele avocatului desemnat în acest sens, precum și încheierea

motivată cu soluția pronunțată pe această cerere.

Cererea petentului este nelegală și a

fost respinsă de Curte deoarece O.U.G. nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind

ajutorul public judiciar în materie civilă nu este aplicabilă cazurilor penale

iar alte dispoziții legale nu există în materia în care solicită petentul

asistență juridică acordată gratuit de către instanță. Cazurile când se acordă

ajutor public judiciar sunt expres prevăzute în art. 3 din actul normativ

anterior invocat și exclude cauzele penale.

Curtea de Apel Alba Iulia, verificând

rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin

sentința penală nr. 37/2011 din 15 martie 2011

a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.I.

împotriva rezoluției nr. 516/P/2010 din 13 decembrie 2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond, a reținut că plângerea petentului este nefondată raportat la

actele și lucrările efectuate în cauză.

Prin conținutul considerentelor

instanța de fond a reținut că magistratura reprezintă "activitatea judiciară

desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în

scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum

și a drepturilor și libertăților cetățenilor." Constituția precizează în

mod explicit în conținutul art. 129 faptul că - împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii., prevedere care se regăsește transpusă și în normele

procesuale aplicabile fiecărei materii.

În acest context nemulțumirea

justițiabilului este nefondată raportat la existența cadrului juridic necesar

realizării drepturilor sale iar din analiza actelor și lucrărilor efectuate în

faza urmării penale rezultă că acuzele aduse acestor magistrați sunt vădit nefondate.

S-a mai reținut că Parchetul a depus

diligentele necesare analizării și pronunțării unei soluții temeinice. La

dosarul de urmărire penală s-au depus soluțiile pronunțate în legătură cu cauza

dedusă judecății iar actele procesuale efectuate în cauză înlătură susținerea

petentului în sensul că Parchetul Curții de Apel Alba-Iulia ar fi refuzat

efectuarea urmăririi penale în cauza sa.

Sub alt aspect, al doilea argument

susținut în plângerea înaintată Curții, s-a reținut că nu este sustenabil în

considerarea faptului că legiuitorul a prevăzut expres cazurile de

incompatibilitate ale magistraților dar și dispozițiile de care partea poate

uza în exercitarea drepturilor sale.

Împotriva sentinței penale nr. 37 din

15 martie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală,

a declarat recurs petiționarul I.I.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 139/57/2011.

Examinând hotărârea recurată, din

oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de

recurentul petiționar, este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată

de Curtea de Apel Alba-Iulia este definitivă.

Înalta Curte reține că

inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau

îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și

limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a

persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor

în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză prin sentința penală

nr. 37 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, potrivit

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului

I.I., ca nefondată si a menținut rezoluția din 13 decembrie 2010 dată în dosar

nr. 516/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în

condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context

procesual.

Astfel, în conformitate cu prevederile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin

Legea 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Sentința penală nr. 37 din 15 martie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, ca instanță de fond, este

definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare

care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de

petiționar.

Astfel, exercitând o cale de atac în

afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat

cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul I.I. împotriva sentinței penale nr. 37 din 15 martie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

In temeiul dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul I.I. împotriva sentinței penale nr. 37 din 15 martie

2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

iunie 2011.