ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4057/2009

Asupra recursului penal de față : Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, petiționarul T.F.B. a formulat plângere în temeiul art. 278/1 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 793/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror R.A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Prin sentința penală nr. 115 din 1 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul T.F.B.

împotriva rezoluției din 29 decembrie 2008 dispusă de procuror în dosarul nr. 793/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținând rezoluția atacată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că magistratul procuror R.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a supravegheat urmărirea penală într-o cauză în care inculpatul-petiționar a fost arestat preventiv și trimis în judecată. Susținerile petiționarului care a firmă că în mod abuziv, procurorul a ridicat de la domiciliul concubinei sale mai multe bunuri care au fost restituite părților vătămate, nu evidențiază reaua credință a procurorului, de natură a cauza o vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Potrivit art. 96 C. proc. pen., organul de urmărire penală are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Conform art. 109 alin. (5) C. proc. pen., obiectele care pot servi ca mijloc de probă, pot fi restituite persoanei căreia îi aparțin, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului. S-a arătat că în cauză nu rezultă că procurorul ar fi falsificat vreun înscris privind netemeinicia acuzațiilor precum și conținutul și forma actului de sesizare urmând a fi examinate cu ocazia verificării regularității acestui act și cu ocazia administrării nemijlocite a probelor în faza de judecată. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs petiționarul, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimată.

A arătat că intimata, în mod abuziv a procedat la arestarea și trimiterea sa în judecată pentru o faptă pe care nu a comis-o, în baza unor probe false și în lipsa unor dovezi concludente. Recursul declarat este nefondat. Prin plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 793/P/2008 din 29 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de petiționarul T.F.B., acesta a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerea urmăririi penale față de magistratul procuror R.A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a susținut că intimata a procedat la arestarea și trimiterea sa în judecată pe baza unor probe false.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, nu rezultă că petiționarul a făcut dovada afirmațiilor sale, acestea putând constitui apărări în cadrul procesului penal și nu s-a constatat existența unor date sau indicii din care să rezulte fapte de natură penală, așa încât în mod corect s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată. In absența dovezilor, actul emis de magistrați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu poate constitui în sine un abuz în sensul penal sau conduce la concluzia că întrunește conținutul constitutiv al altor infracțiuni, doar pentru faptul că nemulțumește una din părți, câtă vreme aceștia au acționat cu bună credință, prezumată ca fiind obiectivă.

Ca atare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de petiționar este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul T.F.B. împotriva sentinței penale nr. 115 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 4 decembrie 2009