ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4057/2009

Asupra

recursului penal de față :

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția penală, petiționarul T.F.B. a formulat plângere în

temeiul art. 278/1 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 793/P/2008 din 29

decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror R.A.,

pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și fals

material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., solicitând

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale.

Prin sentința penală nr. 115 din 1 octombrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a respins ca

nefondată plângerea formulată de petiționarul T.F.B. împotriva rezoluției din

29 decembrie 2008 dispusă de procuror în dosarul nr. 793/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținând rezoluția atacată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut că magistratul procuror R.A. din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sibiu a supravegheat urmărirea penală într-o cauză în care

inculpatul-petiționar a fost arestat preventiv și trimis în judecată.

Susținerile petiționarului care a firmă că în

mod abuziv, procurorul a ridicat de la domiciliul concubinei sale mai multe

bunuri care au fost restituite părților vătămate, nu evidențiază reaua credință

a procurorului, de natură a cauza o vătămare intereselor legale ale

petiționarului.

Potrivit art. 96 C. proc. pen., organul de

urmărire penală are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi

ca mijloc de probă în procesul penal.

Conform art. 109 alin. (5) C. proc. pen.,

obiectele care pot servi ca mijloc de probă, pot fi restituite persoanei căreia

îi aparțin, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului.

S-a arătat că în cauză nu rezultă că procurorul

ar fi falsificat vreun înscris privind netemeinicia acuzațiilor precum și

conținutul și forma actului de sesizare urmând a fi examinate cu ocazia

verificării regularității acestui act și cu ocazia administrării nemijlocite a

probelor în faza de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a

declarat recurs petiționarul, solicitând desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimată.

A arătat că intimata, în mod abuziv a procedat

la arestarea și trimiterea sa în judecată pentru o faptă pe care nu a comis-o,

în baza unor probe false și în lipsa unor dovezi concludente.

Recursul declarat este nefondat.

Prin plângerea formulată împotriva rezoluției

nr. 793/P/2008 din 29 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia de petiționarul T.F.B., acesta a solicitat desființarea rezoluției

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerea urmăririi penale față de

magistratul procuror R.A., pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de

art. 246 C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C.

pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a susținut

că intimata a procedat la arestarea și trimiterea sa în judecată pe baza unor

probe false.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

nu rezultă că petiționarul a făcut dovada afirmațiilor sale, acestea putând

constitui apărări în cadrul procesului penal și nu s-a constatat existența unor

date sau indicii din care să rezulte fapte de natură penală, așa încât în mod

corect s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a) C.

proc. pen. și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată.

In absența dovezilor, actul emis de magistrați

în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu poate constitui în sine un abuz în

sensul penal sau conduce la concluzia că întrunește conținutul constitutiv al

altor infracțiuni, doar pentru faptul că nemulțumește una din părți, câtă vreme

aceștia au acționat cu bună credință, prezumată ca fiind obiectivă.

Ca atare, Înalta Curte constată că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de petiționar

este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționarul T.F.B. împotriva sentinței penale nr. 115 din 1 octombrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu

titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică azi 4 decembrie 2009