ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Persoana vătămată F.G.L. a formulat inițial plângere la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva numiților O.L. -

judecător la Judecătoria Sibiu, V.I. și B.A., procurori la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sibiu, scomis. Ș.E., scomis. S.S. și insp. princ. C.S., toți

din cadrul I.P.J. Sibiu pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

prev. de art. 246 și 248

1

C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea

unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale

prev. de art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de

fals prev. de art. 291 C. pen., fapta constând în aceea că prin modul în care

au efectuat cercetările (polițistul și procurorul) ori datorită felului în care

s-a desfășurat cercetarea judecătorească, persoanele sus-menționate și-au

încălcat cu știință atribuțiile de serviciu vătămând interesele legale ale

petentului iar procurorul V.I. a falsificat actul de sesizare a instanței.

Din actele premergătoare efectuate a

rezultat că petentul a fost cercetat în Dosarul nr. 1626/P/2007 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 31

alin. (1) din Legea nr. 10/1995 și art. 184 C. pen. Cercetările în dosar au

fost efectuate de către ofițerii de poliție scomis. Ș.E., scomis. S.S. și insp.

princ.C.S.

Prin rechizitoriul din 04 februarie

2008, în dosarul sus-menționat, procurorul V.I. a dispus trimiterea în judecată

a lui F.G.L. pentru infracțiunile cu privire la care a fost cercetat.

Dosarul a fost repartizat spre

soluționare judecătorului O.L., care, potrivit susținerilor petentului, la

prima zi de înfățișare nu a verificat regularitatea actului de sesizare; a

dispus administrarea unor probe nelegale, a dispus schimbarea încadrării

juridice a unei fapte pentru care petentul a fost trimis în judecată, aspecte

pe care procurorul de ședință B.A. nu le-a contestat.

Cu privire la procurorul V.I. și

ofițerii de poliție, persoana vătămată a formulat plângere arătând în esență că

lucrătorii de poliție au efectuat cercetarea la fața locului deși competența

revenea Inspectoratului de Stat în Construcții; a fost cercetat și trimis în

judecată pentru fapte ce nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995; nu se reține în concret în actul

de sesizare în ce constau faptele pentru care a fost cercetat; începerea

urmăririi penale și confirmarea acestei măsuri de către procuror pentru

infracțiunea de vătămare corporală din culpă este nelegală deoarece plângerea

penală a fost depusă în depășirea termenului de 2 luni; rechizitoriul nu a fost

confirmat de către conducătorul unității de parchet; rechizitoriul conține

modificări în legătură cu încadrarea juridică a faptelor.

Prin rezoluția din 6 februarie 2009

dată în Dosarul nr. 60/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.L., V.I., B.A., Ș.E., S.S. și

C.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art.246 și

248

1

C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev.

de art. 247 și fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen.,

fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals prev.de art. 291 C.

pen.

Împotriva rezoluției mai

sus-menționată a formulat plângere petiționarul la procurorul ierarhic

superior.

Prin rezoluția din 2 martie 2009 a

procurorului general plângerea petiționarului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva celor două rezoluții

petiționarul a formulat plângere la instanță în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen.

În motivarea plângerii acesta a

susținut că rezoluțiile atacate au ignorat abuzurile săvârșite în

instrumentarea dosarului penal în care a fost cercetat (Dosarul penal nr.

1626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu) și a modului în care

s-a desfășurat judecarea după sesizarea instanței.

Curtea de Apel Alba Iulia prin

Sentința penală nr. 60/2009 din 5 mai 2009, a respins ca nefondată plângerea

formulată de petiționarul F.G.L. împotriva rezoluției din 06 februarie 2009

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr.

60/P/2009 menținută prin rezoluția din 02 martie 2009 emisă de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr.

233/II/2/2009.

Totodată a obligat petentul să

plătească statului suma de 160 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Recursul declarat în termen de

petiționarul F.G.L. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.

228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din cuprinsul actului de sesizare sau a

actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii (...) rezultă vreunul

din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 cu excepția celui de la lit. b

1

) organul de urmărire penală

înaintează (...) propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

În speță, soluția adoptată de

procuror de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii”) este în deplină concordanță cu actele

premergătoare efectuate în cauză atestând inexistența oricăror date/indicii

privind săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală.

Potrivit art. 246 C. pen.,

constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,

cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta urmează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ceea ce privește activitatea

magistraților (judecători și procurori), atribuțiile lor de serviciu se

circumscriu soluționării cauzelor în care sunt învestiți respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile

dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest

proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare

abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi

interpretate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare

caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile

părților din proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei

trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,

neputându-se obține o suplimentare a practicilor de jurisdicție prin promovarea

unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților

poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în

situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția de rea-credință, adică au

cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Atâta timp cât nu există indicii,

respectiv elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în sensul săvârșirii

unor fapte prevăzute de legea penală de către intimați, în mod corect s-a

apreciat că în speță nu se justifică începerea urmăririi penale față de

aceștia.

Astfel cum rezultă din actele

premergătoare efectuate de procurorul de caz, nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de fals și de uz de fals deoarece așa cum se

poate observa din încheierea din 11 martie 2008 (Dosar nr. 804/306/2008 al

Judecătoriei Sibiu), încadrarea juridică reținută pentru infracțiunea de

vătămare corporală din culpă este art. 183 alin. (1), (3) C. pen., așa încât

acele mențiuni la care se face referire din cuprinsul actului de sesizare sunt

lipsite de consecințe juridice.

Așa cum am arătat mai sus și cum s-a

reținut și în rezoluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

împotriva intimaților, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale

infracțiunilor de abuz în serviciu deoarece în speță nu se constată o încălcare

a atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, împrejurarea că la

primul termen de judecată nu s-a citit actul de sesizare nu conferă caracter

penal faptei.

Referitor la tardivitatea plângerii

penale s-a arătat în cuprinsul actelor premergătoare că așa cum reiese din

ștampila aplicată pe sesizare, aceasta a fost depusă în interiorul termenului

de 2 luni prevăzut de lege, unde se arată că plângerea penală depusă la 29

iunie 2008 este îndreptată împotriva tuturor persoanelor vinovate de

infracțiunea în urma căreia a rezultat rănirea sa, iar ulterior la 03

septembrie 2008 se precizează doar împotriva petentului. Ori în virtutea art.

131 C. pen. exista un caz de indivizibilitate ce atrăgea răspunderea penală a

tuturor participanților.

Cu privire la atitudinea

lucrătorilor de poliție de a efectua cercetarea la fața locului, se precizează

că organele de cercetare penală aveau obligația de a proceda în acest mod

deoarece se conturau indicii cu privire la comiterea unei fapte penale prin

care s-a încălcat disciplina în construcții. Potrivit Legii nr. 10/1995,

Inspectoratul de Stat în Construcții are dreptul de a constata și aplica

sancțiuni contravenționale și de constatare a infracțiunilor.

S-a reținut și împrejurarea că rechizitoriul

a fost confirmat de către prim-procurorul, lipsa acestei mențiuni de altfel nu

constituie decât un viciu de procedură.

În consecință, sentința atacată prin

care a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sus-menționate

este legală și temeinică iar reformarea sa potrivit solicitărilor recurentului

petiționar este nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul F.G.L. împotriva Sentinței penale nr. 60 din 5 mai

2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar să

plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

3 noiembrie 2009.