ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1717/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1717/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31

iulie 2009 sub nr. 934/57/2009, petentul M.C. a criticat ordonanța nr. 83/P/2009

din 25 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, menținută prin

ordonanța nr. 263/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului șef serviciu la D.N.A.

- Serviciul Teritorial Alba Iulia, prin care s-a dispus, în temeiul art. 10 lit.

b)

1

C. proc. pen., scoaterea sa de sub urmărire penală pentru

infracțiunile prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246

C. pen. și de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că

infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 este o

infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, ceea ce presupune, conform art.

2 din aceeași lege, folosirea funcției publice în vederea dobândirii pentru

sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

A arătat petentul că nici o probă administrată în

cauză nu a demonstrat că prin înregistrarea tardivă a unei sesizări sau prin

neînregistrarea acesteia s-a obținut un folos patrimonial sau nepatrimonial,

neputându-se reține că neefectuarea unor cercetări într-o cauză penală implică

automat obținerea unui folos pentru autor.

S-a arătat că din declarațiile celorlalți învinuiți a

rezultat că nu i-au fost aduse la cunoștință activitățile la care au participat

subordonații săi, astfel că prin exercitarea atribuțiilor sale de serviciu nu a

adus nici un prejudiciu persoanelor vătămate.

S-a invocat necompetența materială a D.N.A. în

efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de favorizare a infractorului,

aceasta nefiind o infracțiune de corupție, conform art. 13 din O.U.G. 43/2002

modificată.

În legătură cu modul în care au fost efectuate actele

procedurale de urmărire penală, petentul a susținut că procurorul nu a lămurit

neconcordantele existente, în contextul în care martora C.M. a evidențiat

faptul că nu el a fost persoana care le-a dat lămuriri în data de 05 mai 2009.

În consecință, petentul a solicitat admiterea

plângerii, desființarea ordonanței și dispunerea unei soluții de scoatere de

sub urmărire penală, conform art. 249 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Au fost atașate Dosarele nr. 83/P/2009 și nr. 263/11/2/2009

ale D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a

reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 83/P/2009 din 25 iunie 2009 a D.N.A.

- Serviciul Teritorial Alba lulia s-a dispus, în temeiul art. 249 rap. la art. 10

lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen. scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și de art.

264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a

amenzii, în cuantum de 1000 lei.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut

că la data de 04 mai 2009, agentul de poliție B.A. din cadrul Poliției

municipiului Alba lulia nu a efectuat demersurile necesare pentru înregistrarea

unei plângeri penale formulate de persoana vătămată M.C., vizând sustragerea

unui acumulator de către numitul C.R.D., iar în data de 05 mai 2009,

subcomisarul de poliție M.C., având funcția de șef birou investigații criminale

din cadrul Poliției municipiului Alba lulia, nu a dispus efectuarea de

cercetări și înregistrarea sub număr penal a sesizării, îndrumându-l pe

presupusul autor al furtului să se împace cu persoana vătămată, în sensul de

a-l despăgubi.

De asemenea, la data de 06 noiembrie 2008,

sus-numiții împreună cu R.V.C. - subinspector de poliție, nu au efectuat

demersurile pentru înregistrarea sub număr penal a sesizării formulate de

persoana vătămată M.V.V. cu privire la sustragerea unui motoscuter, respectiv

nu au efectuat cercetări pentru identificarea autorului acestui furt.

Luând în considerare cercetările efectuate în cauză,

în special declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor, procurorul a

concluzionat că au rezultat indiscutabil faptele penale pentru care s-a dispus

începerea urmăririi penale față de învinuiți, însă, având în vedere modul și

împrejurările comiterii faptelor, persoana învinuiților, prejudiciul mic produs

persoanelor vătămate și faptul că după demararea cercetărilor s-au luat

măsurile legale pentru înregistrarea sub număr penal a plângerilor persoanelor

vătămate, s-a apreciat că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ

este suficientă să conducă la atingerea scopului educativ și preventiv al

pedepsei.

Soluția a fost menținută prin ordonanța nr. 263/II/2/2009

din 20 iulie 2009 a procurorului șef serviciu D.N.A. - Serviciul Teritorial

Alba lulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul învinuit

M.C., conform prevederilor art. 278 C. proc. pen.

Verificând soluțiile atacate prin prisma criticilor

formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că plângerea petentului M.C. este

fondată.

În fapt, petentului i s-a imputat comiterea

infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246

C. pen. și de art. 264 C. pen. constând, punctual, în următoarele:

În calitatea sa de subcomisar de poliție, șef al

Biroului de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Alba Iulia,

la data de 06 noiembrie 2008 nu a efectuat demersurile necesare pentru

înregistrarea sub număr penal a sesizării formulate de numitul M.V.V. cu

privire la sustragerea unui motoscuter; nu a efectuat cercetări pentru

identificarea autorului acestui furt;

La data de 05 mai 2009 nu a dispus efectuarea de

cercetări și înregistrarea sub număr penal a sesizării numitului M.M.C.,

privind sustragerea unui acumulator auto de către numitul C.R.D.

A îndrumat partea vătămată să se împace cu presupusul

autor al furtului acumulatorului.

Cu privire la faptele din data de 06 noiembrie 2008.

Curtea a reținut că numitul M.V. a sesizat organele de poliție la data

menționată cu privire la sustragerea unui motoscuter de pe str. V.G. (fișa de

intervenție eveniment - fila 6 dosar urmărire penală).

Echipa de intervenție a fost alcătuită din agent T.B.

și agent B.P., care au asigurat locul faptei până la sosirea echipei de

cercetare la fața locului, alcătuită din agent B.A. și agent S.C., conform

mențiunilor din fișa de intervenție.

Audiat în cauză, agent B.A. a susținut că nu a fost

trimis la fața locului de către șeful ierarhic, scms. M.C., ci l-a însoțit pe

subinsp. R.V.C. la fața locului, fără a cunoaște dacă, după efectuarea

cercetărilor inițiale, acesta a înregistrat în categoria lucrărilor penale

sesizarea sau dacă l-a informat pe șeful biroului despre aceasta.

În același sens, învinuitul M.C. a arătat că nu a

avut cunoștință despre comiterea furtului din 06 noiembrie 2008 și nu a

cunoscut că ag. B. și subinsp. R. s-ar fi deplasat la fața locului, sens în

care nu a putut dispune efectuarea cercetărilor necesare.

La dosar nu există alte date din care să rezulte că

petentul învinuit ar fi cunoscut existența sesizării din data de 06 noiembrie 2008,

iar în lipsa unui raport sau a unei informări din partea polițiștilor care s-au

ocupat într-o primă fază de caz, nu se poate reține în sarcina învinuitului

intenția specifică infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Textul condiționează săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor de existența intenției, exercitarea

abuzivă a atribuțiilor de serviciu sau neexercitarea acestora având loc cu

știința funcționarului, care realizează că în această modalitate produce o

vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Curtea a constatat că în speță, nu există date care

să confirme faptul că învinuitul M.C. a cunoscut existența sesizării persoanei

vătămate M.V. și că în acest context nu și-a exercitat corespunzător

atribuțiile de serviciu, omițând, cu intenție, să dispună înregistrarea sub

număr penal a lucrării și efectuarea cercetărilor necesare.

Sub acest aspect, criticile aduse de învinuit

ordonanței atacate sunt fondate, în cauză lipsind cel puțin latura subiectivă a

infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246

C. pen.

A mai constatat instanța de fond că nu pot fi

reținute nici elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 264 C.

pen., Curtea constatând, sub un prim aspect, împrejurarea că aceleiași fapte i

s-a dat o dublă încadrare juridică.

Procurorul nu a indicat, în concret, care ar fi elementele

constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului imputată

învinuitului.

Plecând de la presupunerea că ajutorul dat

infractorului l-a constituit exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de

serviciu, respectiv neînregistrarea sesizării persoanei vătămate M.V., iar prin

aceasta, cu intenție, învinuitul ar fi îngreunat tragerea la răspundere penală

a autorului neidentificat al furtului, Curtea a reținut că toate considerentele

expuse la analizarea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. sunt valabile și în cazul

acestei infracțiuni.

Nici raportat la infracțiunea de favorizare a

infractorului, în sarcina învinuitului nu s-a putut reține intenția necesară

pentru existența laturii subiective a infracțiunii.

În contextul în care nu a cunoscut despre sesizarea

persoanei vătămate, nu se poate reține că a omis să o înregistreze sau să

efectueze actele de cercetare corespunzătoare, și nici nu se poate constata că

prin aceasta a dat un ajutor presupusului infractor pentru a păstra produsul

infracțiunii.

În consecință, Curtea a apreciat că temeiul de

scoatere de sub urmărire penală pentru faptele din 06 noiembrie 2009 imputate

învinuitului nu este cel corespunzător, în speță fiind incidente prevederile art.

10 lit. d) C. proc. pen., iar nu cele ale art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen.,

reținute de procuror.

Cu privire la evenimentele din data de 05 mai 2009,

Curtea a constatat că nici în cazul acestora, actele de urmărire penală

efectuate nu au confirmat existența elementelor constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și

de art. 264 alin. (1) C. pen., deși au fost administrate mai multe probe

raportat la aceste fapte.

A existat o sesizare, efectuată în seara de 04 mai 2009,

în jurul orei 22,15, de către persoana vătămată M.C., cu privire la furtul unui

acumulator auto, la fața locului deplasându-se agenții B.A. și G.I., aflați de

serviciu în schimbul III.

Din declarația martorului N.V. (fila 17 dosar de

urmărire penală) a reieșit că fiind vorba despre un caz fără mod de operare, nu

au fost informați superiorii.

Martorul G.I., deplasat la fața locului, a relatat că

nu au fost întocmite acte de cercetare, agentul B. fiind cel care urma să întocmească

lucrarea, însă nu cunoaște dacă acest lucru a fost realizat sau dacă au fost

informați superiorii (fila 31 dosar de urmărire penală).

Din declarația învinuitului B.A. a rezultat că a

rătăcit actele, iar sesizarea nu a fost înregistrată conform dispozițiilor

legale, nefiind adusă la cunoștința șefului biroului.

Învinuitul M.C. a declarat că în data de 19 mai 2009

învinuitul B. i-a prezentat un proces verbal de sesizare din oficiu cu privire

la sustragerea acumulatorului auto, motivând că a uitat să îl prezinte sau să

îl înregistreze, condiții în care sesizarea a fost înregistrată în data de 19

mai 2009.

Raportat la aceste elemente de fapt, nu s-a putute

reține în sarcina învinuitului M.C. intenția de a-și exercita necorespunzător

atribuțiile de serviciu, respectiv de a vătăma interesele legale ale persoanei

vătămate M.C., în contextul în care a aflat despre presupusa faptă penală la

data de 19 mai 2009, când a și luat măsuri pentru înregistrarea sesizării.

Cu privire la îndemnurile adresate presupusului autor

al furtului, C.R., de a se împăca cu persoana vătămată în sensul de a-i plăti

acumulatorul, Curtea a presupus, în lipsa unei motivări concrete a

procurorului, că această concluzie a fost întemeiată pe declarațiile martorilor

F.G. și C.A., care s-ar fi deplasat la sediul poliției împreună cu C.M., sora

lui C.R.

Nici în acest sens la dosar nu există probe certe,

care să confirme reținerile procurorului, având în vedere probele testimoniale

administrate.

Astfel, C.R., presupusul autor, a declarat că nu îl

cunoaște pe învinuitul M.C. și nu a discutat cu acesta despre caz.

C.M., sora sus-numitului, în prima declarație dată

(fila 95) a arătat că l-a căutat pe învinuitul M. la poliție, însă nu l-a

găsit, iar cu ocazia audierilor din data de 05 iunie 2009, a relatat că a

discutat cu o persoană cu ocazia deplasării la sediul poliției, persoana

respectivă le-a spus să rezolve problema, însă nu a fost în măsură să îl

identifice pe învinuit după fotografia prezentată de organele de cercetare

penală(fila 48).

Martora C.A. a susținut însă că au discutat cu

învinuitul M., care le-a spus să face ce vor(fila 47), în timp ce martorul F.G.

a menționat că învinuitul M., recunoscut după fotografie, este cel care le-ar

fi spus să se împace cu persoana vătămată (fila 46).

Curtea a constatat că declarațiile martorilor indicați

sunt contradictorii, nu se coroborează între ele cu privire la aspectele esențiale

ale cauzei, iar așa-zisa recunoaștere după fotografie nu respectă exigențele

legale, martorilor nefiindu-le prezentate mai multe fotografii, din care să

indice persoana cu care ar fi purtat discuțiile, ci direct fotografia

învinuitului M.

În atare condiții, depozițiile martorilor menționați

nu au putut fi reținute drept probe certe, din care să rezulte vinovăția

învinuitului la comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Pe cale de consecință, având în vedere și

împrejurarea că numitul C. nu figura înregistrat în registrul de intrări al

poliției și nici sora sa, C.M., Curtea a apreciat că nu există probe care să

confirme cele reținute de procuror, nefiind probate presupusele demersuri

efectuate de învinuitul M.C. pentru împăcarea dintre persoana vătămată și

prezumtivul autor.

Raportat la starea de fapt expusă, evidențiată de

actele dosarului, Curtea a reținut că nici cu privire la faptele din data de 05

mai 2009 nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.

13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și de art. 264 alin.

(1) C. pen., fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar nu

prevederile art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., indicate de procuror.

Având în vedere cele reținute, Curtea nu a mai

examinat celelalte critici de netemeinicie expuse de învinuit, în speță fiind

oricum aplicabile prevederile legale menționate.

Pentru toate considerentele expuse, apreciind că

plângerea petentului M.C. este fondată, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. b) C. proc. pen., având în vedere și Decizia nr. 44/2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - Secțiile Unite, Curtea a admis plângerea, a desființat

ordonanța atacată în ceea ce privește soluția adoptată față de petentul

învinuit pentru infracțiunile prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 246 C. pen. și de art. 264 alin. (1) C. pen., precum și ordonanța nr.

263/11/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului șef serviciu la D.N.A. - Serviciul

Teritorial Alba Iulia și a schimbat temeiul juridic al scoaterii de sub

urmărire penală a învinuitului M.C. pentru infracțiunile menționate din art. 10

lit. b)

1

C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A înlăturat obligația învinuitului de a plăti amenda

administrativă și cheltuielile judiciare stabilite prin ordonanța nr. 83/P/2009

din 25 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile

judiciare avansate au răms în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Alba Iulia, criticând sentința instanței de fond pentru netemeinicie

și nelegalitate.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat,

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În mod corect Curtea de Apel Alba Iulia a schimbat

temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru

infracțiunile prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art.

246 C. pen. și de art. 264 alin. (1) C.pen, din art. 10 lit. b)

1

C.

proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen. constatând că nu se poate reține,

în sarcina făptuitorului săvârșirea acestor infracțiuni.

Din actele premergătoare în cauză ce au format

obiectul Dosarului penal nr. 83/P/2009 prin Ordonanța din 25 iunie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Alba Iulia s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze

existenta elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate pretins

săvârșite de către intimatul M.C., astfel că soluția de scoatere de sub

urmărire penală a învinuitului M.C. dispusă în temeiul art. 10 lit. f) C. proc.

pen., este netemeinică și nelegală.

Înalta Curte constată că, în considerentele sentinței

instanței de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate

de petiționarul M.C., cu privire la faptele pentru care a fost dispusă

cercetarea penală a sa, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări

ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale

ale petiționarului.

Din întreg materialul probator administrat în cauza, Înalta

Curte constată nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Potrivit acestui articol, constituie infracțiunea de abuz in serviciu contra

intereselor persoanelor „fapta funcționarului public care, in exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește in mod defectuos si prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane".

Astfel, nu a fost dovedită vinovăția numitului M.C.,

sub forma intenției directe, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.

pen., acesta acționând in virtutea exercitării obligațiilor de serviciu.

Infracțiunea de favorizare a infractorului constă,

potrivit dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen., în „ajutorul dat unui

infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii".

Sub aspectul laturii obiective, această infracțiune

include si cerința ca ajutorul să fie dat unui infractor pentru a îngreuna sau

a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a

asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

În cauză, învinuitul a fost cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului retinându-se în sarcina

acestuia că, la data de 05 mai 2009 M.C. subcomisar de poliție având funcția de

șef birou investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Alba Iulia,

nu a dispus efectuarea de cercetări și înregistrarea sub număr penal a

sesizării, îndrumându-l pe presupusul autor al furtului să se împace cu

persoana vătămată, în sensul de a-l despăgubi iar la data de 06 noiembrie 2008

învinuitul împreună cu alți doi ofițeri de poliție nu a efectuat demersurile

pentru înregistrarea unui număr penal a sesizării formulate de persoana

vătămată M.V.V. cu privire la sustragerea unui motoscuter și respectiv nu a

efectuat cercetări pentru identificarea autorului acestui furt.

Înalta Curte constată, însă, că niciuna dintre

ipotezele prevăzute de lege ca si cerință esențială a laturii obiective a

acestei infracțiuni nu se regăsește în speță întrucât învinuitul nu l-a ajutat

pe făptuitor pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei (procedura judiciară nu se află în nici una dintre aceste

faze) si nici pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii

(fapta de favorizare a infractorului nefiind o infracțiune de rezultat).

Pentru aceste motive, apreciind că faptei de

favorizare a infractorului îi lipsește cerința esențială ca ajutorul dat

infractorului să vizeze îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a

judecății sau a executării pedepsei ori asigurarea, pentru infractor, a

folosului sau a produsului infracțiunii, ca si element constitutiv al laturii

obiective a acesteia, în mod corect instanța de fond a schimbat temeiul juridic

al scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru infracțiunile

menționate din art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor dedusă judecății ce se pretinde a fi fost comisă de către

învinuitul M.C. în considerarea calității acestuia de subcomisar de poliție

având funcția de șef birou investigații criminale din cadrul Poliției

municipiului Alba Iulia, însă nici cu privire la această infracțiune nu se

poate reține existența elementelor constitutive atâta vreme cât, funcționarul

public, respectiv învinuitul nu a obținut pentru sine sau pentru altul un

avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Toate aceste împrejurări nu pot conduce la concluzia

că săvârșirea pretinselor fapte de către intimatul M.C. pot determina

săvârșirea unor fapte penale, care să antreneze răspunderea acestuia.

În consecință, admițând plângerea petentului M.C. și

desființând ordonanța atacată, și schimbând temeiul juridic al scoaterii de sub

urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunile menționate anterior din art.

10 lit. b)

1

C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

înlăturând obligația învinuitului M.C. de a plăti amenda administrativă și

cheltuielile judiciare stabilite prin ordonanța nr. 83/P/2009 din 25 iunie 2009

a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, prima instanță a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală.

În baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia

împotriva sentinței penale nr. 127 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală, privind pe intimatul petent M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial

Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 127 din 14 octombrie 2009 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe intimatul petent M.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2010.