ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra plângerii de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
1.
Prin plângerea penală din
data de
3
decembrie
2008,
adresată Direcției Naționale Anticorupție, persoana vătămată D.S. a solicitat
cercetarea penală a procurorilor anchetatori care au instrumentat dosarul
206
/II
/2006
„pentru faptele
de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin tergiversarea
cercetărilor, favorizând și protejând făptuitorii asigurându-le libertatea prin
prescrierea faptelor".
Cu prilejul audierii
la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana vătămată
a detaliat conținutul plângerii, în sensul că formulează plângere penală
împotriva procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție, Structura
centrală, care au instrumentat dosarele și plângerile formulate de către el,
respectiv dosarele
225
/P
/2004,
206
/II
/2006,
2228
/P
/2006,173
/P
/2008.
Prin adresa cu
numărul
11677/6651
/VII
/1/2008
din data de
22
ianuarie
2009
au fost solicitate Direcției Naționale Anticorupție
dosarele și lucrarea cu numărul de mai sus, la care a făcut referire persoana
vătămată.
Potrivit adresei cu
numărul
480
/II
/2009,
Direcția Națională
Anticorupție, Secția de combaterea a infracțiunilor conexe infracțiunilor de
corupție, din data de
8
aprilie
2009,
a
comunicat faptul că, lucrarea cu numărul
206
/II
/2006
a
fost conexată la dosarul cu numărul
225
/P
/2006,
ce
nu a fost soluționat, aflându-se în prezent în lucru; dosarul cu numărul
173
/P
/2008
a
fost soluționat cu neînceperea urmăririi penale față de V.M.D. pentru comiterea
infracțiunii prevăzute de art.
13
1
din Legea nr.
78/2000
raportat
la art.
194
C. pen., precum și disjungerea și declinarea
cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea efectuării de
cercetări față de F.C. ș.a.
Plângerea împotriva
acestei soluții formulată de către D.S. a fost respinsă prin rezoluția cu nr.
523
/II
-2/2008,
în
temeiul art.
278
C. proc. pen., iar
dosarul
2228
/P
/2006
nu există înregistrat
în evidențele Secției de combaterea a infracțiunilor conexe infracțiunilor de
corupție.
2.
Plângerea penală formulată de petiționar a fost soluționată prin rezoluția
nr. 574/P/2009 din 22
octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Secția de urmărire penală și criminalistică, în sensul că s-a dispus în baza
art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi
penale
față de magistrații
R.C. și D.F.T., procurori la
Direcția
Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe
infracțiunilor de corupție,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246
și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.
Din actele premergătoare administrate în
cauză, procurorul a reținut că
prin ordonanța cu numărul
173
/P
/2008
din
2
decembrie
2008, emisă de magistratul
- procuror C.R.,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
numitul M.D.V. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.
13
1
din
Legea nr.
78/2000,
raportat la art.
194
C.
pen., în temeiul art.
228
alin. (
4)
rap.
la art.
10
lit. d) C. proc. pen.
Prin aceeași
ordonanță s-a dispus în temeiul art.
38, art. 42-45
C. proc. pen. rap. la
art.
27
și art.
30
alin.
(1)
lit. a) C. proc. pen., disjungerea și declinarea
competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul
București în vederea efectuării de cercetări față de numiții F.C., M.F., A.L.
și
B.I.
sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.
246,
art. 289, art. 291
și art.
323
C. pen.
Făptuitorul V.M.D.
era cercetat pentru că, în calitate de primar al Sectorului
5
București, a
gestionat în mod abuziv patrimoniul și bugetul public al Consiliului local,
prin organizarea de licitații cu încălcarea normelor legale în materie și prin
încheierea în mod fraudulos a unor contracte de execuție, prin realizarea unor
obiective de investiții și achiziții publice, urmărind obținerea de bani sau
alte foloase necuvenite. La acest dosar a fost atașară lucrarea cu numărul
1206
/II
/2006,
în
care se efectuau verificări ca urmare a unei plângeri similare formulate de
persoana vătămată.
Plângerea împotriva
acestei ordonanței, formulată în temeiul art.
278
C.
proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția cu numărul
523
/II
-2/2008
din
data de
13
februarie
2009,
emisă de procurorul șef de secție D.F.T., care a constatat c
ă soluția este legală
și temeinică.
În raport cu
soluțiile prezentate mai sus, procurorul a constatat că, odată cu dispunerea
acestor soluții, nu au fost comise fapte de natură penală, magistratul –
procuror C.R. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, nu și le-a îndeplinit
în mod defectuos și nici nu a favorizat vreo parte, ci a interpretat probele
administrate în cauză. Aceeași este situația și referitor la procurorul șef al
Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție,
magistratul
D.F.T.
care, în virtutea
funcției ocupate, s-a pronunțat în temeiul art.
278
C.
proc. pen. cu privire la legalitatea și temeinicia ordonanței de neîncepere a
urmăririi penale nr.
1377
/P
/2006.
Ca atare, procurorul
a concluzionat că nu există date sau indicii că în adoptarea soluțiilor
judiciare magistrații intimați au săvârșit faptele penale reclamate de
petiționar.
Plângerea împotriva
rezoluției
nr. 574/P/2009
din 22 octombrie 2009 a fost respinsă prin rezoluția nr. 5485/II-2/2009 din 12
noiembrie 2009 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
În plângerea adresată instanței
la data de 6 noiembrie 2009, petentul a atacat rezoluția menționată, reiterând
în esență susținerile din plângerea penală și solicitând desființarea acesteia,
cu trimiterea cauzei unui procuror „care să nu omită obiectul pentru care a
fost formulată plângerea penală”.
Examinând actele premergătoare
efectuate în dosarul nr. 574/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, Curtea
constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Referitor la rezoluția nr. 574/P/2009 a Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte
constată că procurorul a apreciat în mod corect că, prin adoptarea unor rezoluții/ordonanțe,
magistrații - procurori
nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei
infracțiunii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar
fi fost fiind necesar ca aceștia să acționeze, cu știință, în scopul
prejudicierii interesului petiționarului și, respectiv, a favorizării vreunei
părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Aprecierea că
intimații - magistrați nu
se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale, respectiv a infracțiunilor
prev. de
art. 246 și art. 264 C. pen.,
după cum apreciază petiționarul, este corectă, întrucât activitatea desfășurată
de magistrații se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de
organizare judecătorească și regulamentul de ordine interioară al parchetelor,
iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu
exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimați în scopul
prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că
activitățile desfășurate de magistrați au condus la un rezultat care nu a
convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la
răspundere penală a intimaților – magistrați.
Referitor
la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat
că potrivit dispozițiilor art. 278-278
1
C. proc. pen., orice
persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al
procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru
soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea
declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să
judece în fond și, ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Așadar,
legiuitorul a înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se
poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penale, nefiind permisă
imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile
pretins defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului
realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu
în cadrul unei anchete penale. Totodată, în cauzele încredințate spre
soluționare, magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în
funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și
nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele
logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții.
Practic,
nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția
adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii
privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un
temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca
atare, cum din examinarea rezoluției/ordonanței emise de intimați și criticate
de petent reiese că acestea întrunesc cerințele de legalitate, respectiv sunt
riguros motivate, atât în fapt, cât și în drept, fiecare aspect spus analizei
fiind argumentat, nu poate fi reținută în sarcina magistraților reclamați
săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului
sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că aceștia au
instrumentat tendențios și abuziv cauzele cu a căror soluționare au fost
investiți.
Ca atare, pentru toate
aceste considerente, constatând că rezoluția procurorului este legală și
temeinică,
văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte
va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar și, pe cale de
consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la
cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul
D.S. împotriva rezoluției nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și
criminalistică.
Menține rezoluția atacată.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.