ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin plângerea penală din data de 3 decembrie 2008, adresată Direcției Naționale Anticorupție, persoana vătămată D.S. a solicitat cercetarea penală a procurorilor anchetatori care au instrumentat dosarul 206 /II /2006 „pentru faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin tergiversarea cercetărilor, favorizând și protejând făptuitorii asigurându-le libertatea prin prescrierea faptelor". Cu prilejul audierii la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana vătămată a detaliat conținutul plângerii, în sensul că formulează plângere penală împotriva procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție, Structura centrală, care au instrumentat dosarele și plângerile formulate de către el, respectiv dosarele 225 /P /2004, 206 /II /2006, 2228 /P /2006,173 /P /2008.

Prin adresa cu numărul 11677/6651 /VII /1/2008 din data de 22 ianuarie 2009 au fost solicitate Direcției Naționale Anticorupție dosarele și lucrarea cu numărul de mai sus, la care a făcut referire persoana vătămată. Potrivit adresei cu numărul 480 /II /2009, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combaterea a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, din data de 8 aprilie 2009, a comunicat faptul că, lucrarea cu numărul 206 /II /2006 a fost conexată la dosarul cu numărul 225 /P /2006, ce nu a fost soluționat, aflându-se în prezent în lucru; dosarul cu numărul 173 /P /2008 a fost soluționat cu neînceperea urmăririi penale față de V.M.D. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 C. pen., precum și disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea efectuării de cercetări față de F.C.

ș.a. Plângerea împotriva acestei soluții formulată de către D.S. a fost respinsă prin rezoluția cu nr. 523 /II -2/2008, în temeiul art. 278 C. proc. pen., iar dosarul 2228 /P /2006 nu există înregistrat în evidențele Secției de combaterea a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. 2. Plângerea penală formulată de petiționar a fost soluționată prin rezoluția nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în sensul că s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații R.C. și D.F.T., procurori la Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Din actele premergătoare administrate în cauză, procurorul a reținut că prin ordonanța cu numărul 173 /P /2008 din 2 decembrie 2008, emisă de magistratul - procuror C.R., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul M.D.V. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 194 C. pen., în temeiul art. 228 alin. ( 4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin aceeași ordonanță s-a dispus în temeiul art. 38, art. 42-45 C. proc. pen. rap. la art. 27 și art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea efectuării de cercetări față de numiții F.C., M.F., A.L.

și B.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291 și art. 323 C. pen. Făptuitorul V.M.D. era cercetat pentru că, în calitate de primar al Sectorului 5 București, a gestionat în mod abuziv patrimoniul și bugetul public al Consiliului local, prin organizarea de licitații cu încălcarea normelor legale în materie și prin încheierea în mod fraudulos a unor contracte de execuție, prin realizarea unor obiective de investiții și achiziții publice, urmărind obținerea de bani sau alte foloase necuvenite. La acest dosar a fost atașară lucrarea cu numărul 1206 /II /2006, în care se efectuau verificări ca urmare a unei plângeri similare formulate de persoana vătămată. Plângerea împotriva acestei ordonanței, formulată în temeiul art. 278 C. proc.

pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția cu numărul 523 /II -2/2008 din data de 13 februarie 2009, emisă de procurorul șef de secție D.F.T., care a constatat c ă soluția este legală și temeinică. În raport cu soluțiile prezentate mai sus, procurorul a constatat că, odată cu dispunerea acestor soluții, nu au fost comise fapte de natură penală, magistratul – procuror C.R. nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, nu și le-a îndeplinit în mod defectuos și nici nu a favorizat vreo parte, ci a interpretat probele administrate în cauză. Aceeași este situația și referitor la procurorul șef al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, magistratul D.F.T. care, în virtutea funcției ocupate, s-a pronunțat în temeiul art. 278 C. proc.

pen. cu privire la legalitatea și temeinicia ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 1377 /P /2006. Ca atare, procurorul a concluzionat că nu există date sau indicii că în adoptarea soluțiilor judiciare magistrații intimați au săvârșit faptele penale reclamate de petiționar. 3. Plângerea împotriva rezoluției nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a fost respinsă prin rezoluția nr. 5485/II-2/2009 din 12 noiembrie 2009 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 4. În plângerea adresată instanței la data de 6 noiembrie 2009, petentul a atacat rezoluția menționată, reiterând în esență susținerile din plângerea penală și solicitând desființarea acesteia, cu trimiterea cauzei unui procuror „care să nu omită obiectul pentru care a fost formulată plângerea penală”.

Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 574/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente: Referitor la rezoluția nr. 574/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte constată că procurorul a apreciat în mod corect că, prin adoptarea unor rezoluții/ordonanțe, magistrații - procurori nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca aceștia să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului petiționarului și, respectiv, a favorizării vreunei părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Aprecierea că intimații - magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale, respectiv a infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., după cum apreciază petiționarul, este corectă, întrucât activitatea desfășurată de magistrații se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimați în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activitățile desfășurate de magistrați au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaților – magistrați.

Referitor la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat că potrivit dispozițiilor art. 278-278 1 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să judece în fond și, ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Așadar, legiuitorul a înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penale, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale.

Totodată, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții. Practic, nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca atare, cum din examinarea rezoluției/ordonanței emise de intimați și criticate de petent reiese că acestea întrunesc cerințele de legalitate, respectiv sunt riguros motivate, atât în fapt, cât și în drept, fiecare aspect spus analizei fiind argumentat, nu poate fi reținută în sarcina magistraților reclamați săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că aceștia au instrumentat tendențios și abuziv cauzele cu a căror soluționare au fost investiți. Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că rezoluția procurorului este legală și temeinică, văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul D.S. împotriva rezoluției nr. 574/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.