ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1109/P/2010 din 07 ianuarie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror șef adjunct direcție C.A.G., procuror C.N.B., procuror F.M., procuror M.M., procuror G.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 și art. 260 C. pen. Pentru a dispune astfel a reținut următoarele: La data de 22 iunie 2010 Tribunalul Cluj, secția penală, a fost sesizat cu o cerere formulată de persoana vătămată T.M. Prin sentința penală nr. 421 din 14 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4359/117/2010, instanța a calificat cererea ca plângere penală și a dispus trimiterea acesteia, în temeiul art. 285 C. proc.

pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din plângerea inițială adresată instanțelor din Cluj și din precizările formulate la fiecare termen, rezultă că T.M. este nemulțumit de modul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au soluționat lucrarea nr. 353/VIII-1/2005, și de soluțiile adoptate cu privire la sesizarea pe care a formulat-o. De asemenea, persoana vătămată este nemulțumită de conținutul întâmpinării formulate de Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care s-a dispus trimiterea plângerii la parchet, afirmând că „motivarea este mincinoasă”. Persoana vătămată a indicat infracțiunile prevăzute de art. 260 și art. 263 C. pen.

În fapt s-au reținut următoarele: Persoana vătămată T.M. a adresat Direcției Naționale Anticorupție mai multe memorii care au fost conexate la Serviciul Teritorial Cluj la lucrarea nr. 353/VIII-1/2005. La data de 10 martie 2006 lucrarea a fost trimisă spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Măsura a fost dispusă de procuror C.N.B., fiind motivată de faptul că dosarul penal nr. 55/P/2005 era deja înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Măsura a fost comunicată persoanei vătămate cu adresele nr. 353/VIII-1/2005 din 10 martie 2006, nr. 1210/11/7/2007 din 07 septembrie 2007, nr. 1298/11/7/2007 din 28 septembrie 2007 și nr. 353/VIII-1/2005 din 13 mai 2009. La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ca urmare a sesizării din oficiu din data de 28 martie 2005, a fost înregistrat dosarul nr. 55/P/2005, la care a fost conexată și lucrarea Direcției Naționale Anticorupție, T.M.

a fost audiat în acest dosar. Ulterior, ca urmare a declinării de competență dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin ordonanța din data de 09 ianuarie 2007, semnată de procuror M.M., la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, a fost înregistrat dosarul nr. 2/P/2007. Prin ordonanța nr. 2/P/2007 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, semnată de procuror F.M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.A., C.V.L. și M.S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen.

de către C.V.L. și M.S.D. Prin rezoluția nr. 686/P/2007 din 07 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.V.L. și M.S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Plângerea formulată de T.M. împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 141/II/2/2009, adoptată de prim procurorul G.A.C. Prin aceeași rezoluție s-a dispus sesizarea Poliției Municipiului Dej pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. În dosarul nr. 2029/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a depus întâmpinare Direcția Națională Anticorupție, înscrisul fiind semnat de procuror șef adjunct direcție C.A.G.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru următoarele motive: Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat prin vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. În acest sens, s-a reținut că, de principiu, pentru actul jurisdicțional îndeplinit cu bună credință, magistratul beneficiază de protecția legii; hotărârile judecătorești pronunțate ori soluțiile dispuse, chiar dacă sunt de natură să nemulțumească o parte, nu constituie, prin ele însele, acte abuzive ale magistraților, iar pentru îndreptarea unor eventuale carențe, erori sau nelegalități, legea prevede posibilitatea exercitării de căi de atac.

Din analiza actelor premergătoare a rezultat că în sarcina magistraților procurori nu se pot reține încălcări ale legii sau ale atribuțiilor de serviciu, iar măsurile dispuse nu constituie, în condițiile concrete ale cauzei, omisiunea sesizării organelor judiciare, abuz în serviciu sau mărturie mincinoasă. Astfel, trimiterea unei sesizări la parchetul competent să efectueze cercetările și la care se afla deja un dosar înregistrat, nu poate constitui, în nicio situație o măsură luată cu încălcarea legii. Faptul că ulterior au apărut indicii cu privire la necesitatea declinării competenței nu poate fi imputabil procurorului care, la momentul primirii sesizării, a dispus măsura necesară în acel moment.

S-a mai reținut că întâmpinarea depusă în dosarul Curții de Apel Cluj descrie, în motivarea excepțiilor invocate, traseul lucrării la care se referă cererea reclamantului. În nicio situație, prin depunerea unei întâmpinări nu se poate săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere care a fost înregistrată la Judecătoria Dej. Prin sentința penală nr. 652/2011 din 30 iunie 2011, Judecătoria Dej, în temeiul art. 42 și art. 45 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petentul T.M. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție . Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea a fost înregistrată sub nr. 988/219/2011.

În plângerea formulată, petentul T.M. a criticat rezoluția atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris. În motivarea plângerii formulată în scris și depusă la dosarul cauzei petentul a invocat dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și a arătat că cercetarea din dosarul nr. 1109/P/2010 este ilegală și pe cale de consecință rezoluțiile procurorilor sunt lovite de nulitate; a mai arătat că se impune extinderea obiectului cauzei și pentru fapta de favorizare a infractorului, conform art. 264 C. pen. constând în tăinuirea și asocierea falsă a lucrării nr. 353/VI 11/1/2005 cu cercetarea din dosarul nr. 55/P/2005. A mai susținut că a fost tergiversată lucrarea nr. 353/VIII/1/2005 până la împlinirea termenului de prescripție a faptelor.

De asemenea a solicitat depunerea în instanță a dosarelor nr. 55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, și dosar n r. 1288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej. În esență, petiționarul T.M. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Tribunalul Cluj, secția penală. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen. , Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Î n concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia, intimații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au soluționat lucrarea nr. 353/VIII-1/2001, precum și procurorul care a formulat apărările în dosarul nr. 2029/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și de soluțiile adoptate cu privire la sesizarea pe care a formulat-o petentul T.M., procurorii pronunțând soluții cu ocazia instrumentării cauzelor respective care nu pot fi cenzurate, prin formularea unei plângeri și printr-o învinuire adusă acestora cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 și art. 260 C. pen.

Totodată, se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților C.A.G. procuror șef adjunct, C.N.B. procuror, F.M. procuror, M.M. procuror, G.A.C.

procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., și mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 290 C. pen., presupuse a fi săvârșite de către aceștia, soluția dispusă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică , este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că pe parcursul desfășurării cauzelor în care procurorii intimați au instrumentat cauzele în care au fost desemnați nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, ori ar fi omis sesizarea procurorului sau a organelor de urmărire penală, ori ar fi îndeplinit vreun act în mod defectuos ori în exercițiul atribuțiilor de serviciu cu știință nu au îndeplinit sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzelor penale de către intimați, că aceștia ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, și în mod justificat, s-a apreciat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prin pronunțarea rezoluției atacate cu prezenta plângere rezultând că susținerile petiționarului nu au niciun suport probator. De altfel, Înalta Curte constată că petiționarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum magistrații intimați procurori au soluționat cauza penală sau au efectuat apărările penale în care au participat, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a intimaților atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.

În același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 republicată, a dispus că „Procurorii numiți de Președintele României se bucura de stabilitate si sunt independenți, în condițiile legii.” Desființarea unei rezoluții a procurorului poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac procedurale prevăzute de lege, iar nu ca urmare a răspunderii penale a procurorului care a dispus-o. Împrejurarea că soluționarea cauzelor, în care intimații C.A.G. procuror șef adjunct, C.N.B. Procuror, F.M. procuror, M.M. procuror, G.A.C. procuror, au instrumentat dosarele în care au fost numiți, și dispozițiile date și respectiv apărările au fost defavorabile petiționarului, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 263 C. pen.

și art. 260 C. pen., pentru acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor. Cu privire la solicitarea petiționarului în sensul extinderii obiectului cauzei și pentru fapta de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., Înalta Curte arată că judecata se limitează, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., la faptele ce au format obiectul plângerii inițiale adresată organelor de urmărire penală care au adoptat soluția de neurmărire penală atacată cu plângere la instanță. Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petiționar cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiționarului.

Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea petiționarului în ceea ce privește depunerea în instanță a dosarelor nr. 55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și dosar nr. 1288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, constatând că la dosarul cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte sunt atașate toate dosarele și administrate toate probele pe care și-a fundamentat soluția Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția atacată astfel că pentru pronunțarea hotărârii de față nu este necesară administrarea unor alte probe, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.M. împotriva rezoluției nr. 1109/P/2010 din 7 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.M. împotriva rezoluției nr. 1109/P/2010 din 7 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2011.