ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1109/P/2010 din 07

ianuarie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică,

a dispus neînceperea urmăririi penale față

de procuror șef adjunct direcție C.A.G., procuror C.N.B., procuror F.M., procuror

M.M., procuror G.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246,

art. 263 și art. 260 C. pen.

Pentru a dispune

astfel a reținut următoarele:

La data de 22 iunie 2010

Tribunalul Cluj, secția penală, a fost sesizat cu o cerere formulată de

persoana vătămată T.M.

Prin sentința penală

nr. 421 din 14 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4359/117/2010,

instanța a calificat cererea ca plângere penală și a dispus trimiterea

acesteia, în temeiul art. 285 C. proc. pen., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din plângerea

inițială adresată instanțelor din Cluj și din precizările formulate la fiecare

termen, rezultă că T.M. este nemulțumit de modul în care procurorii din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au soluționat

lucrarea nr. 353/VIII-1/2005, și de soluțiile adoptate cu privire la sesizarea

pe care a formulat-o. De asemenea, persoana vătămată este nemulțumită de conținutul

întâmpinării formulate de Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care s-a

dispus trimiterea plângerii la parchet, afirmând că „motivarea este

mincinoasă”.

Persoana vătămată a

indicat infracțiunile prevăzute de art. 260 și art. 263 C. pen.

În fapt s-au reținut

următoarele:

Persoana vătămată T.M.

a adresat Direcției Naționale Anticorupție mai multe memorii care au fost

conexate la Serviciul Teritorial Cluj la lucrarea nr. 353/VIII-1/2005.

La data de 10 martie 2006

lucrarea a fost trimisă spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Măsura a fost dispusă

de procuror C.N.B., fiind motivată de faptul că dosarul penal nr. 55/P/2005 era

deja înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Măsura a fost

comunicată persoanei vătămate cu adresele nr. 353/VIII-1/2005 din 10 martie 2006,

nr. 1210/11/7/2007  din 07 septembrie 2007, nr. 1298/11/7/2007 din 28

septembrie 2007 și nr. 353/VIII-1/2005 din 13 mai 2009.

La Parchetul

de pe lângă Curtea

de Apel Cluj, ca urmare a sesizării din oficiu din data de 28 martie 2005, a

fost înregistrat dosarul nr. 55/P/2005, la care a fost conexată și lucrarea

Direcției Naționale Anticorupție, T.M. a fost audiat în acest dosar.

Ulterior, ca urmare a

declinării de competență dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

prin ordonanța din data de 09 ianuarie 2007, semnată de procuror M.M., la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, a fost înregistrat dosarul nr. 2/P/2007.

Prin ordonanța nr. 2/P/2007

a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, semnată de procuror

F.M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.A., C.V.L. și M.S.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea

nr. 78/2000 și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 și declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej

pentru continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 248 C. pen. de către C.V.L. și M.S.D.

Prin rezoluția nr. 686/P/2007

din 07 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în temeiul

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.V.L. și M.S.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Plângerea formulată

de T.M. împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 141/II/2/2009,

adoptată de prim procurorul G.A.C.

Prin aceeași

rezoluție s-a dispus sesizarea Poliției Municipiului Dej pentru a efectua

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen.

În dosarul nr. 2029/33/2009

al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a depus întâmpinare Direcția Națională Anticorupție, înscrisul fiind semnat de

procuror șef adjunct direcție C.A.G.

S-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru următoarele motive:

Potrivit art. 228 alin.

(1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat prin vreunul din modurile

prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când

din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu

rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute la art. 10.

În speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, s-a

reținut că, de principiu, pentru actul jurisdicțional îndeplinit cu bună

credință, magistratul beneficiază de protecția legii; hotărârile judecătorești

pronunțate ori soluțiile dispuse, chiar dacă sunt de natură să nemulțumească o

parte, nu constituie, prin ele însele, acte abuzive ale magistraților, iar

pentru îndreptarea unor eventuale carențe, erori sau nelegalități, legea

prevede posibilitatea exercitării de căi de atac.

Din analiza actelor

premergătoare a rezultat că în sarcina magistraților procurori nu se pot reține

încălcări ale legii sau ale atribuțiilor de serviciu, iar măsurile dispuse nu

constituie, în condițiile concrete ale cauzei, omisiunea sesizării organelor

judiciare, abuz în serviciu sau mărturie mincinoasă.

Astfel, trimiterea

unei sesizări la parchetul competent să efectueze cercetările și la care se

afla deja un dosar înregistrat, nu poate constitui, în nicio situație o măsură

luată cu încălcarea legii. Faptul că ulterior au apărut indicii cu privire la

necesitatea declinării competenței nu poate fi imputabil procurorului care, la

momentul primirii sesizării, a dispus măsura necesară în acel moment.

S-a mai reținut că

întâmpinarea depusă în dosarul Curții de Apel Cluj descrie, în motivarea

excepțiilor invocate, traseul lucrării la care se referă cererea reclamantului.

În nicio situație, prin depunerea unei întâmpinări nu se poate săvârși

infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Împotriva acestei

rezoluții petentul a formulat plângere care a fost înregistrată la Judecătoria

Dej.

Prin sentința penală

nr. 652/2011 din 30 iunie 2011, Judecătoria Dej,

în temeiul art. 42 și art. 45 alin.

(1) C. proc. pen. raportat la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a

declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petentul T.M. în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție plângerea a fost înregistrată sub nr. 988/219/2011.

În

plângerea formulată, petentul T.M. a criticat rezoluția atacată

pentru nelegalitate

și netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în

scris.

În motivarea

plângerii formulată în scris și depusă la dosarul cauzei petentul a invocat

dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și a arătat că

cercetarea din dosarul nr. 1109/P/2010 este ilegală și pe cale de

consecință

rezoluțiile procurorilor sunt lovite de nulitate; a mai

arătat că se impune extinderea obiectului cauzei și pentru fapta de favorizare

a infractorului, conform art. 264 C. pen. constând în tăinuirea și asocierea

falsă a lucrării nr. 353/VI 11/1/2005 cu cercetarea din dosarul nr. 55/P/2005.

A mai susținut că a fost tergiversată lucrarea nr. 353/VIII/1/2005 până la

împlinirea termenului de prescripție a faptelor. De asemenea a solicitat

depunerea în instanță a

dosarelor nr. 55/P/2005

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, și dosar n

r. 1288/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Dej.

În esență,

petiționarul T.M. a reiterat criticile precizate prin

plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și la Tribunalul Cluj, secția penală.

Examinând

cauza sub toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.

, Înalta Curte

constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca, orice persoană nemulțumită de

actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

Î

n concepția legiuitorului, poate face o astfel de

plângere orice persoană

ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un

act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității

de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la

justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de

procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel,

a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în

cauza de față.

Potrivit

dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea

probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea

făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se

constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată”.

Organul

de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute

de art. 221 C. proc.

pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea

determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care

confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia

din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare

sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma

actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată, că procurorul a reținut

corect situația de fapt potrivit căreia, intimații procurori din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au soluționat

lucrarea nr. 353/VIII-1/2001, precum și procurorul care a formulat apărările în

dosarul nr. 2029/33/2009 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, și de soluțiile adoptate cu privire la sesizarea pe

care a formulat-o petentul T.M., procurorii pronunțând soluții cu ocazia

instrumentării cauzelor respective care nu pot fi cenzurate, prin formularea

unei plângeri și printr-o învinuire adusă acestora cu

privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 263 și

art. 260 C. pen.

Totodată,

se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale

împotriva intimaților

C.A.G. procuror șef adjunct, C.N.B. procuror, F.M. procuror, M.M. procuror, G.A.C.

procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.,

omisiunea

sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen., și

mărturie

mincinoasă, prevăzută de art. 290 C. pen., presupuse a fi

săvârșite de către aceștia, soluția dispusă de

Parchetul de pe lângă înalta Curte

de

Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică

, este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare

administrate în cauză nu a rezultat faptul că pe parcursul desfășurării

cauzelor în care procurorii intimați au instrumentat cauzele în care au fost

desemnați nu ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, ori ar fi omis sesizarea

procurorului sau a organelor de urmărire penală, ori ar fi îndeplinit vreun act

în mod defectuos ori în exercițiul atribuțiilor de serviciu cu știință nu au

îndeplinit sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos cauzând prin aceasta o

vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Întrucât, în speță,

nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul

efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării

cauzelor penale de către intimați, că aceștia ar fi săvârșit cu

intenție vreo faptă

de natură a antrena răspunderea lor penală și, cu atât

mai puțin, săvârșirea

unor fapte prin care

să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane,

și în mod

justificat, s-a apreciat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prin pronunțarea

rezoluției atacate cu prezenta plângere rezultând că susținerile petiționarului

nu au niciun suport probator.

De altfel, Înalta

Curte constată că petiționarul nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate

și nu a făcut referire la aspecte concrete, ce țin de elementele constitutive

ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament

real.

Faptul că petentul a

fost nemulțumit de modul cum magistrații intimați procurori au soluționat cauza

penală sau au efectuat apărările penale în care au participat, nu poate să

conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă

răspunderea penală, disciplinară a intimaților atâta timp cât au fost avute în

vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a

unei soluții legale și temeinice. De asemenea faptele nu există în

materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție

și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei. În

același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor

și procurorilor în dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

republicată, a dispus că „Procurorii numiți de Președintele României se bucura

de stabilitate si sunt independenți, în condițiile legii.” Desființarea unei

rezoluții a procurorului poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac

procedurale prevăzute de lege, iar nu ca urmare a răspunderii penale a

procurorului care a dispus-o.

Împrejurarea că

soluționarea cauzelor, în care intimații C.A.G. procuror șef adjunct, C.N.B. Procuror,

F.M. procuror, M.M. procuror, G.A.C. procuror, au instrumentat dosarele în care

au fost numiți, și dispozițiile date și respectiv apărările au fost

defavorabile petiționarului, nu poate determina începerea urmăririi penale față

de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.,

art. 263 C. pen. și art. 260 C. pen., pentru acest aspect existând căi de atac

prevăzute expres de legiuitor.

Cu privire la

solicitarea petiționarului în sensul extinderii obiectului cauzei și pentru

fapta de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., Înalta Curte

arată că judecata se limitează, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen., la faptele ce au format obiectul plângerii inițiale adresată organelor de

urmărire penală care au adoptat soluția de neurmărire penală atacată cu

plângere la instanță.

Înalta Curte constată

că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod

detaliat, toate aspectele invocate de petiționar cu privire la faptele pentru

care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că

nu se constată încălcări

ale

textelor

de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale

petiționarului.

Înalta Curte nu poate

primi nici solicitarea petiționarului în ceea ce privește depunerea în instanță

a dosarelor nr. 55/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și

dosar nr. 1288/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, constatând că

la dosarul cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte sunt atașate toate

dosarele și administrate toate probele pe care și-a fundamentat soluția

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția

atacată astfel că pentru pronunțarea hotărârii de față nu este necesară

administrarea unor alte probe, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen.

În consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de

intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul T.M. împotriva rezoluției nr. 1109/P/2010

din 7 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul T.M. împotriva rezoluției nr. 1109/P/2010 din 7 ianuarie 2011 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 octombrie 2011.