ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Ordonanța nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureș, și M.B., judecător la Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există, disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.

Mureș, în vederea efectuării de cercetări față de numiții V.C. și A.G., avocați în cadrul B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că la data de 07 aprilie 2009, cu ocazia audierii numitului K.S. în Dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, în care acesta era învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., susnumitul a solicitat efectuarea de cercetări față de D.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș, M.B., judecător la Tribunalul Mureș, V.C. și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, cu privire la modul în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Având în vedere aceste aspecte, prin ordonanța nr. 3325/P/2006 din data de 11 mai 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș. Din verificările efectuate a rezultat că, prin Ordinul nr. 1311 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.S. a fost numit procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureș. Prin ordonanța nr. 73/P/2009 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a cercetărilor penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg.

Mureș, M.B., judecător la Tribunalul Mureș, V.C. și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție; totodată, Dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș a fost restituit acestei unități de parchet, în vederea continuării urmăririi penale față de K.S. Analizând declarația olografă a numitului K.S., se constată că, în ceea ce privește magistrații D.S. și M.B., acesta arată următoarele: M.B., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Comercial Mureș, în soluționarea dosarului de insolvență nr. 156/2005, a procedat, în mod nelegal în opinia susnumitului, la schimbarea numitului K.S. din funcția de administrator judiciar; D.S., în calitate de procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.

Mureș, a emis, în mod nelegal potrivit susținerilor persoanei vătămate, rezoluția nr. 3325/P/2006 din data de 24 iulie 2006 prin care a dispus începerea urmăririi penale față de K.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și ordonanța cu același număr din data de 24 iulie 2006 prin care s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. de către K.S. Analizând actele aflate la dosarul cauzei, se constată că în sarcina celor doi magistrați nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni pentru următoarele considerente: Latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu presupune ca, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, funcționarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos și prin aceasta să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații - judecători și procurori - trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispoziției legale la cazul concret. Având în vedere acest specific al activității judiciare, care presupune riscul anumitor erori de interpretare și aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhizat, ca o garanție a justițiabililor față de asemenea erori. Astfel, toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse și controlului instanței de judecată, iar măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată sunt supuse controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

în fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate. Acesta este singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați. Pe de altă parte, în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau soluției date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-1 învesti cu astfel de atribuții.

Aceasta pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente, prevăzute de lege, ci este de a identifica, dincolo de această soluție, un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții. II. Plângerea formulată de petiționarul K.S. împotriva ordonanței procurorului sus indicată a fost respinsă prin rezoluția nr. 2943/1439/II/2/2010 din 16 aprilie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

III. La data de 21 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea petiționarului K.S. împotriva Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. solicitând în esență admiterea plângerii desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la parchetul competent considerat a fi Direcția Națională Anticorupție, întrucât în raport de prejudiciul cauzat respectiv aproximativ 1500.000 de euro competența aparținea acelei unități de parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.

A mai arătat că asociatul a ținut evidență contabilă dublă, că dosarul a fost disjuns și trimis la D.N.A. formându-se Dosarul nr. 24/P/2010. Examinând actele și lucrările dosarului, verificând ordonanța procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul de urmărire penală nr. 1020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta Curte are în vedere că plângerea formulată de petiționarul K.S. se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza III.

Aceasta întrucât din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat că în cauză, nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistrații menționați anterior a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., aceștia îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Astfel, așa cum fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, similar, nici emiterea de soluții de către procuror (neînceperea urmăririi penale, trimiterea în judecată), respectiv punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată sau propunerea arestării preventive, cu respectarea acelorași norme, nu constituie o astfel de faptă.

Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile de serviciu. Se conchide în propriul demers analitic al Înaltei Curți că întrucât nici din susținerile persoanei vătămate și nici din analiza din oficiu nu rezultă vreo faptă săvârșită de magistrații susmenționați care ar putea să constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., se constată că există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., fapta nu există și pe cale de consecință în mod justificat procurorul prin ordonanța atacată a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de D.S., procuror la Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mureș și M.B., judecător la Tribunalul Mureș. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul K.S. împotriva ordonanței nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi 03 noiembrie 2010.