ÎCCJ, Decizia nr. 508/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 508/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr.

1664 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul K.S.

împotriva ordonanței nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța nr.

1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul

Teritorial Târgu Mureș și M.B., judecător la Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există și

disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou

format în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în

vederea efectuării de cercetări față de numiții V.C. și A.G., avocați în cadrul

Baroului Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut că la

data de 7 aprilie 2009, cu ocazia audierii numitului K.S. în dosarul nr.

3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureș, în care acesta era

învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., susnumitul a solicitat efectuarea

de cercetări față de D.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgu Mureș, M.B., judecător la Tribunalul Mureș, V.C. și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, cu privire la modul în care

și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Având în vedere

aceste aspecte, prin ordonanța nr. 3325/P/2006 din data de 11 mai 2009,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu

Mureș.

Din verificările

efectuate a rezultat că, prin Ordinul nr. 1311 al procurorului general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.S. a fost numit

procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Prin ordonanța nr.

73/P/2009 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu

Mureș s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a

cercetărilor penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul

Teritorial Târgu Mureș, M.B., judecător la Tribunalul Mureș, V.C. și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, în favoarea Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; totodată, dosarul nr. 3325/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a fost restituit acestei

unități de parchet în vederea continuării urmăririi penale față de K.S.

Analizând declarația

olografă a numitului K.S., s-a constatat că, în ceea ce privește magistrații D.S.

și M.B., acesta a arătat că M.B., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Comercial Mureș, în soluționarea dosarului de insolvență nr. 156/2005, a procedat,

în mod nelegal în opinia susnumitului, la schimbarea numitului K.S. din funcția

de administrator judiciar, iar numitul D.S., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, a emis, în mod nelegal potrivit susținerilor

persoanei vătămate, rezoluția nr. 3325/P/2006, din data de 24 iulie 2006 prin

care a dispus începerea urmăririi penale față de K.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen. și ordonanța cu același număr din data de 24 iulie 2006, prin

care s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

de către K.S.

Analizând actele

aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că în sarcina celor doi magistrați nu

se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni deoarece latura obiectivă de

abuz în serviciu presupune ca, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

funcționarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod

defectuos și prin aceasta să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

S-a apreciat că în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații judecători și procurori

trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date, iar această

activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv

de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție,

de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și

aplicare a dispoziției legale la cazul concret. Având în vedere acest specific

al activității judiciare, care presupune riscul anumitor erori de interpretare

și aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhizat, ca o

garanție a justițiabililor față de asemenea erori, toate actele procurorilor

fiind supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse

și controlului instanței de judecată, iar măsurile dispuse și hotărârile

pronunțate de instanțele de judecată fiind supuse controlului instanței

superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, în fiecare

dintre aceste etape, orice persoană interesată putând formula critici cu

privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind singurul

cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia

soluțiilor date de magistrați.

S-a reținut, totodată

că în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat

sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza

legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau soluției date de acesta;

organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate

de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva

magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuții pentru că

scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei

soluții, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente, prevăzute

de lege, ci este de a identifica, dincolo de această soluție, un act de

conduită contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în

verbum

regens

indicat de lege, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei

soluții.

Plângerea formulată

de petiționarul K.S. împotriva ordonanței procurorului sus indicată a fost

respinsă prin rezoluția nr. 2943/1439/II/2/2010 din 16 aprilie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen. petentul a formulat plângere, împotriva ordonanței de

neîncepere a urmăririi penale nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției

procurorului și trimiterea cauzei la parchetul competent considerat a fi

Direcția Națională Anticorupție, întrucât în raport cu prejudiciul cauzat, respectiv

aproximativ 1.500.000 de Euro competența aparținea acelei unități de parchet în

vederea începerii urmării penale față de intimați. A mai arătat că asociatul a

ținut evidență contabilă dublă, că dosarul a fost disjuns și trimis la DNA formându-se dosarul nr. 24/P/2010.

Examinând actele și

lucrările dosarului, verificând ordonanța procurorului de neîncepere a

urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire

penală nr. 1020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prima instanță a apreciat

că plângerea formulată de petiționar este nefondată, întrucât din examinarea

actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat că în cauză nu există

indicii în sensul săvârșirii de către magistrații menționați anterior a

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., aceștia îndeplinindu-și în mod

corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale

ale unei persoane.

Astfel, s-a reținut

că, așa cum fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu

constituie o faptă prevăzută de legea penală, similar, nici emiterea de soluții

de către procuror (neînceperea urmăririi penale, trimiterea în judecată),

respectiv punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată, sau propunerea

arestării preventive, cu respectarea acelorași norme, nu constituie o astfel de

faptă, iar simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată

într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale

a magistraților care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare

urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune

în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi

îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile de serviciu.

S-a concluzionat că, întrucât

nici din susținerile persoanei vătămate și nici din analiza din oficiu nu

rezultă vreo faptă săvârșită de magistrații susmenționați care ar putea să

constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. există unul dintre cazurile care împiedică

punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a)

C. proc. pen., astfel încât în mod justificat procurorul prin ordonanța atacată

a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul

Teritorial Târgu Mureș și M.B., judecător la Tribunalul Mureș.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) pentru

nelegalitate și temeinicie.

Analizând cauza sub

toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen. se

constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce

urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față,

nemulțumit fiind de soluțiile și măsurile dispuse de către intimații procuror

și judecător în cursul urmăririi penale derulată într-o cauză în care petentul

era cercetat (dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă judecătoria

Târgu Mureș) și respectiv cu ocazia soluționării cauzei ce a format obiectul

dosarului nr. 156/2005 al Tribunalului Comercial Mureș și conferind conotații

penale activității profesionale a acestora, petentul a formulat plângere

penală.

Cu respectarea

dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare,

procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a

concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel

că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se

reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistratul

procuror, cât și activitatea de judecată care, ambele, presupun interpretarea

și aplicarea legii și, dispunerea unor măsuri, chiar dacă acestea au nemulțumit

partea, nu pot constitui, prin ele însele, infracțiuni, în absența dovedirii

îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acestora.

În speță, intimații

s-au limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea

prevederilor legale, acțiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde

petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală

a acesteia.

De asemenea, se

constată că nemulțumirile petentului vizează, în realitate, modul de

instrumentare și, respectiv soluționare a unor cauze în care a avut calitatea

de parte, aspecte ce exced obiectului devoluțiunii în cauza de față, deoarece

în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. instanța

verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub

aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea soluționării unei

plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate instanța nu poate verifica

legalitatea soluțiilor sau măsurilor dispuse în alte cauze, formularea

apărărilor și declararea, în respectivele cauze a căilor legale de atac

neputând fi substituită prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu

pot avea finalitatea urmărită de parte; a accepta o soluție contrară

echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce

excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce

nu poate fi primită.

Se reține, așadar că

în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor

premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de

intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent.

Astfel, infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen. nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se

nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu a intimaților magistrați, actele

premergătoare efectuate nerelevând date în sensul sugerat de petent.

Analizând hotărârea

recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului

dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind

legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul K.S. împotriva sentinței nr. 1664 din 3

noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 4478/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.