ÎCCJ, Decizia nr. 508/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1664 din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul K.S. împotriva ordonanței nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin ordonanța nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și M.B., judecător la Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în vederea efectuării de cercetări față de numiții V.C.

și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut că la data de 7 aprilie 2009, cu ocazia audierii numitului K.S. în dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureș, în care acesta era învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., susnumitul a solicitat efectuarea de cercetări față de D.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, M.B., judecător la Tribunalul Mureș, V.C. și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, cu privire la modul în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Având în vedere aceste aspecte, prin ordonanța nr. 3325/P/2006 din data de 11 mai 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Din verificările efectuate a rezultat că, prin Ordinul nr. 1311 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.S. a fost numit procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș. Prin ordonanța nr. 73/P/2009 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a cercetărilor penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, M.B., judecător la Tribunalul Mureș, V.C.

și A.G., avocați în cadrul Baroului Mureș, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; totodată, dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a fost restituit acestei unități de parchet în vederea continuării urmăririi penale față de K.S. Analizând declarația olografă a numitului K.S., s-a constatat că, în ceea ce privește magistrații D.S. și M.B., acesta a arătat că M.B., în calitate de judecător sindic la Tribunalul Comercial Mureș, în soluționarea dosarului de insolvență nr. 156/2005, a procedat, în mod nelegal în opinia susnumitului, la schimbarea numitului K.S. din funcția de administrator judiciar, iar numitul D.S., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, a emis, în mod nelegal potrivit susținerilor persoanei vătămate, rezoluția nr. 3325/P/2006, din data de 24 iulie 2006 prin care a dispus începerea urmăririi penale față de K.S.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și ordonanța cu același număr din data de 24 iulie 2006, prin care s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. de către K.S. Analizând actele aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că în sarcina celor doi magistrați nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni deoarece latura obiectivă de abuz în serviciu presupune ca, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, funcționarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos și prin aceasta să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

S-a apreciat că în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații judecători și procurori trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date, iar această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispoziției legale la cazul concret.

Având în vedere acest specific al activității judiciare, care presupune riscul anumitor erori de interpretare și aplicare a legii, s-a instituit un sistem de control ierarhizat, ca o garanție a justițiabililor față de asemenea erori, toate actele procurorilor fiind supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse și controlului instanței de judecată, iar măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată fiind supuse controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, în fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată putând formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.

S-a reținut, totodată că în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau soluției date de acesta; organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuții pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente, prevăzute de lege, ci este de a identifica, dincolo de această soluție, un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții.

Plângerea formulată de petiționarul K.S. împotriva ordonanței procurorului sus indicată a fost respinsă prin rezoluția nr. 2943/1439/II/2/2010 din 16 aprilie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul art. 278 1 C. proc. pen. petentul a formulat plângere, împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 1020/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la parchetul competent considerat a fi Direcția Națională Anticorupție, întrucât în raport cu prejudiciul cauzat, respectiv aproximativ 1.500.000 de Euro competența aparținea acelei unități de parchet în vederea începerii urmării penale față de intimați.

A mai arătat că asociatul a ținut evidență contabilă dublă, că dosarul a fost disjuns și trimis la DNA formându-se dosarul nr. 24/P/2010. Examinând actele și lucrările dosarului, verificând ordonanța procurorului de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală nr. 1020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prima instanță a apreciat că plângerea formulată de petiționar este nefondată, întrucât din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat că în cauză nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistrații menționați anterior a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., aceștia îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Astfel, s-a reținut că, așa cum fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, similar, nici emiterea de soluții de către procuror (neînceperea urmăririi penale, trimiterea în judecată), respectiv punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată, sau propunerea arestării preventive, cu respectarea acelorași norme, nu constituie o astfel de faptă, iar simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o atât timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile de serviciu.

S-a concluzionat că, întrucât nici din susținerile persoanei vătămate și nici din analiza din oficiu nu rezultă vreo faptă săvârșită de magistrații susmenționați care ar putea să constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel încât în mod justificat procurorul prin ordonanța atacată a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de D.S., procuror la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș și M.B., judecător la Tribunalul Mureș.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 2 dosar recurs) pentru nelegalitate și temeinicie. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată. În speța de față, nemulțumit fiind de soluțiile și măsurile dispuse de către intimații procuror și judecător în cursul urmăririi penale derulată într-o cauză în care petentul era cercetat (dosarul nr. 3325/P/2006 al Parchetului de pe lângă judecătoria Târgu Mureș) și respectiv cu ocazia soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 156/2005 al Tribunalului Comercial Mureș și conferind conotații penale activității profesionale a acestora, petentul a formulat plângere penală. Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistratul procuror, cât și activitatea de judecată care, ambele, presupun interpretarea și aplicarea legii și, dispunerea unor măsuri, chiar dacă acestea au nemulțumit partea, nu pot constitui, prin ele însele, infracțiuni, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acestora. În speță, intimații s-au limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acesteia.

De asemenea, se constată că nemulțumirile petentului vizează, în realitate, modul de instrumentare și, respectiv soluționare a unor cauze în care a avut calitatea de parte, aspecte ce exced obiectului devoluțiunii în cauza de față, deoarece în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen.

instanța verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea soluționării unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate instanța nu poate verifica legalitatea soluțiilor sau măsurilor dispuse în alte cauze, formularea apărărilor și declararea, în respectivele cauze a căilor legale de atac neputând fi substituită prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte; a accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită.

Se reține, așadar că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent. Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu a intimaților magistrați, actele premergătoare efectuate nerelevând date în sensul sugerat de petent. Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul K.S. împotriva sentinței nr. 1664 din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4478/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.