ÎCCJ, Decizia nr. 506/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 506/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1499

din 7 octombrie 2010,

pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluției din 28 mai 2010, dată

în dosarul nr. 392/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută

rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr.

392/P/2010 din 28 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de F.R., prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Murgeni (având gradul profesional de procuror de curte de apel),

pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. Astfel, s-a constatat că la data de

10 martie 2010 a fost înregistrată plângerea penală formulată de P.G. împotriva

R.F., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, magistrat

cu grad profesional de curte de apel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen.

În conținutul

plângerii, petentul a arătat că fapta persoanei împotriva căreia a formulat

plângere constă în împrejurarea că dosarele nr. 394/P/2007, 14/P/2009 și

42/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, care au ca obiect

plângerile penale pe care le-a formulat pentru săvârșirea mai multor

infracțiuni, nu au fost soluționate.

În urma examinării

celor trei cauze, s-a constatat că dosarul nr. 394/P/2007, înregistrat la 20

aprilie 2007 privea pe P.P., ș.a., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 107 din Legea nr. 18/1991, cu referire la art. 217 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 97 alin. (1) și (4) și art.

98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 208 – 209 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 26 și art. 221 C. pen. raportat la art. 107 din Legea nr. 18/1991, cu

referire la art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 26 și art. 221 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și art. 97 alin. (1)

și (4) și art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 26 și art. 221 C. pen., raportat la art. 208 – 209 alin. (1) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în urma plângerii formulate

de P.G., la 13 aprilie 2007, prin care susținea că aceștia, începând cu luna

ianuarie 2007, au pășunat turme de oi și capre pe terenul său însămânțat cu

salcâmi, aflat pe raza satului Horga, comuna Epureni, județul Vaslui.

La acest dosar a fost

conexat și dosarul nr. 180/P/2008, privind plângerea lui P.G. din 10 martie

2008, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și furt de arbori,

de pe același teren, în perioada octombrie 2007 – martie 2008.

Prin rezoluția din 24

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni emisă de

procurorul D.T., a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale

împotriva persoanelor de mai sus, sub aspectul infracțiunilor arătate, în

temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a), b), c), d) și f) C.

pen.

Dosarul nr. 14/P/2009

a fost înregistrat la 12 ianuarie 2009 și privea pe J.D., J.I. și J.R.,

cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 108 alin. (1) lit.

a), alin. (2) lit. a) și c), art. 110 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) și c)

din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în urma

plângerii formulate de P.G., prin care susținea că în cursul lunii decembrie

2008 aceștia i-au tăiat și sustras arbori din pădurea sa aflată pe raza satului

Horga.

Prin rezoluția din 14

mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni emisă de procurorul D.T.,

a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva

persoanelor de mai sus, sub aspectul infracțiunilor arătate, în temeiul art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) și c) C. pen.

Prin aceeași

rezoluție, s-a dispus disjungerea și trimiterea cauzei privind tăierea a 79 de

arbori la Poliția orașului Murgeni, în vederea continuării cercetărilor pentru

identificarea autorilor necunoscuți ai faptelor sesizate și tragerea lor la

răspundere penală.

Dosarul nr. 42/P/2009

înregistrat la 27 ianuarie 2009, privea pe B.I., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26 și art. 221 C. pen., raportat la art. 208,

art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 107 din Legea nr. 18/1991 cu referire la art. 217 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264, art. 249, art. 247, art. 246 și

art. 262 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., împotriva căruia P.G. a

formulat plângere, susținând că în perioada noiembrie – decembrie 2008 acesta a

pus pe terenul său din satul Horga mâncare pentru mistreți, culturile fiindu-i

distruse de animale.

Prin rezoluția din 25

martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni emisă de procurorul D.T.,

a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de B.I. sub

aspectul infracțiunilor de mai sus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la

art. a), c) și d) C. pen.

Astfel, s-a constatat

că faptele sesizate de P.G. nu există, deoarece în dosarele la care acesta face

referire s-au efectuat acte premergătoare, pe baza lor adoptându-se soluțiile

de mai sus.

S-a arătat că,

întrucât nu există termene legale cu privire la timpul în care urmărirea penală

trebuie efectuată și cum durata de soluționare a celor trei dosare este

rezonabilă, plângerea lui P.G. nu se poate susține, supravegherea urmăririi

penale a fost exercitată de un alt procuror, D.T. și nu de către prim

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, R.F., împotriva căreia

a formulat plângere P.G.

Așadar, având în

vedere că faptele sesizate de P.G. nu există, în temeiul art. 228 alin. (1)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 192 C. proc. pen. s-a dispus

soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Plângerea petentului

a fost respinsă prin rezoluția nr. 5495/2661/II/2/2010 din 23 iunie 2010 a procurorului șef Secție de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se în esență că dosarele

nr. 394/P/2007, nr. 14/P/2009 și nr. 42/P/2009 au fost instrumentate de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Murgeni, fiind rezolvate la 24 februarie

2010, 25 martie 2010 și la 14 mai 2010, prin adoptarea unor soluții de

neîncepere a urmăririi penale; rezultă astfel că faptele sesizate de către P.G.G.

nu există, cu atât mai mult cu cât cele trei cauze au fost soluționate în

termene rezonabile, fără să rezulte date ori dovezi care să demonstreze

vătămarea intereselor legale ale petiționarului.

Cu privire la

plângerea cu soluționarea căreia a fost învestită potrivit dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen., prima instanță a reținut că aceasta este

nefondată.

Astfel, s-a constatat

că pentru soluționarea plângerii penale formulate de petent, procurorul a

efectuat acte premergătoare, rezultând că toate cauzele penale la care a făcut

referire petentul au fost rezolvate, fiind dispuse soluții de neîncepere a

urmăririi penale, soluțiile fiind atacabile pe căile legale la care procurorul

ierarhic superior și, apoi, la instanța competentă.

S-a reținut că

procurorul a efectuat acte premergătoare, prevăzute de art. 224 alin. (2) C.

proc. pen., fiind format dosarul penal nr. 392/P/2010, în acesta regăsindu-se

înscrisurile cu valoare probatorie relevantă pentru verificarea acuzațiilor și

soluționarea plângerii penale.

În urma efectuării

acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale

formulată de petent, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia

din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice – în sensul

art. 68

1

C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă ca

persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit, cu vinovăția

cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală, actele premergătoare

efectuate relevând existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

S-a concluzionat că

în lipsa unor noi motive invocate de către petent, precum și a neindicării

eventualelor acte premergătoare care ar trebui să mai fie efectuate,

suplimentar față de cele deja efectuate de procuror, rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale este legală și temeinică.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru

greșita reținere a obiectului cauzei, neefectuarea cercetării în vederea

aflării adevărului și neobservarea actelor dosarului.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față,

nemulțumit fiind de soluțiile dispuse de magistratul intimat privind plângerile

formulate de petent și conferind conotații penale activității profesionale a

acestuia, petentul a formulat plângere penală.

Cu respectarea

dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare,

procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a

concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii

în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel

că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea

actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se

reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de orice

magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final,

dispunerea unei soluții, chiar dacă aceasta a nemulțumit partea, nu poate constitui,

prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor

privind conținutul constitutiv al acesteia.

În speță, intimata nu

a dispus soluții în cauzele finalizate într-o modalitate apreciată de petent ca

fiind criticabilă, procurorii limitându-se la a-și exercita funcția și

atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile lor

neputând fi circumscrise sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja

răspunderea penală a acestora.

Nemulțumirile

petentului se impuneau și au fost invocate pe calea parcurgerii procedurii de

contestare a soluțiilor procurorului, potrivit art. 278 și următoarele C. proc.

pen., singura aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii

procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale,

care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție

contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac

ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție

ce nu poate fi primită.

Se reține, așadar că

în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor

premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de

intimată soluția de netrimitere în judecată contestată de către petentă.

Astfel, infracțiunile

reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a

atribuțiilor de serviciu a intimaților cărora comiterea acestei infracțiuni i-a

fost imputată și nici împrejurarea că aceasta a acționat în scopul vătămării drepturilor

petentului, activitatea profesională a acestora necircumscriindu-se niciunei forme

de ilicit.

Analizând hotărârea

recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului

dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind

legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Se reține că este

nefondată critica relativă la neefectuarea cercetărilor apte a conduce la

aflarea adevărului în cauză, deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu

instituie în sarcina procurorului obligația de efectuare, în etapa actelor

premergătoare a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele

apte a întemeia soluția dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, iar la rândul

său instanța a evaluat just ansamblul materialului dosarului, cu respectarea

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.. Se constată,

totodată, că în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

instanța verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către

procuror sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea

soluționării unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate nu se

tranșează fondul unui raport de drept procesual, în accepțiunea art. 344,

raportat la art.345-346 C. proc. pen.

Se constată, de

asemenea, că obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită prima instanță

a fost just stabilit, pe baza susținerilor cuprinse în plângerea petentului,

criticile formulate sub acest aspect neputând fi primite.

Relativ la

susținerile petentului referitoare la plângerea pe care înțelege să o formuleze

împotriva magistraților judecători și procurori care au participat la

soluționarea cauzei, se constată că acestea exced cadrului procesual al

prezentei cauze.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul P.G.G. împotriva sentinței nr. 1499 din

7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6296/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.