ÎCCJ, Decizia nr. 506/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1499 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluției din 28 mai 2010, dată în dosarul nr. 392/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 392/P/2010 din 28 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de F.R., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni (având gradul profesional de procuror de curte de apel), pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. Astfel, s-a constatat că la data de 10 martie 2010 a fost înregistrată plângerea penală formulată de P.G. împotriva R.F., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, magistrat cu grad profesional de curte de apel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. În conținutul plângerii, petentul a arătat că fapta persoanei împotriva căreia a formulat plângere constă în împrejurarea că dosarele nr. 394/P/2007, 14/P/2009 și 42/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, care au ca obiect plângerile penale pe care le-a formulat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, nu au fost soluționate.

În urma examinării celor trei cauze, s-a constatat că dosarul nr. 394/P/2007, înregistrat la 20 aprilie 2007 privea pe P.P., ș.a., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 107 din Legea nr. 18/1991, cu referire la art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 97 alin. (1) și (4) și art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 208 – 209 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 și art. 221 C. pen. raportat la art. 107 din Legea nr. 18/1991, cu referire la art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 și art. 221 C. pen.

raportat la art. 217 alin. (1) și art. 97 alin. (1) și (4) și art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 și art. 221 C. pen., raportat la art. 208 – 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în urma plângerii formulate de P.G., la 13 aprilie 2007, prin care susținea că aceștia, începând cu luna ianuarie 2007, au pășunat turme de oi și capre pe terenul său însămânțat cu salcâmi, aflat pe raza satului Horga, comuna Epureni, județul Vaslui. La acest dosar a fost conexat și dosarul nr. 180/P/2008, privind plângerea lui P.G.

din 10 martie 2008, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și furt de arbori, de pe același teren, în perioada octombrie 2007 – martie 2008. Prin rezoluția din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni emisă de procurorul D.T., a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva persoanelor de mai sus, sub aspectul infracțiunilor arătate, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a), b), c), d) și f) C. pen. Dosarul nr. 14/P/2009 a fost înregistrat la 12 ianuarie 2009 și privea pe J.D., J.I. și J.R., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) și c), art. 110 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în urma plângerii formulate de P.G., prin care susținea că în cursul lunii decembrie 2008 aceștia i-au tăiat și sustras arbori din pădurea sa aflată pe raza satului Horga.

Prin rezoluția din 14 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni emisă de procurorul D.T., a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva persoanelor de mai sus, sub aspectul infracțiunilor arătate, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) și c) C. pen. Prin aceeași rezoluție, s-a dispus disjungerea și trimiterea cauzei privind tăierea a 79 de arbori la Poliția orașului Murgeni, în vederea continuării cercetărilor pentru identificarea autorilor necunoscuți ai faptelor sesizate și tragerea lor la răspundere penală. Dosarul nr. 42/P/2009 înregistrat la 27 ianuarie 2009, privea pe B.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 și art. 221 C. pen., raportat la art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 107 din Legea nr. 18/1991 cu referire la art. 217 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264, art. 249, art. 247, art. 246 și art. 262 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., împotriva căruia P.G. a formulat plângere, susținând că în perioada noiembrie – decembrie 2008 acesta a pus pe terenul său din satul Horga mâncare pentru mistreți, culturile fiindu-i distruse de animale. Prin rezoluția din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni emisă de procurorul D.T., a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de B.I. sub aspectul infracțiunilor de mai sus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. a), c) și d) C. pen. Astfel, s-a constatat că faptele sesizate de P.G. nu există, deoarece în dosarele la care acesta face referire s-au efectuat acte premergătoare, pe baza lor adoptându-se soluțiile de mai sus.

S-a arătat că, întrucât nu există termene legale cu privire la timpul în care urmărirea penală trebuie efectuată și cum durata de soluționare a celor trei dosare este rezonabilă, plângerea lui P.G. nu se poate susține, supravegherea urmăririi penale a fost exercitată de un alt procuror, D.T. și nu de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, R.F., împotriva căreia a formulat plângere P.G. Așadar, având în vedere că faptele sesizate de P.G. nu există, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 192 C. proc. pen. s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Plângerea petentului a fost respinsă prin rezoluția nr. 5495/2661/II/2/2010 din 23 iunie 2010 a procurorului șef Secție de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se în esență că dosarele nr. 394/P/2007, nr. 14/P/2009 și nr. 42/P/2009 au fost instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Murgeni, fiind rezolvate la 24 februarie 2010, 25 martie 2010 și la 14 mai 2010, prin adoptarea unor soluții de neîncepere a urmăririi penale; rezultă astfel că faptele sesizate de către P.G.G. nu există, cu atât mai mult cu cât cele trei cauze au fost soluționate în termene rezonabile, fără să rezulte date ori dovezi care să demonstreze vătămarea intereselor legale ale petiționarului.

Cu privire la plângerea cu soluționarea căreia a fost învestită potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a reținut că aceasta este nefondată. Astfel, s-a constatat că pentru soluționarea plângerii penale formulate de petent, procurorul a efectuat acte premergătoare, rezultând că toate cauzele penale la care a făcut referire petentul au fost rezolvate, fiind dispuse soluții de neîncepere a urmăririi penale, soluțiile fiind atacabile pe căile legale la care procurorul ierarhic superior și, apoi, la instanța competentă. S-a reținut că procurorul a efectuat acte premergătoare, prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format dosarul penal nr. 392/P/2010, în acesta regăsindu-se înscrisurile cu valoare probatorie relevantă pentru verificarea acuzațiilor și soluționarea plângerii penale.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de petent, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice – în sensul art. 68 1 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă ca persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală, actele premergătoare efectuate relevând existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. S-a concluzionat că în lipsa unor noi motive invocate de către petent, precum și a neindicării eventualelor acte premergătoare care ar trebui să mai fie efectuate, suplimentar față de cele deja efectuate de procuror, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru greșita reținere a obiectului cauzei, neefectuarea cercetării în vederea aflării adevărului și neobservarea actelor dosarului. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată. În speța de față, nemulțumit fiind de soluțiile dispuse de magistratul intimat privind plângerile formulate de petent și conferind conotații penale activității profesionale a acestuia, petentul a formulat plângere penală. Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică.

Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de orice magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii și, ca act final, dispunerea unei soluții, chiar dacă aceasta a nemulțumit partea, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia. În speță, intimata nu a dispus soluții în cauzele finalizate într-o modalitate apreciată de petent ca fiind criticabilă, procurorii limitându-se la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile lor neputând fi circumscrise sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestora.

Nemulțumirile petentului se impuneau și au fost invocate pe calea parcurgerii procedurii de contestare a soluțiilor procurorului, potrivit art. 278 și următoarele C. proc. pen., singura aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită. Se reține, așadar că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc.

pen. a dispus față de intimată soluția de netrimitere în judecată contestată de către petentă. Astfel, infracțiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu a intimaților cărora comiterea acestei infracțiuni i-a fost imputată și nici împrejurarea că aceasta a acționat în scopul vătămării drepturilor petentului, activitatea profesională a acestora necircumscriindu-se niciunei forme de ilicit. Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Se reține că este nefondată critica relativă la neefectuarea cercetărilor apte a conduce la aflarea adevărului în cauză, deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligația de efectuare, în etapa actelor premergătoare a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele apte a întemeia soluția dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, iar la rândul său instanța a evaluat just ansamblul materialului dosarului, cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen.. Se constată, totodată, că în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. instanța verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea soluționării unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate nu se tranșează fondul unui raport de drept procesual, în accepțiunea art. 344, raportat la art.345-346 C. proc.

pen. Se constată, de asemenea, că obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită prima instanță a fost just stabilit, pe baza susținerilor cuprinse în plângerea petentului, criticile formulate sub acest aspect neputând fi primite. Relativ la susținerile petentului referitoare la plângerea pe care înțelege să o formuleze împotriva magistraților judecători și procurori care au participat la soluționarea cauzei, se constată că acestea exced cadrului procesual al prezentei cauze. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G.G. împotriva sentinței nr. 1499 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6296/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.