ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1101/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1101/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 2001/R din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca inadmisibilă cererea

petentei av. N.C. de sesizare a Curții Constituționale. Prin această decizie a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a recurentei petente N.C.,

dar și, ca nefondat, recursul declarat de petentă împotriva sentinței penale

nr. 546 din 30 iunie 1010 a Tribunalului București, secția I penală, în dosarul

nr. 22107/3/2010. Recurenta petentă a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat. Dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de

sesizare a Curții Constituționale a fost prevăzută cu calea de atac a

recursului.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel –constituită în instanță de recurs - a reținut

următoarele:

Prin sentința penală

nr. 546 din 30 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală

în dosarul nr. 22107/3/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petenta N.C. împotriva rezoluției nr. 981/P/2009 din 22 februarie 2010 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, menținând rezoluția atacată, cu

obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut următoarele:

La data de 04 mai 2010

petenta N.C. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 981/P/2009 din 22

februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a

dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale în cauza având ca obiect săvârșirea de către

autori necunoscuți a infracțiunii prev. de art. 302

1

, art. 208, art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 215

1

, art. 214 și art. 290 C.

pen. și a solicitat în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., admiterea acesteia și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii

urmăririi penale.

Prin Ordonanța din 17 februarie 2010

dată în dosarul nr. 981/P/2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza având ca obiect săvârșirea de

către autori necunoscuți a infracțiunilor de deturnare de fonduri, prev. de

art. 302

1

C. pen., furt, prev. de art. 208 C. pen., înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., delapidare, prev. de art. 215

1

C. pen., gestiune frauduloasă,

prev. de art. 214 C. pen. și fals, prev. de art. 290 C. pen., reclamate de av. C.N.,

apărător ales al inculpatului V.C.G., întrucât faptele sesizate nu există.

Astfel, prin rechizitoriul nr. 3711/P/2004

al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului N.P., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat,

faptă prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și alin. (4)

C. pen., precum și a inculpaților V.C.G. și P.A.R., pentru complicitate la

infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și alin. (4) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că, în noaptea de 4/5 iulie 2004, inculpatul N.P., conducător auto la SC I.CV.P.I.S.

SRL, cu ajutorul inculpatului V.C.G. și P.A.R., au sustras din autospeciala de

transport valori, cu nr. de condusă de inc. N.P., suma de 88,5 miliarde lei (în

monedă veche), 33.396 dolari americani și 525 Euro, sume care proveneau din

colectările efectuate, în noaptea respectivă, de la sucursalele societății I.CV.P.I.S.

SRL din orașele Galați, Constanța și Ploiești.

În cursul urmăririi penale

valoarea prejudiciului a fost stabilită prin coroborarea proceselor-verbale de

predare-primire întocmite între dispecerii SC I.CV.P.I.S. SRL, din localitățile

Galați, Constanța și Ploiești, în noaptea de 4/5 iulie 2004, pe de o parte și

șeful de echipaj al autospecialei, martorul V.R.D., pe de altă parte,

referitoare la sumele de bani ce urmau a fi transportate de acel echipaj la

București, cu adresele de prejudiciu comunicate de către SC I.CV.P.I.S. SRL și

SC A.B.N.A.B. SA, precum și cu declarațiile inculpatului N.P. și ale martorilor

C.M., S.C., B.C. și V.D.R.

Între SC I.CV.P.I.S. SRL și SC A.B.N.A.B.

SA, la 16 decembrie 1999, se încheiase un contract în baza căruia prima

societate se obliga să execute servicii de colectare, transport și depozitare

în spații special amenajate a valorilor preluate de la SC A.B.N.A.B. SA, sau de

la clienții acesteia din București ori din alte localități.

Întrucât prejudiciul produs prin

comiterea infracțiunii nu a fost recuperat în totalitate, partea vătămată SC I.CV.P.I.S.

SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 8.924.040.000 lei (vechea monedă),

29.803 dolari americani și 5 Euro.

Tribunalul București, secția a

II-a penală, prin sentința nr. 103, din 26 ianuarie 2006, i-a condamnat pe

inculpați la diferite pedepse, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute prin

rechizitoriu, iar sub aspectul laturii civile, a admis în parte acțiunea civilă

a SC I.CV.P.I.S. SRL și i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de

8.924.040.000 lei, 28.803 dolari americani și 5 Euro.

Sub aspectul laturii civile,

tribunalul a considerat că argumentele invocate de inculpați în susținerea

inexactității cuantumului prejudiciului sunt neîntemeiate și lipsite de suport

faptic în probatoriul administrat, motiv pentru care au fost înlăturate.

Cuantumul prejudiciului a fost

stabilit prin coroborarea adresei nr. 2098 din 09 iulie 2004 a SC A.B.N.A.B.

SA, a proceselor - verbale de predare-primire întocmite în noaptea de 4/5 iulie

2004, a declarațiilor martorilor V.D., S.C., C.M. și B.C. și a declarațiilor

inculpatului N.P., la care s-au adăugat înscrisurile comunicate de SC A.B.N.A.B.

SA, provenind de la flecare dintre cele trei sucursale, și care, în opinia

tribunalului, au făcut dovada deplină a intrării sumelor menționate în

patrimoniul băncii, anterior datei de 04 iulie 2004.

În acest context, conform disp.

art. 116 C. proc. pen., tribunalul a apreciat ca inutilă efectuarea unei

expertize contabile, probă solicitată de inculpatul V.C.G., întrucât a

considerat că pentru lămurirea tuturor aspectelor referitoare la cuantumul

prejudiciului nu sunt necesare cunoștințele unui expert.

De asemenea, tribunalul a reținut

că anumite înscrisuri bancare privind sumele de bani colectate de la cele trei

sucursale, în care data și ora menționate sunt ulterioare săvârșirii faptelor

reținute în sarcina inculpaților, nu relevă faptul că predarea acelor sume s-a

realizat la data și ora menționate în înscris, cum eronat au susținut

inculpații, ci semnifică doar data și ora emiterii respectivului înscris.

Inculpații au atacat cu apel

hotărârea tribunalului iar prin decizia penală nr. 497/A, din 20 iunie 2006,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați.

Apelul declarat de inculpatul V.C.G.

privea motive de nelegalitate și netemeinicie, printre cele de netemeinicie

aflându-se și soluționarea greșită a laturii civile, prin nestabilirea

existenței și întinderii prejudiciului.

Pentru a respinge apelul

inculpatului sub aspectul laturii civile, Curtea a reținut că instanța de fond

în mod corect a avut în vedere ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, care au

făcut dovada prejudiciului total produs și a celui acoperit (parțial), ca

urmare a descoperirii de către organele de urmărire penală a unora din sumele

sustrase.

Inculpații au atacat cu recurs

decizia curții și prin decizia nr. 336 din 22 ianuarie 2007, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile inculpaților și al

părții civile, a casat cele două hotărâri anterioare și a trimis cauza, spre

rejudecare, la instanța de fond.

În esență, Instanța Supremă a

considerat că respingerea de către instanțe a probelor solicitate de părți, mai

ales de către inculpați, deși acestea erau concludente și utile, aprecierea

incompletă a probelor administrate în dosar, atât în faza de urmărire cât și în

faza de judecată, conduce la îndoială cu privire la împrejurările comiterii

faptei, la întinderea prejudiciului și a corectitudinii încadrării juridice.

Înalta Curtea de Casație și

Justiție a hotărât ca instanța de trimitere să se pronunțe asupra tuturor

probelor solicitate de inculpați, să stabilească obiectivele expertizelor

judiciare solicitate, pentru stabilirea existenței și a întinderii

prejudiciului, să procedeze la efectuarea unui experiment judiciar cu privire

la cantitatea de bani ce putea fi transportată cu autospeciala cu nr. de

înmatriculare și să verifice aspectele reclamate de inculpatul V.C.G.

În aceste împrejurări, în zilele

de 13 septembrie 2006 și 18 septembrie 2006, N.C., apărător ales al inculpatul V.C.G.,

a adresat Președintelui României și Direcției Naționale Anticorupție, denunțuri

împotriva lucrătorilor de poliție și magistraților, procurori și judecători, de

la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Tribunalul București și Curtea

de Apel București, prin care susținea că aceștia au săvârșit infracțiunile de

abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,

favorizarea infractorului, infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de

corupție sau cu infracțiuni asimilate acestora. Denunțurile mai priveau și

săvârșirea de către persoane necunoscute, angajate ale SC I.CV.P.I.S. SRL și SC

A.B.A.M.B. SA, a infracțiunilor de deturnare de fonduri, furt, înșelăciune,

delapidare sau gestiune frauduloasă și a unor infracțiuni de fals, precum și

săvârșirea de către angajați ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului

București și ai SC I.CV.P.I.S. SRL a infracțiunilor de dare de mită, luare de

mită, luare de mită și primire de foloase necuvenite.

Faptele pentru care au fost

formulate denunțurile au fost înfățișate astfel: neridicarea de către

lucrătorii de poliție a unor documente, cu ocazia cercetării la fața locului

efectuate asupra autoutilitarei de transport valori; restituirea sumelor de

bani, descoperite după sustragere, către SC I.CV.P.I.S. SRL, în loc de

confiscarea lor, întrucât potrivit susținerii apărării, această societate

efectua activitatea de transport de valori fără respectarea dispozițiilor

legale.

Această faptă a fost imputată

lucrătorilor de poliție și procurorului care a supravegheat cercetarea penală,

precum și superiorilor acestora, susținându-se că între ei a existat o

înțelegere în acest sens; neparticiparea procurorului la perchezițiile

domiciliare; nestabilirea prejudiciului real și a modului în care sumele de

bani au fost duse, după sustragere, în imobile; respingerea în faza de judecată

a unor cereri de probatorii destinate aflării prejudiciului real și reținerea

greșită a situației de fapt.

Scopul săvârșirii tuturor acestor

fapte, în susținerea autoarei memoriilor, a fost acela de a vătăma drepturile

inculpaților și ale statului român.

În urma memoriului adresat

Direcției Naționale Anticorupție, s-a format dosarul penal nr. 189/P/2006 al

Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție.

Denunțul adresat Președintelui

României a fost transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, înregistrându-se dosarul penal nr. 347/P/2007, al Secției de urmărire

penală și criminalistică.

Prin ordonanța din 30 martie 2007,

Secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența de soluționare în

favoarea Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul infracțiunilor prev. de

art. 246, art. 247,art. 248 și art. 248

1

C. pen. În acest fel s-a

înregistrat dosarul nr.75/P/2007 al Secției de combatere a infracțiunilor

conexe infracțiunilor de corupție.

Prin ordonanța din 28 mai 2007,

Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a dispus

conexarea dosarului nr. 75/P/2007 la dosarul nr. 189/P/2006.

Prin ordonanța din 31 mai 2007,

Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de G.L., S.C., M.I., P.M., S.C., T.I.Ș.,

B.N., T.C., N.D., I.M., C.V., C.S.E., D.N. și V.F.M., sub aspectul

infracțiunilor prev. de art. 17 lit. a) și d din Legea nr. 78/2000, cu referire

la infr. prev. de art. 248 – 248

1

C. pen., considerând că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

S-a stabilit că nu există indicii

cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau asimilată

infracțiunilor de corupție de către persoanele menționate mai sus.

Prin aceeași ordonanță s-a mai

dispus și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea continuării

cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. ș.a.

Din actele premergătoare

efectuate a rezultat, contrar celor susținute de N.C., că urmărirea penală și

judecarea cauzei privind pe inculpatul N.P., V.C.G. și P.A.R., s-a efectuat cu

respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, cu ocazia cercetării la

fața locului, organul de urmărire penală a ridicat obiectele sau mijloacele

materiale de probă pe care le-a considerat necesare realizării scopului

prevăzut de art. 129 C. proc. pen.

Faptul că la cercetarea la fața

locului efectuată asupra autoutilitarei nu au fost ridicate unele obiecte, nu

înseamnă săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul,

ci doar că organul de urmărire penală a apreciat că ridicarea respectivelor

obiecte nu servește scopurilor prev. de art. 129 C. proc. pen.

Actul de apreciere al organului

de urmărire penală, într-un sens sau în altul, întemeiat pe o dispoziție

legală, nu poate întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În privința restituirii sumelor

de bani către SC I.CV.P.I.S. SRL și în acest caz s-a procedat legal, având în

vedere că societatea este persoana care a suferit o vătămare materială prin

faptele inculpaților, făcându-se aplicarea corectă a dispozițiilor art. 24 C.

proc. pen.

Referitor la participarea

procurorului la percheziții, s-a arătat că aceasta se impune doar atunci când

procurorul efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, ceea ce pentru

infracțiunea de furt, comisă de inculpați, nu a fost cazul.

Împrejurarea că din probele

administrate nu s-au putut stabili exact și integral acțiunile tuturor

persoanelor implicate în comiterea faptelor, nu înseamnă săvârșirea unei

infracțiuni de serviciu, așa cum a susținut N.C., ci imposibilitatea de a

dovedi prin probe întreaga situație de fapt, așa cum se întâlnește în practică,

având în vedere că, în mod obiectiv, din motive ținând de felul în care a fost

comisă fapta, de existența sau inexistența martorilor, de împrejurările

reținute de aceștia, de calitatea mijloacelor materiale de probă, de

concluziile probelor cu caracter științific, etc. procesul de administrare a

probelor nu poate duce întotdeauna la stabilirea activității tuturor

persoanelor implicate în comiterea unei infracțiuni, în fiecare moment,

anterior sau ulterior consumării ei.

Sub aspectul modului în care a

fost stabilit prejudiciul comis prin infracțiune, atât în faza de urmărire

penală, cât și la judecata în fond și în apel, au fost indicate și comentate pe

larg probele pe baza cărora s-a calculat întinderea prejudiciului,

procedându-se conform disp. art. 63 C. proc. pen., privitor la probe și la

aprecierea lor.

Contestarea felului în care se

apreciază probele și susținerea unui punct de vedere contrar cu cel al

magistratului care a făcut aprecierea, constituie apărări de fond care se

valorifică în baza procedurilor care reglementează urmărire penală sau

judecata.

În nici un caz, așa cum s-a mai

arătat, procesul de apreciere a probelor, întemeiat pe dispozițiile legale, nu

poate constitui o infracțiune de serviciu.

În sfârșit, respingerea unor

probe care au fost solicitate pentru stabilirea întinderii prejudiciului sau a

unor elemente ale situației de fapt, s-a făcut tot cu respectarea dispozițiilor

legale - art. 67 C. proc. pen. administrarea acestora nefiind considerată

concludentă și utilă.

În realitate, actele imputate

lucrătorilor de poliție și magistraților sunt de fapt apărări de fond ale

inculpatului V.C.G.

Aceste apărări însă nu se

valorifică prin formularea unui denunț penal, ci, așa cum am mai precizat, în

cadrul procedurilor prevăzute pentru desfășurarea urmăririi penale sau a

judecății cauzei respective.

Față de cele de mai sus, a

rezultat că faptele imputate lucrătorilor de poliție și magistraților, care ar

fi intenționat în acest fel să aducă o vătămare drepturilor inculpaților și

statului român, nu există, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de aceștia sub aspectul infracțiunilor sesizate, conform ordonanței

902/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție -

Secția de urmărire penală și Criminalistică.

Referitor la posibilele

infracțiuni săvârșite de angajații SC I.CV.P.I.S. SRL și SC A.B.N.A.B. SA, prin

aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de

soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, având în

vedere că judecarea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., una

dintre infracțiunile invocate în denunț, revine Tribunalului București.

Infracțiunea de înșelăciune a

fost calificată astfel încât prejudiciul comis prin săvârșirea infracțiunilor

precizate în denunț a fost apreciat ca fiind în sumă de 79.477.840.000 rol.

De astfel, chiar prin

rechizitoriul nr.3711/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București

s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la SC I.CV.P.I.S. SRL, în vederea

efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în

serviciu, prev. de art. 249 C. pen., dosar care a fost înregistrat la aceeași

unitate de parchet sub nr. 6586/P/2004, fiind apoi declinat în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, spre competentă

cercetare și soluționare, potrivit competenței materiale și teritoriale.

Astfel, Tribunalul a reținut că

obiectul prezentei cauze îl reprezintă săvârșirea de către persoane

necunoscute, angajați ai SC I.CV.P.I.S. SRL și SC A.B.N.A.B. SA, a

infracțiunilor de deturnare de fonduri, furt, înșelăciune, delapidare sau

gestiune frauduloasă și precum și a unor infracțiuni de fals, fapte care, în

denunțul formulat, nu sunt descrise, organele de urmărire penală neluând la

cunoștință în ce constau acțiunile sau inacțiunile incriminate, consecințele

juridice pe care acestea le-au produs, ori legătura de cauzalitate dintre

posibilele fapte penale sesizate și prejudiciile invocate.

Cu toate acestea, din cuprinsul

actului de sesizare, s-a reținut că angajaților SC I.CV.P.I.S. SRL și SC A.B.N.A.B.

SA, li se impută, generic efectuarea de activități care, în opinia apărătorului

inculpatului V.C.G., constituie infracțiunile de spălare a banilor și deturnare

de fonduri, activități care, în aceeași opinie, se desfășoară cu îngăduința

organelor de poliție din cadrul D.G.P.M.B.

Referitor la infracțiunea de

fals, aceasta ar consta în faptul că, profitând de împrejurarea că organele de

poliție nu au ridicat toate procesele verbale de predare-primire, angajații SC I.CV.P.I.S.

SRL ar fi avut posibilitatea de a modifica aceste înscrisuri, cu scopul de a

dovedi în fața instanței un prejudiciu mai mare decât cel real.

Împrejurările legate de faptul că

SC I.CV.P.I.S. SRL desfășura activități care nu erau autorizate, ca urmare a

expirării unora dintre autorizațiile emise, că nu respecta măsurile de

securitate, că transporturile de valori nu erau monitorizate de poliție ori

jandarmerie, etc, fac obiectul cercetării în dosarul penal înregistrat pe rolul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Față de celelalte susțineri ale

petentei, s-a apreciat că nu se impune administrarea de noi probe în prezenta

cauză, referitor la prejudiciul produs prin faptele deja sesizate instanței

penale, cu atât mai mult cu cât aceste cereri privesc administrarea unor probe

într-un proces penal aflat deja pe rolul instanței, acesteia revenindu-i

competența administrării probatoriului în cauza respectivă.

Pe de altă parte, în niciuna

dintre cauzele formate ca urmare a denunțului, materialul probator administrat

nu a relevat existența unor indicii privind săvârșirea infracțiunilor de

deturnare de fonduri, furt, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, delapidare,

gestiune frauduloasă ori fals, fapt în raport de care s-a constatat că

reclamația este neîntemeiată.

Totodată, s-a precizat faptul că

elementele materiale ale faptelor penale aduse la cunoștința organelor de

urmărire penală nu sunt relevate nici măcar în cuprinsul actului de sesizare:

nu există o activitate de schimbare a destinației fondurilor bănești sau a

resurselor materiale, aparținând unui organ ori unei instituții de stat sau

unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.; o acțiune de

luare a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia; o acțiune de inducere

sau menținere în eroare a inculpaților din dosarul 3711/P/2004; pe când

acțiunile de pricinuire de pagube unei persoane, cu rea-credință, cu ocazia

administrării sau conservării bunurilor acesteia sau de însușire, folosire sau

traficare, de către un funcționar, în de bani, valori sau alte bunuri pe care

le gestionează sau le administrează se referă, în realitate, la activitățile

desfășurate de inculpații cercetați în dosarul 3711/P/2004, activități care,

eventual au primit o altă încadrare juridică, în raport de starea de fapt

reținută prin rechizitoriu.

De asemenea, s-a reținut că

pentru existența infracțiunii de spălare a banilor trebuie constatată existența

unei infracțiuni premisă, din care să provină banii a căror ascundere sau

disimulare a adevăratei naturi a provenienței se reclamă.

Față de cele reținute, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de petenta N.C.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs petenta N.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de

recurs petenta a invocat cazurile de casare prev.de art. 385

9

pct. 9

și 10 C. proc. pen.

Recurenta a arătat

că hotărârea atacată nu cuprinde în concret motivele pe care se întemeiază

soluția primei instanțe de respingere a plângerii și nu răspunde niciuneia

dintre criticile formulate de petentă prin aceasta, fiind astfel nesocotite

disp. art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța de fond având

obligația legală să analizeze probele în concret și motivat. Petenta a mai

precizat că sunt extrem de sumare, considerentele sentinței atacate au fost

copiate după ordonanța parchetului și fac referire la un alt dosar,

nerăspunzând la niciuna dintre criticile formulate de petentă prin plângerea

adresată instanței, insuficienta motivare sau lipsa acesteia fiind deseori

sancționată de C. E.D.O. Mai mult – a arătat recurenta petentă – prima instanță

a omis să verifice și să lectureze dosarul nr. 981/P/2009 care a fost depus în

instanță la data de 23 iunie 2010 (adresa aflată la fila 50 dosar fond). În

raport de conținutul dosarului nr. 981/P/2009, înregistrat la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București la data de 02 aprilie 2009 (fila 6 d.u.p.),

recurenta a precizat că acesta a rămas în nelucrare pe o perioadă de 10 luni,

neefectuându-se niciun act de cercetare și nefiind trimis la poliție pentru

efectuare de cercetări.

Referitor la

aprecierea recurentei că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe

administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să

garanteze drepturilor lor și să influențeze soluția procesului, petenta a

precizat că nepronunțarea asupra unui drept ori probă administrată, care se

referă la o facultate acordată de lege părților sau care poate avea influență

asupra soluționării cauzei, reprezintă practic, o nepronunțare asupra unor

cereri esențiale, de natură să influențeze asupra soluționării procesului.

La dosarul cauzei au

fost depuse, atât prin poștă cât și prin fax, în fotocopie, mai multe

înscrisuri (filele 30-45) prin care recurenta petentă a înțeles să facă dovada

calității necesare pentru a putea formula plângere potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., respectiv a interesului său legitim.

La termenul de

judecată din 05 octombrie 2010 petenta recurentă a ridicat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 278

1

alin. (7) și (10) C.

proc. pen. arătând că acestea contravin prevederilor art.1 alin. (3), (4), (5),

art. 11 alin. (1), (2), art. 15, art. 16 alin. (1), (2), art. 21 alin. (1), (2),

(3), art. 24, art. 30 alin. (2), art. 52 alin. (3), art. 53, art. 73 alin. (1)

și (3), art. 124, art. 126 alin. (2), (5) și art. 148 alin. (2), (4) din

Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Prin încheierea de

ședință din 06 octombrie 2010, dată în dosarul nr. 22107/3/2010, Curtea de Apel

București a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată

de recurenta petentă.

Această încheiere a

fost atacată cu recurs de petenta N.C. la Înalta Curte de Casație și Justiție

care prin decizia penală nr. 3779 din 26 octombrie 2010 pronunțată în dosarul

nr. 8494/1/2010 a fost admis, a fost casată încheierea atacată, s-a admis

cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a dispus sesizarea acesteia

cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278

1

alin. (7) și (10) C. proc. pen.

La termenul de

judecată din 16 noiembrie 2010, petenta recurentă a invocat o nouă excepție de

neconstituționalitate vizând disp. art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen.

arătând că acestea contravin disp. art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 și art.

126 din Constituția României. Prin încheierea pronunțată la data de 19

noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, constatând că

sunt întrunite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a admis

cererea petentei de sesizare a Curții Constituționale și a dispus sesizarea

acesteia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

La termenul de

judecată din 14 decembrie 2010 petenta recurentă a ridicat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen.,

apreciind că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale în măsura în care Parchetul

nu comunică copie de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate ci doar

o adresă altor persoane, care nu au niciun interes legitim în a primi asemenea

adresă.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Astfel, din actele și lucrările

dosarului a rezultat că la datele de 13 septembrie 2006 și 18 septembrie 2006, N.C.,

apărător ales al inculpatul V.C.G., a formulat denunțuri împotriva lucrătorilor

de poliție și magistraților, procurori și judecători, de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, Tribunalul București și Curtea de Apel București,

prin care susținea că aceștia au săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu

contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, favorizarea infractorului,

infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu infracțiuni

asimilate acestora. Denunțurile mai priveau și săvârșirea de către persoane

necunoscute, angajate ale SC I.CV.P.I.S. SRL și SC A.B.N.A. B. SA, a

infracțiunilor de deturnare de fonduri, furt, înșelăciune, delapidare sau

gestiune frauduloasă și a unor infracțiuni de fals, precum și săvârșirea de

către angajați ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai

SC I.CV.P.I.S. SRL a infracțiunilor de dare de mită, luare de mită, luare de

mită și primire de foloase necuvenite.

Faptele sesizate de către petentă

au fost cercetate de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de

combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție în dosarul nr. 75/P/2007,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 248 și

art. 248

1

C. pen.

Astfel, prin

ordonanța din 31 mai 2007, Secția de combatere a infracțiunilor conexe

infracțiunilor de corupție, a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.L.,

S.C., M.I., P.M., S.C., T.I.Ș., B.N., T.C., N.D., I.M., C.V., C.S.E., D.N. și V.F.M.,

sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 17 lit. a) și d) din Legea nr. 78/2000,

cu referire la infr. prev. de art. 248 – 248

1

C. pen., considerând

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Prin aceeași

ordonanță s-a mai dispus și disjungerea cauzei și declinarea competenței în

favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea continuării

cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 302

1

C. pen.,

art. 208 – 209 C. pen., art. 215 alin. (5) C. pen., art. 215

1

C.

pen. și art. 214 C. pen.

Din actele premergătoare

efectuate a rezultat, contrar celor susținute de N.C., că urmărirea penală și

judecarea cauzei privind pe inculpatul N.P., V.C.G. și P.A.R., s-a efectuat cu

respectarea dispozițiilor legale.

Curtea, a

constatat că, potrivit art. 275 C. proc. pen., (text general în ceea ce

privește posibilitatea atacării actelor efectuate de către organele de urmărire

penală), orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de

urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale

legitime.

De

asemenea, dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., care

reglementează posibilitatea atacării soluțiilor de netrimitere în judecată date

de către procurori, se referă la persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

Rezultă,

așadar că pot formula plângere împotriva actelor și măsurilor dispuse de către

procuror numai o persoană vătămată prin infracțiunea sesizată sau ale cărei

interese legitime au fost vătămate. Așa cum s-a reținut mai sus, petenta din

prezenta cauză, fiind apărător ales

apărător ales al inculpatul V.C.G. (într-o

altă cauză), a formulat denunțurile, iar apoi plângerea ce formează obiectul

dosarului de față.

Față de

această situație, Curtea a constatat că petenta nu îndeplinea una dintre

condițiile de fond pentru a exercita plângere împotriva soluției de netrimitere

în judecată a procurorului, nefiind o persoană interesată, în înțelesul

dispozițiilor art. 275 și art. 278

1

C. proc. pen., citate mai sus,

interesul trebuind să fie unul personal.

Astfel

că, în mod corect prima instanță a respins plângerea formulată de aceasta ca

nefondată, chiar dacă pentru alte motive, considerentele pentru pronunțarea

acestei soluții trebuind să fie cele arătate mai sus. Având în vedere că

soluția pe fond este aceeași, Curtea a apreciat că nu se impune casarea

sentinței, fiind suficientă substituirea motivării.

În ceea

ce privește excepția lipsei calități procesuale a recurentei, deși ar fi fost

firesc să fie analizată cu prioritate, Curtea a evaluat-o în această parte a

hotărâri, întrucât cele reținute mai sus sunt relevante și pentru soluționarea

excepției.

Legat de

această chestiune, Curtea a constatat că excepția lipsei calității procesuale a

recurentei este nefondată, întrucât petenta a figurat ca parte în cauza

soluționată în fond de către Tribunalul București, secția I penală. Or,

potrivit dispozițiilor art. 385

2

rap. la art. 362 C. proc. pen.,

recurs pot declara, pe lângă procuror și alte persoane interesate, părțile. Cum

petenta este parte în dosarul de fond, în mod firesc aceasta avea și calitate

procesuală de a formula recurs.

Față de

acestea a respins excepția lipsei calității procesuale a recurentei petente N.C.

Referitor

la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției

de neconstituționale invocată de către petentă, Curtea a constatat că aceasta

este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din

oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea,

excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în

cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale

.

Textele

citate stabilesc condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate,

printre acestea aflându-se și cea privitoare la legătura dispoziției legale

invocate cu soluționarea cauzei. Legătura nu trebuie să fie doar una formală,

ci aceasta trebuie să fie dispoziția pe care se întemeiază dreptul (interesul

legitim) invocat.

În speță,

deși textul invocat de către petentă [art. 278 alin. (3) C. proc. pen.] se află

în capitolul „Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală”, nu

are legătură cu cauza, soluția pronunțată de către instanță neavând legătură cu

textul invocat.

Astfel,

faptul că, așa cum arată petenta, parchetul ar fi comunicat soluția dată

persoanei fizice N.C. și nu persoanei fizice autorizate avocat N.C., nu are

relevanță față de soluția pronunțată în cauză.

Pe de

altă parte cele invocate de către petentă sunt critici privitoare la modul de

interpretare și aplicare a unor dispoziții legale, și nicidecum nu vizează

chestiuni de neconstituționalitate a textului respectiv.

Împotriva dispoziției de

respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278 alin. (3) C. proc.

pen., petenta a formulat recurs în termen legal, solicitând Înaltei Curți

casarea dispoziției atacate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării de

către curtea de apel.

În dezvoltarea motivelor de

recurs invocate s-a susținut că în cauză instanța de recurs a încălcat

dispozițiile Legii nr. 47/1992, republicată, în condițiile în care odată cu

fondul cauzei a soluționat și cererea de sesizare a Curții Constituționale,

fără a ține seama de disp. art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată

care instituie calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

S-a mai arătat că s-ar fi impus

acordarea eficienței cuvenite textului de lege menționat, în contextul în care

invocarea unei excepții de neconstituționalitate este de fapt un incident

procedural ce urmează a fi dezbătut în contradictoriu cu părțile din proces.

Pe de altă parte, legat de

excepția de neconstituționalitate ridicată, petenta învederează că îndeplinește

condițiile cerute de lege, ea vizând o lege sau ordonanță, dispoziție dintr-o

lege sau ordonanță, în vigoare, are legătură cu soluționarea cauzei în orice

fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia este ridicată de una din

părți și prevederea ce formează obiectul excepției nu a fost constatată ca

fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Examinând recursul declarat prin

prisma motivelor de recurs invocate, dar și în conformitate cu disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte investită cu controlul jurisdicțional

asupra dispozițiilor de respingere a inadmisibilă a cererii petentei privind

sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen. în raport cu disp. art. 51 și art.

52 din Constituție, expune următoarele.

Inadmisibilitatea este o soluție

pronunțată de instanța în fața căreia este invocată o cerere sau excepție,

atunci când constată neîndeplinite anumite condiții impuse de lege, deci

incidența unor cauze ce fac imposibilă începerea ori continuarea procedurii

judiciare.

Cauzele de inadmisibilitate pot

apărea, în principiu, în legătură cu exercitarea mai multor atribuții ale

Curții Constituționale. Cu toate acestea, datorită caracterului definitoriu al

controlului constituționalității legii în rolul Curții Constituționale, cauzele

de inadmisibilitate s-au dezvoltat pe cale jurisprudențială în special în

cadrul acestui control.

Aceste cauze sunt deci specifice

în practica procedurilor de control al constituționalității legii, iar dintre

formele acestui control cea mai vastă jurisprudență a instanței constituționale

în materia inadmisibilității s-a dezvoltat în cadrul soluționării excepției de

neconstituționalitate.

Există, în acest sens, o

obligație în sarcina instanței judecătorești, de a verifica legalitatea

excepției de neconstituționalitate invocată înaintarea sa, prin îndeplinirea

unei asemenea sarcini, devenind un adevărat „filtru” al excepțiilor de

neconstituționalitate, degrevând Curtea de eventuale supraîncărcări cu excepții

vădit inadmisibile.

Cauzele de inadmisibilitate

determină limitele legale ale controlului pe cale de excepție, fiind strâns

legate de competența de atribuire Curții Constituționale în exercitarea

acestuia.

Cauzele de inadmisibilitate au

caracter imperativ, fiind de ordine publică și impunându-se din oficiu, nici

părțile și nici instanța neputând trece peste existența lor.

Reglementarea cauzelor de

inadmisibilitate are drept scop ocrotirea unui interes public, și anume

respectarea limitelor exercitării controlului de constituționalitate.

Referitor la cererea de sesizare

a Curții Constituționale formulată de petenta N.C., în cauza de față, Curtea în

mod just a apreciat că este inadmisibilă, în condițiile în care textul invocat -

art. 278 alin. (3) C. proc. pen. - ca fiind neconstituțional nu are legătură cu

cauza, soluția pronunțată neavând conexiune cu prevederile respective.

În concret, petenta a adus o

serie de critici modului de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale,

manifestându-și nemulțumirea față de aspectul că parchetul ar fi comunicat

soluția de netrimitere în judecată, respectiv de neîncepere a urmăririi penale,

în raport cu faptele penale sesizate, persoanei fizice N.C. și nu persoanei

fizice autorizate avocat N.C.

În urma propriului examen, Înalta

Curte constată irelevantă excepția de neconstituționalitate invocată, nefiind

pertinentă pentru rezolvarea cauzei în care a fost ridicată, în contextul în

care cerința de pertinență a excepției de neconstituționalitate exprimă legalitatea

obiectivă între aceasta și litigiul în cadrul căruia a fost invocată se impune

o analiză riguroasă din partea instanței în verificarea îndeplinirii ei.

Condiția relevantă implică, pe

lângă necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și

soluționarea procesului principal și rolul concret pe care îl va avea decizia

sa în acest proces, ea trebuind să aibă date reale asupra conținutului

deciziei.

Ori, în speța de față, Înalta

Curte nu identifică în afara interesului părții și pertinența excepției de

neconstituționalitate ridicate pentru rezolvarea cauzei, inclusiv din

perspectiva neîndeplinirii criteriului caracterului procesual, în sensul

invocării neconstituționalității unei norme procedurale aplicabile unei alte

faze a procesului.

Prin urmare, excepția se impune a

fi ridicată într-un moment al procesului în care relevanța sa să poată fi

apreciată pe baza stării de fapt și a probelor administrate, o excepție de

neconstituționalitate invocată prematur sau tardiv din acest punct de vedere

având caracter irelevant.

În virtutea considerentelor

expuse, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petenta N.C.

împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a

Curții Constituționale, cuprinsă în dispozitivul deciziei penale nr. 2001/R din

14 decembrie 2010 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara N.C. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii

de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul deciziei penale

nr. 2001/R din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei

de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 martie 2011.