ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 3 mai 2006, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 11925 din 27 decembrie 2005 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, adresele din 17 martie 2005 și, respectiv, din 21 iulie 2005, emise de A.N., precum și declarațiile unor martori, arătând că în anul 1942 reclamantul împreună cu părinții săi s-au refugiat din localitatea Valea Neagră, în localitatea Remetea, județul Bihor, în perioada 18 mai 1942 - 6 martie 1954. Prin sentința nr. 135/CA/2006 din 15 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și, anulând hotărârea contestată, a obligat pârâta să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada mai 1942-martie 1945. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în esență, că, deși reclamantul nu a putut face dovada refugiului și a persecuției etnice prin acte oficiale, îndeplinirea acestor condiții a fost dovedită cu declarațiile martorilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.B., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că soluția este netemeinică și nelegală, întrucât, din probele administrate în cauză, nu rezultă că refugiul reclamantului ar fi fost determinat de persecuții de natură etnică, așa cum prevede Legea nr. 189/2000. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în cauză, a localității sale de domiciliu, să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta.

Or, așa cum rezultă, în mod expres, din chiar susținerile intimatului - reclamant, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză, refugiul a fost determinat de „bombardamente și foamete", neavând, așadar, ca temei criterii de natură etnică. Cum refugiul intimatului - reclamant nu a fost consecința unor persecuții etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, recursul va fi admis și modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.B. împotriva sentinței nr. 135/CA/2006 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului N.I., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2007.