ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1437/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 188/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, dispunând anularea hotărârii din 17 mai 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din declarațiile martorilor rezultă că reclamantul, împreună cu părinții săi, S.V. și S.O., a fost refugiat, în perioada iulie 1942-martie 1945, din localitatea C., în localitatea R.-B., din cauza persecuțiilor la care familia sa era supusă de către populația de etnie maghiară.

Instanța de fond constată că între extrasul din 01 septembrie 2004, emis de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor - care atestă calitatea de refugiat a numitului S.V., în perioada 1942-1945, având fișa de refugiat din anul 1942 - și această din urmă fișă, eliberată de către Direcția Arhivelor Naționale Centrale București, există, într-adevăr, contradicții, în sensul că nici una dintre persoanele menționate în cuprinsul fișei de refugiat nu face parte din familia reclamantului. Instanța de judecată a reținut, însă, că această contradicție între actele oficiale emise de cele două instituții nu poate fi imputată reclamantului care, în lipsa unor acte oficiale concludente, a făcut dovada persecuției etnice prin proba testimonială.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, față de împrejurarea că reclamantul nu a fâcut dovada persecuției etnice și nici a refugiului. Arată recurenta că prima instanță de judecată în mod greșit a admis cererea reclamantului, în condițiile în care nu a lămurit contradicția existentă între actele oficiale aflate la dosar, respectiv extrasul din 01 septembrie 2004, emis Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor și fișa de refugiat din anul 1942 a numitului S.V., eliberată de către Direcția Arhivelor Naționale Centrale București. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. În cauză, într-adevăr, rezultă din extrasul din 01 septembrie 2004, emis Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bihor, că numitul S.V. a fost refugiat în perioada 1942-1945, fișa sa de refugiat din anul 1942. Potrivit, însă, acestei din urmă fișe, eliberată de Direcția Arhivelor Naționale Centrale București, nici una dintre persoanele menționate la rubrica „Situația familială" nu face parte din familia reclamantului. Mai mult decât atât, în cuprinsul respectivei fișe se menționează că numele atât al localității de naștere a refugiatului, cât și al celei „de unde vine" acesta este „P." iar nu „C.", așa cum susține reclamantul și cum o atestă, de altfel, și actele de stare civilă depuse de reclamant la dosar, inclusiv certificatul de deces al tatălui său.

De asemenea, așa cum rezultă din aceeași fișă de refugiat a numitului S.V., acesta avea, în anul refugiului (1942) vârsta de 33 de ani, or, potrivit actelor de stare civilă, tatăl reclamantului s-a născut la data de 17 decembrie 1903, probele fiind, deci, contradictorii și sub acest aspect. Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. în acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, cu privire la aspectele mai sus arătate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza a I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același Cod. Cu prilejul rejudecării, instanța de judecată va suplimenta probatoriul, prin audierea ambilor martori care au dat declarații notariale, în vederea lămuririi contradicțiilor mai sus arătate și, deci, a edificării cu privire la identitatea de persoană între tatăl reclamantului și numitul Secară Vasile, la care se referă fișa de refugiat din anul 1942.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței nr. 188/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.