ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 187/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta U.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, dispunând anularea hotărârii din 25 mai 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta și tatăl său s-au refugiat, în cursul anului 1940 - din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din localitatea de domiciliu B., în localitatea R., reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă. în motivarea recursului, Casa Județeană de Pensii Bihor arată, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în sensul că la dosarul cauzei nu se află nici un act oficial care să ateste susținerile reclamantei.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Or, din declarația notarială a martorilor G.N. și S.D., ei înșiși beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, acest din urmă martor fiind audiat și nemijlocit de instanța de judecată, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și tatăl său, P.M., s-au refugiat, în toamna anului 1940, din localitatea B., în care își aveau domiciliul, în zona R.-B., întorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. l87/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.