Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3407/2008

HOTĂRÂRE
10.10.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3407/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2007, reclamantul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 13444 din 16 noiembrie 2007 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 51/CA din 31 martie 2008, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin probele de la dosar, reclamantul P.D. a făcut dovada calității de refugiat ca urmare a cedării Ardealului de Nord de către România, în urma Dictatului de la Viena. Având în vedere că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, suferind aceleași persecuții etnice ca și aceștia, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor. Recurenta a susținut că intimatul - reclamant nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu.

S-a mai susținut că declarațiile martorilor sunt contrazise de actele oficiale depuse în susținerea cererii reclamantului. Recursul este nefondat. Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În cauză, din declarațiile notariale ale martorilor L.A. și M.G., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă, extrasul din registrul refugiaților întocmit în perioada 2 noiembrie 1940 – 25 octombrie 1944 de Prefectura județului Bihor și declarațiile judiciare ale acelorași martori, rezultă că s-a făcut dovada refugiului familiei reclamantului, din localitatea de domiciliu, în Beiuș, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra populației din zonă de către autoritățile maghiare, după cedarea Ardealului de Nord. De altfel, martorii L.A. și M.G. sunt beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, conform dovezilor din dosarul de fond.

Cum reclamatul s-a născut în perioada de refugiu a părinților, la 9 martie 1942 potrivit certificatului de naștere depus la dosar, situația fiind lămurită și prin declarația martorului L.A., în sensul că mama reclamantului s-a întors în localitatea de domiciliu pentru a naște după care a plecat din nou în refugiu, rezultă că, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt incidente prevederile legale mai sus enunțate, întrucât copilul născut în aceste condiții are același statut ca și părinții săi, prin aceea că a suferit aceleași privațiuni, efectele strămutării răsfrângându-se și asupra sa. În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 51/CA din 31 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 187/CA/2007-P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiun
ÎCCJ 2008-02-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 835/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului admini
ÎCCJ 2008-04-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1566/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând ca prin se
ÎCCJ 2008-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 2 august 2007, reclamantul B.G. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta Casa J
ÎCCJ 2008-03-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 947/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 2007, reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotăr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă