ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de
Apel Oradea la data de 2 august 2007, reclamantul B.G. a solicitat instanței ca
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor să se dispună
anularea hotărârii nr. 13281/2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i
recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată de
Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
criticat hotărârea pârâtei ca fiind nelegală, întrucât din actele anexate
cererii sale rezultă că îndeplinește cerințele Legii nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 196/CA-PI din 12
noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu
cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.
A anulat hotărârea nr. 13281 din 13 iulie
2007 emisă de pârâtă .
A obligat pârâta să-i recunoască
reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și
completată de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză s-a făcut
dovada refugiului reclamantului, din motive etnice.
Împotriva sentinței civile susmenționate
a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, care a motivat, în esență, că
intimatul nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de
refugiu în altă localitate decât aceea de domiciliu. Declarațiile martorilor
administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut
dovedi susținerile reclamantului.
Examinând sentința atacată în raport cu
actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu
dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C.
proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în
continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile
instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945
din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile
acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus
menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,
expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare
ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G nr. 127/2002, prin persoană strămutată
în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a
fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă
localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele
refugiate.
Din probele administrate în cauză, se
reține că reclamantul locuia la momentul adoptării Diktatului de la Viena
într-un cătun ce aparținea administrativ de localitatea Hotar. Deși linia de
demarcație între teritoriul cedat și teritoriul românesc este materializată pe
harta din dosar, astfel încât satul Hotar aparținea României, se constată existența
unui grup de gospodării situate izolat, într-un cătun, împrejurare care face
plauzibilă ipoteza susținută de reclamant potrivit căreia populația din această
zonă ar fi fost supusă persecuțiilor etnice.
Această împrejurare este confirmată și de
depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv T.P. și S.V., care au
declarat că reclamantul împreună cu părinții săi s-au refugiat în perioada
noiembrie 1940 până în mai 1942 din cătunul numit „Poiana” din satul Fâșca în
localitatea Beiuș.
Coroborând această probațiune cu extrasul
din registrul refugiaților de la fila 12 se reține că reclamantul a făcut dovada
refugiului din motive etnice, astfel cum cer prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
De altfel, raportat la contextul istoric
al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de
Nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare
denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia
sa.
Prin urmare, cum recunoașterea calității
de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod
corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantului B.G. se
reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică iar recursul
declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 196/CA-PI din 12 noiembrie
2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18
aprilie 2008.