ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Oradea la data de 2 august 2007, reclamantul B.G. a solicitat instanței ca

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor să se dispună

anularea hotărârii nr. 13281/2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

criticat hotărârea pârâtei ca fiind nelegală, întrucât din actele anexate

cererii sale rezultă că îndeplinește cerințele Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 196/CA-PI din 12

noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu

cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

A anulat hotărârea nr. 13281 din 13 iulie

2007 emisă de pârâtă .

A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată și

completată de Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză s-a făcut

dovada refugiului reclamantului, din motive etnice.

Împotriva sentinței civile susmenționate

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, care a motivat, în esență, că

intimatul nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de

refugiu în altă localitate decât aceea de domiciliu. Declarațiile martorilor

administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut

dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus

menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare

ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G nr. 127/2002, prin persoană strămutată

în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a

fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele

refugiate.

Din probele administrate în cauză, se

reține că reclamantul locuia la momentul adoptării Diktatului de la Viena

într-un cătun ce aparținea administrativ de localitatea Hotar. Deși linia de

demarcație între teritoriul cedat și teritoriul românesc este materializată pe

harta din dosar, astfel încât satul Hotar aparținea României, se constată existența

unui grup de gospodării situate izolat, într-un cătun, împrejurare care face

plauzibilă ipoteza susținută de reclamant potrivit căreia populația din această

zonă ar fi fost supusă persecuțiilor etnice.

Această împrejurare este confirmată și de

depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv T.P. și S.V., care au

declarat că reclamantul împreună cu părinții săi s-au refugiat în perioada

noiembrie 1940 până în mai 1942 din cătunul numit „Poiana” din satul Fâșca în

localitatea Beiuș.

Coroborând această probațiune cu extrasul

din registrul refugiaților de la fila 12 se reține că reclamantul a făcut dovada

refugiului din motive etnice, astfel cum cer prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

De altfel, raportat la contextul istoric

al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de

Nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare

denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia

sa.

Prin urmare, cum recunoașterea calității

de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod

corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantului B.G. se

reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică iar recursul

declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 196/CA-PI din 12 noiembrie

2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.