ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1565/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta P.M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Bihor, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

anularea hotărârii nr. 12943 din 17 noiembrie 2006 emisă de pârâtă apreciind-o

ca fiind netemeinică și nelegală.

În fond, după casare, prin

sentința civilă nr. 195 din 12 noiembrie 2007 Curtea de Apel Oradea a admis

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva pârâtei

Casa Județeană de Pensii Bihor și a dispus anularea hotărârii nr. 12943 din 17

noiembrie 2006 emisă de pârâtă. Totodată, pârâta a fost obligată să recunoască

reclamantei statutul de persoană refugiată și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare.

Pentru a hotărî astfel

instanța a procedat la suplimentarea probațiunii, conform dispozițiilor date de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2651 din 23 mai 2007, prin

administrarea unor noi probe testimoniale reclamanta a făcut dovada persecuției

din motive etnice.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ.

În motivarea a arătat că

din probele administrate nu se poate concluziona că persecuție etnică a fost

cea care a determinat schimbarea de domiciliu a reclamantei, probele

testimoniale administrate în cauză nefiind în măsură că susțină această

ipoteză.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele

administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. l alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana

care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice.

Din interpretarea prevederilor

ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de

persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive

etnice.

Or, din administrarea

noilor probe testimoniale, respectiv declarațiilor martorelor F.M. și S.I.,

date în fața instanței de fond (filele 16,17 dosar fond după casare) rezultă că

acestea cunosc faptul că reclamanta împreună cu familia a plecat din

localitatea Hotar în Fisca și Ceica revenind în satul Hotar în momentul în care

maghiarii au trasat o graniță, unele case rămânând în teritoriul românesc

altele pe teritoriul ungar.

Al doilea martor însă

declară că nu își amintește dacă în această localitate Hotar a fost trasată o

graniță între Ungaria și România.

Pentru a determina

convingerea instanței mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință

și să fie veridică, să inspire instanței încrederea că reflectă în mod exact

realitatea obiectivă.

Cercetând mărturiile

martorilor audiați, în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei,

Înalta Curte constată că acestea nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Având în vedere că

probele administrate nu au lămurit situația refugiului reclamantei, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, motiv pentru

care în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va admite recursul, va

casa sentința atacată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul

declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 195 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond respinge

acțiunea reclamantei ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.