ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 835/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta

și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Hotărârii nr.

13184 din 18 mai 2007 emisă de aceasta din urmă și obligarea ei să-i recunoască

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la Arhivele Naționale s-a făcut o gravă confuzie între tatăl său B.P.

domiciliat în Peștera și o altă persoană cu același nume, domiciliat în

Chistag.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr.

165/CA 2007 – P din 8 octombrie 2007, a admis acțiunea formulată de P.A.,

dispunând anularea hotărârii nr. 13184 din 18 mai 2007 emisă de pârâta și

obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a

prevederilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, deși în cauză lipsesc actele oficiale, reclamanta a făcut dovada

existenței unei persecuții etnice în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000 astfel că pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantei această

calitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că,

din actele depuse la dosar intimata-reclamantă nu a făcut dovada unei

persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă

localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Astfel, susține recurenta, din

Extrasul nr. 200 din 12 februarie 2007 eliberat de către Direcția Județeană

Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că numitul B.P. a avut calitatea de

persoană refugiată din localitatea Chistag în localitatea Timișoara, la acea

dată respectiv 17 martie 1942, fiind în vârstă de 27 ani.

De asemenea, se susține că nici

declarațiile martorilor nu prezintă relevanță juridică, deoarece în fața

instanței martorul S.T. declară că nu-și amintește cu exactitate, când s-a

refugiat intimata, iar martorul V.P. declară în fața notarului că intimata s-a refugiat

în perioada 1940 -1943 iar în fața instanței, că nu cunoaște cu exactitate

perioada când intimata s-a întors din refugiu.

Recursul este fondat urmând să fie

admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art.

1, lit. c)].

Prin art. 6 din ordonanță s-a

stabilit că „dovada situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele

interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în

cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de

lege”.

În cauză instanța de fond și-a

fundamentat soluția pe un probatoriu incomplet, atât declarațiile martorilor

cât și înscrisurile depuse fiind neconcludente în soluționarea cauzei.

Astfel, din conținutul fișei nr.

6580 din 17 martie 1942 comunicată de către Direcția Arhive Naționale Centrale

București rezultă că numitul B.P. a avut calitatea de persoană refugiată din

localitatea Chistag, în localitatea Timișoara, și avea vârsta de 27 de ani la

momentul respectiv, în timp ce ceilalți membri ai familiei, respectiv B.A. în

vârstă de 54 ani și B.C. în vârstă de 20 de ani au rămas pe teritoriul cedat

Ungariei.

Pe de altă parte, din declarațiile

martorilor S.T. și V.P., date în fața notarului public, rezultă că reclamanta

împreună cu tatăl său B.P. a fost refugiată în perioada 1940-mai 1943 din

localitatea Pestera în localitatea Fisca ceea ce înseamnă că B.P. din actul

emis de Arhivele Naționale este cu totul altă persoană decât cea de care au

cunoștință martorii, declarațiile acestora fiind contrazise de actele oficiale

depuse la dosar.

De altfel, prin Notele scrise depuse

de intimata-reclamantă în dosarul de recurs (fila 8) rezultă că aceasta nu a

primit nici la această dată, precizări privitoare la identificarea tatălui său,

deși a înaintat către Arhivele Naționale două adrese, în acest sens.

Se constată așadar, în raport de

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., că instanța de fond, fiind

lipsită de rol activ, nu a administrat probele necesare pentru stabilirea faptelor

și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale, încât pentru admiterea recursului pârâtei, se va dispune casarea

sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea

completării probelor și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 165/CA/2007-P din 8

octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29

februarie 2008