ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 835/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Hotărârii nr. 13184 din 18 mai 2007 emisă de aceasta din urmă și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la Arhivele Naționale s-a făcut o gravă confuzie între tatăl său B.P. domiciliat în Peștera și o altă persoană cu același nume, domiciliat în Chistag. Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 165/CA 2007 – P din 8 octombrie 2007, a admis acțiunea formulată de P.A., dispunând anularea hotărârii nr. 13184 din 18 mai 2007 emisă de pârâta și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși în cauză lipsesc actele oficiale, reclamanta a făcut dovada existenței unei persecuții etnice în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 astfel că pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantei această calitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că, din actele depuse la dosar intimata-reclamantă nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Astfel, susține recurenta, din Extrasul nr. 200 din 12 februarie 2007 eliberat de către Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că numitul B.P.

a avut calitatea de persoană refugiată din localitatea Chistag în localitatea Timișoara, la acea dată respectiv 17 martie 1942, fiind în vârstă de 27 ani. De asemenea, se susține că nici declarațiile martorilor nu prezintă relevanță juridică, deoarece în fața instanței martorul S.T. declară că nu-și amintește cu exactitate, când s-a refugiat intimata, iar martorul V.P. declară în fața notarului că intimata s-a refugiat în perioada 1940 -1943 iar în fața instanței, că nu cunoaște cu exactitate perioada când intimata s-a întors din refugiu. Recursul este fondat urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1, lit. c)]. Prin art. 6 din ordonanță s-a stabilit că „dovada situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”. În cauză instanța de fond și-a fundamentat soluția pe un probatoriu incomplet, atât declarațiile martorilor cât și înscrisurile depuse fiind neconcludente în soluționarea cauzei.

Astfel, din conținutul fișei nr. 6580 din 17 martie 1942 comunicată de către Direcția Arhive Naționale Centrale București rezultă că numitul B.P. a avut calitatea de persoană refugiată din localitatea Chistag, în localitatea Timișoara, și avea vârsta de 27 de ani la momentul respectiv, în timp ce ceilalți membri ai familiei, respectiv B.A. în vârstă de 54 ani și B.C. în vârstă de 20 de ani au rămas pe teritoriul cedat Ungariei. Pe de altă parte, din declarațiile martorilor S.T. și V.P., date în fața notarului public, rezultă că reclamanta împreună cu tatăl său B.P. a fost refugiată în perioada 1940-mai 1943 din localitatea Pestera în localitatea Fisca ceea ce înseamnă că B.P. din actul emis de Arhivele Naționale este cu totul altă persoană decât cea de care au cunoștință martorii, declarațiile acestora fiind contrazise de actele oficiale depuse la dosar.

De altfel, prin Notele scrise depuse de intimata-reclamantă în dosarul de recurs (fila 8) rezultă că aceasta nu a primit nici la această dată, precizări privitoare la identificarea tatălui său, deși a înaintat către Arhivele Naționale două adrese, în acest sens. Se constată așadar, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., că instanța de fond, fiind lipsită de rol activ, nu a administrat probele necesare pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, încât pentru admiterea recursului pârâtei, se va dispune casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea completării probelor și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 165/CA/2007-P din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008