ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2190/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 18/C A/2008 - P.I. din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, a dispus anularea Hotărârii nr. 13012 din 23 februarie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin hotărârea contestată, pârâta a respins cererea reclamantului de recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că petentul nu a făcut dovada persecuțiilor etnice, întrucât actele depuse la Comisia constituită pe lângă Casa de Pensii sunt contradictorii și neconcludente, datorită faptului că martorii S.P. și R.G. au declarat că, în perioada noiembrie 1940 - octombrie 1944, M.P. și familia sa s-au refugiat din localitatea Halmășd în localitatea Beiuș; Arhivele Naționale au emis adeverință în sensul că petentul nu figurează în evidențele referitoare la persoanele refugiate; din livretul militar rezultă că petentul a fost încorporat în perioada 14 octombrie 1943 - 20 decembrie 1944. Curtea de Apel a reținut însă că reclamantul a făcut dovada persecuțiilor etnice care au determinat refugiul familiei sale, întrucât datele menționate în livretul militar nu corespund realității, ci au fost înscrise pentru ca M.P.

să nu fie concentrat ulterior, acest fapt fiind susținut prin declarația martorului S.P., care a făcut parte din comisia care a eliberat respectivul act. A mai reținut Curtea de Apel că cererea petentului este întemeiată și prin prisma faptului că fratelui său i-a fost recunoscută calitatea de refugiat în condiții similare. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor susține, în esență, că reclamantul nu a depus niciun înscris oficial care să facă dovada persecuțiilor din motive etnice care au determinat refugiul familiei sale, că nu figurează în evidențele Arhivelor Naționale referitoare la persoanele refugiate, că declarația martorului S.P.

nu este credibilă datorită faptului că această persoană recunoaște mențiunile false din livretul militar eliberat de Comisia din care a făcut parte. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori." Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art. 61 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege". Față de aceste dispoziții legale, este neîntemeiată critica din recurs referitoare la faptul că intimatul-reclamant nu a depus niciun act oficial care să facă dovada persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu și care să fi determinat refugiul familiei sale. Înalta Curte reține că reclamantul a efectuat diligentele necesare pentru a obține acte oficiale eliberate de organele competente, așa cum rezultă din împrejurarea că s-a adresat atât Arhivelor Naționale cât și Primăriei Comunei Halmășd, prin care să facă dovada refugiului familiei sale.

Însă, în prezența răspunsurilor negative primite de la aceste instituții, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, reclamantul are posibilitatea de a proba persecuțiile din motive etnice prin declarații de martori, cum de altfel s-a și întâmplat în cauză. Curtea de Apel în mod corect a apreciat declarațiile martorilor S.P. și R.G.

în raport cu mențiunile înscrise în livretul militar, reținând întemeiat că reclamantul a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice care au determinat refugiul familiei sale din localitatea de domiciliu Halmășd în localitatea Beiuș în perioada noiembrie 1940 - octombrie 1944. Față de criticile din recurs, Înalta Curte reține că, în privința mijloacelor de probă sunt aplicabile Normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă și utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la aprecierea instanței învestită cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește aprecierea probelor, aceasta se face pe baza convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar nu arbitrar.

Or, recurenta-pârâtă aduce critici modalității de apreciere a probatoriului administrat în cauză, fără a combate aspectele invocate de reclamant la fond și fără a produce în recurs vreo probă care să demonstreze netemeinicia celor reținute de Curtea de apel pe baza probatoriului administrat. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, în acord cu dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) și (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Mai mult decât atât, în speță, întemeiat și cu respectarea normelor procedurale, Curtea de Apel a procedat la aprecierea declarațiilor martorilor, coroborat cu împrejurarea că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor a recunoscut lui M.D., fratele reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. ÎIn aceste condiții, respingerea cererii reclamantului ar fi echivalat cu acceptarea unei discriminării între membrii aceleiași familii care s-au aflat în aceeași situație, și anume aceea de refugiat în sensul art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Sub toate aspectele, Înalta Curte reține că instanța fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. l8/CA/2008 - P.I. din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.