ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2190/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 18/C A/2008 - P.I. din 21 ianuarie 2008, Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor, a dispus anularea Hotărârii nr. 13012 din 23 februarie 2007 emisă

de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de

beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel

a reținut, în esență, următoarele:

Prin hotărârea contestată, pârâta a respins

cererea reclamantului de recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că

petentul nu a făcut dovada persecuțiilor etnice, întrucât actele depuse la

Comisia constituită pe lângă Casa de Pensii sunt contradictorii și

neconcludente, datorită faptului că martorii S.P. și R.G. au declarat că, în

perioada noiembrie 1940 - octombrie 1944, M.P. și familia sa s-au refugiat din

localitatea Halmășd în localitatea Beiuș; Arhivele Naționale au emis adeverință

în sensul că petentul nu figurează în evidențele referitoare la persoanele

refugiate; din livretul militar rezultă că petentul a fost încorporat în

perioada 14 octombrie 1943 - 20 decembrie 1944.

Curtea de Apel a reținut însă că reclamantul

a făcut dovada persecuțiilor etnice care au determinat refugiul familiei sale,

întrucât datele menționate în livretul militar nu corespund realității, ci au

fost înscrise pentru ca M.P. să nu fie concentrat ulterior, acest fapt fiind

susținut prin declarația martorului S.P., care a făcut parte din comisia care a

eliberat respectivul act. A mai reținut Curtea de Apel că cererea petentului

este întemeiată și prin prisma faptului că fratelui său i-a fost recunoscută

calitatea de refugiat în condiții similare.

Împotriva sentinței civile pronunțate de

Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă

Casa Județeană de Pensii Bihor susține, în esență, că reclamantul nu a depus

niciun înscris oficial care să facă dovada persecuțiilor din motive etnice care

au determinat refugiul familiei sale, că nu figurează în evidențele Arhivelor

Naționale referitoare la persoanele refugiate, că declarația martorului S.P. nu

este credibilă datorită faptului că această persoană recunoaște mențiunile

false din livretul militar eliberat de Comisia din care a făcut parte.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ.,

ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale

Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile

ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale

dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori."

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art.

61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit

cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele

interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege".

Față de aceste dispoziții legale, este

neîntemeiată critica din recurs referitoare la faptul că intimatul-reclamant nu

a depus niciun act oficial care să facă dovada persecuțiilor din motive etnice

suferite în localitatea de domiciliu și care să fi determinat refugiul familiei

sale.

Înalta Curte reține că reclamantul a efectuat

diligentele necesare pentru a obține acte oficiale eliberate de organele

competente, așa cum rezultă din împrejurarea că s-a adresat atât Arhivelor

Naționale cât și Primăriei Comunei Halmășd, prin care să facă dovada refugiului

familiei sale. Însă, în prezența răspunsurilor negative primite de la aceste

instituții, potrivit art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, reclamantul are posibilitatea de a proba

persecuțiile din motive etnice prin declarații de martori, cum de altfel s-a și

întâmplat în cauză.

Curtea de Apel în mod corect a apreciat

declarațiile martorilor S.P. și R.G. în raport cu mențiunile înscrise în

livretul militar, reținând întemeiat că reclamantul a făcut dovada

persecuțiilor din motive etnice care au determinat refugiul familiei sale din

localitatea de domiciliu Halmășd în localitatea Beiuș în perioada noiembrie

1940 - octombrie 1944.

Față de criticile din recurs, Înalta Curte

reține că, în privința mijloacelor de probă sunt aplicabile Normele de

procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie pertinentă, concludentă

și utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind la

aprecierea instanței învestită cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește aprecierea probelor,

aceasta se face pe baza convingerii intime a judecătorului, în mod liber, dar

nu arbitrar. Or, recurenta-pârâtă aduce critici modalității de apreciere a

probatoriului administrat în cauză, fără a combate aspectele invocate de

reclamant la fond și fără a produce în recurs vreo probă care să demonstreze

netemeinicia celor reținute de Curtea de apel pe baza probatoriului administrat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că

instanța de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în

cauză, în acord cu dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, cu referire la art. 4 alin. (1) și (2) din Normele

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Mai mult decât atât, în speță, întemeiat și

cu respectarea normelor procedurale, Curtea de Apel a procedat la aprecierea

declarațiilor martorilor, coroborat cu împrejurarea că recurenta-pârâtă Casa

Județeană de Pensii Bihor a recunoscut lui M.D., fratele reclamantului,

calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

ÎIn aceste condiții, respingerea cererii

reclamantului ar fi echivalat cu acceptarea unei discriminării între membrii

aceleiași familii care s-au aflat în aceeași situație, și anume aceea de

refugiat în sensul art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Sub toate aspectele, Înalta Curte reține că instanța

fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, în deplină

concordanță cu dispozițiile legale aplicabile, stabilind cu just temei faptul

că reclamantul se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică și, potrivit art. 312 alin. (1)

teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. l8/CA/2008 - P.I. din 21

ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai

2008.