ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul

S.A. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 81 din

31 martie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie

1940 – 6 martie 1945 cu începere de la 1 martie 2006.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în anul 1940 s-a refugiat cu întreaga familie din

U.R.S.S., sat Șipotele Sucevei în România, sat Izvoarele Sucevei, unde

locuiește și în prezent. Cauza acestei schimbări forțate de domiciliu a

constituit-o evenimentele istorice ale momentului.

În susținerea acțiunii

reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că

locul de naștere al reclamantului este în România, Izvoarele Sucevei, raion

Câmpulung.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 229

din 4 octombrie 2006 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat

Hotărârea nr. 81 din 31 martie 2006, a constatat că reclamantul este beneficiar

al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și i-a acordat aceste drepturi

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 martie

2006.

Pentru a adopta această

soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că familia reclamantului a fost

obligată să-și părăsească domiciliul în anul 1940, venind în România,

localitatea Izvoarele Sucevei, unde reclamantul locuiește și în prezent.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs pârâta, C.J.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie pe motiv că reclamantul nu dovedește refugierea sa din localitatea

Șipotele Sucevei, U.R.S.S. în localitatea Izvoarele Sucevei, cu documente

oficiale.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/

sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse la

dosar, apar neconcordanțe între locul nașterii și data refugierii

reclamantului, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din

localitatea Șipotele Sucevei, U.R.S.S. în localitatea Izvoarele Sucevei,

județul Suceava.

Simpla mutare a reclamantului

dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de

persecuții etnice.

Reclamantul, a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei

testimoniale cu martori.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Deci, simplele declarații

ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația reclamantului doar

din spusele acestuia, nu pot fi luate în considerare mai ales că nici unul

dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care Instanța de Fond le invocă în motivarea hotărârii,

nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt

mijloc de probă.

Pentru a ajunge la o soluție

temeinică și legală, judecătorul trebuie că aibă rol activ, fiind dator,

potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a stărui, prin toate mijloacele

legale, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest sens, aceleași

prevederi legale acordă judecătorului puterea de a ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale

menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în

mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant

Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Așa fiind, cum intimatul -

reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest

lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod greșit,

Instanța de Fond, a admis acțiunea.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul că va fi respinsă

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P.S. împotriva sentinței civile nr. 229 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul S.A., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2007.