ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 81 din 31 martie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 cu începere de la 1 martie 2006. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1940 s-a refugiat cu întreaga familie din U.R.S.S., sat Șipotele Sucevei în România, sat Izvoarele Sucevei, unde locuiește și în prezent. Cauza acestei schimbări forțate de domiciliu a constituit-o evenimentele istorice ale momentului.

În susținerea acțiunii reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că locul de naștere al reclamantului este în România, Izvoarele Sucevei, raion Câmpulung. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 229 din 4 octombrie 2006 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea nr. 81 din 31 martie 2006, a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și i-a acordat aceste drepturi pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 martie 2006. Pentru a adopta această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că familia reclamantului a fost obligată să-și părăsească domiciliul în anul 1940, venind în România, localitatea Izvoarele Sucevei, unde reclamantul locuiește și în prezent. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta, C.J.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că reclamantul nu dovedește refugierea sa din localitatea Șipotele Sucevei, U.R.S.S.

în localitatea Izvoarele Sucevei, cu documente oficiale. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanțe între locul nașterii și data refugierii reclamantului, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea Șipotele Sucevei, U.R.S.S.

în localitatea Izvoarele Sucevei, județul Suceava. Simpla mutare a reclamantului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Reclamantul, a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Deci, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația reclamantului doar din spusele acestuia, nu pot fi luate în considerare mai ales că nici unul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care Instanța de Fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerințele prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorul trebuie că aibă rol activ, fiind dator, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a stărui, prin toate mijloacele legale, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorului puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Așa fiind, cum intimatul - reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod greșit, Instanța de Fond, a admis acțiunea. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.S. împotriva sentinței civile nr. 229 din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul S.A., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2007.