ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1 din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.

P.S., a dispus anularea Hotărârii nr. 108 din 28 iunie 2006 emisă de pârâtă și a stabilit că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, înscrisuri și declarațiile unor martori, că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul și ceilalți membrii ai familiei sale s-au refugiat, începând din septembrie 1940, din localitatea de domiciliu, Șipotele Sucevei, ocupată de trupele rusești, în localitatea Izvoarele Sucevei, raionul Câmpulung, rămasă sub autoritatea statului român. Împotriva acestei soluții a declarat recurs C.J.P.S., susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada refugiului cu acte oficiale.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, din declarațiile autentificate ale martorilor V.I. și M. A., audiați și nemijlocit de instanța de fond , coroborate cu Adeverința din 10 martie 2006, eliberată de Comitetul executiv al satului Șepit, regiunea Cernăuți din Ucraina, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul s-a refugiat împreună cu familia sa, în luna septembrie 1940, din localitatea de domiciliu, Șipotele Sucevei, ocupată de trupele rusești, în localitatea Izvoarele Sucevei, rămasă sub autoritatea statului român.

În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, Instanța de Fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului. De altfel, recursul apare ca fiind lipsit de interes față de împrejurarea că, prin decizia de revizuire nr. 5049 din 24 ianuarie 2007, recurenta - pârâtă a anulat hotărârea contestată, acordându-i reclamantului drepturile solicitate. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.S. împotriva sentinței nr. 1 din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.