ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1 din

15 ianuarie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată

de reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.

P.S., a dispus

anularea Hotărârii nr. 108 din 28 iunie 2006 emisă de pârâtă și a stabilit că

reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în baza

probelor

administrate în cauză,

înscrisuri și declarațiile unor martori, că, din cauza persecuțiilor etnice la

care au fost supuși, reclamantul și ceilalți membrii ai familiei sale s-au

refugiat, începând din septembrie 1940, din localitatea de domiciliu,

Șipotele Sucevei, ocupată de trupele rusești, în

localitatea Izvoarele Sucevei, raionul

Câmpulung, rămasă sub autoritatea

statului român.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs C.J.P.S., susținând că este netemeinică și

nelegală, întrucât reclamantul nu a făcut dovada refugiului cu acte oficiale.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de

suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă

localitate.

De asemenea,

în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.

105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente (alin. (1))

sau, în

lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din

declarațiile autentificate ale martorilor V.I. și M.

A., audiați și nemijlocit de instanța de fond

, coroborate cu

Adeverința din 10 martie 2006, eliberată de Comitetul executiv al satului

Șepit, regiunea Cernăuți din Ucraina, rezultă într-adevăr că, din cauza

persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul s-a refugiat împreună

cu familia sa, în luna septembrie 1940, din localitatea de domiciliu, Șipotele

Sucevei, ocupată de trupele rusești, în localitatea Izvoarele Sucevei, rămasă

sub autoritatea statului român.

În cauză,

dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, Instanța de

Fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască

reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada

refugiului.

De altfel, recursul apare ca fiind lipsit de interes față de

împrejurarea că, prin

decizia de

revizuire nr. 5049 din 24 ianuarie 2007, recurenta - pârâtă a anulat hotărârea

contestată, acordându-i reclamantului drepturile solicitate.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.S. împotriva sentinței nr. 1 din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.