ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1812/2007

Asupra

recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata

la data de 11 august 2006, reclamanta

M.P. a chemat în

judecata pe pârâta C.

J.P.S., comisia pentru aplicarea

Legii nr.

189/2000, solicitând ca

prin sentința care se va pronunța să se

dispună anularea Hotărârii nr. 113

din 19 iulie 2006, emisă de

pârâtă și

recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că hotărârea emisă

de pârâtă este nelegala, deoarece a făcut dovada că s-a refugiat

împreună cu familia sa din localitatea

Șipotele Sucevei (U.R.S.S.) în

localitatea

Izvoarele Sucevei, în septembrie 1940, imediat după

ocuparea

Basarabiei și Bucovinei de Nord.

Prin sentința civilă nr. 247

din 6 septembrie 2006, Curtea de

Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta M.

P., în contradictoriu cu

pârâta C.J.P.S., comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. A anulat H

otărârea

nr. 113 din 19 iulie 2006, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să-i recunoască

reclamantei

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că, așa cum rezultă și din

declarațiile martorilor M.A. și I.V., care

s-au aflat în aceiași situație de refugiat,

reclamanta s-a născut la

data de 5 noiembrie 1933 în

localitatea Șipotele Sucevei și împreună cu familia sa, s-a refugiat din motive

de persecuție etnică în România, în luna septembrie 1940, astfel că sunt

incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.

J.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 alin. (9), C. proc. civ.

În motivare recurenta a

arătat că, având în vedere actele de

stare civilă și adresa nr. 4317 din 3 martie 2006 a Arhivelor

Naționale Suceava, din care

reiese că familia reclamantei nu face

parte din familiile refugiate din Șipotele Sucevei, U.R.S.S. în

România, reclamanta nu dovedește cu nici

un document oficial

refugierea

sa datorită persecuțiilor etnice din localitatea Șipotele

Sucevei,

U.R.S.S. în România, în septembrie 1940, motiv pentru

care reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. l lit. c). din

Legea

nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată

în raport cu criticile formulate,

probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii

și potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată

că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu

modificările și completările ulterioare,

beneficiază de prevederile

acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la

6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a

fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană

refugiată se înțelege

persoana care a fost obligată să-și schimbe

domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că

obiectul cât și scopul reglementării îl

constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite

de persoanele

persecutate de regimurile respective în perioada arătată,

din motive etnice.

Astfel, motivarea recurentei potrivit căreia dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. l din

Legea nr. 189/2000, cu

modificările

ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele

competente, nu este întemeiată atâta vreme cât dispozițiile art. 4 alin. (2)

din H.G. nr. 127/2002 prevăd expres că, în

lipsa

actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin

declarație

cu martori.

Or, din declarațiile

martorilor N.A. și V.I., declarații date în fața instanței de fond,

rezultă fără echivoc că reclamanta

împreună cu familia

sa s-a refugiat în luna septembrie

1940 din Șipotele Sucevei –

U.R.S.S., în

Izvoarele Sucevei - România, din motive de persecuție

etnică.

Pe cale de consecință Curtea constată că recursul este

nefondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

, urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinței nr. 247 din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.