ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea cu nr. 2624/CA/2005, reclamantul Județul Satu Mare, prin C.J.S.M., a

chemat în judecată pe pârâții Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România și E.R.C. Satu Mare,

solicitând, în principal, constatarea nulității absolute a deciziei nr. 228/2004,

emisă de prima pârâtă și în subsidiar anularea deciziei ca netemeinică și

nelegală.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia atacată, Comisia specială de retrocedare a

unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a retrocedat E.R.C.

Satu Mare, în natură, un imobil din proprietatea publică a Județului Satu Mare,

atestat prin H.G. nr. 967/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 2198/2004.

În opinia reclamantului

decizia atacată este nelegală, netemeinică și nulă absolut, pentru că imobilul

retrocedat nu corespunde realității. În acest sens, reclamantul a arătat că

pârâta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra anexelor menționate în

decizie, pentru că în C.F. Satu Mare nu figurează și anexe, că în hotărârile de

guvern privind atestarea domeniului public sunt cuprinse construcții noi, care

nu puteau fi revendicate și că secția de psihiatrie este unică în Județul Satu

Mare, făcând parte din domeniul public.

În drept, reclamantul a

invocat prevederile O.U.G. nr. 94/2000, ale H.G. nr. 967/2002, ale Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia și ale Legii

contenciosului administrativ.

Prin încheierea din data de

3 octombrie 2005 s-a dispus conexarea cauzei cu acțiunea ce a format obiectul dosarului

nr. 3376/CA/2005 al Curții de Apel Oradea, având același obiect și aceleași

părți.

Prin sentința nr. 100/CA72006

– PI din 29 mai 2006, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunile conexe,

constatând că decizia nr. 228 din 5 aprilie 2004 este legală.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut, pe de o parte, că E.R.C. Satu Mare este îndreptățită să i

se retrocedeze imobilul care a fost intabulat pe numele O.C.M. Satu Mare,

pentru că în temeiul art. 392 din Codul de drept canonic, Episcopul trebuie să

apere unitatea întregii biserici și să administreze bunurile, el reprezentând

dioceza în toate problemele ei juridice.

Pe de altă parte, instanța a

reținut că imobilul în litigiu nu este considerat imobil nou în raport cu cel

preluat de stat, potrivit art. 1 pct. 6 alin. (2) din Normele metodologice de

aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1094/2005, astfel încât nu

sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, privind

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Sentința menționată a fost

atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant, pentru motive pe care

le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a interpretat greșit

înscrisurile depuse la dosar, potrivit cărora pârâta E.R.C. Satu Mare nu poate

fi beneficiar al restituirii prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

nefiind centru eparhial al O.C.M. Satu Mare, ori succesorul acestuia.

Recurentul-reclamant a mai

arătat că instanța de fond a făcut interpretarea greșită a prevederilor

dispozițiilor art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, nerecunoscându-i dreptul

de creanță asupra contravalorii adăugirilor aduse imobilului, care potrivit

expertizei reprezintă 40,01 % din aria construită desfășurată a clădirii.

Recurentul-reclamant a

invocat și încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, potrivit cărora adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu

plată, numai dacă acestea nu depășesc 50 % din aria desfășurată actuală. Nu se

includ în categoria adăugirilor lucrările de reparații curente și capitale,

eventualele îmbunătățiri, consolidări sau compartimentări.

În concluzie, a arătat că

restituirea era condiționată de plata contravalorii adăugirilor, normă

nerespectată de către comisie.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata pârâtă, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România a arătat că sentința atacată

este temeinică și legală, reflectând interpretarea corectă a prevederilor O.U.G.

nr. 94/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002 și ale H.G. nr. 1164/2002

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, în

forma în vigoare la data emiteri deciziei nr. 228 din 5 aprilie 2004.

Intimata-pârâtă E.R.C. Satu

Mare a arătat, prin întâmpinare, că instanța de fond a reținut corect

legalitatea deciziei de retrocedare, în raport cu prevederile art. 5 alin. (4)

din O.U.G. nr. 94/2000 și cu dispozițiile art. 392 din Codul de drept canonic.

La data de 7 februarie 2007,

recurentul-reclamant a expediat prin fax, odată cu concluziile scrise, un

raport de expertiză tehnică extrajudiciară prin care a fost stabilită valoarea

de înlocuire a construcțiilor.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de cererile și susținerile părților și de probele

administrate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin decizia nr. 228 din 5

aprilie 2004 a fost retrocedată E.R.C. Satu Mare nuda proprietate a imobilului

compus din construcție – clădire și anexă în suprafață de 219 mp. și respectiv

de 332 mp., împreună cu terenul aferent în suprafață de 2845 mp., situat în

Municipiul Satu Mare.

În motivarea deciziei,

comisia specială de retrocedare a reținut că imobilul în discuție a fost

proprietatea O.C.M. Satu Mare, fiind preluat de stat în temeiul Decretului nr. 302/1948.

La data retrocedării,

imobilul avea destinație de utilitate publică, fiind folosit de Spitalul

Județean Satu Mare, secția psihiatrie.

Decizia a fost emisă în

temeiul art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, în forma în vigoare la

acea dată (înainte de republicarea actului normativ în discuție), astfel încât

în cuprinsul prezentei hotărâri se vor regăsi referiri la prevederile legale

atunci în vigoare.

Prima critică formulată în

recurs se referă la calitatea E.R.C. Satu Mare, de persoană îndreptățită la

retrocedare, în sensul art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Din înscrisurile depuse la

dosar rezultă că la data naționalizării efectuate în temeiul Decretului nr. 302/1948,

imobilul în litigiu era în proprietatea O.C.M. Satu Mare, fiind înscris în C.F.

Potrivit art. 1 alin. (3)

din O.U.G. nr. 94/2000, prin centru de cult se înțelege instituția, cu sediul

în România, care coordonează toate unitățile locale ale unui cult religios.

Prin centru eparhial, se înțelege instituția care are jurisdicție asupra unui

număr de unități locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a țării.

În temeiul art. 3 alin. (1)

din același act normativ, cererile de retrocedare se depun la Comisia specială de retrocedare prin centrul eparhial, sau, după caz, centrul de cult.

Atâta vreme cât nu se contestă

apartenența O.C.M. la B.R.C., iar imobilul în litigiu s-a aflat în raza

teritorială a E.R.C. Satu Mare, instanța de fond a constatat în mod corect că

aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, luând în

considerare și prevederile art. 392 din Codul de drept canonic.

În temeiul art. 1 alin. (6)

din O.U.G. nr. 94/2000, în cazul în care imobilele care fac obiectul cererii de

retrocedare sunt afectate unor activități de interes public, solicitantul putea

opta fie pentru restituirea nudei proprietăți, cu păstrarea afectațiunii, pe o

perioadă de până la 5 ani de la data deciziei de retrocedare, fie pentru

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că

nici critica privind interpretarea și aplicarea greșită a art. 5 alin. (4) din O.U.G.

nr. 94/2000 (art. 4 alin. (4), în forma anterioară republicării) nu este

întemeiată, pentru că soluționarea pe calea dreptului comun a litigiilor

apărute între proprietari și chiriași pentru eventualele îmbunătățiri aduse

imobilelor nu este condiționată de o mențiune expresă în acest sens, care să

fie cuprinsă în decizia de retrocedare.

Potrivit Normelor

metodologice de aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr.

1164/2002, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ în

discuție, prin îmbunătățiri aduse imobilelor se înțelegeau acele lucrări prin

care s-au creat corpuri de cădiri sau extinderi de clădiri, fără a se include

lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, transformări sau

modificări structurale.

Prevederile art. 1 alin. (3)

din O.U.G. nr. 194/2000, la care se face referire în cererea de recurs,

figurează în forma republicată în M. Of. nr. 797 din 1 septembrie 2005, astfel

încât aplicarea lor în cauza de față ar însemna o încălcare a principiului

neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția

României.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de casare sau modificare a

sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7,

8, 9 și 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Județul Satu Mare prin C.J.S.M. împotriva sentinței civile nr. 100/CA/2006 –

PI din 29 mai 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2007.