ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 841/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea cu nr. 2624/CA/2005, reclamantul Județul Satu Mare, prin C.J.S.M., a chemat în judecată pe pârâții Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și E.R.C. Satu Mare, solicitând, în principal, constatarea nulității absolute a deciziei nr. 228/2004, emisă de prima pârâtă și în subsidiar anularea deciziei ca netemeinică și nelegală. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată, Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a retrocedat E.R.C.

Satu Mare, în natură, un imobil din proprietatea publică a Județului Satu Mare, atestat prin H.G. nr. 967/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 2198/2004. În opinia reclamantului decizia atacată este nelegală, netemeinică și nulă absolut, pentru că imobilul retrocedat nu corespunde realității. În acest sens, reclamantul a arătat că pârâta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra anexelor menționate în decizie, pentru că în C.F. Satu Mare nu figurează și anexe, că în hotărârile de guvern privind atestarea domeniului public sunt cuprinse construcții noi, care nu puteau fi revendicate și că secția de psihiatrie este unică în Județul Satu Mare, făcând parte din domeniul public. În drept, reclamantul a invocat prevederile O.U.G.

nr. 94/2000, ale H.G. nr. 967/2002, ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestuia și ale Legii contenciosului administrativ. Prin încheierea din data de 3 octombrie 2005 s-a dispus conexarea cauzei cu acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 3376/CA/2005 al Curții de Apel Oradea, având același obiect și aceleași părți. Prin sentința nr. 100/CA72006 – PI din 29 mai 2006, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunile conexe, constatând că decizia nr. 228 din 5 aprilie 2004 este legală. În considerentele sentinței, instanța a reținut, pe de o parte, că E.R.C. Satu Mare este îndreptățită să i se retrocedeze imobilul care a fost intabulat pe numele O.C.M. Satu Mare, pentru că în temeiul art. 392 din Codul de drept canonic, Episcopul trebuie să apere unitatea întregii biserici și să administreze bunurile, el reprezentând dioceza în toate problemele ei juridice.

Pe de altă parte, instanța a reținut că imobilul în litigiu nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat de stat, potrivit art. 1 pct. 6 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1094/2005, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a interpretat greșit înscrisurile depuse la dosar, potrivit cărora pârâta E.R.C.

Satu Mare nu poate fi beneficiar al restituirii prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, nefiind centru eparhial al O.C.M. Satu Mare, ori succesorul acestuia. Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de fond a făcut interpretarea greșită a prevederilor dispozițiilor art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, nerecunoscându-i dreptul de creanță asupra contravalorii adăugirilor aduse imobilului, care potrivit expertizei reprezintă 40,01 % din aria construită desfășurată a clădirii. Recurentul-reclamant a invocat și încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, potrivit cărora adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50 % din aria desfășurată actuală.

Nu se includ în categoria adăugirilor lucrările de reparații curente și capitale, eventualele îmbunătățiri, consolidări sau compartimentări. În concluzie, a arătat că restituirea era condiționată de plata contravalorii adăugirilor, normă nerespectată de către comisie. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a arătat că sentința atacată este temeinică și legală, reflectând interpretarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 501/2002 și ale H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, în forma în vigoare la data emiteri deciziei nr. 228 din 5 aprilie 2004. Intimata-pârâtă E.R.C.

Satu Mare a arătat, prin întâmpinare, că instanța de fond a reținut corect legalitatea deciziei de retrocedare, în raport cu prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 și cu dispozițiile art. 392 din Codul de drept canonic. La data de 7 februarie 2007, recurentul-reclamant a expediat prin fax, odată cu concluziile scrise, un raport de expertiză tehnică extrajudiciară prin care a fost stabilită valoarea de înlocuire a construcțiilor. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de cererile și susținerile părților și de probele administrate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin decizia nr. 228 din 5 aprilie 2004 a fost retrocedată E.R.C.

Satu Mare nuda proprietate a imobilului compus din construcție – clădire și anexă în suprafață de 219 mp. și respectiv de 332 mp., împreună cu terenul aferent în suprafață de 2845 mp., situat în Municipiul Satu Mare. În motivarea deciziei, comisia specială de retrocedare a reținut că imobilul în discuție a fost proprietatea O.C.M. Satu Mare, fiind preluat de stat în temeiul Decretului nr. 302/1948. La data retrocedării, imobilul avea destinație de utilitate publică, fiind folosit de Spitalul Județean Satu Mare, secția psihiatrie. Decizia a fost emisă în temeiul art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, în forma în vigoare la acea dată (înainte de republicarea actului normativ în discuție), astfel încât în cuprinsul prezentei hotărâri se vor regăsi referiri la prevederile legale atunci în vigoare.

Prima critică formulată în recurs se referă la calitatea E.R.C. Satu Mare, de persoană îndreptățită la retrocedare, în sensul art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data naționalizării efectuate în temeiul Decretului nr. 302/1948, imobilul în litigiu era în proprietatea O.C.M. Satu Mare, fiind înscris în C.F. Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, prin centru de cult se înțelege instituția, cu sediul în România, care coordonează toate unitățile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial, se înțelege instituția care are jurisdicție asupra unui număr de unități locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a țării.

În temeiul art. 3 alin. (1) din același act normativ, cererile de retrocedare se depun la Comisia specială de retrocedare prin centrul eparhial, sau, după caz, centrul de cult. Atâta vreme cât nu se contestă apartenența O.C.M. la B.R.C., iar imobilul în litigiu s-a aflat în raza teritorială a E.R.C. Satu Mare, instanța de fond a constatat în mod corect că aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare, luând în considerare și prevederile art. 392 din Codul de drept canonic. În temeiul art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, în cazul în care imobilele care fac obiectul cererii de retrocedare sunt afectate unor activități de interes public, solicitantul putea opta fie pentru restituirea nudei proprietăți, cu păstrarea afectațiunii, pe o perioadă de până la 5 ani de la data deciziei de retrocedare, fie pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată că nici critica privind interpretarea și aplicarea greșită a art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 (art. 4 alin. (4), în forma anterioară republicării) nu este întemeiată, pentru că soluționarea pe calea dreptului comun a litigiilor apărute între proprietari și chiriași pentru eventualele îmbunătățiri aduse imobilelor nu este condiționată de o mențiune expresă în acest sens, care să fie cuprinsă în decizia de retrocedare. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ în discuție, prin îmbunătățiri aduse imobilelor se înțelegeau acele lucrări prin care s-au creat corpuri de cădiri sau extinderi de clădiri, fără a se include lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, transformări sau modificări structurale.

Prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2000, la care se face referire în cererea de recurs, figurează în forma republicată în M. Of. nr. 797 din 1 septembrie 2005, astfel încât aplicarea lor în cauza de față ar însemna o încălcare a principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de casare sau modificare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 8, 9 și 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Județul Satu Mare prin C.J.S.M. împotriva sentinței civile nr. 100/CA/2006 – PI din 29 mai 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.