ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5770/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5770/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând, asupra

recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a III–a civilă, prin sentința civilă nr. 1344 din 18 decembrie 2005, a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții D.N., T.R., V.F., B.G. și M.M.

împotriva pârâților P.S. București și SC E. SRL și introdusă la 11 martie 2004

pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 (care și-a declinat în favoarea tribunalului

competența materială de soluționare a cauzei), cu precizările ulterioare.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active.

În motivarea acestei soluții,

Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat în

contradictoriu cu pârâta A.P. și C.L. să se constate că sunt proprietarii prin

accesiune asupra construcției edificată de pârâți cu rea credință pe terenul

lor în suprafață de 251,4 m

2

situat în București, str. Sf. Elefterie

sector 5. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata lipsei de folosință a

terenului începând cu 8 martie 2001 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 494 și 998 și urm. C. civ.

În raport de excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de ambii pârâți, reclamanții au formulat

la 4 mai 2004 o cerere de chemare în judecată împotriva SC E. SRL și P.S. București.

Prin Încheierea din 4 mai

2004, Judecătoria sectorului 5 a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.P. și respectiv a C.L. București și s-a dispus scoaterea din cauză a

acestora.

Printr-o încheiere din 19

aprilie 2004, Judecătoria sectorului 5 a respins, ca tardivă, cererea reconvențională

formulată de pârâta SC E. SRL.

După declinarea cauzei în

favoarea Tribunalului București, la 16 iulie 2005, reclamanții și-au majorat

câtimea pretențiilor, solicitând 4.238.131.694 lei pentru al doilea capăt de

cerere, pretențiile lor  ridicându-se în total la suma de 627.574 lei noi.

Verificând calitatea

reclamanților de titulari ai dreptului de proprietate pentru imobilul indicat,

Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 792 din 23 octombrie 1996 a

Tribunalului Municipiului București, secția a IV–a civilă, a fost obligat C.L.

București în calitate de pârât să restituie reclamanților T.R. și V.F. în

deplină proprietate imobilul situat în str. Sf. Elefterie, în suprafață de 138

m

2

. Această hotărâre a fost pusă în executare prin dispoziția

primarului general cu nr. 135 din 4 martie 1997.

Printr-o altă hotărâre a

Tribunalului București, sentința civilă nr. 791 din 23 octombrie 1996, s-a

restituit reclamantei D.N. terenul în suprafață de 138 m

2

situat la

aceeași adresă, hotărâre pusă în executare prin dispoziția nr. 145 din 4

februarie 1997 a P.G.

Cote indivize de 55 % din

proprietatea lor au fost înstrăinate de reclamantele T.R. și V.F. către B.G. și

M.M. prin două contracte de vânzare-cumpărare nr. 1453 și respectiv nr. 1454

din 6 iunie 2007.

Ca urmare, s-a constatat că

reclamanții au calitate procesuală activă pentru revendicarea pretențiilor din

prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei instanța a

reținut următoarele:

La data de 29 aprilie 1997

când reclamantele T.R., V.F. și D.N. au pus în executare hotărârea

judecătorească prin care acestea au redobândit proprietatea asupra terenului

din str. Sf. Elefterie, în suprafață totală de 251 m.p. s-a constatat că pe o

parte din suprafața cuvenită se află Piața agroalimentară de pe lângă A.P. S-a

constatat că reclamantele T.R. și V.F. au cunoscut această situație și la

momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare privind cotele indivize

către reclamanții B.G. și M.M.

S-a mai reținut că pârâții

au ridicat construcția pe baza unei autorizații de construcție din 6 august

2002 și în perioada 2002 – 2003 funcționa pe terenul în discuție hala și P.A. Cotroceni

cu tarabe acoperite de desfacere a produselor, încă din 1988 când s-au demolat

unele locuințe pentru acest scop (sentința nr. 298 din 7 octombrie 1988).

S-a reținut din expertiza

întocmită în cauză că numai 218,7 m

2

din terenul deținut de

reclamante se află sub construcția, tip hală a magazinului economat, această

construcție întinzându-se și pe terenuri ce nu aparțin reclamantelor, și având

o suprafață totală de 710 m

2

.

Cât privește dispozițiile art.

494 C. civ., instanța a apreciat în raport de situația de fapt și de drept că

nu se aplică în cauză întrucât în speță nu este vorba de o construcție nouă, ci

de lucrări efectuate cu titlu de reparații sau îmbunătățiri aduse unui imobil

deja edificat (lucrări de modernizare prin acoperirea pieței, împrejmuirea,

compartimentarea și pavarea acesteia).

S-a reținut că terenul face

parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale.

S-a primit apărarea

pârâtului că nu se poate dobândi dreptul de proprietate asupra unei părți

dintr-o investiție ce trebuie considerată ca un tot unitar și care se întinde

pe o suprafață de 710 m

2

.

Ca urmare s-a constatat că

raporturile dintre părți cu privire la imobil nu pot fi reglementate prin

intermediul accesiunii imobiliare, nefiind operabil art. 494 C. civ.

Cât privește cererea

referitoare la plata sumelor reprezentând lipsa de folosință a terenului

proprietatea reclamantelor s-a considerat că aceasta nu poate decurge din

aprecierea dispozițiilor art. 494 C. civ., ci din întrunirea cerințelor

prevăzute de art. 998 C. civ., prin care se angajează răspunderea civilă

delictuală, condiții neprobate în cauză de reclamanți cărora le revine sarcina

probei în temeiul art. 1169 C. civ.

Instanța a mai apreciat că poziția

reclamanților de acceptare a finalizării lucrărilor de către pârâtă, fără să

întreprindă demersuri pentru oprirea acestor lucrări realizate în temeiul unor

autorizații, deși dețineau terenul din 1997, confirmă împrejurarea că pârâții

în acțiunea lor au fost de bună credință.

Curtea de Apel București, secția

a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 841 din 18 decembrie 2007, cu opinie

majoritară a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința în sensul că a

admis acțiunea reclamanților, a constatat că aceștia au devenit proprietari

prin accesiune asupra construcției edificate pe suprafața de 218,70 m

2

situată în București, Str. Sf. Elefterie, cum a fost identificată de expert I.D.

(anexa 3).

A fost admisă în parte

cererea reconvențională și obligați reclamanții să plătească pârâtelor P.S. București

și SC E. București suma de 203.894 lei contravaloarea manoperei și a

materialelor pentru construcția menționată.

Au fost obligate pârâtele în

solidar să plătească reclamanților suma de 359.119,7 lei lipsă de folosință pentru

suprafața de teren de 218,70 m

2

teren pentru perioada 8 martie 2001

– 5 martie 2005.

Au fost compensate sumele datorate

și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantelor suma de 155.225,7 lei

cu titlu de despăgubiri.

Au mai fost obligate

pârâtele să plătească reclamanților cu același titlu 10 €/lună pentru 218,70 m

2

de la 6 martie 2005 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, precum

și la 9.261,7 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții,

Curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamanții sunt

proprietarii suprafeței de 276 m

2

teren situat în București, Str.

Sf. Elefterie în baza sentințelor civile nr. 791 și 792 din 23 octombrie 1996

ale Tribunalului București, secția a IV–a civilă și puse în executare prin

dispozițiile nr. 135 și 145 din 4 februarie 1997 ale P.G.M. București.

Cota indiviză de 55 % din

teren a fost dobândită de reclamanții B.G. și M.M. prin contracte de vânzare –

cumpărare nr. 1453 și respectiv nr. 1454 din 6 iunie 1997.

S-a mai reținut că prin

sentința civilă nr. 6359 din 25 septembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 5 a

fost respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtului, la cererea

reclamanților, din terenul în litigiu, reținându-se că este imposibil într-o

acțiune de evacuare să se compare titluri de proprietate.

S-a reținut din aceste acte

că pârâții au avut cunoștință despre titlurile de proprietate ale reclamanților

și cu toate acestea P.S. a autorizat la 6 august 2002 A.P. să efectueze lucrări

de modernizare a Pieței C. în sensul edificării unui magazin alimentar în

suprafață de 370 m

2

.

Din expertizele întocmite în

cauză s-a reținut că vechile amenajări existente în 1997 au fost complet

demolate și în 2002 s-a ridicat o construcție nouă de 710 m

2

care se

întinde pe 251,40 m. din cei 276 m

2

deținuți în proprietate de

reclamanți.

S-a mai reținut că pârâții

nu contestă calitatea de proprietari a reclamanților și că susținerea din

apărare că nu au avut cunoștință despre titlurile de proprietate ale

reclamanților nu a putut fi primită fiind contrazisă de probele administrate.

Constatând că față de

soluția reglementării raporturilor dintre părți, consacrată de art. 494 alin. (1)

C. civ., reclamanții au optat pentru a păstra construcția, s-a constatat că se

aplică în acest caz dispozițiile art. 494 alin. (3), teza I, potrivit cărora

proprietarul este dator să plătească valoarea materialelor și prețul muncii iar

verificarea bunei credințe a constructorului nu s-a mai impus ca necesară având

în vedere că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților la plata unei sume

egale cu suma care a sporit valoarea fondului.

S-a apreciat că pârâții sunt

de rea-credință, împrejurare importantă pentru stabilirea vinovăției acestora

în cadrul răspunderii civile delictuale.

S-a mai reținut că prin

efectul juridic de autoritate de lucru judecat al hotărârii de recunoaștere a

reclamanților ca proprietari ai terenului, s-a constatat că terenul a trecut

din domeniul public în proprietatea privată a reclamanților.

S-a mai reținut că

reclamanții au suferit un prejudiciu cert deoarece s-au aflat în

imposibilitatea de a-și folosi terenul dobândit.

S-a constatat fapta ilicită

a pârâților, raportul de cauzalitate între aceasta și paguba suferită de reclamanți,

toate acestea fiind elemente care angajează răspunderea civilă delictuală.

Reținând constatările

expertizelor, necontestate, s-a dispus admiterea în parte a cererii

reconvenționale și s-a procedat la compensarea datoriilor cu obligarea

pârâților la contravaloarea diferenței rezultate către reclamanți.

Împotriva acestei decizii

pârâtele au declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În recursul său, pârâta P.S.

București a criticat în fapt decizia pentru neluarea în considerare a

apărărilor sale pe parcursul procesului în sensul că nu a cunoscut despre

titlurile de proprietate ale reclamanților care au așteptat să se ridice

clădirea, care nu este una nouă ci rezultatul unei acțiuni de modernizare a

unei piețe existente pe teren din anul 1988. Reclamanții au cunoscut despre clădirea

de pe terenul lor și nu au împiedicat investiția de modernizare a acesteia,

făcându-se vinovați de abuz de drept în pretențiile pe care le formulează prin

prezenta acțiune.

S-a mai criticat soluția

instanței care a acordat un drept de proprietate parțial pe o construcție care

trebuie privită în mod unitar în interesul ei, fapt relevat și de raportul de

expertiză efectuat în cauză.

S-a mai criticat faptul că

instanța a reținut contravaloarea materialelor de construcție și a manoperei la

o sumă mult peste cea menționată în cererea reconvențională, formulată la 19

aprilie 2005.

S-a mai criticat ignorarea

faptului că la punerea în executare a hotărârii de atribuire în proprietatea

reclamanților a terenului de 276 m

2

,  s-a constatat că suprafața de 251,4

m

2

este ocupată cu P.A. Cotroceni.

S-a mai criticat obligarea

la plata lipsei de folosință a terenului deși în cauză nu s-a dovedit că

investiția a fost ilicită, pentru a angaja răspunderea civilă delictuală.

Pârâta SC E. SRL a criticat

decizia în recursul său pentru ignorarea sau aplicarea eronată a următoarelor

aspecte determinante pentru soluționarea cauzei:

- urmare deciziei nr. 298

din 7 octombrie 1988 terenul de 710 m

2

a fost trecut în patrimoniul Statului,

administrat atunci de A.P.;

- autorizația de construcție

195 – E s-a eliberat A.P. pentru lucrări de modernizare a P.A. Cotroceni

situată pe terenul de 710 m

2

în Str. Sf. Elefterie (cu privire la

acesta s-a arătat că nu s-a cunoscut existența titlurilor de proprietate ale

pârâților, nu s-a observat că revendicarea a privit o altă adresă și

autorizația a fost de modernizare și nu de edificare a unei construcții noi

care ar fi trebuit să fie precedată de o autorizație de demolare), aspecte

nelămurite de instanță și care, prin lămurire, ar fi condus la concluzia bunei

credințe a pârâților;

- greșita considerare a

aplicării dispozițiilor art. 494 C. civ., care presupune ca terțul constructor

să construit fără învoirea proprietarului și în afara legii a unei construcții

noi; or, în cauză s-a dovedit că nu este o construcție nouă iar prin pasivitatea

lor, proprietarii terenului au consimțit toți la situația creată, fiind

imposibil și nelegal să li se recunoască un drept de proprietate pe o porțiune

dintr-o clădire care trebuie privită în mod unitar și care depășește ca

suprafață terenul deținut de aceștia;

- neîntrunirea condițiilor

de angajare a răspunderii delictuale civile în temeiul art. 998 C. civ., față

de datele speței; pretențiile formulate de reclamanți se întemeiază practic

numai pe titlul lor de proprietate asupra unui teren despre care au cunoscut,

la punerea în posesie, că este ocupat de P.A. Cotroceni.

În întâmpinarea depusă la

dosar intimații reclamanți au solicitat respingerea recursurilor și menținerea

hotărârii atacate în raport de împrejurarea că pârâții au cunoscut că

reclamanții sunt proprietari pentru că ei au plătit impozitul pe teren și au

cerut punerea în executare a hotărârilor de restituire.

S-a mai invocat că

autorizația 195 E privește un alt teren în Str. Elefterie și nu cel

proprietatea lor de la nr. x de pe aceeași stradă, dar care se învecinează cu

terenul reclamanților și deci pentru construcția de pe terenul proprietatea lor

nu există autorizație.

S-a arătat că sunt aplicabile

dispozițiile art. 494 C. proc. civ., și buna credință a reclamanților se

desprinde și din declarația acestora că nu înțeleg să perturbe activitatea

magazinului construit.

Intimații reclamanți au

arătat că există un abuz de drept din partea pârâților care nu i-au lăsat în

1997 să intre în posesia terenului lor ceea ce a făcut necesară intentarea mai

multor procese împotriva acestora.

S-a mai arătat că valorile

stabilite de expertize nu au fost contestate de pârâtele care au pus la

dispoziție documentația.

În final s-a susținut că

pârâtele nu realizează că obiectul dosarului nu îl reprezintă acțiunea în

revendicare care a fost definitiv și irevocabil soluționată în 1997.

Analizând soluția atacată în

raport de actele și probele administrate în cauză și de criticile formulate se

constată că aceasta este nelegală și netemeinică.

În primul rând este de

observat că nu s-a procedat la o corectă și justă stabilire a situației de

fapt, instanța neanalizând apărările părților cât privește întrunirea

condițiilor prevăzute pentru aplicarea dispozițiilor art. 494 și respectiv 998.

C. civ., dispoziții pe care s-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță.

Astfel, se constată că nici

instanța de fond și respectiv nici instanța de apel (care au pronunțat prima

respingerea acțiunii și secunda admiterea acțiunii) nu au stabilit în concret situația

de fapt, concluziile instanțelor bazându-se pe generalități și nu pe analiza

probelor care să conducă la primirea sau respingerea susținerilor și apărărilor

formulate de părți în cauză.

Astfel, instanța de apel nu

a făcut analiza apărărilor pârâtei, contrare cât privește atât situația de fapt

cât și documentele produse, pentru a argumenta faptul că s-a reținut caracterul

de construcție nouă al imobilului în discuție.

Se mai constată că deși în

faza judecării apelului s-a dispus o nouă expertiză, efectuată de expertul P.O.E.

(în 2007) care răspunde și la obiecțiunile încuviințate, instanța de apel își

fondează soluția (cât privește construcția asupra căreia reclamanții sunt

considerați că au devenit proprietari prin accesiune) pe un raport de expertiză

întocmit de expertul I.D. (anexa 3) într-o fază anterioară a procesului.

Într-adevăr la expertiza

efectuată în faza apelului, expertul P.O.E. anexează o schiță a planului de

situare a imobilului întocmită de expertul I.D. în cadrul expertizei făcută de

acesta în dosarul nr. 7132/1996.

Cu alte cuvinte soluția de

identificare a imobilului obiect al acțiunii privește o situație anterioară

construcției ridicate de pârâte și asupra căreia au emis pretenții reclamanții

prin acțiunea din 2004.

Nu s-a explicat și nici

analizat modalitatea în care aplicarea art. 494 C. proc. civ., cât privește

dreptul de accesiune al reclamanților afectează construcția în ansamblul ei sau

creează numai un dezmembrământ al proprietății asupra construcției.

Nu s-a stabilit situația de

fapt nici cu privire la buna sau reaua credință a reclamanților, despre care

instanțele au reținut fie „pasivitatea reclamanților și acceptarea tacită a

construcției” (instanța de fond) fie „imposibilitatea reclamanților de a intra

în posesia bunului proprietate prin împiedicarea pârâtei” (instanța de apel), și

nici nu au fost indicate probele din care a rezultat concluzia fiecărei

instanțe.

De remarcat că instanța de

apel nu s-a preocupat să clarifice nici consemnările din adresa Direcției

impozite și taxe a sectorului 5 în sensul că la 5 februarie 2007 se relevă din

evidența fișei fiscale pentru imobilul din Str. Mistrețului sector 5 că

reclamanții D.N., B.G. și M.M. pe de o parte și respectiv T.R., V.F., B.G. și M.M.,

pe de altă parte, dețin câte 138 m

2

teren, și au pentru acesta

„debite curente de 508 lei și respectiv 1092 lei”.

Informația privește un alt

imobil deși relațiile s-au solicitat pentru Str. Sf. Elefterie nr. x.

Neprocedând la clarificarea

aspectelor mai sus arătate instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală.

Nelegalitatea hotărârii se

observă și cât privește soluționarea de către instanța de apel a cererii

reconvenționale formulată de P.S. București, cerere deja soluționată prin

excepția tardivității la termenul din 19 aprilie 2005 de instanța de fond.

Această soluție nu a fost atacată de părți și deci cu privire la aceasta instanța

de apel nu putea să se pronunțe având în vedere dispozițiile art. 295 alin. (1)

C. proc. civ., fără să încalce limitele cererii de apel și fără să încalce principiul

contradictorialității, în situația în care cererea reconvențională nu a mai

făcut obiect de dezbatere pe fondul său.

Pentru considerentele

arătate văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se vor admite

recursurile și se va casa decizia Curții de Apel București cu trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării

instanța va lămuri aspectele mai sus arătate eventual prin completarea probelor

în vederea stabilirii naturii pretențiilor formulate în cauză după stabilirea

naturii raporturilor juridice existente între părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții SC E. SRL și P.S. București împotriva deciziei nr. 841 din 18

decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, pe care o

casează.

Trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2009.