ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5770/2009

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Tribunalul București, secția a III–a civilă, prin sentința civilă nr. 1344 din 18 decembrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții D.N., T.R., V.F., B.G. și M.M. împotriva pârâților P.S. București și SC E. SRL și introdusă la 11 martie 2004 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 (care și-a declinat în favoarea tribunalului competența materială de soluționare a cauzei), cu precizările ulterioare. A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active. În motivarea acestei soluții, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.

și C.L. să se constate că sunt proprietarii prin accesiune asupra construcției edificată de pârâți cu rea credință pe terenul lor în suprafață de 251,4 m 2 situat în București, str. Sf. Elefterie sector 5. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata lipsei de folosință a terenului începând cu 8 martie 2001 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 494 și 998 și urm. C. civ. În raport de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambii pârâți, reclamanții au formulat la 4 mai 2004 o cerere de chemare în judecată împotriva SC E. SRL și P.S. București. Prin Încheierea din 4 mai 2004, Judecătoria sectorului 5 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.

și respectiv a C.L. București și s-a dispus scoaterea din cauză a acestora. Printr-o încheiere din 19 aprilie 2004, Judecătoria sectorului 5 a respins, ca tardivă, cererea reconvențională formulată de pârâta SC E. SRL. După declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, la 16 iulie 2005, reclamanții și-au majorat câtimea pretențiilor, solicitând 4.238.131.694 lei pentru al doilea capăt de cerere, pretențiile lor ridicându-se în total la suma de 627.574 lei noi. Verificând calitatea reclamanților de titulari ai dreptului de proprietate pentru imobilul indicat, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 792 din 23 octombrie 1996 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV–a civilă, a fost obligat C.L.

București în calitate de pârât să restituie reclamanților T.R. și V.F. în deplină proprietate imobilul situat în str. Sf. Elefterie, în suprafață de 138 m 2 . Această hotărâre a fost pusă în executare prin dispoziția primarului general cu nr. 135 din 4 martie 1997. Printr-o altă hotărâre a Tribunalului București, sentința civilă nr. 791 din 23 octombrie 1996, s-a restituit reclamantei D.N. terenul în suprafață de 138 m 2 situat la aceeași adresă, hotărâre pusă în executare prin dispoziția nr. 145 din 4 februarie 1997 a P.G. Cote indivize de 55 % din proprietatea lor au fost înstrăinate de reclamantele T.R. și V.F. către B.G. și M.M. prin două contracte de vânzare-cumpărare nr. 1453 și respectiv nr. 1454 din 6 iunie 2007. Ca urmare, s-a constatat că reclamanții au calitate procesuală activă pentru revendicarea pretențiilor din prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele: La data de 29 aprilie 1997 când reclamantele T.R., V.F. și D.N. au pus în executare hotărârea judecătorească prin care acestea au redobândit proprietatea asupra terenului din str. Sf. Elefterie, în suprafață totală de 251 m.p. s-a constatat că pe o parte din suprafața cuvenită se află Piața agroalimentară de pe lângă A.P. S-a constatat că reclamantele T.R. și V.F. au cunoscut această situație și la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare privind cotele indivize către reclamanții B.G. și M.M. S-a mai reținut că pârâții au ridicat construcția pe baza unei autorizații de construcție din 6 august 2002 și în perioada 2002 – 2003 funcționa pe terenul în discuție hala și P.A.

Cotroceni cu tarabe acoperite de desfacere a produselor, încă din 1988 când s-au demolat unele locuințe pentru acest scop (sentința nr. 298 din 7 octombrie 1988). S-a reținut din expertiza întocmită în cauză că numai 218,7 m 2 din terenul deținut de reclamante se află sub construcția, tip hală a magazinului economat, această construcție întinzându-se și pe terenuri ce nu aparțin reclamantelor, și având o suprafață totală de 710 m 2 . Cât privește dispozițiile art. 494 C. civ., instanța a apreciat în raport de situația de fapt și de drept că nu se aplică în cauză întrucât în speță nu este vorba de o construcție nouă, ci de lucrări efectuate cu titlu de reparații sau îmbunătățiri aduse unui imobil deja edificat (lucrări de modernizare prin acoperirea pieței, împrejmuirea, compartimentarea și pavarea acesteia).

S-a reținut că terenul face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale. S-a primit apărarea pârâtului că nu se poate dobândi dreptul de proprietate asupra unei părți dintr-o investiție ce trebuie considerată ca un tot unitar și care se întinde pe o suprafață de 710 m 2 . Ca urmare s-a constatat că raporturile dintre părți cu privire la imobil nu pot fi reglementate prin intermediul accesiunii imobiliare, nefiind operabil art. 494 C. civ. Cât privește cererea referitoare la plata sumelor reprezentând lipsa de folosință a terenului proprietatea reclamantelor s-a considerat că aceasta nu poate decurge din aprecierea dispozițiilor art. 494 C. civ., ci din întrunirea cerințelor prevăzute de art. 998 C. civ., prin care se angajează răspunderea civilă delictuală, condiții neprobate în cauză de reclamanți cărora le revine sarcina probei în temeiul art. 1169 C. civ.

Instanța a mai apreciat că poziția reclamanților de acceptare a finalizării lucrărilor de către pârâtă, fără să întreprindă demersuri pentru oprirea acestor lucrări realizate în temeiul unor autorizații, deși dețineau terenul din 1997, confirmă împrejurarea că pârâții în acțiunea lor au fost de bună credință. Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 841 din 18 decembrie 2007, cu opinie majoritară a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea reclamanților, a constatat că aceștia au devenit proprietari prin accesiune asupra construcției edificate pe suprafața de 218,70 m 2 situată în București, Str. Sf. Elefterie, cum a fost identificată de expert I.D.

(anexa 3). A fost admisă în parte cererea reconvențională și obligați reclamanții să plătească pârâtelor P.S. București și SC E. București suma de 203.894 lei contravaloarea manoperei și a materialelor pentru construcția menționată. Au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamanților suma de 359.119,7 lei lipsă de folosință pentru suprafața de teren de 218,70 m 2 teren pentru perioada 8 martie 2001 – 5 martie 2005. Au fost compensate sumele datorate și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantelor suma de 155.225,7 lei cu titlu de despăgubiri. Au mai fost obligate pârâtele să plătească reclamanților cu același titlu 10 €/lună pentru 218,70 m 2 de la 6 martie 2005 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, precum și la 9.261,7 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții, Curtea de apel a reținut următoarele: Reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 276 m 2 teren situat în București, Str. Sf. Elefterie în baza sentințelor civile nr. 791 și 792 din 23 octombrie 1996 ale Tribunalului București, secția a IV–a civilă și puse în executare prin dispozițiile nr. 135 și 145 din 4 februarie 1997 ale P.G.M. București. Cota indiviză de 55 % din teren a fost dobândită de reclamanții B.G. și M.M. prin contracte de vânzare – cumpărare nr. 1453 și respectiv nr. 1454 din 6 iunie 1997. S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 6359 din 25 septembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtului, la cererea reclamanților, din terenul în litigiu, reținându-se că este imposibil într-o acțiune de evacuare să se compare titluri de proprietate.

S-a reținut din aceste acte că pârâții au avut cunoștință despre titlurile de proprietate ale reclamanților și cu toate acestea P.S. a autorizat la 6 august 2002 A.P. să efectueze lucrări de modernizare a Pieței C. în sensul edificării unui magazin alimentar în suprafață de 370 m 2 . Din expertizele întocmite în cauză s-a reținut că vechile amenajări existente în 1997 au fost complet demolate și în 2002 s-a ridicat o construcție nouă de 710 m 2 care se întinde pe 251,40 m. din cei 276 m 2 deținuți în proprietate de reclamanți. S-a mai reținut că pârâții nu contestă calitatea de proprietari a reclamanților și că susținerea din apărare că nu au avut cunoștință despre titlurile de proprietate ale reclamanților nu a putut fi primită fiind contrazisă de probele administrate.

Constatând că față de soluția reglementării raporturilor dintre părți, consacrată de art. 494 alin. (1) C. civ., reclamanții au optat pentru a păstra construcția, s-a constatat că se aplică în acest caz dispozițiile art. 494 alin. (3), teza I, potrivit cărora proprietarul este dator să plătească valoarea materialelor și prețul muncii iar verificarea bunei credințe a constructorului nu s-a mai impus ca necesară având în vedere că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților la plata unei sume egale cu suma care a sporit valoarea fondului. S-a apreciat că pârâții sunt de rea-credință, împrejurare importantă pentru stabilirea vinovăției acestora în cadrul răspunderii civile delictuale. S-a mai reținut că prin efectul juridic de autoritate de lucru judecat al hotărârii de recunoaștere a reclamanților ca proprietari ai terenului, s-a constatat că terenul a trecut din domeniul public în proprietatea privată a reclamanților.

S-a mai reținut că reclamanții au suferit un prejudiciu cert deoarece s-au aflat în imposibilitatea de a-și folosi terenul dobândit. S-a constatat fapta ilicită a pârâților, raportul de cauzalitate între aceasta și paguba suferită de reclamanți, toate acestea fiind elemente care angajează răspunderea civilă delictuală. Reținând constatările expertizelor, necontestate, s-a dispus admiterea în parte a cererii reconvenționale și s-a procedat la compensarea datoriilor cu obligarea pârâților la contravaloarea diferenței rezultate către reclamanți. Împotriva acestei decizii pârâtele au declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În recursul său, pârâta P.S.

București a criticat în fapt decizia pentru neluarea în considerare a apărărilor sale pe parcursul procesului în sensul că nu a cunoscut despre titlurile de proprietate ale reclamanților care au așteptat să se ridice clădirea, care nu este una nouă ci rezultatul unei acțiuni de modernizare a unei piețe existente pe teren din anul 1988. Reclamanții au cunoscut despre clădirea de pe terenul lor și nu au împiedicat investiția de modernizare a acesteia, făcându-se vinovați de abuz de drept în pretențiile pe care le formulează prin prezenta acțiune. S-a mai criticat soluția instanței care a acordat un drept de proprietate parțial pe o construcție care trebuie privită în mod unitar în interesul ei, fapt relevat și de raportul de expertiză efectuat în cauză.

S-a mai criticat faptul că instanța a reținut contravaloarea materialelor de construcție și a manoperei la o sumă mult peste cea menționată în cererea reconvențională, formulată la 19 aprilie 2005. S-a mai criticat ignorarea faptului că la punerea în executare a hotărârii de atribuire în proprietatea reclamanților a terenului de 276 m 2 , s-a constatat că suprafața de 251,4 m 2 este ocupată cu P.A. Cotroceni. S-a mai criticat obligarea la plata lipsei de folosință a terenului deși în cauză nu s-a dovedit că investiția a fost ilicită, pentru a angaja răspunderea civilă delictuală. Pârâta SC E. SRL a criticat decizia în recursul său pentru ignorarea sau aplicarea eronată a următoarelor aspecte determinante pentru soluționarea cauzei: - urmare deciziei nr. 298 din 7 octombrie 1988 terenul de 710 m 2 a fost trecut în patrimoniul Statului, administrat atunci de A.P.; - autorizația de construcție 195 – E s-a eliberat A.P.

pentru lucrări de modernizare a P.A. Cotroceni situată pe terenul de 710 m 2 în Str. Sf.

Elefterie (cu privire la acesta s-a arătat că nu s-a cunoscut existența titlurilor de proprietate ale pârâților, nu s-a observat că revendicarea a privit o altă adresă și autorizația a fost de modernizare și nu de edificare a unei construcții noi care ar fi trebuit să fie precedată de o autorizație de demolare), aspecte nelămurite de instanță și care, prin lămurire, ar fi condus la concluzia bunei credințe a pârâților; - greșita considerare a aplicării dispozițiilor art. 494 C. civ., care presupune ca terțul constructor să construit fără învoirea proprietarului și în afara legii a unei construcții noi; or, în cauză s-a dovedit că nu este o construcție nouă iar prin pasivitatea lor, proprietarii terenului au consimțit toți la situația creată, fiind imposibil și nelegal să li se recunoască un drept de proprietate pe o porțiune dintr-o clădire care trebuie privită în mod unitar și care depășește ca suprafață terenul deținut de aceștia; - neîntrunirea condițiilor de angajare a răspunderii delictuale civile în temeiul art. 998 C. civ., față de datele speței; pretențiile formulate de reclamanți se întemeiază practic numai pe titlul lor de proprietate asupra unui teren despre care au cunoscut, la punerea în posesie, că este ocupat de P.A.

Cotroceni. În întâmpinarea depusă la dosar intimații reclamanți au solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate în raport de împrejurarea că pârâții au cunoscut că reclamanții sunt proprietari pentru că ei au plătit impozitul pe teren și au cerut punerea în executare a hotărârilor de restituire. S-a mai invocat că autorizația 195 E privește un alt teren în Str. Elefterie și nu cel proprietatea lor de la nr. x de pe aceeași stradă, dar care se învecinează cu terenul reclamanților și deci pentru construcția de pe terenul proprietatea lor nu există autorizație. S-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 494 C. proc. civ., și buna credință a reclamanților se desprinde și din declarația acestora că nu înțeleg să perturbe activitatea magazinului construit.

Intimații reclamanți au arătat că există un abuz de drept din partea pârâților care nu i-au lăsat în 1997 să intre în posesia terenului lor ceea ce a făcut necesară intentarea mai multor procese împotriva acestora. S-a mai arătat că valorile stabilite de expertize nu au fost contestate de pârâtele care au pus la dispoziție documentația. În final s-a susținut că pârâtele nu realizează că obiectul dosarului nu îl reprezintă acțiunea în revendicare care a fost definitiv și irevocabil soluționată în 1997. Analizând soluția atacată în raport de actele și probele administrate în cauză și de criticile formulate se constată că aceasta este nelegală și netemeinică.

În primul rând este de observat că nu s-a procedat la o corectă și justă stabilire a situației de fapt, instanța neanalizând apărările părților cât privește întrunirea condițiilor prevăzute pentru aplicarea dispozițiilor art. 494 și respectiv 998. C. civ., dispoziții pe care s-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță. Astfel, se constată că nici instanța de fond și respectiv nici instanța de apel (care au pronunțat prima respingerea acțiunii și secunda admiterea acțiunii) nu au stabilit în concret situația de fapt, concluziile instanțelor bazându-se pe generalități și nu pe analiza probelor care să conducă la primirea sau respingerea susținerilor și apărărilor formulate de părți în cauză.

Astfel, instanța de apel nu a făcut analiza apărărilor pârâtei, contrare cât privește atât situația de fapt cât și documentele produse, pentru a argumenta faptul că s-a reținut caracterul de construcție nouă al imobilului în discuție. Se mai constată că deși în faza judecării apelului s-a dispus o nouă expertiză, efectuată de expertul P.O.E. (în 2007) care răspunde și la obiecțiunile încuviințate, instanța de apel își fondează soluția (cât privește construcția asupra căreia reclamanții sunt considerați că au devenit proprietari prin accesiune) pe un raport de expertiză întocmit de expertul I.D. (anexa 3) într-o fază anterioară a procesului. Într-adevăr la expertiza efectuată în faza apelului, expertul P.O.E.

anexează o schiță a planului de situare a imobilului întocmită de expertul I.D. în cadrul expertizei făcută de acesta în dosarul nr. 7132/1996. Cu alte cuvinte soluția de identificare a imobilului obiect al acțiunii privește o situație anterioară construcției ridicate de pârâte și asupra căreia au emis pretenții reclamanții prin acțiunea din 2004. Nu s-a explicat și nici analizat modalitatea în care aplicarea art. 494 C. proc. civ., cât privește dreptul de accesiune al reclamanților afectează construcția în ansamblul ei sau creează numai un dezmembrământ al proprietății asupra construcției.

Nu s-a stabilit situația de fapt nici cu privire la buna sau reaua credință a reclamanților, despre care instanțele au reținut fie „pasivitatea reclamanților și acceptarea tacită a construcției” (instanța de fond) fie „imposibilitatea reclamanților de a intra în posesia bunului proprietate prin împiedicarea pârâtei” (instanța de apel), și nici nu au fost indicate probele din care a rezultat concluzia fiecărei instanțe. De remarcat că instanța de apel nu s-a preocupat să clarifice nici consemnările din adresa Direcției impozite și taxe a sectorului 5 în sensul că la 5 februarie 2007 se relevă din evidența fișei fiscale pentru imobilul din Str. Mistrețului sector 5 că reclamanții D.N., B.G. și M.M.

pe de o parte și respectiv T.R., V.F., B.G. și M.M., pe de altă parte, dețin câte 138 m 2 teren, și au pentru acesta „debite curente de 508 lei și respectiv 1092 lei”. Informația privește un alt imobil deși relațiile s-au solicitat pentru Str. Sf. Elefterie nr. x. Neprocedând la clarificarea aspectelor mai sus arătate instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală. Nelegalitatea hotărârii se observă și cât privește soluționarea de către instanța de apel a cererii reconvenționale formulată de P.S. București, cerere deja soluționată prin excepția tardivității la termenul din 19 aprilie 2005 de instanța de fond. Această soluție nu a fost atacată de părți și deci cu privire la aceasta instanța de apel nu putea să se pronunțe având în vedere dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., fără să încalce limitele cererii de apel și fără să încalce principiul contradictorialității, în situația în care cererea reconvențională nu a mai făcut obiect de dezbatere pe fondul său. Pentru considerentele arătate văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se vor admite recursurile și se va casa decizia Curții de Apel București cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării instanța va lămuri aspectele mai sus arătate eventual prin completarea probelor în vederea stabilirii naturii pretențiilor formulate în cauză după stabilirea naturii raporturilor juridice existente între părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții SC E. SRL și P.S. București împotriva deciziei nr. 841 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.