ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1053/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1053/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I .Circumstanțele cauzei.

și hotărârea instanței de fond.

1.1. Prin sentința

nr. 94/CA/2009-P.I. din 18 mai 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtele C.S. de

retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și

E.R.C. Satu Mare, prin care solicita anularea, în parte, a deciziei nr.

1760/2008 emisă de prima pârâtă cu privire la imobilul situat în Satu Mare.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

1.2. La data de 28

februarie 2003, E.R.C. Satu Mare, prin cererea înregistrată la C.S. de

retrocedare sub nr. 7007 a solicitat retrocedarea imobilului situat în

Municipiul Satu Mare, înscris în CF 61 Satu Mare nr. top. 13,14.

Ulterior E.R.C. Satu

Mare a depus cererea nr. P984/l din 6 decembrie 2004, prin care a solicitat

rectificarea cererii de retrocedare nr. 7007 din 28 februarie 2003, în sensul că

obiectul respectivei cereri îl constituie imobilul situat în Satu Mare, înscris

în CF 61 Satu Mare, transcris ulterior în CF 13524 Satu Mare nr. top. 14.

1.3. În urma

analizării actelor depuse, s-a reținut că cererea de retrocedare se încadrează

în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, iar prin decizia nr. 1760 din 12 mai 2008 s-a dispus retrocedarea

în favoarea E.R.C. Satu Mare a imobilului cu nr. cadastral 11228, înscris în CF

7220 nedefinitiv.

1.4. La data

soluționării cererii de retrocedare, C.S. de retrocedare a reținut că pe

terenul solicitat la retrocedare există trei construcții:

- magazin nr. 27, notat în baza sentinței nr.

701/1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare;

- locuință și anexe notate în baza Sentinței

nr. 3062/2003 pronunțată de Judecătoria Satu Mare;

- casa cu destinația de Școală ajutătoare

identică cu imobilul casă din strada S.

În baza adresei nr.

16749 din 16 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Satu Mare, privind

situația juridică și locativă a imobilului și în conformitate cu prevederile

art. 1 alin. (1), (3), (10) și (11) și ale art. 3 alin. (6), art. 5 alin. (2)

din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, soluția C.S. de retrocedare a fost de

retrocedare a imobilului, în întreg, după cum urmează:

a)  cu menținerea

afectațiunii speciale pe o perioadă de 5 ani pentru școala ajutătoare;

b) cu obligația

solicitantului de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor

ulterioare preluării abuzive;

c) cu obligația

titularului dreptului de proprietate de a respecta prevederile O.U.G. nr.

40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu

destinația de locuințe.

1.5. Se reține din

analiza înscrierilor existente în CF nr. 7220 nedefinitiv, că proprietar al

imobilului cu nr. cadastral 11228, la momentul emiterii deciziei nr. 1760/2008,

era Statul Român, cu titlu de naționalizare și mai mult, prin sentința civilă

nr. 701/1998 pronunțată de către Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. 7688/1996 a

fost respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate și a

celui de folosință în favoarea SC M. SA, precum și capătul de cerere privind

atribuirea cotei de 11 m.p. teren.

1.6. Prin această

hotărâre judecătorească s-a constatat doar existența acestui magazin nr. 27,

care constituie obiectul litigiului dintre părți, însă instanța nu a reținut

calitatea de proprietar al SC M. SA.

Conform actelor

depuse la Comisia de retrocedare, atât în privința acestui magazin, cât și

privitor la celelalte construcții, Primăria Municipiului Satu Mare a transmis

situația juridică și locativă din care a rezultat existența acestora și pentru

care, în conformitate cu prevederile art. 6 din decizia atacată, s-a stabilit

obligația pârâtei de rând 2 de a plăti fostului deținător contravaloarea

acesteia, obligație căreia E.R.C. Satu Mare s-a conformat achitând primăriei

Municipiului Satu mare suma de 9.758 RON, conform facturii și ordinului de

plată depuse în probațiune. Ulterior achitării contravalorii acestui magazin

nr. 27, pârâta a preluat în posesie și folosință acest magazin, alături de

clădirea, cu destinație de locuință, astfel cum rezultă din Protocolul de

predare-primire încheiat la data de 27 noiembrie 2008.

Instanța de fond a

apreciat ca fiind corecte cele reținute de C.S. de retrocedare București

referitoare la construcția magazinului nr. 27, edificat ulterior preluării

abuzive a terenului și de asemenea, referitoare la împrejurarea că la momentul

soluționării cererii de retrocedare, respectivul magazin era nefolosit, aspect

confirmat în informațiile comunicate de Primăria Satu Mare.

1.7. Reține prima

instanță că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr.

94/2000, adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea

nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală și după cum rezultă din răspunsul

Comisiei de retrocedare la interogatoriul formulat de reclamant, practica

Comisiei este în sensul că anexele construcțiilor principale se restituie în

natură cu obligația fostului proprietar de a plăti contravaloarea adăugirilor

existente. Deși, în cazul de față, magazinul nr. 27 nu constituie o anexă a

celor două construcții existente pe nr. top. 14 din CF 13977 Satu Mare,

datorită faptului că, la data soluționării cererii de retrocedare, magazinul

era nefolosit și intabulat de Statul Român, Comisia a aplicat același

raționament, apreciat ca fiind corect și de către instanța de fond.

1.8. Arată prima

instanță că, în conformitate cu prevederile art. 492 și urm. C. civ., operează

în favoarea Statului Român prezumția de proprietate asupra construcțiilor

edificate pe terenul acestuia, prezumție relativă, care operează până la dovada

contrarie.

Or, se arată în

considerentele sentinței recurate, avându-se în vedere cele stabilite prin sentința

nr. 701/1998 a Judecătoriei Satu Mare, nu se poate reține calitatea de

proprietar al SC M. SA asupra construcției - magazin nr. 27, iar contractul

încheiat de reclamant cu aceasta nu este opozabil pârâtei de rândul II, în

conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996; reclamantul, în afară

de acel contract de vânzare-cumpărare încheiat la 14 octombrie 1993, nu a făcut

nici o dovadă în privința faptului că imobilul-magazin nr. 27 ar fi fost

vreodată proprietatea SC M. SA și că acesta ar fi cumpărat imobilul de la

adevăratul proprietar și astfel, că ar fi fost prejudiciat în vreun fel prin

emiterea deciziei atacate.

Mai mult, reține

instanța de fond, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC M. și SC G.

SRL s-a încheiat în anul 1993, dată la care era în vigoare Legea nr. 115/1938,

lege sub imperiul căreia înscrierea dreptului de proprietate în CF avea efect

constitutiv de drepturi; faptul că reclamantul, respectiv antecesorul de drept

al reclamantului, nu și-au intabulat dreptul de proprietate în CF echivalează

cu faptul că aceștia nu au dobândit niciodată calitatea de proprietari asupra

imobilului în litigiu, contractele încheiate echivalând cu promisiuni

bilaterale de vânzare-cumpărare, care au ca efect nașterea unei obligații de a

face și care nu echivalează cu transferul dreptului de proprietate în favoarea

acestora.

1.9. În ceea ce

privește susținerile reclamantului, cum că nu prezintă relevanță faptul că nu

poate face dovada dreptului de proprietate prin înscriere în cartea funciară și

că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr.

94/2000 (în cazul în care terenul solicitat este ocupat parțial, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase

libere, pentru cea ocupată de construcții noi, și cea necesară în vederea unei

bune utilizări a acestora ... măsurile reparatorii stabilindu-se prin

echivalent), instanța de fond a considerat că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, se arată în

considerentele sentinței recurate, la data formulării cererii de retrocedare,

proprietar tabular asupra imobilelor a căror retrocedare se solicită era Statul

Român cu titlu juridic de naționalizare, iar soluția adoptată de Comisia de

retrocedare de restituire în natură cu obligația ca beneficiarul retrocedării

să plătească fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării

abuzive este legală, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000 și totodată, echitabilă, din moment ce magazinul nr. 27 a fost

edificat ulterior preluării abuzive a terenului și era nefolosit la momentul

formulării cererii de retrocedare.

De asemenea, în baza

art. 274 din C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata sumei de 3.500 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei E.R.C. Satu Mare,

reprezentând onorariu avocat.

de reclamantul G.I.

Motive de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

2.1. Instanța de fond

a modificat textul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 „care arată faptul

că adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată”.

Imobilul în litigiu

nu este o adăugire adusă construcțiilor realizate de cultul romano-catolic.

Judecătorul fondului,

deși a arătat că imobilul nu reprezintă o anexă la construcțiile existente, a

invocat prevederile art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituția

României deoarece cultul romano-catolic nu poate dobândi în proprietate alte

bunuri decât cele arătate expres în textul de lege.

2.2. Instanța de fond

a confundat noțiunea de „adăugire la construcție” prevăzută la art. 1 alin. (3)

din O.U.G. nr. 94/2000 cu cea de „anexă la o construcție”.

Adăugirea la

construcție presupune o construcție alipită, iar anexa poate fi o construcție

mai mică alipită sau nealipită la construcția principală.

Magazinul nr. 27 nu

este alipit construcțiilor existente, însă instanța de fond a înlocuit termenul

de „adăugire” cu cel de „anexă”, încălcând atribuțiile puterii legislative.

2.3. Instanța de fond

a refuzat să aplice prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr.

94/2000 care prevăd că „în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana

îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase

libere, pentru cea ocupată de construcții noi, cea necesară în vederea unei bune

utilizări a acestora … măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent”.

Magazinul nr. 27 este

construcție nouă, realizată în perioada comunistă de către o unitate socialistă

de stat, care a intrat ulterior în proprietatea SC M. SA. Aceasta a vândut-o

către SC G. SRL, care în urma dizolvării și lichidării a transmis-o în

patrimoniul recurentului-reclamant.

2.4. Instanța de fond

a confundat noțiunile juridice de „deținător” cu cea de proprietar, deși O.U.G.

nr. 94/2000 folosește doar prima noțiune.

Soluția recurată este

motivată pe dispozițiile art. 942 C. civ. și cele ale Legii nr. 7/1996,

analizându-se dreptul de proprietate al recurentului.

formulate de intimatele-pârâte C.S. de retrocedare a unor bunuri care au

aparținut cultelor religioase din România și E.R.C. Satu Mare.

Prin întâmpinare,

intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3.1. Magazinul nr. 27

nu reprezintă un imobil nou în raport cu cel preluat, având în vedere suprafața

mică ocupată.

În speță au fost

aplicate prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată,

conform cărora „adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă

acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală”.

3.2. În sistemul

Cărților Funciare dovada dreptului de proprietate asupra unui imobil se

realizează prin însăși Cartea Funciară.

Imobilul a fost

înscris de Statul Român, iar prin sentința civilă nr. 701/1998 pronunțată de

Judecătoria Satu Mare, a fost respins capătul de cerere privind înscrierea

dreptului de proprietate și a celui de folosință în favoarea SC M. SA, precum

și capătul de cerere privind atribuirea cotei de 11 m.p. teren.

O.U.G. nr. 94/2000 nu

prevede norme derogatorii față de prevederile art. 492 C. civ., art. 25 din

Legea nr. 7/1996 și Legea nr. 115/1938, astfel încât nu se pune problema

aplicabilității legii speciale față de legea generală.

II. Considerentele instanței de recurs.

nefondat.

aplicat în mod corect prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Magazinul nr. 27 nu

reprezintă o construcție nouă în sensul arătat de dispozițiile O.U.G. nr.

94/2000 și ale Normelor metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 94/2000,

deoarece suprafața sa nu depășește 50% din aria întregii suprafețe actuale.

Din acest motiv, art.

1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 nu este aplicabil cauzei, iar măsurile

reparatorii nu s-au stabilit prin echivalent, ci prin restituire în natură.

la construcție” a fost folosit de judecătorul fondului în sensul stabilit de

art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Deși nu s-a folosit

noțiunea de „adăugire” utilizată de O.U.G. nr. 94/2000, sensul noțiunii de

„anexă” fiind același, nu se poate afirma că instanța de fond a modificat

textul legal.

de „deținător” folosită de O.U.G. nr. 94/2000 nu este diferită de cea prevăzută

de art. 492 C. civ. sau de Legea nr. 7/1996.

Recurentul-reclamant

nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra magazinului, în condițiile în

care prin sentința judecătorească irevocabilă, s-a respins cererea formulată de

SC M. SA de înscriere a dreptului de proprietate și de folosință asupra

magazinului.

În aceste condiții,

contractul de vânzare-cumpărare invocat de recurent nu reprezintă decât o

promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce nu face dovada calității de

„deținător” cu titlu legal al construcției de către recurent.

poate prevala de dreptul de proprietate extratabulară, deoarece drepturile

reale imobiliare se dobândeau fără înscriere în Carte funciară în cazul

succesiunii legale și testamentare, vânzării silite și exproprierii, potrivit

art. 26 din Legea nr. 115/1938.

Recurentul nu este

titularul unui drept real de proprietate asupra construcției, între părți

încheindu-se numai o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinței nr. 94/CA/2009-P.I. din 18 mai

2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2010.