Decizia nr. 1053/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 7688/1996 — recurs

Obiectul acțiunii și hotărârea instanței de fond. 1.1. Prin sentința nr. 94/CA/2009-P.I. din 18 mai 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtele C.S. de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și E.R.C. Satu Mare, prin care solicita anularea, în parte, a deciziei nr. 1760/2008 emisă de prima pârâtă cu privire la imobilul situat în Satu Mare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: 1.

La data de 28 februarie 2003, E.R.C. Satu Mare, prin cererea înregistrată la C.S. de retrocedare sub nr. 7007 a solicitat retrocedarea imobilului situat în Municipiul Satu Mare, înscris în CF 61 Satu Mare nr. top. 13,14. Ulterior E.R.C. Satu Mare a depus cererea nr. P984/l din 6 decembrie 2004, prin care a solicitat rectificarea cererii de retrocedare nr. 7007 din 28 februarie 2003, în sensul că obiectul respectivei cereri îl constituie imobilul situat în Satu Mare, înscris în CF 61 Satu Mare, transcris ulterior în CF 13524 Satu Mare nr. top. 14. 1.

În urma analizării actelor depuse, s-a reținut că cererea de retrocedare se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar prin decizia nr. 1760 din 12 mai 2008 s-a dispus retrocedarea în favoarea E.R.C. Satu Mare a imobilului cu nr. cadastral 11228, înscris în CF 7220 nedefinitiv. 1.

La data soluționării cererii de retrocedare, C.S. de retrocedare a reținut că pe terenul solicitat la retrocedare există trei construcții: - magazin nr. 27, notat în baza sentinței nr. 701/1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare; - locuință și anexe notate în baza Sentinței nr. 3062/2003 pronunțată de Judecătoria Satu Mare; - casa cu destinația de Școală ajutătoare identică cu imobilul casă din strada S. În baza adresei nr. 16749 din 16 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Satu Mare, privind situația juridică și locativă a imobilului și în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), (3), (10) și (11) și ale art. 3 alin. (6), art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, soluția C.S. de retrocedare a fost de retrocedare a imobilului, în întreg, după cum urmează: a) cu menținerea afectațiunii speciale pe o perioadă de 5 ani pentru școala ajutătoare; b) cu obligația solicitantului de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive; c) cu obligația titularului dreptului de proprietate de a respecta prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. 1.

Se reține din analiza înscrierilor existente în CF nr. 7220 nedefinitiv, că proprietar al imobilului cu nr. cadastral 11228, la momentul emiterii deciziei nr. 1760/2008, era Statul Român, cu titlu de naționalizare și mai mult, prin sentința civilă nr. 701/1998 pronunțată de către Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. 7688/1996 a fost respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate și a celui de folosință în favoarea SC M. SA, precum și capătul de cerere privind atribuirea cotei de 11 m.p. teren. 1.

Prin această hotărâre judecătorească s-a constatat doar existența acestui magazin nr. 27, care constituie obiectul litigiului dintre părți, însă instanța nu a reținut calitatea de proprietar al SC M. SA. Conform actelor depuse la Comisia de retrocedare, atât în privința acestui magazin, cât și privitor la celelalte construcții, Primăria Municipiului Satu Mare a transmis situația juridică și locativă din care a rezultat existența acestora și pentru care, în conformitate cu prevederile art. 6 din decizia atacată, s-a stabilit obligația pârâtei de rând 2 de a plăti fostului deținător contravaloarea acesteia, obligație căreia E.R.C. Satu Mare s-a conformat achitând primăriei Municipiului Satu mare suma de 9.758 RON, conform facturii și ordinului de plată depuse în probațiune. Ulterior achitării contravalorii acestui magazin nr. 27, pârâta a preluat în posesie și folosință acest magazin, alături de clădirea, cu destinație de locuință, astfel cum rezultă din Protocolul de predare-primire încheiat la data de 27 noiembrie 2008. Instanța de fond a apreciat ca fiind corecte cele reținute de C.S. de retrocedare București referitoare la construcția magazinului nr. 27, edificat ulterior preluării abuzive a terenului și de asemenea, referitoare la împrejurarea că la momentul soluționării cererii de retrocedare, respectivul magazin era nefolosit, aspect confirmat în informațiile comunicate de Primăria Satu Mare. 1.

Reține prima instanță că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală și după cum rezultă din răspunsul Comisiei de retrocedare la interogatoriul formulat de reclamant, practica Comisiei este în sensul că anexele construcțiilor principale se restituie în natură cu obligația fostului proprietar de a plăti contravaloarea adăugirilor existente. Deși, în cazul de față, magazinul nr. 27 nu constituie o anexă a celor două construcții existente pe nr. top. 14 din CF 13977 Satu Mare, datorită faptului că, la data soluționării cererii de retrocedare, magazinul era nefolosit și intabulat de Statul Român, Comisia a aplicat același raționament, apreciat ca fiind corect și de către instanța de fond. 1.

Arată prima instanță că, în conformitate cu prevederile art. 492 și urm. C. civ., operează în favoarea Statului Român prezumția de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul acestuia, prezumție relativă, care operează până la dovada contrarie. Or, se arată în considerentele sentinței recurate, avându-se în vedere cele stabilite prin sentința nr. 701/1998 a Judecătoriei Satu Mare, nu se poate reține calitatea de proprietar al SC M. SA asupra construcției - magazin nr. 27, iar contractul încheiat de reclamant cu aceasta nu este opozabil pârâtei de rândul II, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996; reclamantul, în afară de acel contract de vânzare-cumpărare încheiat la 14 octombrie 1993, nu a făcut nici o dovadă în privința faptului că imobilul-magazin nr. 27 ar fi fost vreodată proprietatea SC M. SA și că acesta ar fi cumpărat imobilul de la adevăratul proprietar și astfel, că ar fi fost prejudiciat în vreun fel prin emiterea deciziei atacate. Mai mult, reține instanța de fond, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC M. și SC G. SRL s-a încheiat în anul 1993, dată la care era în vigoare Legea nr. 115/1938, lege sub imperiul căreia înscrierea dreptului de proprietate în CF avea efect constitutiv de drepturi; faptul că reclamantul, respectiv antecesorul de drept al reclamantului, nu și-au intabulat dreptul de proprietate în CF echivalează cu faptul că aceștia nu au dobândit niciodată calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu, contractele încheiate echivalând cu promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, care au ca efect nașterea unei obligații de a face și care nu echivalează cu transferul dreptului de proprietate în favoarea acestora. 1.

În ceea ce privește susținerile reclamantului, cum că nu prezintă relevanță faptul că nu poate face dovada dreptului de proprietate prin înscriere în cartea funciară și că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 (în cazul în care terenul solicitat este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, și cea necesară în vederea unei bune utilizări a acestora ... măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent), instanța de fond a considerat că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, se arată în considerentele sentinței recurate, la data formulării cererii de retrocedare, proprietar tabular asupra imobilelor a căror retrocedare se solicită era Statul Român cu titlu juridic de naționalizare, iar soluția adoptată de Comisia de retrocedare de restituire în natură cu obligația ca beneficiarul retrocedării să plătească fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive este legală, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și totodată, echitabilă, din moment ce magazinul nr. 27 a fost edificat ulterior preluării abuzive a terenului și era nefolosit la momentul formulării cererii de retrocedare. De asemenea, în baza art. 274 din C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei E.R.C. Satu Mare, reprezentând onorariu avocat. 2. Recursul formulat de reclamantul G.I. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. 2.1. Instanța de fond a modificat textul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 „care arată faptul că adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată”. Imobilul în litigiu nu este o adăugire adusă construcțiilor realizate de cultul romano-catolic. Judecătorul fondului, deși a arătat că imobilul nu reprezintă o anexă la construcțiile existente, a invocat prevederile art. 16 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Constituția României deoarece cultul romano-catolic nu poate dobândi în proprietate alte bunuri decât cele arătate expres în textul de lege. 2.2. Instanța de fond a confundat noțiunea de „adăugire la construcție” prevăzută la art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 cu cea de „anexă la o construcție”. Adăugirea la construcție presupune o construcție alipită, iar anexa poate fi o construcție mai mică alipită sau nealipită la construcția principală. Magazinul nr. 27 nu este alipit construcțiilor existente, însă instanța de fond a înlocuit termenul de „adăugire” cu cel de „anexă”, încălcând atribuțiile puterii legislative. 2.3. Instanța de fond a refuzat să aplice prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevăd că „în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, cea necesară în vederea unei bune utilizări a acestora … măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent”. Magazinul nr. 27 este construcție nouă, realizată în perioada comunistă de către o unitate socialistă de stat, care a intrat ulterior în proprietatea SC M. SA. Aceasta a vândut-o către SC G. SRL, care în urma dizolvării și lichidării a transmis-o în patrimoniul recurentului-reclamant. 2.4. Instanța de fond a confundat noțiunile juridice de „deținător” cu cea de proprietar, deși O.U.G. nr. 94/2000 folosește doar prima noțiune. Soluția recurată este motivată pe dispozițiile art. 942 C. civ. și cele ale Legii nr. 7/1996, analizându-se dreptul de proprietate al recurentului. 3. Apărările formulate de intimatele-pârâte C.S. de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și E.R.C. Satu Mare. Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3.1. Magazinul nr. 27 nu reprezintă un imobil nou în raport cu cel preluat, având în vedere suprafața mică ocupată. În speță au fost aplicate prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, conform cărora „adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală”. 3.2. În sistemul Cărților Funciare dovada dreptului de proprietate asupra unui imobil se realizează prin însăși Cartea Funciară. Imobilul a fost înscris de Statul Român, iar prin sentința civilă nr. 701/1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, a fost respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate și a celui de folosință în favoarea SC M. SA, precum și capătul de cerere privind atribuirea cotei de 11 m.p. teren. O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede norme derogatorii față de prevederile art. 492 C. civ., art. 25 din Legea nr. 7/1996 și Legea nr. 115/1938, astfel încât nu se pune problema aplicabilității legii speciale față de legea generală. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000. Magazinul nr. 27 nu reprezintă o construcție nouă în sensul arătat de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 și ale Normelor metodologice privind aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, deoarece suprafața sa nu depășește 50% din aria întregii suprafețe actuale. Din acest motiv, art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 nu este aplicabil cauzei, iar măsurile reparatorii nu s-au stabilit prin echivalent, ci prin restituire în natură. 3. Termenul de „anexă la construcție” a fost folosit de judecătorul fondului în sensul stabilit de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000. Deși nu s-a folosit noțiunea de „adăugire” utilizată de O.U.G. nr. 94/2000, sensul noțiunii de „anexă” fiind același, nu se poate afirma că instanța de fond a modificat textul legal. 4. La rândul său, noțiunea de „deținător” folosită de O.U.G. nr. 94/2000 nu este diferită de cea prevăzută de art. 492 C. civ. sau de Legea nr. 7/1996. Recurentul-reclamant nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra magazinului, în condițiile în care prin sentința judecătorească irevocabilă, s-a respins cererea formulată de SC M. SA de înscriere a dreptului de proprietate și de folosință asupra magazinului. În aceste condiții, contractul de vânzare-cumpărare invocat de recurent nu reprezintă decât o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce nu face dovada calității de „deținător” cu titlu legal al construcției de către recurent. 5. Recurentul nu se poate prevala de dreptul de proprietate extratabulară, deoarece drepturile reale imobiliare se dobândeau fără înscriere în Carte funciară în cazul succesiunii legale și testamentare, vânzării silite și exproprierii, potrivit art. 26 din Legea nr. 115/1938. Recurentul nu este titularul unui drept real de proprietate asupra construcției, între părți încheindu-se numai o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. 6. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.