ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6338/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare, reclamantă B.R.U.R.G.C. - P.G. – C.P. a chemat în judecată pe pârâta B.O.R. – P.O.P. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rectificarea încheierii efectuate în coala C.F. Petea sub poziția B3 în sensul radierii acestei înscrieri și a revenirii la situația anterioară efectuării ei. Pârâta B.O.R. – P.O.P.

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate că biserica și casa parohială au fost edificate și renovate de enoriașii ortodocși, că înscrierile în cartea funciară au fost efectuate legal, astfel încât pârâta-reclamantă este proprietara de drept a bisericii, să oblige reclamanta-pârâtă la respectarea programului privind efectuarea slujbelor religioase în rit ortodox și să constate că bunurile imobile cuvenite bisericii și casa parohială au fost împărțite în mod egal între cele două culte. Prin sentința civilă nr. 1740 din 17 martie 2009, Judecătoria Satu Mare a respins ca inadmisibilă atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat rectificarea înscrierilor din CF Petea în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, arătând că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în cauză, înscriere a cărei radiere se solicită, s-a realizat în baza unei corespondențe purtate între autorități ale statului de la acea vreme, fără a exista în concret un titlu apt să ducă la intabularea dreptului de proprietate al pârâtei asupra lăcașului de cult în cauză. Din dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările ulterioare, prevederi care stabilesc o procedură specială de retrocedare a bunurilor bisericești, rezultă că mijlocul procedural al rectificării înscrierilor de carte funciară în modalitatea aleasă de către reclamantă și fundamentată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, este inadmisibil.

Prima instanță a mai reținut că prin cererea reconvențională formulată, pârâta reclamantă solicită constatarea pe cale judecătorească a unei stări de fapt, iar nu a unui drept preexistent. Prin urmare, în temeiul art. 111 C. proc. civ. a respins ca inadmisibilă și cererea reconvențională formulată în cauză, compensând cheltuielile de judecată efectuate de părți. Prin decizia civilă nr. 260/Ap din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Satu Mare, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Satu Mare – secția civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, raportat la jurisprudența de dată recentă a instanței de control judiciar, Curtea de Apel Oradea, cu referire la considerentele sentinței civile nr. 7/2009 a Curții de Apel Oradea privind regulatorul de competență dat în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară, restabilire a situației de carte funciară și anulare a unei încheieri de intabulare a dreptului de proprietate dobândit de către biserica ortodoxă, competența de soluționare a unor astfel de pricini în primă instanță revine secției civile a tribunalelor. Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 330/D din 23 martie 2010, Tribunalul Satu Mare a respins excepția prematurității cererii introductive principale, invocată de pârâta reclamantă.

A admis excepția de inadmisibilitate a cererii introductive, invocată de pârâta reclamantă, și în consecință: A respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei B.R.U.R.G.C. – P.G. - C.P. împotriva pârâtei B.O.R. – P.O.P. privind rectificarea înscrierii din C.F. Petea. A respinsă excepția de netimbrare a cererii reconvenționale, invocată de reclamantă. A admis excepția inadmisibilității și a lipsei de interes în promovarea cererii reconvenționale și în consecință: A respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă B.O.R. – P.O.P. împotriva reclamantei pârâte B.R.U.R.G.C. – P.G. – C.P.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Excepția de prematuritate a acțiunii principale întemeiată pe dispozițiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 182/1005 este neîntemeiată, având în vedere că temeiul juridic al acțiunii indicat de reclamantă îl constituie dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938. Decretul-lege nr. 126/1990 prevede o procedură și o competență specială, derogatorie de la reglementările de drept comun în materie. Prin urmare, normele sale sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie și la alte litigii, așa cum este cazul în speță, în care se solicită rectificarea unor înscrieri din evidențele de publicitate imobiliară.

Excepția de inadmisibilitate a acțiunii principale este întemeiată, având în vedere prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 (pe care se fundamentează acțiunea reclamantei pârâte, conform propriilor susțineri) raportat la art. 35 C. proc. civ. Normele juridice menționate prevăd că „rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată: 1 dacă înscrierea sau titlul în temeiul căreia s-au săvârșit nu au fost valabile…”, însă această rectificare „… se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite”.

Prin urmare, condiția existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile („desăvârșite”) este una prealabilă cererii de rectificare propriu zisă și, din această perspectivă, se prezintă a fi o condiție de admisibilitate a rectificărilor a căror efectuare se solicită, inclusiv în temeiul Decretului-lege nr. 115/1938 (având în vedere că acesta din urmă este actul normativ ce guvernează raporturile juridice ale părților în virtutea principiului „tempus regit actum” și în temeiul Deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că efectele actului juridic privind constituirea și transmiterea unui drept real imobiliar încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară, vor fi guvernate de principiul de mai sus).

Această regulă a fost de altfel preluată cu mai multă claritate și în mod neechivoc și în reglementarea ulterioară, cuprinsă în art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 („Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1 – înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;…”). Prin urmare, constatând că această cerință prealabilă, a existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care anterior să se fi constatat nulitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a reclamantei asupra imobilului în litigiu, nu a fost îndeplinită în cauză, instanța a găsit întemeiată excepția de inadmisibilitate invocată și, în consecință, a admis-o, respingând acțiunea principală.

În ceea ce privește excepția de netimbrare a cererii reconvenționale, invocată de către reprezentantul reclamantei pârâte, instanța a reținut că această obligație a fost îndeplinită de către pârâta reclamantă încă în cursul judecății purtate în dosar nr. 5248/296/2008 al Judecătoriei Satu Mare. Excepția inadmisibilității cererii reconvenționale a fost admisă de instanță, față de prevederile art. 111 C. proc. civ., reținându-se că primul capăt al cererii reconvenționale vizează constatarea unei stări de fapt, în speță faptul edificării și renovării bisericii și a casei parohiale de către enoriașii ortodocși. În ceea ce privește restul capetelor de cerere, vizând stabilirea programului ulterior de funcționare și modalitatea de partaj a lăcașului și a bunurilor de cult în cauză, în ipoteza admiterii cererii principale, instanța a reținut că pârâta reclamantă nu justifică un interes legitim, raportat la situația juridică existentă.

Instanța a respins și cererile accesorii formulate de ambele părți în proces vizând obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe în termen a formulat apel B.R.U.R.G.C., iar prin decizia civilă nr. 101/A din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea – secția civilă mixtă a admis apelul declarat, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare. Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente: Acțiunea civilă cu care a fost învestită prima instanță, este o acțiune civilă în rectificarea cărții funciare, astfel cum este ea reglementată de art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, preluat și de Legea nr. 7/1996.

Astfel, reclamanta a solicitat radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, invocând faptul că titlul înscris în favoarea acesteia, este unul nevalabil în înțelesul pct. 1 de la art. 34 menționat. Tribunalul Satu Mare, respingând ca inadmisibilă acțiunea, a confundat acțiunea în rectificare cărții funciare, întemeiată pe pct. 1 al art. 34, adică nevalabilitatea titlului (nulitate, anulabilitate, reziliere, caducitate, rezoluțiune, etc.) cu operațiunea tehnică de radiere a unei înscrieri de carte funciară, operațiune care este executată de O.C.P.I., în baza hotărârii judecătorești irevocabile, prin care s-a constatat că un titlul contestat nu este valabil. Prin urmare, nu este inadmisibilă o acțiune civilă în rectificare de carte funciară, cum este cea de față, prin care reclamanta a invocat tocmai că titlul pârâtei – B.O.R.

este nevalabil, dat cu aplicarea greșită a Decretului-lege nr. 358/1948, pentru motivele expuse în acțiunea formulată. Or, asupra acestei cereri, instanța de fond nu s-a pronunțat, motiv pentru care, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul reclamantei și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare pentru a analiza pe fond cererea cu care este legal investit. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta B.O.R. – P.O.P. Prin motivele de recurs formulate, se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Din definiția dată unei acțiuni în rectificare de carte funciară, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, rezultă că aceasta este operațiunea de carte funciară prin care se realizează radierea, îndreptarea sau menținerea înscrierii oricărei operațiuni care afectează esența dreptului ce poartă asupra unui imobil și face obiectul unei înscrieri în cartea funciară. Esența operațiunii privind rectificarea este aceea de a se corecta starea tabulară atunci când s-au efectuat greșeli materiale la momentul înscrierilor efectuate. Prin acest tip de acțiune civilă nu se poate solicita instanței de judecată să dispună radierea înscrierii în coala C.F. Petea și revenirea la situația anterioară efectuării acesteia.

Existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se fi constatat, în prealabil, nulitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate este o cerință necesară pentru a se putea admite acțiunea în rectificare, așa cum a fost ea formulată. Instanța de apel nu a făcut distincție între acțiunea în rectificarea cărții funciare și plângerea împotriva încheierii de carte funciară, calificând greșit obiectul cererii de chemare în judecată, deși reclamanta a cerut in mod expres rectificarea cărții funciare, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996, cadru procesual în baza căruia, în mod corect s-a pronunțat instanța de fond.

Admisibilitatea unei acțiuni în rectificare de carte funciară întemeiată pe art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 este condiționată de anularea actului care a stat la baza încheierii, în speță încheierea nr. 6507 din 06 iunie 1967, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea P.O.R.P., iar o astfel de cerere nu s-a formulat. Nu este îndeplinită nici una din condițiile pentru care legea permite rectificarea înscrierilor și anume: nevalabilitatea titlului, greșita calificare a dreptului sau lipsa condițiilor de existență ale dreptului înscris sau încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Se mai arată că înscrierea transferului dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a realizat ca urmare a punerii în aplicare a Decretului-lege nr. 358 din 02 decembrie 1948. Din prevederile art. 1 și 2 din Decretul-lege nr. 358/1938, rezultă că transferul dreptului de proprietate a averii fostelor parohii greco-catolice către cultul ortodox român nu urma procedura prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, câtă vreme art. 1 din Decretul nr. 358/1948 constata o revenire a întregii comunități locale la la cultul ortodox român, și nici procedura prevăzută de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea fiind operată în temeiul unui act normativ de autoritate. Conform art. 645 C. civ., legea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate, astfel că nu poate fi reținută nevalabilitatea titlului în temeiul căruia a fost înscris dreptul de proprietate.

Simplul fapt al abrogării Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară, întrucât Decretul Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 nu retroactivează. Pentru restabilirea situației anterioare sunt prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau de retrocedare a terenurilor ce au aparținut fostelor biserici greco-catolice. În plus, acțiunea în rectificarea cărții funciare nu poate fi admisă pe motiv ca s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 întrucât s-ar încălca norma constituțională de neretroactivitate a legii civile și procedura specială cuprinsă în art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 a cărei constituționalitate a fost stabilită prin decizia nr. 23/1994 a Curții Constituționale și s-ar nesocoti dispozițiile cuprinse în Titlul II din Legea nr. 247/2005 de modificare și completare a O.U.G.

nr. 94/2000. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și care, față de prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. raportat la decizia XXI/12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, este aplicabil raportului juridic dedus judecății, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii de carte funciară poate fi cerută de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

Potrivit art. 35 al aceluiași act normativ, rectificarea înscrierii se va putea săvârși, în lipsa acordului părților, numai în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile. Însă legea nu restricționează modul în care o acțiune în rectificare poate fi valorificată. Prin urmare, ea va putea îmbrăca forma unei acțiuni principale sau va putea fi alăturată unei cereri prin care reclamantul solicită anularea titlului sau desființarea efectelor actului juridic, în temeiul căruia s-a făcut înscrierea dreptului.

În consecință, în situația în care valabilitatea titlului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea a cărei rectificare se cere, nu a fost cercetată pe cale judecătorească, într-un litigiu anterior, ea va putea fi cenzurată, la cererea reclamantului, de instanța învestită cu acțiunea în rectificarea înscrierii de carte funciară, o dată cu soluționarea acestei ultime acțiuni, instanța urmând a se pronunța și asupra valabilității titlului în temeiul căruia s-a făcut intabularea. În cauză, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta B.R.U.R.G.C. – P.G. – C.P. arată că titlul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară în favoarea pârâtei nu este valabil deoarece adresa B.O.R.

care a stat la baza înscrierii operate nu poate fi apreciată ca având natura unui titlu translativ de proprietate, apt să conducă la înscrierea dreptului în cartea funciară. Se susține, totodată că, nici mențiunea din cartea funciară potrivit căreia intabularea s-a efectuat în temeiul Decretului nr. 358/1948 nu acoperă acest viciu, deoarece actul normativ menționat nu prevedea confiscarea samavolnică a averii cultului greco-catolic în favoarea statului și preluarea directă a acesteia de către B.O.R. Prin urmare, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta susține nevalabilitatea titlului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea dreptului în favoarea pârâtului. În temeiul art. 129 raportat la art. 84 C. proc.

civ., prima instanță trebuia să constate că obiectul cererii de chemare în judecată care a învestit-o cuprinde o dublă pretenție: pe de o parte reclamanta solicită verificarea valabilității titlului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară în favoarea pârâtei, iar pe de altă parte, solicită rectificarea înscrierii funciare realizate în baza acestui titlu. Față de considerentele anterior expuse, care susțin posibilitatea alăturării unor astfel de cereri, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel a apreciat că cererea de chemare în judecată nu este inadmisibilă și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare cu îndrumarea de a analiza pe fond cererea cu care este legal învestit.

Întrucât în fazele procesuale anterioare nu s-a cercetat fondului litigiului, Înalta Curte nu va analiza acele critici care susțin valabilitatea titlului în temeiul căruia pârâta și-a înscris dreptul în cartea funciară. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat și, conform art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B.O.R. – P.O.P. împotriva deciziei nr. 101/A din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea – secția civilă mixtă. Obligă recurenta-pârâtă la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.