ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6338/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6338/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 21 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare,

reclamantă B.R.U.R.G.C. - P.G. – C.P. a chemat în judecată pe pârâta B.O.R. – P.O.P.

și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

rectificarea încheierii efectuate în coala C.F. Petea sub poziția B3 în sensul

radierii acestei înscrieri și a revenirii la situația anterioară efectuării ei.

Pârâta B.O.R. – P.O.P.

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate

că biserica și casa parohială au fost edificate și renovate de enoriașii

ortodocși, că înscrierile în cartea funciară au fost efectuate legal, astfel

încât pârâta-reclamantă este proprietara de drept a bisericii, să oblige

reclamanta-pârâtă la respectarea programului privind efectuarea slujbelor

religioase în rit ortodox și să constate că bunurile imobile cuvenite bisericii

și casa parohială au fost împărțite în mod egal între cele două culte.

Prin sentința civilă nr.

1740 din 17 martie 2009, Judecătoria Satu Mare a respins ca inadmisibilă atât

acțiunea principală cât și cererea reconvențională.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat

rectificarea înscrierilor din CF Petea în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul-lege

nr. 115/1938, arătând că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în

cauză, înscriere a cărei radiere se solicită, s-a realizat în baza unei

corespondențe purtate între autorități ale statului de la acea vreme, fără a

exista în concret un titlu apt să ducă la intabularea dreptului de proprietate

al pârâtei asupra lăcașului de cult în cauză.

Din dispozițiile art.

1 și 2 din O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările ulterioare, prevederi care

stabilesc o procedură specială de retrocedare a bunurilor bisericești, rezultă

că mijlocul procedural al rectificării înscrierilor de carte funciară în

modalitatea aleasă de către reclamantă și fundamentată pe dispozițiile art. 34 pct.

1 din Decretul-lege nr. 115/1938, este inadmisibil.

Prima instanță a mai

reținut că prin cererea reconvențională formulată, pârâta reclamantă solicită

constatarea pe cale judecătorească a unei stări de fapt, iar nu a unui drept

preexistent. Prin urmare, în temeiul art. 111 C. proc. civ. a respins ca

inadmisibilă și cererea reconvențională formulată în cauză, compensând

cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Prin decizia civilă nr.

260/Ap din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis apelul declarat de

reclamanta pârâtă și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Satu

Mare, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare

în primă instanță Tribunalului Satu Mare – secția civilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că, raportat la jurisprudența de

dată recentă a instanței de control judiciar, Curtea de Apel Oradea, cu

referire la considerentele sentinței civile nr. 7/2009 a Curții de Apel Oradea

privind regulatorul de competență dat în cadrul unei acțiuni în rectificare de

carte funciară, restabilire a situației de carte funciară și anulare a unei

încheieri de intabulare a dreptului de proprietate dobândit de către biserica

ortodoxă, competența de soluționare a unor astfel de pricini în primă instanță

revine secției civile a tribunalelor.

Rejudecând cauza,

prin sentința civilă nr. 330/D din 23 martie 2010, Tribunalul Satu Mare a

respins excepția prematurității cererii introductive principale, invocată de

pârâta reclamantă.

A admis excepția de

inadmisibilitate a cererii introductive, invocată de pârâta reclamantă, și în

consecință:

A respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamantei B.R.U.R.G.C. – P.G. - C.P. împotriva pârâtei B.O.R.

– P.O.P. privind rectificarea înscrierii din C.F. Petea.

A respinsă excepția

de netimbrare a cererii reconvenționale, invocată de reclamantă.

A admis excepția inadmisibilității

și a lipsei de interes în promovarea cererii reconvenționale și în consecință:

A respins ca

inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă B.O.R. – P.O.P.

împotriva reclamantei pârâte B.R.U.R.G.C. – P.G. – C.P.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Excepția de

prematuritate a acțiunii principale întemeiată pe dispozițiile art. 3 din

Decretul-lege nr. 126/1990 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 182/1005

este neîntemeiată, având în vedere că temeiul juridic al acțiunii indicat de

reclamantă îl constituie dispozițiile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Decretul-lege nr. 126/1990

prevede o procedură și o competență specială, derogatorie de la reglementările

de drept comun în materie. Prin urmare, normele sale sunt de strictă

interpretare și nu pot fi extinse prin analogie și la alte litigii, așa cum

este cazul în speță, în care se solicită rectificarea unor înscrieri din

evidențele de publicitate imobiliară.

Excepția de

inadmisibilitate a acțiunii principale este întemeiată, având în vedere

prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 (pe care se

fundamentează acțiunea reclamantei pârâte, conform propriilor susțineri)

raportat la art. 35 C. proc. civ. Normele juridice menționate prevăd că

„rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice

persoană interesată: 1 dacă înscrierea sau titlul în temeiul căreia s-au

săvârșit nu au fost valabile…”, însă această rectificare „… se va putea săvârși

numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite”.

Prin urmare, condiția

existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile

(„desăvârșite”) este una prealabilă cererii de rectificare propriu zisă și, din

această perspectivă, se prezintă a fi o condiție de admisibilitate a

rectificărilor a căror efectuare se solicită, inclusiv în temeiul Decretului-lege

nr. 115/1938 (având în vedere că acesta din urmă este actul normativ ce

guvernează raporturile juridice ale părților în virtutea principiului „tempus

regit actum” și în temeiul Deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, prin care

s-a stabilit că efectele actului juridic privind constituirea și transmiterea

unui drept real imobiliar încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996,

dar neînscris în cartea funciară, vor fi guvernate de principiul de mai sus).

Această regulă a fost

de altfel preluată cu mai multă claritate și în mod neechivoc și în reglementarea

ulterioară, cuprinsă în art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 („Orice persoană

interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă

printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1

– înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost

valabil;…”).

Prin urmare,

constatând că această cerință prealabilă, a existenței unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile prin care anterior să se fi constatat

nulitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a

reclamantei asupra imobilului în litigiu, nu a fost îndeplinită în cauză,

instanța a găsit întemeiată excepția de inadmisibilitate invocată și, în

consecință, a admis-o, respingând acțiunea principală.

În ceea ce privește

excepția de netimbrare a cererii reconvenționale, invocată de către

reprezentantul reclamantei pârâte, instanța a reținut că această obligație a

fost îndeplinită de către pârâta reclamantă încă în cursul judecății purtate în

dosar nr. 5248/296/2008 al Judecătoriei Satu Mare.

Excepția

inadmisibilității cererii reconvenționale a fost admisă de instanță, față de

prevederile art. 111 C. proc. civ., reținându-se că primul capăt al cererii

reconvenționale vizează constatarea unei stări de fapt, în speță faptul

edificării și renovării bisericii și a casei parohiale de către enoriașii

ortodocși.

În ceea ce privește

restul capetelor de cerere, vizând stabilirea programului ulterior de

funcționare și modalitatea de partaj a lăcașului și a bunurilor de cult în

cauză, în ipoteza admiterii cererii principale, instanța a reținut că pârâta

reclamantă nu justifică un interes legitim, raportat la situația juridică

existentă.

Instanța a respins și

cererile accesorii formulate de ambele părți în proces vizând obligarea părții

adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

sentințe în termen a formulat apel B.R.U.R.G.C., iar prin decizia civilă nr. 101/A

din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea – secția civilă mixtă a admis

apelul declarat, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre

rejudecare Tribunalului Satu Mare.

Curtea de Apel a avut

în vedere următoarele considerente:

Acțiunea civilă cu

care a fost învestită prima instanță, este o acțiune civilă în rectificarea

cărții funciare, astfel cum este ea reglementată de art. 34 din Decretul-lege nr.

115/1938, preluat și de Legea nr. 7/1996.

Astfel, reclamanta a

solicitat radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, invocând

faptul că titlul înscris în favoarea acesteia, este unul nevalabil în înțelesul

pct. 1 de la art. 34 menționat.

Tribunalul Satu Mare,

respingând ca inadmisibilă acțiunea, a confundat acțiunea în rectificare cărții

funciare, întemeiată pe pct. 1 al art. 34, adică nevalabilitatea titlului

(nulitate, anulabilitate, reziliere, caducitate, rezoluțiune, etc.) cu

operațiunea tehnică de radiere a unei înscrieri de carte funciară, operațiune

care este executată de O.C.P.I., în baza hotărârii judecătorești irevocabile,

prin care s-a constatat că un titlul contestat nu este valabil.

Prin urmare, nu este

inadmisibilă o acțiune civilă în rectificare de carte funciară, cum este cea de

față, prin care reclamanta a invocat tocmai că titlul pârâtei – B.O.R. este

nevalabil, dat cu aplicarea greșită a Decretului-lege nr. 358/1948, pentru

motivele expuse în acțiunea formulată.

Or, asupra acestei

cereri, instanța de fond nu s-a pronunțat, motiv pentru care, în baza art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul reclamantei și a trimis

cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare pentru a analiza pe fond cererea

cu care este legal investit.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta B.O.R. – P.O.P.

Prin motivele de

recurs formulate, se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Din definiția dată

unei acțiuni în rectificare de carte funciară, conform art. 33 alin. (2) din

Legea nr. 7/1996, rezultă că aceasta este operațiunea de carte funciară prin

care se realizează radierea, îndreptarea sau menținerea înscrierii oricărei

operațiuni care afectează esența dreptului ce poartă asupra unui imobil și face

obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

Esența operațiunii privind

rectificarea este aceea de a se corecta starea tabulară atunci când s-au

efectuat greșeli materiale la momentul înscrierilor efectuate.

Prin acest tip de

acțiune civilă nu se poate solicita instanței de judecată să dispună radierea

înscrierii în coala C.F. Petea și revenirea la situația anterioară efectuării

acesteia.

Existența unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se fi constatat,

în prealabil, nulitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de

proprietate este o cerință necesară pentru a se putea admite acțiunea în

rectificare, așa cum a fost ea formulată.

Instanța de apel nu a

făcut distincție între acțiunea în rectificarea cărții funciare și plângerea

împotriva încheierii de carte funciară, calificând greșit obiectul cererii de

chemare în judecată, deși reclamanta a cerut in mod expres rectificarea cărții

funciare, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996, cadru procesual în baza

căruia, în mod corect s-a pronunțat instanța de fond.

Admisibilitatea unei

acțiuni în rectificare de carte funciară întemeiată pe art. 34 pct. 3 din

Decretul-lege nr. 115/1938 este condiționată de anularea actului care a stat la

baza încheierii, în speță încheierea nr. 6507 din 06 iunie 1967, prin care s-a

dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea P.O.R.P., iar o astfel

de cerere nu s-a formulat.

Nu este îndeplinită

nici una din condițiile pentru care legea permite rectificarea înscrierilor și

anume: nevalabilitatea titlului, greșita calificare a dreptului sau lipsa

condițiilor de existență ale dreptului înscris sau încetarea efectelor actului

juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Se mai arată că

înscrierea transferului dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a

realizat ca urmare a punerii în aplicare a Decretului-lege nr. 358 din 02

decembrie 1948.

Din prevederile art. 1

și 2 din Decretul-lege nr. 358/1938, rezultă că transferul dreptului de

proprietate a averii fostelor parohii greco-catolice către cultul ortodox român

nu urma procedura prevăzută de art. 37 din

Decretul nr. 177/1948, câtă vreme art. 1 din Decretul nr. 358/1948 constata o

revenire a întregii comunități locale la la cultul ortodox român, și nici

procedura prevăzută de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea fiind

operată în temeiul unui act normativ de autoritate. Conform art. 645 C. civ.,

legea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate, astfel că nu

poate fi reținută nevalabilitatea titlului în temeiul căruia a fost înscris

dreptul de proprietate.

Simplul fapt al

abrogării Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară, întrucât

Decretul Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 nu retroactivează. Pentru

restabilirea situației anterioare sunt prevăzute proceduri speciale de

reconstituire sau de retrocedare a terenurilor ce au aparținut fostelor

biserici greco-catolice.

În plus, acțiunea în

rectificarea cărții funciare nu poate fi admisă pe motiv ca s-a abrogat

Decretul nr. 358/1948 întrucât s-ar încălca norma constituțională de neretroactivitate

a legii civile și procedura specială cuprinsă în art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990

a cărei constituționalitate a fost stabilită prin decizia nr. 23/1994 a Curții

Constituționale și s-ar nesocoti dispozițiile cuprinse în Titlul II din Legea nr.

247/2005 de modificare și completare a O.U.G. nr. 94/2000.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 34 pct.

1 din Decretul-lege nr. 115/1938, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și

care, față de prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. raportat la decizia

XXI/12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii, este aplicabil raportului juridic

dedus judecății, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii de carte

funciară poate fi cerută de orice persoană interesată dacă înscrierea sau

titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

Potrivit art. 35 al

aceluiași act normativ, rectificarea înscrierii se va putea săvârși, în lipsa

acordului părților, numai în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Însă legea nu

restricționează modul în care o acțiune în rectificare poate fi valorificată.

Prin urmare, ea va putea îmbrăca forma unei acțiuni principale sau va putea fi

alăturată unei cereri prin care reclamantul solicită anularea titlului sau

desființarea efectelor actului juridic, în temeiul căruia s-a făcut înscrierea

dreptului.

În consecință, în

situația în care valabilitatea titlului în temeiul căruia s-a efectuat

înscrierea a cărei rectificare se cere, nu a fost cercetată pe cale

judecătorească, într-un litigiu anterior, ea va putea fi cenzurată, la cererea

reclamantului, de instanța învestită cu acțiunea în rectificarea înscrierii de

carte funciară, o dată cu soluționarea acestei ultime acțiuni, instanța urmând

a se pronunța și asupra valabilității titlului în temeiul căruia s-a făcut

intabularea.

În cauză, în

cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta B.R.U.R.G.C. – P.G. – C.P.

arată că titlul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară în

favoarea pârâtei nu este valabil deoarece adresa B.O.R. care a stat la baza

înscrierii operate nu poate fi apreciată ca având natura unui titlu translativ

de proprietate, apt să conducă la înscrierea dreptului în cartea funciară. Se

susține, totodată că, nici mențiunea din cartea funciară potrivit căreia

intabularea s-a efectuat în temeiul Decretului nr. 358/1948 nu acoperă acest

viciu, deoarece actul normativ menționat nu prevedea confiscarea samavolnică a

averii cultului greco-catolic în favoarea statului și preluarea directă a

acesteia de către B.O.R.

Prin urmare, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta susține nevalabilitatea titlului în

temeiul căruia s-a făcut înscrierea dreptului în favoarea pârâtului.

În temeiul art. 129

raportat la art. 84 C. proc. civ., prima instanță trebuia să constate că

obiectul cererii de chemare în judecată care a învestit-o cuprinde o dublă

pretenție: pe de o parte reclamanta solicită verificarea valabilității titlului

în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară în favoarea

pârâtei, iar pe de altă parte, solicită rectificarea înscrierii funciare

realizate în baza acestui titlu.

Față de

considerentele anterior expuse, care susțin posibilitatea alăturării unor

astfel de cereri, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel a

apreciat că cererea de chemare în judecată nu este inadmisibilă și a trimis

cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare cu îndrumarea de a analiza pe fond

cererea cu care este legal învestit.

Întrucât în fazele

procesuale anterioare nu s-a cercetat fondului litigiului, Înalta Curte nu va

analiza acele critici care susțin valabilitatea titlului în temeiul căruia

pârâta și-a înscris dreptul în cartea funciară.

Prin urmare, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat și, conform art. 274 C. proc. civ., va obliga

recurenta-pârâtă la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta B.O.R. – P.O.P. împotriva deciziei nr. 101/A din 12

octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea – secția civilă mixtă.

Obligă

recurenta-pârâtă la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.