ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5188/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5188/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

nr. 12/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Greco - Catolică Cosniciu de

Jos împotriva sentinței civile nr. 3187 din 25 mai 2012 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta a

solicitat constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat

în cartea funciară nr. 5 Cosniciu de Jos, respectiv încheierea de intabulare nr.

162 din 18 februarie 1956, sau chiar inexistența sa, și rectificarea

cuprinsului cărții funciare, în sensul anulării acestei încheieri, cu

consecința revenirii la situația anterioară, cu proprietar Biserica Greco

Catolică din Cosniciu de Jos asupra numerelor topografice 162 arabil în

intravilan, 199 arabil în intravilan și 32 cu casă, curte și grădină.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a fost proprietara tabulară a imobilelor în litigiu din

anul 1906, în baza încheierii nr. 9601 din data de 10 octombrie 1906, iar prin

încheierea nr. 162 din data de 18 februarie 1956, în baza dispozițiilor

Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, s-a înscris ca proprietar Biserica

Ortodoxă Română din Cosniciu de Jos.

Se mai arată în

acțiune că acest titlu nu a fost valabil, acțiunea întrunind, astfel,

prevederile art. 34 din Decretul – lege nr. 115/1938. Nu numai că nu a fost

valabil, ci titlul lipsește cu desăvârșire, întrucât, conform art. 37 din

Decretul nr. 177/1948, dacă cel puțin 10 % din numărul credincioșilor

comunității locale ai unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă

a cultului părăsit pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporțională

cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se

strămută tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de

noii credincioși. Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin

75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga

avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat,

cu drept despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, ce va fi plătită în

termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei –despăgubire nefăcută, deși și în art.

10 al Constituției din anul 1948 se prevedea că exproprierile pot fi făcute

pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi cu o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

Prin

sentința civilă nr.

3187

din 25 mai  2012 a Tribunalului Sălaj acțiunea a fost respinsă ca nefondată, în

considerarea următoarelor argumente:

Ceea ce se solicită

este constatarea nulității absolute a unor acte normative abrogate, or

nulitatea unei legi se poate dispune doar prin constatarea

neconstituționalității acesteia.

Capătul de cerere

privind rectificarea cuprinsului cărții funciare în sensul anulării încheierii

de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956 și revenirii la situația anterioară

este nefondat, pentru că intabularea în cartea funciară a dreptului de

proprietate al pârâtei s-a făcut în temeiul legii, respectiv a Decretelor nr. 177/1948

și nr. 358/1948, iar abrogarea celor două decrete și recunoașterea Bisericii

greco-catolice nu are efectul direct al redobândirii dreptului de proprietate

de către reclamantă, fără nicio altă formalitate.

Reclamanta a pierdut

în condițiile legii dreptul de proprietate, iar pârâta, de asemenea, l-a

dobândit în baza legii.

Conform art. 34 pct. 3

din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicității imobiliare, orice

persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în CF dacă printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele

actului juridic în temeiul căruia a fost făcută înscrierea.

Cu privire la apelul

declarat de reclamantă, s-au reținut următoarele:

sunt înscrise în aceeași carte funciară nu înseamnă că sunt supuse aceluiași

regim juridic, întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (2) din

Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română

Unită cu Roma (greco-catolică), doar lăcașurile de cult și casele parohiale pot

fi revendicate în temeiul dreptului comun, alte categorii de imobile

constituind obiectul unor legi speciale de restituire.

Așa cum rezultă din

cuprinsul CF 5 Cosniciu, doar parcela cu nr. top 32 este casă și grădină, fiind

vorba de fosta casă parohială, existentă și în prezent, așa cum au recunoscut

ambele părți, restul terenurilor având altă destinație, respectiv de arabil,

fânaț, pășune etc., făcând obiectul legilor fondului funciar (f. 8 dosar

tribunal) - reclamanta putând să le solicite în baza acestor legi, care este o

lege specială ce derogă de la cea generală; reclamanta nu a făcut dovada că ar

fi uzat de dispozițiile legii speciale sau că nu a avut din motive obiective

această posibilitate, fiind pe deplin aplicabile cele statuate de Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 în materia imobilelor preluate

abuziv de către stat, obiect al unei alte legi speciale de reparație (Legea nr.

10/2001), în sensul inadmisibilității unei acțiuni de drept comun, excepție

pusă în discuția părților de instanța de apel.

Nu se pune problema

încălcării dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., privind neînrăutățirea

situației părții în propria cale de atac, întrucât instanța de apel nu urmează

să schimbe soluția primei instanțe în defavoarea apelantului, ci să o mențină,

invocând în plus un argument de ordine publică pe care aceasta nu l-a avut în

vedere.

privește parcela cu nr. top. 32 din CF nr. 5 Cosniciu de Jos, casă parohială,

s-a invocat de către reclamantă încălcarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr.

358/1948 și a art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în cartea funciară fiind

înscrisă dobândirea în baza ambelor (f. 8 verso dosar tribunal, înscrierea de

sub B3), arătându-se că, de fapt, cele două texte se exclud reciproc și,

avându-se în vedere ordinea intrării lor în vigoare și faptul că preluarea a

avut loc după ultimul, dispozițiile acestuia ar fi cele aplicabile.

2.1. Ca urmare a

desființării cultului greco-catolic, credincioșii greco-catolici au trecut la

cultul ortodox, astfel că averea fostului cult, desființat abuziv, a trecut la

celălalt, ca urmare a migrării credincioșilor. Trecerea în proprietatea

statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 358/1948, se realiza doar dacă nu

exista o trecere a credincioșilor de la un cult la celălalt, bunul rămânând

fără stăpân.

2.2.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

a) Caracterul

preluării este unul abuziv, deși, aparent, acest text legal respecta

libertatea credinței și dreptul de proprietate.

Trecerea

de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu

respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevedea

art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la acea dată și art. 1 alin. (1)

din Decretul nr. 177/1948. Acest cult a fost desființat abuziv prin Decretul nr.

358/1948, abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989.

Se poate invoca acest

caracter abuziv decât de cei interesați, care sunt cei prejudiciați. Numai că,

așa cum s-a dovedit în cauză, majoritatea nu se mai consideră prejudiciați,

nemaidorind să revină la cultul pe care abuziv au fost obligați să-l

părăsească.

Așadar, chiar dacă în

anul 1948 trecerea credincioșilor greco-catolici la ortodoxism și, odată cu ei,

a casei parohiale obiect al prezentului litigiu, a fost una abuzivă, în

prezent, majoritatea credincioșilor și-au însușit noul cult și nu mai doresc să

revină la cel vechi și nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de

fost credincios greco-catolic.

b)

Constatarea trecerii la noul cult a majorității credincioșilor (cel puțin 75%)

și,

odată

cu aceștia, a casei parohiale aferentă lăcașului de cult,

prin hotărâre judecătorească are un caracter declarativ și nu constitutiv de

drepturi, întrucât transferul proprietății are loc ca urmare a schimbării religiei

și nu a hotărârii judecătorești.

c)

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 489/2006, ce abrogă prin art. 51 Decretul nr. 177/1948, nu poate duce

la schimbarea soluției. Astfel, conform art. 27 alin. (2) și (3) din lege,

bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, pot fi

redobândite dacă au fost confiscate în mod abuziv de către stat în perioada

1940-1989 ori au fost preluate fără titlu. După cum s-a mai arătat, chiar dacă

preluarea a fost una abuzivă în anul 1948, în prezent, majoritatea

credincioșilor, fiind ortodocși, nu au interesul să invoce caracterul abuziv al

preluării, iar reclamanta, având un număr minoritar de credincioși, nu

justifică un astfel de interes.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs

reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu

de Jos, criticând-o pentru următoarele motive, în susținerea cărora a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.:

a. Prin acțiune s-a

solicitat constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat

înscrierea în Cartea funciară nr. 5 Cosniciu de Jos prin încheierea nr. 162 din

18 februarie 1956 sau chiar inexistența sa și, ca urmare a constatării

nulității absolute a titlului, să se dispună rectificarea cărții funciare în

sensul anulării acestei încheieri, cu consecința dispunerii revenirii la

situația anterioară, cu proprietar fiind Parohia Greco Catolică din Cosniciu de

Jos asupra nr. topografice 162, 199 și 32 cu casă parohială curte și grădină.

Instanța de fond a

făcut confuzie între primul capăt de cerere ce viza titlul ce a stat la baza

încheierii de intabulare și încheierea de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956.

Titlul ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară putea fi o sentință a

judecătoriei populare a locului, prevăzută de art. 37 din Decretul 177/1948 sau

un act administrativ emis de o comisie interdepartamentală, conform art. 2 din

Decretul 358/1948. Era astfel necesar un titlu anterior pentru a opera

înscrierea în cartea funciară printr-o încheiere de intabulare. Procedând în

acest fel, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra primului capăt de cerere.

b. Instanța de apel nu

face distincție între titularul dreptului de proprietate și credinciosul ce

practică un cult recunoscut de lege sau se află în interiorul cultului. Se

constată în final că preluarea a fost indiscutabil una abuzivă, dar că cei ce

pot invoca acest lucru nu mai doresc să o facă, cu trimitere la credincioșii

lăcașului de cult.

Aceste probleme exced

cadrului juridic, întrucât lăcașele de cult, casele parohiale, precum și orice

alte imobile aferente cultului au fost proprietatea persoanei juridice - în

speță

Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos, anterior

decretelor abuzive indicate, iar în prezent, în urma unei exproprieri mascate,

proprietar este Parohia Ortodoxă.

Procedând în acest

fel, instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și

a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Pârâta-intimată a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând că în anul 1948 majoritatea comunității locale greco-catolice a trecut

la ortodoxie, odată cu întregul patrimoniu parohial, aceștia alegând să rămână

în noul cult și după anul 1989; nicio retrocedare nu poate fi dispusă fără

consultare credincioșilor, întrucât bunurile le aparțin, aceasta fiind și

motivația pentru care prin Decretul-lege nr. 126/1990 s-a impus ca în

stabilirea regimului juridic al locașurilor de cult și a caselor parohiale care

au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma să se țină cont de voința

credincioșilor din comunitățile care dețin bunurile respective.

Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

primul motiv de recurs se critică sentința primei instanțe, cu încălcarea dispozițiilor

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că pe calea recursului se poate

ataca decizia de apel.

Totodată,

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune, sub sancțiunea

nulității, ca prin cererea de recurs să se arate motivele de nelegalitate ale

hotărârii atacate sau mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Întrucât,

potrivit acestor dispoziții procedurale, pe calea recursului se formulează

critici privind modul de soluționare a cauzei în apel, respectiv a motivelor de

apel formulate, prima critică nu se circumscrie acestora, neputând fi supusă

cenzurii instanței de recurs.

hotărârea de apel s-au fixat limitele în care se poate soluționa cererea

formulată, numai cu privire la

parcela nr. top. 32 din CF nr. 5 Cosniciu de Jos - casă

parohială, cu indicarea și a actului normativ în temeiul căruia s-a apreciat că

a fost preluat imobilul, iar prin cererea de recurs nu s-au formulat critici de

nelegalitate, așa cum impun dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ.

În justificarea

soluției pronunțată cu privire la acest imobil, instanța de apel a făcut

trimitere la faptul că, urmare desființării cultului greco-catolic,

credincioșii au trecut la cultul ortodox, astfel că averea fostului cult,

desființat abuziv, a trecut la celălalt, ca urmare a migrării credincioșilor,

cu

constatarea expresă a trecerii la noul cult a

majorității credincioșilor (cel puțin 75%) și,

odată

cu aceștia, a casei parohiale aferentă lăcașului de cult.

S-a

apreciat totodată că, deși trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu

a fost una voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății

religioase, așa cum prevedea art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la

acea dată și art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948,

în

prezent, majoritatea credincioșilor și-au însușit noul cult și nu mai doresc să

revină la cel vechi și nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de

fost credincios greco-catolic.

Aceste

considerente nu justifică formularea celei de-a doua critici de recurs, ci confirmă

soluția prin luarea în considerare a dorinței credincioșilor din comunitatea

care deține imobilul, element important în stabilirea regimului juridic al acestuia,

impus de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare

la

privind

unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică)

– text legal detaliat în cererea de chemare în judecată, indicat

printre cele care o fundamentează, menționat în decizia de apel și în

apărările formulate de către intimata-pârâtă pe calea întâmpinării în dosarul

de recurs.

În

considerarea acestor aspecte și limitele de învestire a instanței de recurs,

Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 ( nu

și pct. 8 invocat, întrucât nu se pune problema greșitei interpretări

a unui act juridic dedus judecății) și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de

Jos împotriva deciziei nr. 12/A din data de 14 februarie 2013 a Curții de Apel

Cluj – Secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013.