ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5188/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. nr. 12/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj – Secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Greco - Catolică Cosniciu de Jos împotriva sentinței civile nr. 3187 din 25 mai 2012 a Tribunalului Sălaj. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat în cartea funciară nr. 5 Cosniciu de Jos, respectiv încheierea de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956, sau chiar inexistența sa, și rectificarea cuprinsului cărții funciare, în sensul anulării acestei încheieri, cu consecința revenirii la situația anterioară, cu proprietar Biserica Greco Catolică din Cosniciu de Jos asupra numerelor topografice 162 arabil în intravilan, 199 arabil în intravilan și 32 cu casă, curte și grădină.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara tabulară a imobilelor în litigiu din anul 1906, în baza încheierii nr. 9601 din data de 10 octombrie 1906, iar prin încheierea nr. 162 din data de 18 februarie 1956, în baza dispozițiilor Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, s-a înscris ca proprietar Biserica Ortodoxă Română din Cosniciu de Jos. Se mai arată în acțiune că acest titlu nu a fost valabil, acțiunea întrunind, astfel, prevederile art. 34 din Decretul – lege nr. 115/1938.

Nu numai că nu a fost valabil, ci titlul lipsește cu desăvârșire, întrucât, conform art. 37 din Decretul nr. 177/1948, dacă cel puțin 10 % din numărul credincioșilor comunității locale ai unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se strămută tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși.

Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, ce va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei –despăgubire nefăcută, deși și în art. 10 al Constituției din anul 1948 se prevedea că exproprierile pot fi făcute pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Prin sentința civilă nr. 3187 din 25 mai 2012 a Tribunalului Sălaj acțiunea a fost respinsă ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente: Ceea ce se solicită este constatarea nulității absolute a unor acte normative abrogate, or nulitatea unei legi se poate dispune doar prin constatarea neconstituționalității acesteia.

Capătul de cerere privind rectificarea cuprinsului cărții funciare în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956 și revenirii la situația anterioară este nefondat, pentru că intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în temeiul legii, respectiv a Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, iar abrogarea celor două decrete și recunoașterea Bisericii greco-catolice nu are efectul direct al redobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, fără nicio altă formalitate. Reclamanta a pierdut în condițiile legii dreptul de proprietate, iar pârâta, de asemenea, l-a dobândit în baza legii. Conform art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicității imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în CF dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia a fost făcută înscrierea.

Cu privire la apelul declarat de reclamantă, s-au reținut următoarele: 1. Faptul că imobilele sunt înscrise în aceeași carte funciară nu înseamnă că sunt supuse aceluiași regim juridic, întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), doar lăcașurile de cult și casele parohiale pot fi revendicate în temeiul dreptului comun, alte categorii de imobile constituind obiectul unor legi speciale de restituire.

Așa cum rezultă din cuprinsul CF 5 Cosniciu, doar parcela cu nr. top 32 este casă și grădină, fiind vorba de fosta casă parohială, existentă și în prezent, așa cum au recunoscut ambele părți, restul terenurilor având altă destinație, respectiv de arabil, fânaț, pășune etc., făcând obiectul legilor fondului funciar (f. 8 dosar tribunal) - reclamanta putând să le solicite în baza acestor legi, care este o lege specială ce derogă de la cea generală; reclamanta nu a făcut dovada că ar fi uzat de dispozițiile legii speciale sau că nu a avut din motive obiective această posibilitate, fiind pe deplin aplicabile cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 33/2008 în materia imobilelor preluate abuziv de către stat, obiect al unei alte legi speciale de reparație (Legea nr. 10/2001), în sensul inadmisibilității unei acțiuni de drept comun, excepție pusă în discuția părților de instanța de apel.

Nu se pune problema încălcării dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., privind neînrăutățirea situației părții în propria cale de atac, întrucât instanța de apel nu urmează să schimbe soluția primei instanțe în defavoarea apelantului, ci să o mențină, invocând în plus un argument de ordine publică pe care aceasta nu l-a avut în vedere. 2. În ceea ce privește parcela cu nr. top. 32 din CF nr. 5 Cosniciu de Jos, casă parohială, s-a invocat de către reclamantă încălcarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948 și a art. 37 din Decretul nr. 177/1948, în cartea funciară fiind înscrisă dobândirea în baza ambelor (f. 8 verso dosar tribunal, înscrierea de sub B3), arătându-se că, de fapt, cele două texte se exclud reciproc și, avându-se în vedere ordinea intrării lor în vigoare și faptul că preluarea a avut loc după ultimul, dispozițiile acestuia ar fi cele aplicabile.

2.1. Ca urmare a desființării cultului greco-catolic, credincioșii greco-catolici au trecut la cultul ortodox, astfel că averea fostului cult, desființat abuziv, a trecut la celălalt, ca urmare a migrării credincioșilor. Trecerea în proprietatea statului, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 358/1948, se realiza doar dacă nu exista o trecere a credincioșilor de la un cult la celălalt, bunul rămânând fără stăpân. 2.2. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948. a) Caracterul preluării este unul abuziv, deși, aparent, acest text legal respecta libertatea credinței și dreptul de proprietate. Trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevedea art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la acea dată și art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948.

Acest cult a fost desființat abuziv prin Decretul nr. 358/1948, abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989. Se poate invoca acest caracter abuziv decât de cei interesați, care sunt cei prejudiciați. Numai că, așa cum s-a dovedit în cauză, majoritatea nu se mai consideră prejudiciați, nemaidorind să revină la cultul pe care abuziv au fost obligați să-l părăsească. Așadar, chiar dacă în anul 1948 trecerea credincioșilor greco-catolici la ortodoxism și, odată cu ei, a casei parohiale obiect al prezentului litigiu, a fost una abuzivă, în prezent, majoritatea credincioșilor și-au însușit noul cult și nu mai doresc să revină la cel vechi și nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de fost credincios greco-catolic.

b) Constatarea trecerii la noul cult a majorității credincioșilor (cel puțin 75%) și, odată cu aceștia, a casei parohiale aferentă lăcașului de cult, prin hotărâre judecătorească are un caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, întrucât transferul proprietății are loc ca urmare a schimbării religiei și nu a hotărârii judecătorești. c) Intrarea în vigoare a Legii nr. 489/2006, ce abrogă prin art. 51 Decretul nr. 177/1948, nu poate duce la schimbarea soluției. Astfel, conform art. 27 alin. (2) și (3) din lege, bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, pot fi redobândite dacă au fost confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989 ori au fost preluate fără titlu.

După cum s-a mai arătat, chiar dacă preluarea a fost una abuzivă în anul 1948, în prezent, majoritatea credincioșilor, fiind ortodocși, nu au interesul să invoce caracterul abuziv al preluării, iar reclamanta, având un număr minoritar de credincioși, nu justifică un astfel de interes. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos, criticând-o pentru următoarele motive, în susținerea cărora a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.: a. Prin acțiune s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia s-a operat înscrierea în Cartea funciară nr. 5 Cosniciu de Jos prin încheierea nr. 162 din 18 februarie 1956 sau chiar inexistența sa și, ca urmare a constatării nulității absolute a titlului, să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul anulării acestei încheieri, cu consecința dispunerii revenirii la situația anterioară, cu proprietar fiind Parohia Greco Catolică din Cosniciu de Jos asupra nr. topografice 162, 199 și 32 cu casă parohială curte și grădină.

Instanța de fond a făcut confuzie între primul capăt de cerere ce viza titlul ce a stat la baza încheierii de intabulare și încheierea de intabulare nr. 162 din 18 februarie 1956. Titlul ce a stat la baza înscrierii în cartea funciară putea fi o sentință a judecătoriei populare a locului, prevăzută de art. 37 din Decretul 177/1948 sau un act administrativ emis de o comisie interdepartamentală, conform art. 2 din Decretul 358/1948. Era astfel necesar un titlu anterior pentru a opera înscrierea în cartea funciară printr-o încheiere de intabulare. Procedând în acest fel, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra primului capăt de cerere. b. Instanța de apel nu face distincție între titularul dreptului de proprietate și credinciosul ce practică un cult recunoscut de lege sau se află în interiorul cultului.

Se constată în final că preluarea a fost indiscutabil una abuzivă, dar că cei ce pot invoca acest lucru nu mai doresc să o facă, cu trimitere la credincioșii lăcașului de cult. Aceste probleme exced cadrului juridic, întrucât lăcașele de cult, casele parohiale, precum și orice alte imobile aferente cultului au fost proprietatea persoanei juridice - în speță Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos, anterior decretelor abuzive indicate, iar în prezent, în urma unei exproprieri mascate, proprietar este Parohia Ortodoxă. Procedând în acest fel, instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Pârâta-intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în anul 1948 majoritatea comunității locale greco-catolice a trecut la ortodoxie, odată cu întregul patrimoniu parohial, aceștia alegând să rămână în noul cult și după anul 1989; nicio retrocedare nu poate fi dispusă fără consultare credincioșilor, întrucât bunurile le aparțin, aceasta fiind și motivația pentru care prin Decretul-lege nr. 126/1990 s-a impus ca în stabilirea regimului juridic al locașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma să se țină cont de voința credincioșilor din comunitățile care dețin bunurile respective. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: 1. Prin primul motiv de recurs se critică sentința primei instanțe, cu încălcarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că pe calea recursului se poate ataca decizia de apel. Totodată, art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune, sub sancțiunea nulității, ca prin cererea de recurs să se arate motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sau mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Întrucât, potrivit acestor dispoziții procedurale, pe calea recursului se formulează critici privind modul de soluționare a cauzei în apel, respectiv a motivelor de apel formulate, prima critică nu se circumscrie acestora, neputând fi supusă cenzurii instanței de recurs. 2. Prin hotărârea de apel s-au fixat limitele în care se poate soluționa cererea formulată, numai cu privire la parcela nr. top.

32 din CF nr. 5 Cosniciu de Jos - casă parohială, cu indicarea și a actului normativ în temeiul căruia s-a apreciat că a fost preluat imobilul, iar prin cererea de recurs nu s-au formulat critici de nelegalitate, așa cum impun dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. În justificarea soluției pronunțată cu privire la acest imobil, instanța de apel a făcut trimitere la faptul că, urmare desființării cultului greco-catolic, credincioșii au trecut la cultul ortodox, astfel că averea fostului cult, desființat abuziv, a trecut la celălalt, ca urmare a migrării credincioșilor, cu constatarea expresă a trecerii la noul cult a majorității credincioșilor (cel puțin 75%) și, odată cu aceștia, a casei parohiale aferentă lăcașului de cult.

S-a apreciat totodată că, deși trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevedea art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la acea dată și art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 177/1948, în prezent, majoritatea credincioșilor și-au însușit noul cult și nu mai doresc să revină la cel vechi și nici să revendice drepturi rezultând din calitatea de fost credincios greco-catolic.

Aceste considerente nu justifică formularea celei de-a doua critici de recurs, ci confirmă soluția prin luarea în considerare a dorinței credincioșilor din comunitatea care deține imobilul, element important în stabilirea regimului juridic al acestuia, impus de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) – text legal detaliat în cererea de chemare în judecată, indicat printre cele care o fundamentează, menționat în decizia de apel și în apărările formulate de către intimata-pârâtă pe calea întâmpinării în dosarul de recurs. În considerarea acestor aspecte și limitele de învestire a instanței de recurs, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 ( nu și pct. 8 invocat, întrucât nu se pune problema greșitei interpretări a unui act juridic dedus judecății) și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Jos împotriva deciziei nr. 12/A din data de 14 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj – Secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.