ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2836 din 3

mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 6264/84/2011 a fost

respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică

Cosniciu de Sus, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de

Sus,

privind constatarea nulității titlului de proprietate și rectificare C.F.

Cosniciu de Sus și anularea încheierii nr. 162/1956.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit înscrisurilor

depuse în cauză de către reclamantă imobilul notat în C.F. Cosniciu de Sus a

fost supus unor operațiuni de carte funciară în anul 1956 prin încheierea din 18

februarie 1956. în baza Decretului nr. 177 și nr. 358 privind regimul general

al cultelor, s-a dispus rectificarea numelui din Biserica Greco-Catolică în

Biserica Ortodoxă Cosniciu de Sus.

S-a

constatat că reclamanta a solicitat anularea acestei încheieri și revenirea la

situația anterioară asupra topograficului 17 cu casă, curte și grădină în

intravilan 39 cu parohie, curte în intravilan, 53 cu grădină în intravilan, 80

cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, 123 cu grădină în

intravilan.

Aceste

mențiuni au fost efectuate în vederea punerii în aplicare a Decretului nr. 358/2

decembrie 1948 prin care a fost constatată revenirea comunităților locale la

cultul ortodox din România.

Același act

normativ prevede la art. 2 situația averii mobile și imobile deținute de

organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic care reveneau

Statului Român cu excepția averii fostelor parohii care rămâneau în

proprietatea cultului ortodox.

Temeiul de drept al acțiunii este art.

34 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit căruia, rectificarea unei intabulări

sau înscrieri provizorii, se va cere de orice persoană interesată dacă

înscrierea sau titlul în temeiul căreia s-au săvârșit nu au fost valabile.

Instanța

de fond a arătat că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de

dobândire a proprietății atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea

titlului, greșita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea

efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.

Abrogarea

Decretului nr. 358/1984 nu echivalează cu nevalabilitatea titlului ori cu

încetarea condițiilor de existență a dreptului înscris.

S-a

apreciat că recunoașterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că

bunurile respective nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei și că a

rămas singura proprietară tabulară.

Astfel,

admiterea acțiunii în rectificare C.F. întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1

din Decretul-Lege nr. 115/1938 s-a apreciat că nu poate fi primită, deoarece

s-ar încălca norma referitoare la neretroactivitatea legii civile.

Decretul

nr. 358/1948 de stabilire a dreptului de proprietate a fostului cult greco-catolic

nu este un act normativ prin care bunurile ce au aparținut parohiilor, bisericii

greco-catolice au fost naționalizate, expropriate, confiscate sau preluate de

stat în orice mod pentru a putea fi retrocedate ci a fost un act prin care s-a

desființat cultul greco-catolic, acest act normativ constituind un just titlu

pentru comunitatea de credincioși care au rămas în continuare în posesia acelor

bunuri.

Instanța a

constatat că transcrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a

făcut în baza unui text de lege în vigoare la data intabulării, iar abrogarea

lui ulterioară nu poate produce efectul retroactiv al restabilirii situației

existente anterior adoptării sale.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus a declarat

apel, care prin Decizia civilă nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost admis.

A fost

schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost admisă acțiunea civilă

formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu De Sus, împotriva

pârâtei Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, și în consecință:

S-a

constatat inexistența titlului în baza căruia s-a operat încheierea de

intabulare din 18 februarie 1956 în C.F. Cosniciu de Sus.

S-a dispus

rectificarea C.F. Cosniciu de Sus în sensul anulării încheierii de intabulare din

18 februarie 1956.

S-a dispus

restabilirea stării anterioare, în C.F. Cosniciu de Sus casă curte și grădină în

intravilan cu parohie, curte și grădină în intravilan, grădină în intravilan,

cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, cu grădină în

intravilan, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei

Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus.

A fost

respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei și a

fost obligată intimata Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus să plătească apelantei

suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență că prin

prezenta acțiune reclamanta urmărește constatarea nulității titlului pârâtei,

mai precis, inexistența acestui titlu, și ca o consecință, rectificarea C.F.

S-a arătat că,

în condițiile Decretului-Lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004 și

prin Legea nr. 182/2005 pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcașurile

de cult.

Împrejurarea

că nu s-a constituit comisia prevăzută de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr.

126/1990, potrivit căruia situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor

parohiale care au aparținut Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică) și

au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie

mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase,

ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste

bunuri, s-a apreciat că nu poate împiedica liberul acces al reclamantei la

justiție, deoarece acest lucru ar fi contrar principiului consacrat la art. 21

din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției

pentru protejarea drepturilor sale, a libertăților sale și a intereselor sale

legitime și nicio lege nu poate restrânge exercitarea acestui drept.

Astfel, art. 6

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod

echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o

instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie

asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie

asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.

Art. 13 din

aceeași convenție prevede, de asemenea, că orice persoană, ale cărei drepturi

și libertăți recunoscute de respectiva convenție au fost încălcate, are dreptul

să se adreseze efectiv unei instanțe naționale. în afară de aceasta, art. 1 din

Protocolul adițional la această convenție prevede că orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Instanța de

apel s-a raportat la analiza fondului prezentei cauze, este necesar ca instanța

să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 și nr.

358/1948, în temeiul acestor acte normative fiind desființată Biserica

Greco-Catolică, iar credincioșii greco-catolici au fost obligați în mod abuziv

de clasa politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox.

S-a

reținut că, în speță, în ceea ce privește cultul greco-catolic, condițiile

prevăzute de art. 37 din Legea nr. 177/1948, nu au fost respectate, în cauză,

nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioșilor greco-catolici au părăsit

cultul și nici că îndeplinirea acestei condiții a fost constatată prin hotărâre

judecătorească. Chiar și să fi fost efectuată respectiva procedură aceasta

respecta doar formal legea în condițiile în care textele incident din Decretul nr.

177/1948 și nr. 358/1948 doar consfințeau desființarea abuzivă a cultului

greco-catolic și preluarea la fel de abuzivă a patrimoniului acestuia.

Astfel pârâta

nu justifică existența unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în

condițiile în care nici măcar procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr.

358/1948 nu a fost respectată.

De

altfel, intabularea reclamantei s-a făcut, astfel cum rezultă și din mențiunea

de sub B 3 din C.F., doar în baza simplei cereri, nefiind menționate alte acte

care să fi stat la baza intabulării, menționarea

actelor

normative nefiind de folos cât timp însăși acestea prevedeau o procedură care

nu a fost respectată.

În atare

împrejurare, s-a apreciat că încheierea de intabulare din 18 februarie 1956

este nelegală, astfel încât, în mod greșit a fost dispusă înscrierea dreptului

de proprietate al pârâtei și radierea dreptului reclamantei.

Având în

vedere că analiza efectuării mențiunilor în C.F. se face din punct de vedere al

efectelor actelor la momentul intabulării atunci și normele legale incidente

sunt tot cele de la acel moment, anume Decretul-Lege nr. 115/1938, care la art.

34 alin. (1) pct. 1 prevede că rectificarea unei intabulări sau înscrieri

provizorii se va cere de orice persoana interesată dacă înscrierea sau titlul

în temeiul căruia s-a săvârșit, nu au fost valabile.

S-a reținut că

în speță nu s-a dovedit respectarea procedurii prevăzute de art. 37 din

Decretul nr. 177/1948, dat fiind că alin. ultim al acestui text legal prevede

că era necesar ca aceste cazuri prevăzute în acest articol să fie constatate și

soluționate de judecătoria populară a locului, or o astfel de hotărâre

judecătorească nu a fost depusă.

Textul art. 37

din Decretul nr. 177/1948 era aplicabil tuturor cultelor dar această chestiune

trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al

Decretului nr. 358/1948 de desființare faptică a cultului greco-catolic.

Astfel, o

cerere simplă nu poate sta singură la baza intabulării dreptului de

proprietate, în varianta simplei schimbări a numelui proprietarului, cum s-a

făcut în speță, iar menționarea ca temei al intabulării a Decretului nr. 358/1948,

nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală, fiind de notorietate cp

Decretul nr. 358/1948 de desființare a cultului greco-catolic a fost un act

abuziv.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus a declarat

recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate

și, pe cale de consecință, respingerea cererii de rectificare a cărții funciare

și de constare a nulității absolute a actului în baza căruia s-a efectuat

înscrierea în C.F.

În argumentarea

recursului, pârâta susține, în esență că hotărârea atacată a fost dată cu

interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

Decretului-Lege nr. 115/1938 și ale art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată

apreciază că instanța de apel a interpretat greșit starea de fapt existentă la

această dată în localitatea Cosniciu de Sus, jud. Sălaj, ceea ce a determinat o

schimbare a efectelor juridice ale unor acte efectuate de către autoritățile

Statului Român, cu depășirea limitelor impuse prin legi speciale și cu

depășirea competenței materiale a acestei instanțe.

Arată că

titlul în baza căruia a operat transferul dreptului de proprietate de la

Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus în favoarea Parohiei Ortodoxe Cosniciu

de Sus l-a constituit Decretul nr. 177/1948, acesta fiind singurul act

translativ a dreptului de proprietate.

Prin Decretul nr.

358/1948 de desființare faptică a cultului greco-catolic, prin care se

reglementează, parțial regimul juridic al bunurilor, în special regimul juridic

al proprietăților imobiliare ale acestui cult, nu se face altceva decât se

creează cadrul juridic necesar pentru aplicabilitatea Decretului nr. 177/1948.

Ca urmare a încetării existenței cultului greco-catolic este îndeplinită

condiția prevăzută în Decretul nr. 177/1948, pentru a putea opera de drept,

prin efectul legii, transferul dreptului de proprietate asupra locașurilor de

cult si a caselor parohiale în special.

Curtea de Apel

Cluj înlătură efectele Decretului nr. 358/1948 pe motivul că această instanță a

stabilit că acest act normativ este un act abuziv și nu poate duce la ideea că

intabularea a fost legală, or această interpretare apreciază recurenta-pârâtă

este una netemeinică și este expresia depășirii competenței materiale a acestei

instanțe.

O instanță de

judecată nu are puterea să înlăture efectele unei legi, chiar dacă aceasta a

fost abrogată, nu poate aplica retroactiv efectele abrogării.

Ca urmare a

abrogării unei legi încetează efectele acesteia, dar pentru viitor, efectele

născute până la data abrogării rămân valabile pe mai departe.

Întregul

raționament al deciziei recurate are la bază caracterul abuziv, al Decretului nr.

358/1948, or, în opinia recurentei, nu se pot înlătura efectele unei legi pe

motivul că aceasta este imorală și, cu atât mai mult, nu se poate justifica un

act imoral cum este acela de a lua de la o comunitate de oameni bunurile care

aparțin acesteia și a le da unei persoane, fie acesta chiar și preot

greco-catolic.

Ca urmare a

intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, cultul greco-catolic a încetat

să mai existe, conform motivării din primul articol al acestui decret, în urma

revenirii credincioșilor la cultul ortodox.

În ceea

ce privește inexistența titlului, reținută de instanța de apel, în baza căruia

s-a operat încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 în C.F. Cosniciu de

Sus, susține că titlul în baza căreia a fost operată mențiunea în cartea

funciară cu privire la rectificarea numelui este Decretul nr. 177/1948.

Decretul nr. 358/1948 vine să confirme îndeplinirea condițiilor cerute de

Decretul nr. 177/1948, adică confirmă tocmai acea trecere sau revenire de la

cultul greco-catolic la cultul ortodox a credincioșilor. Astfel, constatarea

acestei treceri de către Judecătoria de Ocol, rămâne fără obiect, adică,

judecătoria nu mai are ce să constate

atâta timp cât prin lege

se confirmă încetarea existenței cultului greco-catolic și se confirmă

revenirea credincioșilor acestui cult la cultul ortodox.

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Analizând

decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele care succed:

Art. 304

pct. 8 C. proc. civ. vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează

la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul

să o facă, clauzele fiind clare și precise.

În speță,

se constată că recurenta-pârâtă a invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., deoarece criticile nu se referă la interpretarea greșită a vreunui

act juridic dedus judecății.

Înalta Curte

constată că în C.F. Cosniciu de Sus era înscris dreptul de proprietate al

reclamantei Parohia Greco-Catolică Cosniciu de Sus asupra imobilelor, casă

curte și grădină în intravilan nr. top 39 cu parohie, curte și grădină în

intravilan, grădină în intravilan, cu casa învățătorului, curte și grădină în

intravilan, cu grădină în intravilan.

Ulterior, prin

încheierea de intabulare din 18 februarie 1956, s-a dispus rectificarea numelui

proprietarului de sub B1, din Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă

Română din Cosniciul de Sus, în baza dispozițiilor Decretului nr. 177/1948 și nr.

358/1948 și a cererii pârâtei.

Potrivit art. 1

din Decretul-Lege nr. 126/1990, cu modificările ulterioare din O.G. nr. 64/2004

și Legea nr. 182/2005, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, prin

Decretul-Lege nr. 9/1989, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) se

organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al

cultelor religioase din România.

Conform art. 2

al aceluiași act normativ bunurile preluate de către stat prin efectul

Decretului nr. 358/1948 aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția

moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma

(greco-catolică).

Art. 3 alin.

(1) din actul normativ menționat dispune în sensul că, situația juridică a

lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române

Unită cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română

se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai

celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin aceste bunuri.

Partea

interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun,

conform alin. (2) al aceluiași act normativ.

Prin

urmare, în condițiile Decretului-Lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004

și prin Legea nr. 182/2005 pot fi revendicate potrivit dreptului comun

lăcașurile de cult.

În speță,

reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus a solicitat constatarea

nulității titlului de proprietate al pârâtei Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus,

mai precis inexistența acestui titlu, și, ca și o consecință, rectificarea C.F.

Cosniciu de Sus și anularea încheierii din 1956, respectiv să se constate că în

condițiile Decretului nr. 358/1948 pârâta nu a dobândit niciun drept legal

constituit

Este de

necontestat că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire

a proprietății atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului,

greșita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului

juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea, or acțiunea dedusă judecății a

vizat tocmai constatarea nulității titlului pârâtei, mai precis inexistența

acestui titlu, și, ca o consecință, rectificarea C.F.

Sunt nefondate

criticile recurentei vizând faptul că instanța de apel a aplicat dispoziții

care nu mai sunt în vigoare, respectiv Decretul nr. 358/1948, deoarece instanța

avea obligația legală de a analiza incidența acelor dispoziții legale, chiar

dacă în prezent sunt abrogate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 34 alin.

(1) din Legea nr. 7/1996 orice persoană interesată poate cere rectificarea

înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul

căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Or, pentru a

se stabili dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea

nu a fost valabil, analiza trebuie făcută la momentul efectuării înscrierii sau

al încheierii actului, evident că în funcție de dispozițiile în vigoare la acel

moment, al efectuării înscrierii sau al încheierii actului, potrivit regulii tempus

regit actum, potrivit căreia actul juridic este supus regulilor aplicabile de la

momentul edictării lui.

Prin

urmare, în mod legal, instanța de apel s-a raportat la perioada intrării în

vigoare a Decretului nr. 177/1948 și nr. 358/1948, în temeiul acestor acte

normative fiind desființată Biserica Greco-Catolică, iar credincioșii greco-catolici

fiind obligați în mod abuziv de clasa politică a acelor vremuri să treacă la

cultul ortodox.

Decretul nr. 358/1948

de desființare a cultului greco-catolic a fost un act nedrept notoriu, încă de

la data adoptării lui, iar acest caracter abuziv a fost recunoscut de

legiuitorul român după schimbarea regimului comunist.

Potrivit

dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 177/1948, dacă cel puțin 10% din numărul

credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea

locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul

sau, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și aceasta parte

proporțională se strămuta tot de drept în patrimoniul comunității locale a

cultului adoptat de noii credincioși.

Dacă cei care

părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locașul de

închinăciune, casa de rugăciuni), cum și edificiile anexe, aparțin de drept

comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor

două comunități locale în proporția arătată la alineatul precedent.

Dacă cei

trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul

credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se

strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu

drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu

numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa

de rugăciuni) și edificiile anexe; aceasta despăgubire va fi plătită în termen

de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.

Cazurile

prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria

populară a locului.

În același

timp, valabilitatea trecerii presupunea respectarea dispozițiilor art. 38 alin.

(2) din Decretul-Lege nr. 177/1948, conform cărora declarația de părăsire a

unui cult se comunică părții componente a cultului părăsit, prin autoritatea

comunală locală, iar potrivit art. 39 din Decretul-Lege nr. 177/1948 nici un

cult nu va putea înscrie noi adepți, decât dacă cel care solicită acest lucru

face dovada că a anunțat părăsirea cultului căruia i-a aparținut.

Astfel

cum în mod legal a constatat instanța de apel, în speță, aceste condiții nu au

fost respectate în ceea ce privește cultul greco-catolic. Nu s-a făcut dovada

că 75% din numărul credincioșilor greco-catolici au părăsit cultul și nici că

îndeplinirea acestei condiții a fost constatată prin hotărâre judecătorească.

Or,

acțiunea este una în rectificare de carte funciară, așa cum apare reglementată

o astfel de acțiune prin dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996,

ipoteza vizată fiind aceea a lipsei actului juridic în temeiul căruia s-a

efectuat înscrierea, o lipsă totală de titlu, care, potrivit legii în vigoare

la data preluării, trebuia să fie o hotărâre judecătorească.

Prin

urmare, pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus nu justifică existența unui

titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condițiile în care nici procedura

reglementată de art. 37 din Decretul nr. 358/1948 nu a fost respectată, iar

intabularea reclamantei s-a făcut doar în baza simplei cereri, aspect ce a fost

în mod corect reținut de instanța de apel.

Art. 37 din Decretul nr. 177/1948 era

aplicabil tuturor cultelor, dar această chestiune trebuie analizată în strânsă

corelare cu constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 358/1948 de

desființare faptică a cultului greco-catolic, iar o simplă cerere nu poate sta,

singură, la baza intabulării dreptului de proprietate, în varianta simplei

schimbări a numelui proprietarului, cum s-a făcut în speță.

Contrar

susținerilor recurentei-pârâte, menționarea ca temei al intabulării a

Decretului nr. 358/1948, act abuziv, nu poate duce la ideea că intabularea a

fost legală și nici nu se poate pretinde că titlul în baza căruia a fost

operată mențiunea în cartea funciară cu privire la rectificarea numelui este

Decretul nr. 177/1948.

De altfel,

este lipsit de echivoc că un asemenea act abuziv, Decretul-Lege nr. 358/1948,

nu poate constitui just titlu pentru nimeni.

Prin urmare, nu se poate reține nici

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind la

adăpost de orice critică.

Așa

fiind, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate, cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus împotriva Deciziei civile nr. 120/A din

9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca

nefondat, menținând hotărârea atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus împotriva Deciziei

civile nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 2 aprilie 2014.