ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2836 din 3 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 6264/84/2011 a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, privind constatarea nulității titlului de proprietate și rectificare C.F. Cosniciu de Sus și anularea încheierii nr. 162/1956. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit înscrisurilor depuse în cauză de către reclamantă imobilul notat în C.F. Cosniciu de Sus a fost supus unor operațiuni de carte funciară în anul 1956 prin încheierea din 18 februarie 1956. în baza Decretului nr. 177 și nr. 358 privind regimul general al cultelor, s-a dispus rectificarea numelui din Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă Cosniciu de Sus.

S-a constatat că reclamanta a solicitat anularea acestei încheieri și revenirea la situația anterioară asupra topograficului 17 cu casă, curte și grădină în intravilan 39 cu parohie, curte în intravilan, 53 cu grădină în intravilan, 80 cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, 123 cu grădină în intravilan. Aceste mențiuni au fost efectuate în vederea punerii în aplicare a Decretului nr. 358/2 decembrie 1948 prin care a fost constatată revenirea comunităților locale la cultul ortodox din România. Același act normativ prevede la art. 2 situația averii mobile și imobile deținute de organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic care reveneau Statului Român cu excepția averii fostelor parohii care rămâneau în proprietatea cultului ortodox.

Temeiul de drept al acțiunii este art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit căruia, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căreia s-au săvârșit nu au fost valabile. Instanța de fond a arătat că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire a proprietății atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului, greșita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea. Abrogarea Decretului nr. 358/1984 nu echivalează cu nevalabilitatea titlului ori cu încetarea condițiilor de existență a dreptului înscris. S-a apreciat că recunoașterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că bunurile respective nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei și că a rămas singura proprietară tabulară.

Astfel, admiterea acțiunii în rectificare C.F. întemeiată pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 s-a apreciat că nu poate fi primită, deoarece s-ar încălca norma referitoare la neretroactivitatea legii civile. Decretul nr. 358/1948 de stabilire a dreptului de proprietate a fostului cult greco-catolic nu este un act normativ prin care bunurile ce au aparținut parohiilor, bisericii greco-catolice au fost naționalizate, expropriate, confiscate sau preluate de stat în orice mod pentru a putea fi retrocedate ci a fost un act prin care s-a desființat cultul greco-catolic, acest act normativ constituind un just titlu pentru comunitatea de credincioși care au rămas în continuare în posesia acelor bunuri.

Instanța a constatat că transcrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut în baza unui text de lege în vigoare la data intabulării, iar abrogarea lui ulterioară nu poate produce efectul retroactiv al restabilirii situației existente anterior adoptării sale. Împotriva acestei sentințe, reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus a declarat apel, care prin Decizia civilă nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost admis. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu De Sus, împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, și în consecință: S-a constatat inexistența titlului în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 în C.F.

Cosniciu de Sus. S-a dispus rectificarea C.F. Cosniciu de Sus în sensul anulării încheierii de intabulare din 18 februarie 1956. S-a dispus restabilirea stării anterioare, în C.F. Cosniciu de Sus casă curte și grădină în intravilan cu parohie, curte și grădină în intravilan, grădină în intravilan, cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, cu grădină în intravilan, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei și a fost obligată intimata Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență că prin prezenta acțiune reclamanta urmărește constatarea nulității titlului pârâtei, mai precis, inexistența acestui titlu, și ca o consecință, rectificarea C.F.

S-a arătat că, în condițiile Decretului-Lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004 și prin Legea nr. 182/2005 pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcașurile de cult.

Împrejurarea că nu s-a constituit comisia prevăzută de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit căruia situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, s-a apreciat că nu poate împiedica liberul acces al reclamantei la justiție, deoarece acest lucru ar fi contrar principiului consacrat la art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru protejarea drepturilor sale, a libertăților sale și a intereselor sale legitime și nicio lege nu poate restrânge exercitarea acestui drept.

Astfel, art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Art. 13 din aceeași convenție prevede, de asemenea, că orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de respectiva convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale.

în afară de aceasta, art. 1 din Protocolul adițional la această convenție prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Instanța de apel s-a raportat la analiza fondului prezentei cauze, este necesar ca instanța să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 și nr. 358/1948, în temeiul acestor acte normative fiind desființată Biserica Greco-Catolică, iar credincioșii greco-catolici au fost obligați în mod abuziv de clasa politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox.

S-a reținut că, în speță, în ceea ce privește cultul greco-catolic, condițiile prevăzute de art. 37 din Legea nr. 177/1948, nu au fost respectate, în cauză, nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioșilor greco-catolici au părăsit cultul și nici că îndeplinirea acestei condiții a fost constatată prin hotărâre judecătorească. Chiar și să fi fost efectuată respectiva procedură aceasta respecta doar formal legea în condițiile în care textele incident din Decretul nr. 177/1948 și nr. 358/1948 doar consfințeau desființarea abuzivă a cultului greco-catolic și preluarea la fel de abuzivă a patrimoniului acestuia. Astfel pârâta nu justifică existența unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condițiile în care nici măcar procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr. 358/1948 nu a fost respectată.

De altfel, intabularea reclamantei s-a făcut, astfel cum rezultă și din mențiunea de sub B 3 din C.F., doar în baza simplei cereri, nefiind menționate alte acte care să fi stat la baza intabulării, menționarea actelor normative nefiind de folos cât timp însăși acestea prevedeau o procedură care nu a fost respectată. În atare împrejurare, s-a apreciat că încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 este nelegală, astfel încât, în mod greșit a fost dispusă înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei și radierea dreptului reclamantei. Având în vedere că analiza efectuării mențiunilor în C.F.

se face din punct de vedere al efectelor actelor la momentul intabulării atunci și normele legale incidente sunt tot cele de la acel moment, anume Decretul-Lege nr. 115/1938, care la art. 34 alin. (1) pct. 1 prevede că rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit, nu au fost valabile. S-a reținut că în speță nu s-a dovedit respectarea procedurii prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, dat fiind că alin. ultim al acestui text legal prevede că era necesar ca aceste cazuri prevăzute în acest articol să fie constatate și soluționate de judecătoria populară a locului, or o astfel de hotărâre judecătorească nu a fost depusă.

Textul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 era aplicabil tuturor cultelor dar această chestiune trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 358/1948 de desființare faptică a cultului greco-catolic. Astfel, o cerere simplă nu poate sta singură la baza intabulării dreptului de proprietate, în varianta simplei schimbări a numelui proprietarului, cum s-a făcut în speță, iar menționarea ca temei al intabulării a Decretului nr. 358/1948, nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală, fiind de notorietate cp Decretul nr. 358/1948 de desființare a cultului greco-catolic a fost un act abuziv.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de rectificare a cărții funciare și de constare a nulității absolute a actului în baza căruia s-a efectuat înscrierea în C.F. În argumentarea recursului, pârâta susține, în esență că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor Decretului-Lege nr. 115/1938 și ale art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Totodată apreciază că instanța de apel a interpretat greșit starea de fapt existentă la această dată în localitatea Cosniciu de Sus, jud. Sălaj, ceea ce a determinat o schimbare a efectelor juridice ale unor acte efectuate de către autoritățile Statului Român, cu depășirea limitelor impuse prin legi speciale și cu depășirea competenței materiale a acestei instanțe.

Arată că titlul în baza căruia a operat transferul dreptului de proprietate de la Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus în favoarea Parohiei Ortodoxe Cosniciu de Sus l-a constituit Decretul nr. 177/1948, acesta fiind singurul act translativ a dreptului de proprietate. Prin Decretul nr. 358/1948 de desființare faptică a cultului greco-catolic, prin care se reglementează, parțial regimul juridic al bunurilor, în special regimul juridic al proprietăților imobiliare ale acestui cult, nu se face altceva decât se creează cadrul juridic necesar pentru aplicabilitatea Decretului nr. 177/1948. Ca urmare a încetării existenței cultului greco-catolic este îndeplinită condiția prevăzută în Decretul nr. 177/1948, pentru a putea opera de drept, prin efectul legii, transferul dreptului de proprietate asupra locașurilor de cult si a caselor parohiale în special.

Curtea de Apel Cluj înlătură efectele Decretului nr. 358/1948 pe motivul că această instanță a stabilit că acest act normativ este un act abuziv și nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală, or această interpretare apreciază recurenta-pârâtă este una netemeinică și este expresia depășirii competenței materiale a acestei instanțe. O instanță de judecată nu are puterea să înlăture efectele unei legi, chiar dacă aceasta a fost abrogată, nu poate aplica retroactiv efectele abrogării. Ca urmare a abrogării unei legi încetează efectele acesteia, dar pentru viitor, efectele născute până la data abrogării rămân valabile pe mai departe.

Întregul raționament al deciziei recurate are la bază caracterul abuziv, al Decretului nr. 358/1948, or, în opinia recurentei, nu se pot înlătura efectele unei legi pe motivul că aceasta este imorală și, cu atât mai mult, nu se poate justifica un act imoral cum este acela de a lua de la o comunitate de oameni bunurile care aparțin acesteia și a le da unei persoane, fie acesta chiar și preot greco-catolic. Ca urmare a intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, cultul greco-catolic a încetat să mai existe, conform motivării din primul articol al acestui decret, în urma revenirii credincioșilor la cultul ortodox. În ceea ce privește inexistența titlului, reținută de instanța de apel, în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 în C.F.

Cosniciu de Sus, susține că titlul în baza căreia a fost operată mențiunea în cartea funciară cu privire la rectificarea numelui este Decretul nr. 177/1948. Decretul nr. 358/1948 vine să confirme îndeplinirea condițiilor cerute de Decretul nr. 177/1948, adică confirmă tocmai acea trecere sau revenire de la cultul greco-catolic la cultul ortodox a credincioșilor. Astfel, constatarea acestei treceri de către Judecătoria de Ocol, rămâne fără obiect, adică, judecătoria nu mai are ce să constate atâta timp cât prin lege se confirmă încetarea existenței cultului greco-catolic și se confirmă revenirea credincioșilor acestui cult la cultul ortodox. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Analizând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed: Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise. În speță, se constată că recurenta-pârâtă a invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece criticile nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății. Înalta Curte constată că în C.F.

Cosniciu de Sus era înscris dreptul de proprietate al reclamantei Parohia Greco-Catolică Cosniciu de Sus asupra imobilelor, casă curte și grădină în intravilan nr. top 39 cu parohie, curte și grădină în intravilan, grădină în intravilan, cu casa învățătorului, curte și grădină în intravilan, cu grădină în intravilan. Ulterior, prin încheierea de intabulare din 18 februarie 1956, s-a dispus rectificarea numelui proprietarului de sub B1, din Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă Română din Cosniciul de Sus, în baza dispozițiilor Decretului nr. 177/1948 și nr. 358/1948 și a cererii pârâtei. Potrivit art. 1 din Decretul-Lege nr. 126/1990, cu modificările ulterioare din O.G. nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-Lege nr. 9/1989, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) se organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.

Conform art. 2 al aceluiași act normativ bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică). Art. 3 alin. (1) din actul normativ menționat dispune în sensul că, situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiași act normativ.

Prin urmare, în condițiile Decretului-Lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004 și prin Legea nr. 182/2005 pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcașurile de cult. În speță, reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus a solicitat constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, mai precis inexistența acestui titlu, și, ca și o consecință, rectificarea C.F.

Cosniciu de Sus și anularea încheierii din 1956, respectiv să se constate că în condițiile Decretului nr. 358/1948 pârâta nu a dobândit niciun drept legal constituit Este de necontestat că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire a proprietății atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului, greșita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea, or acțiunea dedusă judecății a vizat tocmai constatarea nulității titlului pârâtei, mai precis inexistența acestui titlu, și, ca o consecință, rectificarea C.F.

Sunt nefondate criticile recurentei vizând faptul că instanța de apel a aplicat dispoziții care nu mai sunt în vigoare, respectiv Decretul nr. 358/1948, deoarece instanța avea obligația legală de a analiza incidența acelor dispoziții legale, chiar dacă în prezent sunt abrogate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Or, pentru a se stabili dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, analiza trebuie făcută la momentul efectuării înscrierii sau al încheierii actului, evident că în funcție de dispozițiile în vigoare la acel moment, al efectuării înscrierii sau al încheierii actului, potrivit regulii tempus regit actum, potrivit căreia actul juridic este supus regulilor aplicabile de la momentul edictării lui. Prin urmare, în mod legal, instanța de apel s-a raportat la perioada intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 și nr. 358/1948, în temeiul acestor acte normative fiind desființată Biserica Greco-Catolică, iar credincioșii greco-catolici fiind obligați în mod abuziv de clasa politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox.

Decretul nr. 358/1948 de desființare a cultului greco-catolic a fost un act nedrept notoriu, încă de la data adoptării lui, iar acest caracter abuziv a fost recunoscut de legiuitorul român după schimbarea regimului comunist. Potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 177/1948, dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și aceasta parte proporțională se strămuta tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși. Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni), cum și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunități locale în proporția arătată la alineatul precedent.

Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași fără a se socoti biserica (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) și edificiile anexe; aceasta despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei. Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.

În același timp, valabilitatea trecerii presupunea respectarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 177/1948, conform cărora declarația de părăsire a unui cult se comunică părții componente a cultului părăsit, prin autoritatea comunală locală, iar potrivit art. 39 din Decretul-Lege nr. 177/1948 nici un cult nu va putea înscrie noi adepți, decât dacă cel care solicită acest lucru face dovada că a anunțat părăsirea cultului căruia i-a aparținut. Astfel cum în mod legal a constatat instanța de apel, în speță, aceste condiții nu au fost respectate în ceea ce privește cultul greco-catolic. Nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioșilor greco-catolici au părăsit cultul și nici că îndeplinirea acestei condiții a fost constatată prin hotărâre judecătorească.

Or, acțiunea este una în rectificare de carte funciară, așa cum apare reglementată o astfel de acțiune prin dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, ipoteza vizată fiind aceea a lipsei actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, o lipsă totală de titlu, care, potrivit legii în vigoare la data preluării, trebuia să fie o hotărâre judecătorească. Prin urmare, pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus nu justifică existența unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condițiile în care nici procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr. 358/1948 nu a fost respectată, iar intabularea reclamantei s-a făcut doar în baza simplei cereri, aspect ce a fost în mod corect reținut de instanța de apel.

Art. 37 din Decretul nr. 177/1948 era aplicabil tuturor cultelor, dar această chestiune trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 358/1948 de desființare faptică a cultului greco-catolic, iar o simplă cerere nu poate sta, singură, la baza intabulării dreptului de proprietate, în varianta simplei schimbări a numelui proprietarului, cum s-a făcut în speță. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, menționarea ca temei al intabulării a Decretului nr. 358/1948, act abuziv, nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală și nici nu se poate pretinde că titlul în baza căruia a fost operată mențiunea în cartea funciară cu privire la rectificarea numelui este Decretul nr. 177/1948.

De altfel, este lipsit de echivoc că un asemenea act abuziv, Decretul-Lege nr. 358/1948, nu poate constitui just titlu pentru nimeni. Prin urmare, nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind la adăpost de orice critică. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus împotriva Deciziei civile nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat, menținând hotărârea atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus împotriva Deciziei civile nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 aprilie 2014.