ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6004/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 6 ianuarie 2005, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Budești a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Budești, solicitând obligarea acesteia la predarea în deplină proprietate și folosință a bisericii vechi din lemn situate în comuna Budești, zona J. (înscrisă în C.F. 3433, nr. top. 347 ori, sub rezerva identificării, nr. top. 156), în valoare de 10.000.000 lei, precum și intabularea sa ca proprietar. În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, O.G. nr. 64/2004, Decretul-lege nr. 8/1989 și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, reclamanta a susținut că lăcașul de cult revendicat îi aparține, iar pârâta deținătoare nu s-a prezentat la întâlnirea propusă pentru ajungerea la un eventual acord.

Pe parcursul procesului (respectiv la 16 martie 2005), reclamanta și-a completat temeiul juridic (prin referire la art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938), precum și acțiunea (învederând că mai solicită rectificarea C.F. 3433, nr. top. 346 sau, după caz, 156, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat). Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința civilă nr. 317 din 8 februarie 2006, a respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - imobilul revendicat a fost înscris inițial în C.F. 109 sub A 3, nr. top. 347, ca posesiune a Bisericii Greco-Catolice; - ulterior, imobilele înscrise pe foaia A 1-3 au fost transcrise în C.F.

3433 (nou înființată) în favoarea Comunității locale Parohia Budești, acest transfer fiind întemeiat pe cererea nr. 45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox Român din Budești și Decretele nr. 358/1948 și nr. 177/1948; - Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, dar acest ultim act normativ nu retroactivează; - deoarece pârâta este proprietara imobilului în litigiu, reclamanta nu îl poate revendica, acțiunea sa fiind inadmisibilă; - pe de altă parte, potrivit relațiilor comunicate de Protopopiatul Ortodox Român Sighet, ortodocșii reprezintă 96,42 % din numărul credincioșilor comunității locale Budești, astfel că pretențiile reclamantei nu se pot fundamenta pe art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin Decizia nr. 391 din 17 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. S-a reținut că judecătoria a soluționat pricina exclusiv prin prisma Decretelor nr. 358/1948 și nr. 177/1948 și expertiza întocmită de un expert care nu avea calitatea de a evalua obiectele de cult, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința civilă nr. 2767 din 22 noiembrie 2006, a admis excepția lipsei interesului legitim și, drept consecință, a respins acțiunea, obligând-o pe reclamantă să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - intabularea dreptului de proprietate al pârâtei este valabilă deoarece acest transfer s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate, și nu printr-un act civil, supus art. 7 din Legea nr. 115/1938, - abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 115/1938 pentru că actul normativ abrogator (Decretul-lege nr. 126/1990) nu retroactivează și nu a prevăzut restabilirea situației anterioare; - prin Decizia nr. 23/1993, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la Decretul-lege nr. 126/1990, iar din probele administrate în cauză rezultă numărul mare al credincioșilor ortodocși; - în concluzie, acțiunea reclamantei este neîntemeiată și inadmisibilă, pârâta fiind proprietara imobilului în litigiu.

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin Decizia nr. 71 din 28 martie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. S-a reținut că judecătoria nu s-a conformat deciziei de casare, soluționând pricina pe o excepție, și nu pe fond. La 9 iulie 2007, reclamanta și-a extins acțiunea împotriva Statului Român (chemat în judecată pentru opozabilitate, conform art. 57 și urm. C. proc. civ.) și a precizat că solicită rectificarea situației tabulare, intabularea dreptului său de proprietate și obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Budești la predarea în deplină proprietate și posesie a bisericii din lemn situate în comuna Budești, zona „Josani", înscrisă în C.F.

109, nr. top. 347. În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a învederat că: - prin art. 2 din Decretul nr. 358/1948 a fost trecută în proprietatea Statului întreaga avere a cultului greco-catolic, mai puțin averile parohiilor aceluiași cult; - referitor la averile parohiale ale cultului greco-catolic, art. 3 din Decretul nr. 358/1948 permitea unei comisii interdepartamentale să atribuie Bisericii Ortodoxe Române o parte din bunurile incluse în aceste averi; - imobilul revendicat nu a fost însă atribuit de comisia interdepartamentală menționată, intabularea dreptului pârâtei realizându-se, contrar art. 34 pct. 1, art. 17 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938, în baza unei simple cereri a acesteia din urmă.

Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința civilă nr. 2938 din 14 decembrie 2007, a respins acțiunea, a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei Parohia Ortodoxă Budești 1.300 lei cheltuieli de judecată și a constatat că Statul Român a fost chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.

S-a reținut că: - înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei este legală, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938; - acțiunea în rectificare de carte funciară se poate întemeia în prezent doar pe art. 36 din Legea nr. 7/1996; - reclamanta a promovat o asemenea acțiune pe cale principală dar în speță nu este îndeplinită niciuna din condițiile prevăzute de textul menționat; - Decretul nr. 358/1948 a dus la pierderea, de către cultul greco-catolic, a întregului patrimoniu, precum și a posesiei și folosinței bunurilor, regim juridic aplicabil și imobilului revendicat; - în privința aceluiași imobil sunt incidente și prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care, până la adoptarea unor acte normative speciale, interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilelor preluate de stat de la cultele religioase; - or, deocamdată nu a fost adoptat niciun act normativ referitor la retrocedarea lăcașurilor de cult, iar reclamanta a precizat că a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român doar pentru opozabilitatea hotărârii.

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin Decizia nr. 144 din 15 mai 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, pe care a obligat-o să plătească pârâtei Parohia Ortodoxă Budești 500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - biserica în litigiu a fost preluată de Statul Român la 23 octombrie 1950 (conform Decretului nr. 358/1948) și ulterior a devenit proprietatea tabulară a pârâtei Parohia Ortodoxă Budești; - Statul Român a fost proprietar extratabular, iar intabularea dreptului de proprietate al pârâtei are la bază Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, precum și cererea nr. 45/1950 formulată de Oficiul Parohial Ortodox Român din Budești; - Secțiile Unite ale I.C.C.J., prin Decizia nr. 21 din 12 decembrie 2005, au stabilit că acțiunile în rectificare tabulară de genul celei deduse judecății sunt supuse prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938; - deoarece a preluat averea Bisericii Greco Catolice imediat după confiscare, titular al acțiunii în rectificare trebuia să fie Statul Român, care a fost citat în cauză doar pentru opozabilitate; - petitul privitor la rectificarea de carte funciară nu poate fi primit pentru că în speță nu sunt incidente prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, ponderea credincioșilor greco-catolici și ortodocși din localitatea Budești nu justifică interesul legitim al reclamantei, iar transferul proprietății s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate, și nu printr-un act civil, supus art. 17 din actul normativ precitat;

- petitul referitor la revendicarea lăcașului de cult depășește cadrul procesual deoarece nu a fost constituită comisia mixtă prevăzută de Decretul-Lege nr. 126/1990, iar conform art. 3 C. civ. instanța nu se poate prevala de această omisiune; - respingerea primului petit atrage respingerea petitelor subsidiare, asupra cărora, oricum, instanța se va putea pronunța doar dacă înscrierea din cartea funciară va dovedi îndreptățirea la retrocedare. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin Decizia nr. 1941 din 10 octombrie 2008, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Maramureș.

S-a reținut că, potrivit modificărilor succesive aduse Decretului-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, acțiunea dedusă judecății trebuia să fie soluționată în primă instanță de tribunal, și nu de judecătorie. Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 674 din 12 iunie 2009, a luat act de renunțarea la judecata în contradictoriu cu intervenientul Statul Român și a respins acțiunea împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Budești, obligând-o pe reclamantă să plătească acesteia din urmă 900 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - în rejudecare, reclamanta a invocat, printre altele, art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar niciuna din cele două teze prevăzute de acest text nu este aplicabilă în speță; - astfel, reclamanta nu a indicat în ce împrejurări s-a stins dreptul de proprietate al pârâtei și nu a dovedit că actul de trecere a imobilului, din proprietatea Statului în proprietatea Bisericii Ortodoxe, și-ar fi încetat efectele; - actul normativ de abrogare a decretului în baza căruia a fost preluat imobilul nu poate retroactiva, iar înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în conformitate cu prevederile legale atunci în vigoare; - prin urmare, de vreme ce în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de reclamantă, cererea sa de rectificare a cărții funciare nu poate fi admisă; - de altfel, potrivit unui înscris emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, biserica revendicată a fost construită în anul 1643, când nu funcționa sistemul de publicitate imobiliară de care a uzat mai târziu Biserica Greco-Catolică pentru a-și înscrie dreptul obținut prin preluare, tot abuzivă, de la Biserica Ortodoxă; - în anul 1948, odată cu averea cultului greco-catolic, credincioșii acestui cult, în marea lor majoritate, au trecut la cultul ortodox, iar în prezent ortodocșii sunt majoritari în localitatea Budești.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin Decizia nr. 324 din 4 decembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat parțial sentința, în sensul admiterii acțiunii precizate și rectificării înscrierilor din C.F. 3433 Budești de sub Bl, nr. top. 347 și C.F. 109 Budești de sub B2, nr. top. 347, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea apelantei. Totodată, instanța de apel a obligat pe pârâtă să restituie reclamantei imobilul revendicat, a menținut dispoziția prin care se ia act de renunțarea la judecata în contradictoriu cu Statul Român, a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească apelantei 3.200 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

S-a reținut că: - prin cererea introductivă și precizările ulterioare, reclamanta a învestit instanța cu trei petite, unul în rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare, celălalt în verificarea valabilității tidului în baza căruia pârâta și-a intabulat dreptul asupra lăcașului de cult în litigiu (conform art. 34 pct. 1, art. 17 alin. (1), art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938) și ultimul (întemeiat pe art. 3 din Decretul-lege nr. 26/1990 și art. 480 C. civ.) în revendicarea aceluiași imobil; - pentru analizarea acestor petite era necesar ca instanța de fond să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948 (prin care autoritățile vremii au desființat cultul greco-catolic și i-au obligat pe credincioșii acestui cult să treacă la cultul ortodox), precum și prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 (după cum s-a stabilit de Secțiile Unite ale I.C.C.J.

prin Decizia nr. 21/2005, pronunțată potrivit art. 329 C. proc.

civ.); - în acest sens, instanța de fond trebuia să se verifice dacă la preluarea imobilului de către pârâtă au fost respectate întru-totul cerințele prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și dacă acest act normativ (abrogat prin Legea nr. 498/2006) era în concordanță cu principiile libertății conștiinței și libertății religioase consacrate de art. 27 al Constituției din 1948; - o asemenea verificare nu era împiedicată de abrogarea ulterioară (prin art. 51 din Legea nr. 498/2006) a Decretului nr. 177/1948, instanța având posibilitatea să aprecieze concordanța acestui act normativ cu prevederile Constituției din 1948 și dacă în speță a fost sau nu respectat art. 37; - instanța de fond a respins însă acțiunea cu motivarea, extrem de succintă, că în speță nu este aplicabilă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 pct 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, fără să analizeze însă prevederile legale care au servit la intabularea dreptului pârâtei; - or, judecătoria populară locală nu a pronunțat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condițiilor enumerate în art. 37 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 177/1948, așa cum prevede imperativ alin. (5) al aceluiași text, intabularea dreptului pârâtei realizându-se în baza unei cereri a Oficiului Parohial Ortodox Român din Budești, a actului normativ precitat și a Decretului nr. 346/1948; - simpla cerere menționată,

neînsoțită de hotărârea judecătorească impusă de art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, nu are natura juridică a unui titlu valabil de proprietate care să poată servi la intabularea dreptului pârâtei și, ca atare, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 17 alin. (1), art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938; - pe de altă parte, potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, lăcașul de cult revendicat, fiind inclus în averea parohiei greco-catolice, nu a trecut în proprietatea Statului Român, care, oricum, nu putea dispune de dreptul de proprietate decât ulterior intabulării și nici nu a emis o decizie de atribuire către pârâtă; - în condițiile inexistenței unui titlu valabil de intabulare a pârâtei, petitul referitor la rectificarea cărții funciare este pe deplin întemeiat și are drept consecință restabilirea situației anterioare; - argumentul instanței de fond, că în prezent credincioșii ortodocși sunt majoritari în localitatea Budești, nu justifică respingerea acțiunii pentru că soluționarea petitelor deduse judecății impunea verificarea modului de aplicare a Decretului nr. 177/1948 și a concordanței acestui act normativ cu prevederile Constituției atunci în vigoare, inexistența vreunui titlu de preluare poate fi invocată numai împotriva pârâtei, ca entitate juridică, nu și a comunității locale,

iar proprietatea tabulară a imobilului revendicat aparținea reclamantei, și nu unei anumite comunități religioase ori membrilor săi; - nici împrejurarea că biserica revendicată este monument istoric și face parte din patrimoniul cultural U.N.E.S.C.O. nu constituie un impediment la revendicare pentru că, în ipoteza admiterii acțiunii, reclamanta va prelua toate obligațiile legate de conservarea și întreținerea acestui imobil; - deoarece negocierile purtate de comisia mixtă a celor două parohii nu au dus la niciun rezultat, în speță este aplicabil art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 (completat prin O.G. nr. 64/2004, aprobată prin Legea nr. 182/2005), care, coroborat cu art. 480 C. civ., constituie temeiul revendicării imobilului de către reclamantă.

Pârâta a declarat recurs, solicitând alternativ: - casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fie la instanța competentă, respectiv Judecătoria Sighetu Maramației, fie pentru ca instanța de fond să se pronunțe și cu privire la valabilitatea actului ce stă la baza intabulării și aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938; - modificarea aceleiași hotărâri, în sensul respingerii apelului reclamantei. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 3, 5-7 și 9 C. proc. civ., pârâta a susținut că: - acțiunea dedusă judecății este de drept comun, valoarea imobilului revendicat se ridică la numai 104.226,76 lei, iar Decretul-lege nr. 126/1990 (completat prin O.G.

nr. 64/2004, aprobată prin Legea nr. 18272005) se referă generic la „tribunale", astfel că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de judecătorie; - reclamanta a învestit instanța cu două cereri, una de rectificare a situației tabulare și intabularea propriului drept, iar cealaltă în revendicare, nu și cu un petit (întemeiat pe art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938) de constatare a nevalabilității ridului ce a stat la baza înscrierii dreptului părții adverse; în dezvoltarea aceleiași critici, se arată că, referitor la pretinsul petit întemeiat pe art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, instanța de apel s-a substituit primei instanțe, încălcând astfel limitele efectului devolutiv al apelului; - de vreme ce reclamanta a invocat ineficacitatea actului de intabulare, prin constatarea nevalabilității acestui act instanța de apel i-a acordat mai mult decât a cerut; - instanța de apel nu și-a motivat înlăturarea apărărilor referitoare la construirea imobilului revendicat de către Biserica Ortodoxă și intabularea abuzivă a dreptului de proprietate al reclamantei, în raport de care se impunea examinarea titlurilor fiecărei părți; - totodată, instanța de apel a încălcat legea pentru că, față de reglementarea instituită prin Decretul-lege nr. 126/1990, art. 480 C. tiv.

este inaplicabil, a dispus rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare în lipsa unei hotărâri prealabile de constatare a nevalabilității titlului care a stat la baza înscrierii, așa cum prevede art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 și, interpretând în favoarea reclamantei lipsa actelor necesare verificării îndeplinirii cerințelor art. 44 din același act normativ, a inversat sarcina probei. Toate aceste critici sunt nefondate deoarece: - Decretul-lege nr. 126/1990 a fost completat, succesiv, prin O.G.

nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, iar potrivit art. 3 alin. (2)-(3) (introduse prin ultimul act normativ precitat), în ipoteza neîntrunirii comisiei mixte sau unui rezultat nemulțumitor, partea interesată poate exercita în justiție orice acțiune întemeiată pe dreptul comun (deci inclusiv acțiunea în revendicare), iar competența soluționării, în primă instanță, a litigiilor de acest gen revine tribunalelor (și nu judecătoriilor, așa cum susține recurenta); - prin precizările succesive din 16 martie 2005 și 9 iulie 2007, reclamanta și-a completat temeiul juridic al demersului său cu art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 și a învederat că la intabularea dreptului pârâtei au fost încălcate mai multe texte ale aceluiași act normativ (respectiv art. 34 pct. 1, art. 17 și art. 11), precum și textul referitor la atribuirea bunurilor incluse în averea parohiilor greco-catolice; - în raport de aceste elemente, obiectul pricinii și particularitățile sistemului de publicitate reală aplicabil imobilului revendicat, este evident că soluționarea pretențiilor deduse judecății implica analizarea legalității intabulării dreptului pârâtei, respectiv dacă au fost sau nu respectate dispozițiile invocate de reclamantă; - de asemenea, este evident că, prin constatarea implicită a încălcării dispozițiilor legale cu ocazia intabulării dreptului pârâtei,

instanța de apel nu a acordat reclamantei mai mult decât a cerut; - prima instanță a cercetat cauza și sub aspectul legalității intabulării dreptului pârâtei, astfel că instanța de apel nu a depășit limitele impuse de art. 295 alin. (10) C. proc.

civ.; - instanța de apel a răspuns tuturor apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea din 26 oiembrie 2009, iar art. 35 din Decretul-lege nr. 115/1938 permite implicit constatarea nevalabilității titlului care a stat la baza înscrierii contestate în cadrul litigiului având ca obiect rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare; - inexistența hotărârii judecătorești prevăzute de art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, a intabulării dreptului Statului Român și a unei decizii administrative de atribuire a imobilului revendicat fac dovada neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 44 din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că instanța de apel nu a interpretat subiectiv aceste omisiuni și în nici nu a inversat sarcina probei.

În consecință, conform art. 312 alin. (1) și art. 274 C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat, iar pârâta recurentă va fi obligată să-i plătească intimatei reclamante suma de 3.856 lei cheltuieli de judecată, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxa Budești împotriva Deciziei nr. 324/ A din 04 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și famiiie. Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.856 lei, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Budești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.