ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6004/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6004/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

6 ianuarie 2005, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică

Budești a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Budești, solicitând

obligarea acesteia la predarea în deplină proprietate și folosință a bisericii

vechi din lemn situate în comuna Budești, zona J. (înscrisă în C.F. 3433, nr. top.

347 ori, sub rezerva identificării, nr. top. 156), în valoare de 10.000.000

lei, precum și intabularea sa ca proprietar.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe art.

3 din Decretul-lege nr. 126/1990, O.G. nr. 64/2004, Decretul-lege nr. 8/1989 și

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, reclamanta a susținut că lăcașul de

cult revendicat îi aparține, iar pârâta deținătoare nu s-a prezentat la

întâlnirea propusă pentru ajungerea la un eventual acord.

Pe parcursul procesului (respectiv la

16 martie 2005), reclamanta și-a completat temeiul juridic (prin referire la art.

34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938), precum și acțiunea (învederând că

mai solicită rectificarea C.F. 3433, nr. top. 346 sau, după caz, 156, în sensul

radierii dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierii dreptului său de proprietate

asupra imobilului revendicat).

Judecătoria Sighetu Marmației, prin

sentința civilă nr. 317 din 8 februarie 2006, a respins acțiunea și a obligat-o

pe reclamantă să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- imobilul revendicat a fost înscris

inițial în C.F. 109 sub A 3, nr. top. 347, ca posesiune a Bisericii

Greco-Catolice;

- ulterior, imobilele înscrise pe

foaia A 1-3 au fost transcrise în C.F. 3433 (nou înființată) în favoarea

Comunității locale Parohia Budești, acest transfer fiind întemeiat pe cererea nr.

45/1950 a Oficiului Parohial Ortodox Român din Budești și Decretele nr. 358/1948

și nr. 177/1948;

- Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat

prin Decretul-Lege nr. 9/1989, dar acest ultim act normativ nu retroactivează;

- deoarece pârâta este proprietara

imobilului în litigiu, reclamanta nu îl poate revendica, acțiunea sa fiind

inadmisibilă;

- pe de altă parte, potrivit

relațiilor comunicate de Protopopiatul Ortodox Român Sighet, ortodocșii

reprezintă 96,42 % din numărul credincioșilor comunității locale Budești,

astfel că pretențiile reclamantei nu se pot fundamenta pe art. 37 din Decretul nr.

177/1948.

Tribunalul Maramureș, secția civilă,

prin Decizia nr. 391 din 17 mai 2006, a admis recursul declarat de reclamantă

și a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

S-a reținut că judecătoria a

soluționat pricina exclusiv prin prisma Decretelor nr. 358/1948 și nr. 177/1948

și expertiza întocmită de un expert care nu avea calitatea de a evalua

obiectele de cult, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Judecătoria Sighetu Marmației, prin

sentința civilă nr. 2767 din 22 noiembrie 2006, a admis excepția lipsei

interesului legitim și, drept consecință, a respins acțiunea, obligând-o pe

reclamantă să plătească pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- intabularea dreptului de proprietate

al pârâtei este valabilă deoarece acest transfer s-a făcut printr-un act

administrativ de autoritate, și nu printr-un act civil, supus art. 7 din Legea nr.

115/1938,

- abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu

justifică rectificarea tabulară în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 115/1938

pentru că actul normativ abrogator (Decretul-lege nr. 126/1990) nu

retroactivează și nu a prevăzut restabilirea situației anterioare;

- prin Decizia nr. 23/1993, Curtea

Constituțională s-a pronunțat cu privire la Decretul-lege nr. 126/1990, iar din

probele administrate în cauză rezultă numărul mare al credincioșilor ortodocși;

- în concluzie, acțiunea reclamantei

este neîntemeiată și inadmisibilă, pârâta fiind proprietara imobilului în

litigiu.

Tribunalul Maramureș, secția civilă,

prin Decizia nr. 71 din 28 martie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă

și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

S-a reținut că judecătoria nu s-a

conformat deciziei de casare, soluționând pricina pe o excepție, și nu pe fond.

La 9 iulie 2007, reclamanta și-a

extins acțiunea împotriva Statului Român (chemat în judecată pentru

opozabilitate, conform art. 57 și urm. C. proc. civ.) și a precizat că solicită

rectificarea situației tabulare, intabularea dreptului său de proprietate și

obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Budești la predarea în deplină proprietate

și posesie a bisericii din lemn situate în comuna Budești, zona „Josani",

înscrisă în C.F. 109, nr. top. 347.

În motivarea cererii precizatoare,

reclamanta a învederat că:

- prin art. 2 din Decretul nr. 358/1948

a fost trecută în proprietatea Statului întreaga avere a cultului

greco-catolic, mai puțin averile parohiilor aceluiași cult;

- referitor la averile parohiale ale

cultului greco-catolic, art. 3 din Decretul nr. 358/1948 permitea unei comisii

interdepartamentale să atribuie Bisericii Ortodoxe Române o parte din bunurile

incluse în aceste averi;

- imobilul revendicat nu a fost însă

atribuit de comisia interdepartamentală menționată, intabularea dreptului

pârâtei realizându-se, contrar art. 34 pct. 1, art. 17 și art. 111 din

Decretul-lege nr. 115/1938, în baza unei simple cereri a acesteia din urmă.

Judecătoria Sighetu Marmației, prin

sentința civilă nr. 2938 din 14 decembrie 2007, a respins acțiunea, a obligat-o

pe reclamantă să plătească pârâtei Parohia Ortodoxă Budești 1.300 lei cheltuieli

de judecată și a constatat că Statul Român a fost chemat în judecată pentru

opozabilitatea hotărârii.

S-a reținut că:

- înscrierea în cartea funciară a

dreptului de proprietate al pârâtei este legală, în cauză nefiind aplicabile

prevederile art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938;

- acțiunea în rectificare de carte

funciară se poate întemeia în prezent doar pe art. 36 din Legea nr. 7/1996;

- reclamanta a promovat o asemenea

acțiune pe cale principală dar în speță nu este îndeplinită niciuna din

condițiile prevăzute de textul menționat;

- Decretul nr. 358/1948 a dus la

pierderea, de către cultul greco-catolic, a întregului patrimoniu, precum și a

posesiei și folosinței bunurilor, regim juridic aplicabil și imobilului

revendicat;

- în privința aceluiași imobil sunt

incidente și prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care, până la

adoptarea unor acte normative speciale, interzic înstrăinarea sau schimbarea

destinației imobilelor preluate de stat de la cultele religioase;

- or, deocamdată nu a fost adoptat

niciun act normativ referitor la retrocedarea lăcașurilor de cult, iar

reclamanta a precizat că a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român doar

pentru opozabilitatea hotărârii.

Tribunalul Maramureș, secția civilă,

prin Decizia nr. 144 din 15 mai 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă, pe care a obligat-o să plătească pârâtei Parohia Ortodoxă Budești

500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- biserica în litigiu a fost preluată

de Statul Român la 23 octombrie 1950 (conform Decretului nr. 358/1948) și

ulterior a devenit proprietatea tabulară a pârâtei Parohia Ortodoxă Budești;

- Statul Român a fost proprietar

extratabular, iar intabularea dreptului de proprietate al pârâtei are la bază Decretele

nr. 177/1948 și nr. 358/1948, precum și cererea nr. 45/1950 formulată de

Oficiul Parohial Ortodox Român din Budești;

- Secțiile Unite ale I.C.C.J., prin Decizia

nr. 21 din 12 decembrie 2005, au stabilit că acțiunile în rectificare tabulară

de genul celei deduse judecății sunt supuse prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938;

- deoarece a preluat averea Bisericii

Greco Catolice imediat după confiscare, titular al acțiunii în rectificare

trebuia să fie Statul Român, care a fost citat în cauză doar pentru

opozabilitate;

- petitul privitor la rectificarea de

carte funciară nu poate fi primit pentru că în speță nu sunt incidente

prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, ponderea

credincioșilor greco-catolici și ortodocși din localitatea Budești nu justifică

interesul legitim al reclamantei, iar transferul proprietății s-a făcut

printr-un act administrativ de autoritate, și nu printr-un act civil, supus art.

17 din actul normativ precitat;

- petitul referitor la revendicarea

lăcașului de cult depășește cadrul procesual deoarece nu a fost constituită

comisia mixtă prevăzută de Decretul-Lege nr. 126/1990, iar conform art. 3 C.

civ. instanța nu se poate prevala de această omisiune;

- respingerea primului petit atrage

respingerea petitelor subsidiare, asupra cărora, oricum, instanța se va putea

pronunța doar dacă înscrierea din cartea funciară va dovedi îndreptățirea la retrocedare.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin Decizia nr. 1941

din 10 octombrie 2008, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele

hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Maramureș.

S-a reținut că, potrivit modificărilor

succesive aduse Decretului-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64/2004 și Legea nr.

182/2005, acțiunea dedusă judecății trebuia să fie soluționată în primă

instanță de tribunal, și nu de judecătorie.

Tribunalul Maramureș, secția civilă,

prin sentința nr. 674 din 12 iunie 2009, a luat act de renunțarea la judecata

în contradictoriu cu intervenientul Statul Român și a respins acțiunea

împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Budești, obligând-o pe reclamantă să

plătească acesteia din urmă 900 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- în rejudecare, reclamanta a invocat,

printre altele, art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar niciuna din

cele două teze prevăzute de acest text nu este aplicabilă în speță;

- astfel, reclamanta nu a indicat în

ce împrejurări s-a stins dreptul de proprietate al pârâtei și nu a dovedit că

actul de trecere a imobilului, din proprietatea Statului în proprietatea

Bisericii Ortodoxe, și-ar fi încetat efectele;

- actul normativ de abrogare a

decretului în baza căruia a fost preluat imobilul nu poate retroactiva, iar

înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut în conformitate cu

prevederile legale atunci în vigoare;

- prin urmare, de vreme ce în cauză nu

sunt incidente dispozițiile legale invocate de reclamantă, cererea sa de

rectificare a cărții funciare nu poate fi admisă;

- de altfel, potrivit unui înscris

emis de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, biserica

revendicată a fost construită în anul 1643, când nu funcționa sistemul de

publicitate imobiliară de care a uzat mai târziu Biserica Greco-Catolică pentru

a-și înscrie dreptul obținut prin preluare, tot abuzivă, de la Biserica

Ortodoxă;

- în anul 1948, odată cu averea

cultului greco-catolic, credincioșii acestui cult, în marea lor majoritate, au

trecut la cultul ortodox, iar în prezent ortodocșii sunt majoritari în

localitatea Budești.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin Decizia nr. 324

din 4 decembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat

parțial sentința, în sensul admiterii acțiunii precizate și rectificării

înscrierilor din C.F. 3433 Budești de sub Bl, nr. top. 347 și C.F. 109 Budești

de sub B2, nr. top. 347, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei și

înscrierea dreptului de proprietate în favoarea apelantei.

Totodată, instanța de apel a obligat

pe pârâtă să restituie reclamantei imobilul revendicat, a menținut dispoziția

prin care se ia act de renunțarea la judecata în contradictoriu cu Statul

Român, a înlăturat dispoziția referitoare la obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească apelantei

3.200 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

S-a reținut că:

- prin cererea introductivă și

precizările ulterioare, reclamanta a învestit instanța cu trei petite, unul în

rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare, celălalt în

verificarea valabilității tidului în baza căruia pârâta și-a intabulat dreptul

asupra lăcașului de cult în litigiu (conform art. 34 pct. 1, art. 17 alin. (1),

art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938) și ultimul (întemeiat pe art.

3 din Decretul-lege nr. 26/1990 și art. 480 C. civ.) în revendicarea aceluiași

imobil;

- pentru analizarea acestor petite era

necesar ca instanța de fond să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretelor

nr. 177/1948 și nr. 358/1948 (prin care autoritățile vremii au desființat

cultul greco-catolic și i-au obligat pe credincioșii acestui cult să treacă la

cultul ortodox), precum și prevederile Decretului-Lege nr. 115/1938 (după cum

s-a stabilit de Secțiile Unite ale I.C.C.J. prin Decizia nr. 21/2005,

pronunțată potrivit art. 329 C. proc. civ.);

- în acest sens, instanța de fond

trebuia să se verifice dacă la preluarea imobilului de către pârâtă au fost

respectate întru-totul cerințele prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948

și dacă acest act normativ (abrogat prin Legea nr. 498/2006) era în concordanță

cu principiile libertății conștiinței și libertății religioase consacrate de art.

27 al Constituției din 1948;

- o asemenea verificare nu era

împiedicată de abrogarea ulterioară (prin art. 51 din Legea nr. 498/2006) a

Decretului nr. 177/1948, instanța având posibilitatea să aprecieze concordanța

acestui act normativ cu prevederile Constituției din 1948 și dacă în speță a

fost sau nu respectat art. 37;

- instanța de fond a respins însă

acțiunea cu motivarea, extrem de succintă, că în speță nu este aplicabilă

niciuna din ipotezele prevăzute de art. 34 pct 3 din Decretul-lege nr. 115/1938,

fără să analizeze însă prevederile legale care au servit la intabularea

dreptului pârâtei;

- or, judecătoria populară locală nu a

pronunțat o hotărâre de constatare a îndeplinirii condițiilor enumerate în art.

37 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 177/1948, așa cum prevede imperativ alin. (5)

al aceluiași text, intabularea dreptului pârâtei realizându-se în baza unei

cereri a Oficiului Parohial Ortodox Român din Budești, a actului normativ precitat

și a Decretului nr. 346/1948;

- simpla cerere menționată, neînsoțită

de hotărârea judecătorească impusă de art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948,

nu are natura juridică a unui titlu valabil de proprietate care să poată servi

la intabularea dreptului pârâtei și, ca atare, nu îndeplinește cerințele

prevăzute de art. 17 alin. (1), art. 44 și art. 111 din Decretul-lege nr. 115/1938;

- pe de altă parte, potrivit art. 2

din Decretul nr. 358/1948, lăcașul de cult revendicat, fiind inclus în averea

parohiei greco-catolice, nu a trecut în proprietatea Statului Român, care,

oricum, nu putea dispune de dreptul de proprietate decât ulterior intabulării

și nici nu a emis o decizie de atribuire către pârâtă;

- în condițiile inexistenței unui

titlu valabil de intabulare a pârâtei, petitul referitor la rectificarea cărții

funciare este pe deplin întemeiat și are drept consecință restabilirea

situației anterioare;

- argumentul instanței de fond, că în

prezent credincioșii ortodocși sunt majoritari în localitatea Budești, nu

justifică respingerea acțiunii pentru că soluționarea petitelor deduse

judecății impunea verificarea modului de aplicare a Decretului nr. 177/1948 și

a concordanței acestui act normativ cu prevederile Constituției atunci în vigoare,

inexistența vreunui titlu de preluare poate fi invocată numai împotriva

pârâtei, ca entitate juridică, nu și a comunității locale, iar proprietatea

tabulară a imobilului revendicat aparținea reclamantei, și nu unei anumite

comunități religioase ori membrilor săi;

- nici împrejurarea că biserica

revendicată este monument istoric și face parte din patrimoniul cultural

U.N.E.S.C.O. nu constituie un impediment la revendicare pentru că, în ipoteza

admiterii acțiunii, reclamanta va prelua toate obligațiile legate de conservarea

și întreținerea acestui imobil;

- deoarece negocierile purtate de

comisia mixtă a celor două parohii nu au dus la niciun rezultat, în speță este

aplicabil art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 (completat prin O.G. nr. 64/2004,

aprobată prin Legea nr. 182/2005), care, coroborat cu art. 480 C. civ., constituie

temeiul revendicării imobilului de către reclamantă. Pârâta a declarat recurs,

solicitând alternativ:

- casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare, fie la instanța competentă, respectiv

Judecătoria Sighetu Maramației, fie pentru ca instanța de fond să se pronunțe

și cu privire la valabilitatea actului ce stă la baza intabulării și

aplicabilitatea art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938;

- modificarea aceleiași hotărâri, în

sensul respingerii apelului reclamantei.

În motivarea recursului, întemeiat pe art.

304 pct. 3, 5-7 și 9 C. proc. civ., pârâta a susținut că:

- acțiunea dedusă judecății este de

drept comun, valoarea imobilului revendicat se ridică la numai 104.226,76 lei,

iar Decretul-lege nr. 126/1990 (completat prin O.G. nr. 64/2004, aprobată prin Legea

nr. 18272005) se referă generic la „tribunale", astfel că pricina trebuia

să fie soluționată în primă instanță de judecătorie;

- reclamanta a învestit instanța cu

două cereri, una de rectificare a situației tabulare și intabularea propriului

drept, iar cealaltă în revendicare, nu și cu un petit (întemeiat pe art. 34 pct.

1 din Decretul-lege nr. 115/1938) de constatare a nevalabilității ridului ce a

stat la baza înscrierii dreptului părții adverse; în dezvoltarea aceleiași

critici, se arată că, referitor la pretinsul petit întemeiat pe art. 34 pct. 1

din Decretul-Lege nr. 115/1938, instanța de apel s-a substituit primei instanțe,

încălcând astfel limitele efectului devolutiv al apelului;

- de vreme ce reclamanta a invocat

ineficacitatea actului de intabulare, prin constatarea nevalabilității acestui

act instanța de apel i-a acordat mai mult decât a cerut;

- instanța de apel nu și-a motivat

înlăturarea apărărilor referitoare la construirea imobilului revendicat de

către Biserica Ortodoxă și intabularea abuzivă a dreptului de proprietate al

reclamantei, în raport de care se impunea examinarea titlurilor fiecărei părți;

- totodată, instanța de apel a

încălcat legea pentru că, față de reglementarea instituită prin Decretul-lege nr.

126/1990, art. 480 C. tiv. este inaplicabil, a dispus rectificarea cărții

funciare și restabilirea situației anterioare în lipsa unei hotărâri prealabile

de constatare a nevalabilității titlului care a stat la baza înscrierii, așa

cum prevede art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 și, interpretând

în favoarea reclamantei lipsa actelor necesare verificării îndeplinirii

cerințelor art. 44 din același act normativ, a inversat sarcina probei. Toate

aceste critici sunt nefondate deoarece:

- Decretul-lege nr. 126/1990 a fost

completat, succesiv, prin O.G. nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, iar potrivit art.

3 alin. (2)-(3) (introduse prin ultimul act normativ precitat), în ipoteza

neîntrunirii comisiei mixte sau unui rezultat nemulțumitor, partea interesată

poate exercita în justiție orice acțiune întemeiată pe dreptul comun (deci

inclusiv acțiunea în revendicare), iar competența soluționării, în primă

instanță, a litigiilor de acest gen revine tribunalelor (și nu judecătoriilor,

așa cum susține recurenta);

- prin precizările succesive din 16

martie 2005 și 9 iulie 2007, reclamanta și-a completat temeiul juridic al

demersului său cu art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 și a învederat

că la intabularea dreptului pârâtei au fost încălcate mai multe texte ale

aceluiași act normativ (respectiv art. 34 pct. 1, art. 17 și art. 11), precum

și textul referitor la atribuirea bunurilor incluse în averea parohiilor

greco-catolice;

- în raport de aceste elemente,

obiectul pricinii și particularitățile sistemului de publicitate reală

aplicabil imobilului revendicat, este evident că soluționarea pretențiilor

deduse judecății implica analizarea legalității intabulării dreptului pârâtei,

respectiv dacă au fost sau nu respectate dispozițiile invocate de reclamantă;

- de asemenea, este evident că, prin

constatarea implicită a încălcării dispozițiilor legale cu ocazia intabulării

dreptului pârâtei, instanța de apel nu a acordat reclamantei mai mult decât a

cerut;

- prima instanță a cercetat cauza și

sub aspectul legalității intabulării dreptului pârâtei, astfel că instanța de

apel nu a depășit limitele impuse de art. 295 alin. (10) C. proc. civ.;

- instanța de apel a răspuns tuturor

apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea din 26 oiembrie 2009, iar art.

35 din Decretul-lege nr. 115/1938 permite implicit constatarea nevalabilității

titlului care a stat la baza înscrierii contestate în cadrul litigiului având

ca obiect rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare;

- inexistența hotărârii judecătorești

prevăzute de art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, a intabulării

dreptului Statului Român și a unei decizii administrative de atribuire a

imobilului revendicat fac dovada neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 44

din Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că instanța de apel nu a interpretat

subiectiv aceste omisiuni și în nici nu a inversat sarcina probei.

În consecință, conform art. 312 alin. (1)

și art. 274 C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat, iar

pârâta recurentă va fi obligată să-i plătească intimatei reclamante suma de

3.856 lei cheltuieli de judecată, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Parohia Ortodoxa Budești împotriva Deciziei nr. 324/ A din 04 decembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și famiiie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de

3.856 lei, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Parohia Română

Unită cu Roma Greco Catolică Budești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 noiembrie 2010.